De cealaltă parte a antichității – 7 parti


De cealaltă parte a antichității. Mărturia unui pelerin la poalele dolmenului

Credeți într-adevăr că omul s-a ridicat în rezultatul evoluției lumii animale?

— Desigur, vor răspunde mulți dintre noi. – Oare nu e așa?

— Nu, mi-a spus un pelerin, ce călătorea prin munții Caucaz. A fost o cale în care omul și-a redus lumea într-un cadru atît de îngust, încît viziunile voastre contemporane privind posibilitățile sînt inacceptabil de limitate și seamănă cu niște coloși din piatră înmărmuriți în jurul nostru. Astăzi, doar un ascet desăvîrșit poate deschide puțin această cortină a viziunilor asupra lumii. Sau măcar un călător ca mine, care a evadat temporar de forfotă…

Gîndiți-vă, or nimeni dintre noi nu se gîndește la lumea înconjurătoare, noi lucrăm pentru ea, pentru prosperarea comună, dar ce știm noi despre ea în afară de consum?

– Totul e foarte simplu. Lumea este natura, oamenii, realizările lor, civilizația, progresul științific, tendința spre cunoștințe. Dar ce anume ai deschis despre lume, ceva ce nu știm noi?

Interlocutorul meu, un pribeag necunoscut, m-a privit cu o oarecare îndoială, într-adevăr doresc să aflu mai multe despre lume, și și-a continuat relatarea sa uimitoare.

– Vreau să-ți povestesc despre o lume fermecată. Despre acea lume vie și fină, ce se reflectă în noi personal și care are legătură cu tot ce e colectiv. Despre acea lume care ne ajută să ne vedem dorințele cu maxim curaj. Maxim. Fără a ne limita, nici de timp, nici de amploare, în general de nimic. Iată, de exemplu, puterea și faima. Cunoaștem aceste două puncte de reper. Iar aici e cu totul alt punct de reper. La fel de real, dar alta, înțelegi?

-Dar cum e el, acest punct de reper? În ce constă el?

– El constă din tine.

-E atît de simplu, încît nu are sens. Chiar crezi că acesta este punctul de reper?

– Da, punctul de reper ești tu însuți.

– Dar cum ai înțeles acest lucru și ce legătură au instalațiile mistice din piatră ale Caucazului de Nord – dolmenele?

– M-am văzut prima dată ca un punct de reper lîngă un dolmen. Dolmenul m-a arătat cum eram acum 9 mii de ani. Era cam așa. Eu stăteam lîngă acest dolmen cu 9 mii de ani în urmă. În jur ard făcliile. În vase e apă cu mușchi. Este ceva misterios în toate acestea. E un ritual. Atunci l-am perceput ca o acțiune absolută. Ca și acum, eu nu știu, o prezentare. Îmi amintesc de mama mea, care apoi a plecat în acest dolmen. De sora, care trăiește în această lume și e prezentă în viața mea ca o prietenă. Îmi amintesc de tata. Sînt cu totul alte imagini, ce nu seamănă cu cele de astăzi. Comun cu lumea noastră este doar privirea surorii mele și a prietenei mele din prezent. Ochii sînt la fel.

Imaginile, arătate de dolmen, sînt cu totul diferite de lumea de azi.

– E ca o călătorie în timp?

– De exemplu, tatăl meu semăna cu un viking, cu barbă roșcată și ochi galbeni-transparenți, ca la cîinele Husky siberian. Dar nu aceste detalii ale exteriorului sînt importante. Importante sînt sentimentele născute din aceste imagini. Aceste sentimente au o importanță majoră.

– Ce ne oferă aceste sentimente, oferite de imaginile transmise de dolmene?

– Ele ne permit să înțelegem din ce este format universul și eu însuși.

– Din ce?

