NEAMUL TRACIC al ODRISILOR a întemeiat un REGAT IMENS, ce se întindea din Dobrogea până în Turcia și Grecia de azi.


La apogeul său, regatul putea mobiliza peste 150.000 de războinici!

Cu aproape cinci secole înainte de Hristos neamul tracic al odrisilor a înființat un regat, pe teritoriul actual al Bulgariei. Cu timpul, Regatul Odris s-a întins atât de mult încât a ajuns să ocupe și teritorii din actuala Dobroge, din zona de miazănoapte a Greciei și partea europeană a Turciei.

Primul rege al regatului odrisilor, ce se întindea de la Marea Egee și până la Pontul Euxin, a fost Teres I (460-445 î.Hr.). Pentru a-și consolida puterea, regele Teres, al cărui regat nu avea, încă, o prea mare întindere teritorială, și-a căsătorit fiica cu regele sciților.

y

La faimosul Război peloponesiac, regele Sitalces al odrisilor (431-424 î.Hr.) a fost aliat al cetății Atena. Armata Regatului Odris a luptat cu spartanii (în Războiul peloponesiac) și, ulterior, cu armata Macedoniei, regat care se afla în plină ascensiune. Dată fiind participarea lui Sitalces la lupta contra temuților spartani, fiului acestuia i s-a conferit calitatea de cetățean al Atenei.

Sitalces a fost conducătorul care a reușit să aducă Regatul Odris la cea mai mare întindere teritorială. Regele Sitalces era un conducător preocupat de dezvoltarea statului și bunăstarea cetățenilor. O dovadă a forței militare a acestui regat al tracilor este că unele dintre cetățile grecești trebuiau să îi plătească tribut, pentru a li se garanta independența, securitatea.

1

Regatul Odris era prosper și bine populat în Antichitate. Sub Sitalces, oștirea sa putea ajunge, la nevoie, la circa 170.000 de războinici, dintre care 50.000 de călăreți. O armată comparabilă cu cea pe care o putea mobiliza regele Burebista, mai târziu!

În campania anti-macedoneană din 429 î.e.n., regele Sitalces, aliat cu atenienii, a mobilizat, potrivit lui Tucidide, 150.000 de războinici, dar, spre norocul Macedoniei, tracii au fost nevoiți să se retragă din cauza asprimii iernii și insuficienței rezervelor de hrană.

Tezaur tracic (Bulgaria)

În timpul domniei regelui Seuthes (424-396 î.Hr.), cronicarii consemnează o stagnare a expansiunii teritoriale a odrisilor, în Peninsula Balcanică. Venirea pe tron a regelui Kotys I (384-359 î.Hr.) a adus cu sine noi cuceriri. Acest monarh al odrisilor trebuie să fi fost un conducător de seamă, însă sfârșitul lui a fost tragic, fiind ucis mișelește. Se pare că Atena, pe care odinioară regele Sitalces o susținuse în război, nu era străină de odiosul asasinat, întrucât ucigașii ajunși acolo au fost răsplătiți.

2

Sfârșitul survenit în anul 359 î.e.n. al regelui Kotys I a fost urmat de aprige lupte pentru putere, care au dezmembrat teritorial regatul. În aceste condiții, asupra teritoriilor odrisilor s-au îndreptat privirile lacome ale unui vecin extrem de puternic: regatul Macedoniei, în fruntea căruia se afla Filip al II-lea, părintele lui Alexandru Macedon.

Așa se face că o parte din teritoriile cucerite de către regi vrednici ai odrisilor, precum Teutes I, Sitalces și Kotys I au ajuns sub dominația regatului Macedoniei. Descoperirile arheologice arată că Regatul Odrisilor nu era, ca nivel de civilizație, cu nimic mai prejos decât vecinii săi – cetățile grecești sau regatul Macedoniei.

ODrisia

Neamul războinic al odrisilor și celelalte triburi tracice nu puteau accepta ușor dominația macedonenilor. Așa că ei se bucurau de o autonomie sporită în regatul Macedoniei, dovadă că aveau dreptul de emitere a unei monede proprii. O parte dintre războinicii odrisi au acceptat să îl acompanieze pe Alexandru cel Mare în războiul purtat cu Darius III, în anul 333 înainte de Hristos.

O parte din Regatul Odris și-a păstrat independența completă, sub regele Seuthes III (341-300 î.e.n.). În anul 281 î.e.n. pe teritoriile tracilor au năvălit celții, dar în anul 212 î.e.n. o armată a odrisilor, condusă de către regele Pleuratus a nimicit regatul întemeiat de către celți.

Kozi Gramadi (Bulgaria) - ruinele unei foste reședințe a regilor odrisi

Kozi Gramadi (Bulgaria) – ruinele unei foste reședințe a regilor odrisi

Odrisii s-a revoltat contra stăpânirii macedonene chiar pe timpul vieții lui Alexandru cel Mare și, ulterior, în vremea în care rege al Traciei era Lisimah (cel învins și capturat de către armata getului Dromihete). După o vreme, înspre apus a început să se întrevadă, amenințătoare, o nouă putere: Roma.

Primele cucerite de către legiunile romane au fost teritoriile de baștină ale macedonenilor, urmând partea apuseană a Traciei. Tracia răsăriteană a rezistat mai mult, aflându-se în relații clientelare cu expansionista Romă, dar în cele din urmă și această zonă a devenit provincie romană.

b

La fel ca și în Dacia romană de mai târziu, stăpânitorii romani nu și-au propus și n-au determinat modificarea compoziției etnice pe teritoriul fostului regat al odrisilor. Au fost aduși coloniști din diverse provincii, dar tracii au rămas majoritari, folosind, în continuare, limba lor strămoșească, îndeaproape înrudită cu latina vulgară.

Dacă, în primul mileniu al erei noastre, nestăvilitele puhoaie de slavi n-ar fi dat buzna în Peninsula Balcanică, astăzi limba română ar fi răsunat pe tot cuprinsul teritoriului locuit cândva de către vitejii odrisi și celelalte triburi tracice!

800px-Sofia_-_King_Kotys_I's_Borovo_Treasure

7

4

Autor: Tomi Tohaneanu

Surse: wikipedia.org, historia.ro

http://www.cunoastelumea.ro/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în URMASII DACILOR. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s