Bătălia de la Podul Înalt (1475): Ștefan cel Mare și povestea celei mai grele înfrângeri a TURCILOR din istoria războaielor cu creștinii…


Bătălia de la Podul Înalt este una dintre cele mai impresionante victorii pe care Ștefan cel Mare le-a obținut în războaiele sale cu otomanii. Totodată, este una dintre cele mai mari înfrângeri pe care le-a suportat vreo armată otomană invadatoare. Motivele confruntării? Turcii voiau să-și extindă stăpânirea pe un teritoriu cât mai mare sau măcar să-și asigure un domnitor obedient, pe tronul moldovean. În schimb, Ștefan cel Mare nu mai dorea să achite tributul și nu accepta pe tronul Țării Românești un domnitor favorabil Înaltei Porți, motiv pentru care l-a izgonit de pe tron pe Radu cel Frumos.

g

Anticipând primejdia, atacul turcesc, Ștefan cel Mare a solicitat ajutor de la regii Ungariei și Poloniei. A trimis o scrisoare și către Papa de la Roma, cu rugămintea ca suveranul pontif să intervină pe lângă alți principi și regi ai Europei, pentru a-și uni eforturile contra turcilor, cărora nu prea le stătea nimeni în cale. Singurele ajutoare au fost 2000 de ostași din Polonia, precum și 5000 de secui și 1800 de maghiari, veniți din partea regelui Ungariei, Matia Corvin.

a

Ca urmare a nesupunerii lui Ștefan, turcii au trimis în Moldova o oaste imensă, de 100-120.000 de luptători, căreia Ștefan cel Mare (1457-1504) nu îi putea opune decât 40.000 de oșteni, plus trupele venite în ajutor din partea ungurilor și polonezilor. Înaintarea uriașei armate de invazie prin Moldova era monitorizată cu atenție, de către iscoade. Iscoadele aveau și misiunea de a urmări grupurile de otomani care se detașau de oastea principală, fiind trimise în căutare de hrană. Aceste grupuri erau lăsate să se îndepărteze, fiind apoi distruse complet. Toate localitățile aflate în calea otomanilor au fost evacuate, pentru ca oamenii să nu fie uciși ori luați în robie și au fost eliminate orice posibile surse de hrană, pentru ca turcii să nu aibă de unde să se aprovizioneze. Oastea otomană se afla sub comanda lui Suleiman Pașa.

s

Bătălia decisivă s-a dat la Podul Înalt (Vaslui), în data de 10 ianuarie 1475. Locul bătăliei era mărginit, de-a stânga și de-a dreapta, de dealuri acoperite cu păduri și se afla într-o zonă mlăștinoasă. Locul era îngust, lăsând trupelor lui Ștefan loc suficient pentru a se desfășura, dar punând în dificultate armata de mari dimensiuni a turcilor. Otomanii, necunoscând cum trebuie terenul, s-au lăsat atrași în cursă. Trupele otomane au fost atacate de către cavalerie, din dreapta, în vreme ce infanteria moldoveană a atacat din stânga. Atacul pedestrimii moldovene a fost nimicitor, pentru 40.000 dintre otomani care au fost uciși în această bătălie (echivalentul oștirii propriu zise a lui Ștefan). Pe lângă aceste zeci de mii de turci doborâți, armata otomană a abandonat și toate piesele sale de artilerie și circa o sută de steaguri.

d

După cum relatează Dlugosz, cronicarul polonez, o bună parte a oștirii lui Ștefan cel Mare era formată din țărani iar când lupta devenise extrem de grea, pentru moldovenii extenuați în confruntarea cu un adversar net superior numeric, însuși domnitorul român a intrat în luptă alături de ostașii săi, făcând cărare printre turcii care începuseră să spere la o izbândă proprie.

f

Din trufașa armată de invazie otomană nu a rămas decât o gloată uriașă de turci care fugeau de-a valma, dominați de panică. Moldovenii i-au urmărit până la Dunăre, fluviu la care mulți dintre turcii fugăriți nu au mai reușit să ajungă, fiind doborîți de către săgețile sau lănciile călăreților lui Ștefan, care îi hărțuiau necontenit.

Despre bătălia de la Podul Înalt (Vaslui) s-a spus că a fost cea mai mare înfrângere pe care a suportat-o o armată musulmană în confruntarea cu o oaste creștină. Au fost capturați patru comandanți turci. Deși actualmente se consideră că pierderile turcești au fost de 40-45.000 de oameni, unul dintre cronicarii turci estima că în urma bătăliei de la Podul Înalt a fost distrusă cea mai mare parte din armata care venise împotriva lui Ștefan.

c

Unele dintre steagurile de luptă otomane capturate de către vrednicii răzeși ai lui Ștefan cel Mare au fost trimise la Roma, pentru a afla și Papa despre faptele de arme moldovenilor, motivându-l astfel să îi ofere un sprijin mai consistent bravului domnitor (nu doar simple încurajări). De asemenea, din Moldova au fost trimise epistole în Polonia și Ungaria, pentru a fi avertizați și regii acelor țări în legătură cu primejdia otomană, fiind îndemnati să se pregătească pentru luptele ce aveau să vină. În ce măsură s-au conformat ei îndemnurilor lui Ștefan cel Mare ne-o arată istoria deceniilor și veacurilor care au urmat.

Și au urmat veacuri care, deși au fost bogate în victorii obținute contra armatelor islamice, n-au putut șterge amintirea biruinței lui Ștefan, obținută în confruntarea cu puhoiul otoman!

e

Autor: Tomi Tohaneanu

Surse: wikipedia.org, enciclopediaromaniei.ro

http://www.cunoastelumea.ro/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în ISTORIE ROMANEASCA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s