– Am deschis structura energetică a lumii, care a fost acum 9 mii de ani. Am fost acela care putea să pătrundă în această structură energetică a universului și în particular, a poporului meu, să urmăresc și să lichidez acolo aplicații virusate, metaforic vorbind. Totul avea loc de parcă eu mă cufundam într-un somn letargic cu ajutorul unor mistere și mă aflam o perioadă în stare de comă. Această stare îmi permitea să urmăresc, să anihilez și chiar să evit o agresiune. De exemplu, noi acum conștientizăm că există o agresiune ideologică din partea statului. Dacă noi înțelegem lupta ideologiilor, politicilor, imaginilor și conceptelor, atunci mai există o organizare și mai profundă a acestei lupte – agresiunea energetică. Este acel nivel din care provin toți analiștii. Apoi aceste direcții sînt transformate în idei și culturi. Acest nivel din care vine dorința. Iar mișcarea apare din dorință.

-Ce înseamnă asta? Că dorințele noastre ni le aruncă cineva, anumiți analiști?

– Oricum nu ar fi, noi nu știm cu siguranță de unde apar dorințele noastre, dar noi le urmăm cu exactitate. De ce am crede că ele sînt ale noastre? Pentru că au apărut în noi? Doar din acest motiv ni se pare că acestea sînt dorințele noastre personale?

– Cum te-ai regăsit?

– M-am regăsit ca un maestru, ce poate interacționa cu acest nivel energetic. Mi-am amintit de predispunerea mea. Și mi-am amintit ce am și în această viață. Mai mult, prin acest puzzle energetic eu am și privit întotdeauna lumea. Și cînd vedeam că oamenii de azi trăiesc cu totul altfel, încercam pur și simplu să mă adaptez la societatea umană cu conștiința mea. Îmi dezvoltam calitățile necesare pentru această adaptare. Dar, în paralel, eu întotdeauna aveam și capacități, care nu sînt legate de adaptare. Și reieșea că cea mai importantă calitate a mea există doar ca o predestinație și dacă eu nu o voi activa conștient, înseamnă că nu o voi dezvolta. Mai mult, am venit anume la acest dolmen, pentru că am văzut că am ajuns la o anumită margine, dincolo de care nu pot trece și nici nu văd vreo posibilitate. Adică, înainte de a devenit pelerin, eu am fost bogat, aveam putere și faimă. Dar toate acestea deja nu-mi ajutau să soluționez sarcinile vitale din calea mea. Și eu am purces în călătorie. Și am ajuns la un dolmen deosebit.

– Ce îl face deosebit?

-Anume el îmi oferă un flux, ce mi-a ajutat să mă înțeleg.

-Cum s-a întîmplat acest lucru?

– Prin atingerea de ceva feroce, nestăvilit, animalic. Nu a fost un vis plăcut sau o revelație. A fost ca o deschidere a unui întreg diapazon de sentimente: de la cele mai luminoase, sfinte și fine pînă la panică, frică și oroare. Iar cînd te atingi de acest spectru de sentimente, atunci se deschide puterea interioară. Adică, latura ta puternică, adevărată. Este ceva destul de normal.

– Povestește detaliat cum ai activat în structura energetică.

– Eu plecam în somnul meu letargic. Iar odată am ajuns în capcana propriei conștiințe, din care nu puteam ieși. Asta nu e moarte, e ceva mai strașnic. E o capcană, în care tu ești ca o baterie infinită. Este mai strașnic decît distrugerea totală a sufletului, înțelegi? Am înțeles că e un sfîrșit strașinic. Dar un om foarte apropiat mie mi-a spus că nu e așa. Și datorită susținerii lui, eu nu m-am oprit. Această susținere se manifesta printr-o stare de fericire absolută. Ca o lumină continuă, ca o privire în care este liniște și fericire. Totul s-a încheiat cu bine. Iar acum eu știu: eu am acea putere, de care am nevoie acum. Acum ea este nucleul personalității mele. Ea adună toate bucățelele din mine într-un tot întreg.

Dorim să devenim mai bun? Așa ca să fim mai aproape de noi, de adevăr, de Dumnezeu? Încercați să plecați cu această stare spre dolmene. Posibil, tot ce a fost descris mai sus este complicat și neclar, mistic. Dar cea mai simplă explicație a celor spuse este calea…

De cealaltă parte a antichităţii. Mărturia unui pelerin la poalele dolmenului 2

Prieteni, hadeţi să revenim la discuţia noastră cu pelerinul rătăcitor, care a avut loc la poalele dolmenelor din Caucaz.

