Se îngroașă gluma – Americanii trimit și un puternic submarin nuclear în coastele Coreei de Nord…


Unul dintre submarinele nucleare ale marinei militare americane se va alătura portavionului USS Carl Vinson, în scopul declarat al efectuării unui „exercițiu” în imediata apropiere a Peninsulei Coreene, susțin oficialii militari sud-coreeni. Un oficial militar sud-corean a afirmat, după cum arată agenția de presă Yonhap, că: „Submarinul nuclear USS Michigan va pătrunde în apele din apropierea peninsulei, mai devreme sau mai târziu, spre a efectua exerciții de luptă împreună cu USS Carl Vinson.”

Vinson

La rândul său, portavionul cu propulsie nucleară USS Carl Vinson va ajunge în zona stabilită pentru exercițiile comune către finele săptămânii, dată fiind sporirea amenințărilor nucleare și balistice venite din partea Coreei de Nord. Întâlnirea celor două nave militare cu propulsie nucleară – portavion și submarin, în proximitatea Peninsulei Coreene ar putea viza mai mult contracararea unui atac venit din partea Coreei de Nord sau chiar inițierea unui atac preventiv. Exercițiile militare în care vor fi implicate cele două nave sunt interpretate ca un ferm avertisment, legat de comportamentul provocator al Coreei de Nord.

N

Experții militari și-au exprimat îngrijorarea că liderii comuniști de la Pyongyang vor ordona cel de-al șaselea test nuclear sau un nou test cu o rachetă balistică intercontinentală capabilă, după spusele belicoasei conduceri a statului nord-coreean, să ajungă pe teritoriul SUA. Ieri, oficialii nord-coreeni au declarat că armele lor nucleare, „precise și avansate”, sunt apte să lovească bazele militare americane din regiunea Asia-Pacific sau chiar teritoriul SUA, fiind gata de lansare.

USS_Michigan

Se pare că submarinul USS Michigan (purtător de rachete) va ajunge în zona stabilită chiar în ziua în care Coreea de Nord va celebra a optzeci și cincia aniversare a înființării armatei sale, moment în care ar putea adopta iarăși o conduită sfidătoare, efectuând un nou test nuclear, lucru care e posibil să-i facă pe americani să-și piardă răbdarea. Submarinul USS Michigan face parte din clasa Ohio, a intrat în serviciul Marinei SUA la începutul anilor ′80,  este lung de 170 de metri și beneficiază de propulsie nucleară. Nava se poate scufunda la adâncimi de 240 de metri, se poate deplasa cu 46 km/h și este înarmată cu torpile de 533 mm și cu rachete BGM-109 Tomahawk, cu rază lungă de acțiune.

Rachetă subsonică Tomahawk, cu rază lungă de acțiune

Uss-michigan

Autor: Tomi Tohaneanu

Surse: yonhapnews.co.kr, cnn.com

http://www.cunoastelumea.ro/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în INTERNATIONAL. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s