„Moștenirea” lui Ceaușescu pentru România, vândută pe nimic de guvernul Văcăroiu. Azi valorează câteva miliarde


După 27 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 încep să apară documente despre ceea ce s-a ales de moștenirea fabuloasă pe care Nicolae Ceaușescu a lăsat-o acestei țări.

Pe lângă privatizări frauduloase și falimente răsunătoare, o decizie din 1993 luată de guvernul Văcăroiu a adus, de departe, cea mai mare pagubă pentru economia țării. Este vorba de vânzarea zăcământului petrolier NC 115 din prolificul bazin Murzuk din Libia, arată o investigație realizată de România Liberă.
Guvernul Văcăroiu a aprobat vânzarea perimetrului libian pentru suma de 45 milioane dolari, plus alte 85 milioane dolari plătibile în rate până în 2008 și condiționate de atingerea unei anumite rate a producției.
O sumă ridicolă pentru acest perimetru din Libia, cu rezerve de petrol estimate la 1,5-2 miliarde de barili, potrivit unor cifre oficiale, valorând zeci de miliarde de dolari la prețurile actuale. Comparativ, capacitatea zăcământului NC 115 era de peste trei ori mai mare decât rezervele actuale dovedite ale companiei OMV Petrom, principalul producător de țiței din România, care asigură aproape jumătate din producția națională de gaze naturale.

Este, poate, cel mai mare „tun” uitat din istoria României.

Nicolae Văcăroiu este principalul responsabil politic de vânzarea perimetrului Murzuk este fostul premier Nicolae Văcăroiu, care a semnat hotărârea de guvern. În prezent, Văcăroiu este președintele Curții de Conturi. Alți responsbili sunt Florin Georgescu, fost ministru de finanțe în momentul privatizării, Dumitru Popescu, fost ministru al Industriilor în Guvernul Văcăroiu, și Constantin Teculescu, fost ministru al Comerțului.
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în PAMANT - PADURI - RESURSE NATURALE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s