– Intereantă istorie, dar cum ai obţinut toate acestea de la Dolmen? Toate aceste noţiuni, imagini din trecut?

– Este memoria mea, la care eu anterior nu am apelat, la fel cum noi uneori ne amintim evenimente din copilărie. Ca un vis minunat sau mai exact, a unei aspiratţii, dar foarte colorate şi condimentate cu sentimente noi sau demult uitate.

– Atunci haideţi să încercăm să pătrundem măcar parţial în acest mister, ce vine de la dolmene. Poţi să ne povesteşti ce se întîmplă cu tine?

– Diferit, de exemplu, a fost un caz interesant – cobor din munţi, aproape pe întuneric, drumul deja nu se vede, strigătele şacalilor deja nu mă opresc, urc în maşină şi dintr-odată, privesc la sora mea şi nu înţeleg cine se află în faţa mea? Şi frică, şi curiozitate, şi o mulţime de alte sentimente s-au amestecat într-un moment. Eu înţeleg clar că nu-l cunosc pe acest om. Totul e o iluzie, inventată de mine. Poate cu ajutorul ei. Poate noi împreună am inventat-o. Dar ea, această iluzie, cu siguranţă, nu este reală. În faţa mea e alt om! Aşa e şi cu obiectele din jur şi cu lumea înconjurătoare şi chiar eu nu mai sînt acelaşi! În faţa mea se află o persoană, pe care o văd şi o ţin minte, dar această percepţie nu este legată cu ceea ce am ştiut despre ea pînă acum.

Un sentiment puternic mă duce în depărtare din care apar imagini, ca o amintire din copilărie, dar parcă dintr-o altă copilărie, din altă tinereţe, şi chiar din altă bătrîneţe. Eu aş numi asta – oprirea lumii în lor, oprirea unui circuit încontinuu.

În perceţia obişnuită este un fenomen destul de rar – oprirea lumii. El este mai degrabă, şocant decît confortabil. Sînt convins că oamenii care practică aceste exerciţii ating un nivel înalt al măiestriei.

-În ce constă valoarea acestor momente de oprire a lumii?

– În fiecare moment din acestea ce apar lîngă dolmene prin imagini, ce vin din adîncurile vremii, de cealaltă parte a antichităţii, necunoscută de noi în momente obişnuite, asemenea sentimente puternice, ce comportă atît de mult sens şi conţinut, încît eu pînă în prezent nu le pot percepe. Eu permanent despachetez încărcături informaţionale masive şi acum în faţa ta am reschis doar o mică parte din această experienţă de lîngă dolmene.

-Acest fapt a introdus anumite corective în viaţa ta?

– Au fost corective pînă în prezent. Că pămîntul e rotund. Ce e bine şi ce e rău. Că eşti bărbat sau femeie şi ce înseamnă asta. Că ceva trebuie să obţinem, iar de ceva trebuie să ne ruşinăm. Aceste puncte de reper, ce ne sînt „oferite” societatea şi împreună cu care vîslim, ele nu mai sînt ale mele – pentru mine toate acestea au murit. Iar oprirea lumii lîngă dolmene mi-au oferit o direcţie spre ceva tu totul diferit de aceste puncte de reper. Şi aceasta se referă la viaţa mea, iar cel mai important, la existenţa mea. Această stare diferită ar putea deveni viaţa mea în orice moment, dacă o voi aleg şi vor fi absolut gata.

Închipuie-ţi iau nici viaţa nu o văd la fel ca înainte.

– Din ce constă acum viaţa ta?

– În primul rînd, cu siguranţă, eu nu mă limitez doar la viaţa mea. Şi construind toate strategiile mele de existenţă, căi şi paşi, eu am făcut asta pentru multe vieţi înainte. Astfel, eu practic mă simt o fiinţă în lumea existentă în această viaţă a mea, în aceste circumstanţe, oameni sau evenimente. Viaţa mea este unită cu alte vieţi, ale căror imagini mi-au fost arătate de dolmene. Şi această conştiinţă este foarte emoţionantă. Ea incită, framăntă, stîrneşte gînduri şi sentimente, ca de exemplu, pasiunea unui tînăr în perioada atracţiei sexuale. Această forţă permite echilibrarea stării în afara acestui timp, permite conştientizarea amplorii şi a spiritului altor segmente intermediare de timp. Pe mine mă percep acum aşa cum am fost întotdeauna, indiferent de timp. Şi, desigur, această forţă îmi permite să menţin legătura cu ziua de astăzi şi cu provocările ei. Totodată, anumite senzaţii din trecut ne pot ajuta să percepem corect toate cele ce se întîmplă în jur, diferite limite. Inclusiv pînă la faptul că omul poate întîlni un alt om şi simţi un anumit pericol, ce vine de la el, dar în această viaţă. Şi atunci putem depăşi acest pericol pentru a merge mai departe.

-Dar peste ce nu ai putea trece în această viaţă?

-Peste ceea ce-mi face inima să bată mai tare.

-Îţi auzi întotdeauna inima?

-Da, cu excepţia momentelor, cînd sînt copleşit de emoţii, într-un oarecare haos temporal, cînd nu-ţi dai seama. Pentru a ajunge la inima ta, copleşită de emoţii, trebuie doar să spui stop. Opreşte-te şi răspunde la o singură întrebare simplă. Îţi place asta? Dacă da, atunci ai grijă. Dacă nu, atunci păşeşte şi mergi mai departe. Iar dacă nu-ţi place şi crezi că aceasta este o problemă, atunci asta nu e chiar aşa. Pentru că nici chiar moartea nu e o problemă, înţelegi. În general nimic nu e o problemă. Toate celelalte sînt pentru a înţelege asta. Iată cum.

-Închipuie-ţi că despre tine şi relatarea ta vor afla mulţi oameni. Ce rezonanţă au dori să obţini în conştiinţa colectivă de la discuţia noastră?

– Eu aş dori ca oamenii, toţi, într-adevăr să deschidă această feerie, în care următoarea clipă din viaţa lor să răsune prin cea mai frumoasă melodie. Dar îl puteţi umple şi prin îngrijorarea specifică multora. Cu ce o vom umple, aşa şi va fi acest moment. E doar un fapt. Dar am fost învăţaţi că orice moment următor depinde de multe circumstanţe. De cantitatea de bani, de faptul cine şi cît de mult ne iubeşte. Aşa încît, toate aceste circumstanţe vor constitui următorul moment, iar noi putem influenţa asupra acestor circumstanţe: să cîştigăm mai mult, să influenţăm, să fermecăm, să cucerim, să depunem eforturi, să fim buni. Şi cît timp noi gîndim aşa, nu vor exista perspective pentru schimbări reale. Pentru că perspectiva constă în faptul cum ne construim următorul moment, cu ce îl umplem, aşa va fi, dar nu invers. Iar acest nou moment crează premise pentru cele mai bune realizări. Şi pînă cînd în această privinţă nu se va schimba nimic, atîta timp cît vom fi orientaţi spre circumstanţele externe, dar nu la cele interioare, atunci nu are rost să aşteptăm ceva deosebit. Pericolele externe, militare, politice, economice, îi dezorientează pe oameni. Ei nu-şi mai simt unda, acea pe care şi-o doresc în viaţa lor. Problema este că atunci cînd vom începe să căutăm asta, atunci vom putea crea ceva. Să creăm o lume mai bună. Dar astăzi noi în general nu facem acest lucru. Astăzi oamenii nu înţeleg că dacă strigă la copilul lor, atunci o fac anume ei, dar nu politicienii, conducătorii sau teroriştii sau circumstanţele.

-Dar sînt şi cazuri cînd oamenii înţeleg ce faci. Şi cer de la alţii ceea ce nu şi-au putut asigura singuri. De exemplu, dacă ei nu au găsit posibilitate de a-şi stăpîni creierul, emoţile, imaginaţia, nu şi-au construit spiritul, atunci cer fără succes acest lucru de la alţii. Deseori de la copii şi de la cei apropiaţi.

– Da, aceasta ţine de conştiinţa colectivă şi a laturii individuale. Or, pentru a te construi, e nevoie de eforturi colosale şi înţelegere, care nu trebuie să se confrunte cu ceva străin, cu ceva mai extins, decît sarcina trasată din afară, scrisă demult în ştiinţă, artă, internet. Este ceva neexplorat ce necesită multă atenţie şi concentraţie decît tot ce ni se propunea anterior. Şi fiecare moment nou va trebui construit cu propriile forţe, cu responsabilitate deplină. Şi sper că asemenea relatări privind trăirea mai multor vieţi vor ajuta pe cineva să-şi înţeleagă propria viaţă.

Video, limba rusa:

https://vk.com/video16428409_456239232

 

 

De cealaltă parte a antichității. Partea 3. Șapte pași spre cer sau călătoria dincolo de limitele imaginației…

De cealaltă parte a antichității. Partea 3. Șapte pași spre cer sau călătoria dincolo de limitele imaginației…

O frază scăpată întîmplător în partea anterioară s-a dovedit a fi profetică: „Sînt convins că există oameni, care practică „oprirea lumii” și obține măiestrie în acest domeniu”. în căutarea mea eu am găsit un asemenea om – Ghennadii Șatov, cu care am privit dincolo de limitele imaginației.

– Vrei să afli mai multe despre tine? Probabil, acest „mai mult” va fi punctul de pornire pentru următorii tăi pași în viață. Probabil acest „mai mult” te va determina să nu ai încredere în calea actuală, că va fi foarte greu în general să te miști. Asta vrei?

– Da, sînt gata să ascult.

-Dar trebuie să încerci nu doar să asculți, dar și să vezi și să simți. Vrei?

– Voi face totul ce stă în puterile mele, capacitățile mele și ce vei cere de la mine în cadrul acestui experiment. Apropo, cum se va numi această experiență? Calea spre sine?

– Nu, mai degrabă, această cale va fi mai departe de noi. Mai departe de imaginația noastră. Vor fi șapte pași calmi, curioși și imponderabili spre cer.

– Aha. Deci, va fi o călătorie? Calea?

-De, eu te voi aduce cu ruta mea în punctul, ale cărui coordonate le vei stabili singur. Gîndește-te la solicitarea ta și îndată ce vei cunoaște punctul nostru final, vom porni în călătoria „șapte pași spre cer”.

– Mi-am stabili punctul de destinație. Ce urmează?

-Mergem. Vom crea o magie, comandată de tine, conform următorului plan. Vom începe cu faptul că timp de o săptămînă nu vei vorbi cu nimeni, cu atît mai mult, nu te vei contraria cu nimeni, nu vei face sex, te vei abține de orice manifestare a agresiunii, de orice interacțiuni emoționale, de vizionarea informației și filmelor, de discuții și nerăbdare. În ultima zi, vei trebui să consumi doar mîncare ușoară vegană. Antrenează-ți imaginația – desenează în gînd cifre și privește-le din diferite părți și unghiuri. Iar spre seară vom începe călătoria spre sine. Pentru acest ritual vom avea nevoie de: foc, șemineu, plante aromate, atribute ale șamanilor și obiecte pentru baie. În timpul ritualului trebuie să ai mîncarea ta preferată, ceai, să porți haine comode și să fii pregătit să adresezi trei întrebări principale. Fii gata!

Maestrul călătoriilor spre sine s-a așezat pe un divan moale, comod și a rostit următorul mesaj:

– Este magia, care nu o primim gratuit. Ea, într-adevăr, nu e simplă și e complicată în realizare. Necesită multe eforturi, atît din partea conductorului, cît și din partea ta, care merge spre sine. Eu trebuie să pătrund prin meditație în întrebarea ta, să văd cel mai favorabil interval de timp pentru soluționarea ei, să privesc la aranjarea stelelor și alte circumstanțe ale căii tale, să descopăr proprietățile caracterului tău și anumite trăsături ale personalității tale, pentru a înțelege ce mijloace suplimentare vor fi necesare.

Am îndeplinit toate indicațiile conductorului meu și peste o săptămînă eram absolut gata pentru ritual. Mai mult, au fost și niște provocări, care mi-au dat de înțeles cît de infectat este spațiul nostru cu negativ, de care ne putem proteja prin diferite metode. Probabil, pur și simplu nu trebuie să interacționați cu aceste fenomene negative. Este o mișcare minimă pentru blocarea mediului agresiv. Nu vă lăsați implicați în această formă de pierdere a conștiinței.

Într-o măsură, sau alta, toți sînt afectați de acest virus al negativismului, iar asta înseamnă că nu trebuie să deveniți un pustnic, pentru a trece acești „șapte pași spre cer”. Pur și simplu va trebui să lucrați bine cu voi înșivă, să creați un spațiu sigur pentru viață. La sfîrșitul acestei săptămîni pregătitoare, eu mă simțeam la nivel, în starea de zbor a conștiinței. Mai departe, eu am venit seara la conductorul meu, luînd totul ce mi-a fost recomandat pentru ritual. Este curios faptul că în cadrul întîlnirii noastre, aflîndu-mă lîngă el, eu înțelegeam că la mine deja s-a produs o schimbare în mentalitate, iar începutul de cale părea ca o plutire. Este o stare minunată, cînd conștiința mea pur și simplu savura acest zbor.

– Eu văd cum zbori. Este normal pentru călătoria noastră. Totul din jurul deja sună și e gata de ritual. Bună ziua!

Ritualul

Veselie, multă mișcare și arome, lumînări, șemineu, sauna. Toate funcționau. Întreaga atmosferă mă cufunda într-o stare fermecată. Acolo, din această stare, am început să mă manifest, din punct de vedere artistic. Una dintre condiții ale practicii de succes era respirația mea. Eu trebuia să inspir imaginar energia din nucleul pămîntului astfel, încît ea să tracă prin mine prin partea de jos pînă la creștet, eliberînd-o printr-un inel înapoi. Dar asta era o mișcare palpabilă a energiei prin mine. S-a întîmplat așa că respirația și imaginația s-au contopit prin energia, percepută de mine. Percepută de sentimente, de o privire lăuntrică. Aici eu trăiam prin acest inel al energiei.

A doua etapă a ritualului, avea loc după o saună, doar că o făceam împreună cu conductorul, contopindu-ne energiile. A lui și a mea. L-am simțit pe acest om. E aproape la fel cum ne-am fi cuprins.

În a treia etapă a ritualului noi ne-am folosit de energia noastră comună pentru întrebările și punctele mele de destinație. Drept răspuns la mesajul meu, eu am perceput niște imagini, care m-au ajutat să-mi aduc conștiința pînă la perceperea clară a ceea ce vedeam. Dacă contemplam muzica, atunci eu vedeam muzica. Dacă atenția mea era îndreptată spre evenimentele din trecutul meu, atunci eu le vedeam integru, ușor și repede. Și această viziune se deosebea principial de cunoștințe sau de gîndire. Conștiința mea era într-o formă excelentă, bine pregătită și îmi reușea această călătorie. Mă ghida conductorul meu, prin indicații scurte, clare. Totul era atît de clar și corespundea cu percepția mea. El reproducea detaliile vedeniilor mele și îmi era clar că ne aflăm într-un singur proces. Apoi, în conștiință a venit liniștea, acolo nu a rămas haos. Doar claritate. Doar răspunsurile la întrebările mele. Cine sînt și ce vede conștiința mea.

A mai fost o tentativă de a aduce conștiința mea dincolo de imaginație. Acolo, unde încă „nu am fost”. Pentru a vă introduce în următoarea etapă a ritualului, o voi descrie drept o călătorie spre un flux de chipuri imaginare, plin de trăiri. Energia noastră se plimba printr-un tub imaginar, ridicîndu-se pînă la limitele imaginației, tinzînd să privează dincolo de ele. Eu am văzut că există limite. Fluxul perceput era atît de voluminos și concentrat, încît principala sarcină la acel moment era să mă opresc. Să cuprind răspunsurile pentru a le deține. Eu nu am privit mai departe. Am rămas la pasul patru. Era peste puterile mele să primesc acel masiv colosal de informație, ce se afla în calea mea spre „cer”. Este vorba de percepție și de nivelul spiritual, dar nu de modul de oferire, ca în celelalte trei etape ale ritualului.

În călătoria mea eu am primit cu mult mai multe răspunsuri decît am așteptat inițial. Eu pur și simplu sînt copleșit. Ceea cu ce m-am confruntat la limita imaginației, mi s-a părut atît de periculos și necorespunzător cu cea ce am trecut în viață. Eu nu mi-am forțat conștiința cu o nouă experiență și cu riscuri nejustificate. Eu nu am ales calea pînă la urmă, deoarece nu am putut să mă consolidez în noua stare. Această practică poate fi percepută ca un antrenament al corpului energetic.

Pornind în călătoria „șapte pași spre cer”, eu am căpătat experiența viziunii. Și asta e ca un dans. E mișcarea spre cer. Dar e un proces creativ și continuu, care nu poate fi fixat prin evaluare. El nu poate fi explicat logic. Am rămas cu bucuria, încrederea și instrumentele individuale pentru atingerea scopurilor mele. Am rămas cu experiența de aflare într-o anumită stare a conștiinței, unde spiritul meu plutește.

De partea cealaltă a antichităţii. Partea a IV-a. Feminitatea

В день 8 марта, для прекрасной половины человечества!  По ту сторону древности. Часть - 4. Женское начало.

Continuîndu-şi căutările, interlocutorul meu a depus eforturi pentru a „despacheta” informaţia, „descărcată” lîngă dolmen în formă „arhivată”. În una dintre discuţiiel noastre, el mi-a povestit despre imaginea feminităţii, pe care a văzut-o în cadrul unei evadări în meditaţie.

Creatura evazivă … Unde e?

Aşadar. Ce cunoaştem noi despre feminitate, atît de inaccesibilă şi ascunsă de privirile pătrunzătoare. Deşi astăzi feminitatea este un subiect nepretenţios, totuşi, voi încerca să vă aduc ceva inaccesibil ce există în viaţa noastră. Şi chiar acum, aceasta se află dincolo de limită ….

Această creatură se află dincolo de cea care este fecioară sau mamă, nudă, mondenă, clară şi raţională, sexy, ce încălzeşte pri bucurie, sau capricioasă prin necazuri. Această fire feminină trece dincolo de toate rolurile ei în societate. Această frumuseţe deosebită va străluci întăîplător şi nici nu veţi înţelege ce s-a întîmplat.

Pur şi simplu, priviţi în urmă sau în ochii ei, întrebînd: ce e asta? Unde se ascunde?

Aşadar, un pictor îşi moaie pensula în ulei şi începe să deseneze chipul Ei…

Poate el din cauza asta e poet sau artist plastic, pentru că a văzut ce se află „dincolo de limită…”. El a văzut-o aşa şi acum are ce importaliza. Haideţi să privim acest tablou genial, atît de viu şi înaripat!

Spiritul feminin

Acest tablou are forme şi culori uimitoare. Fiecare culoare este vie, luînd o formă bizară din spaţiu. E atît de frumoasă, încît spaţiul ne oferă o imagine.

Acest sunet vizual al spiritului a fost creat de femeia însăşi. Acum ea şi-a aranjat sunetul vizual în alb, care trece în verde şi galben auriu. Ea poartă ţinute speciale, înfrumuseţate de pietre scumpe. Nu există restricţii şi limite pentru a se înfrumuseţa. Orice pietre, orice forme ale materiei, totul vine din imaginaţia ei bogată, pe care ea le direcţionează spre sunetul vizual al spiritului ei. Totul corespunde acelui spaţiu din jurul ei. La o distranţă de cîteva minute, ore, sau zile, imaginea va fi diferită, dar nu mai puţin fascinante. Aceasta va continua să fascineze prin încercarea de a juca cu lumea din jur. Iar pictorul nostru din nou o va prezenta drept o operă de artă.

Şi acest moment, cînd soarele pleacă după orizont, a luminat în roşu muntele, încununat de pădurea veşnic verde. Această pădure are azi o frumuseţe deosebită pentru că este suflat de un vînd uşor, iar copacii se leagănă încet. Aerul s-a încălzit, şi e plin de aromele primăverii. Iar undeva, printre pietre, murmură apa. E o cascadă. În acel moment, ea îşi poartă apele azurii, care sclipesc ca şi pietrele preţioase de pe hainele ei. Spiritul „ei” este acordat la toate aceste devieri ale culorii şi formei, iar imaginea ei le reflectă acum. Ea a scos din visele ei nişte imagini ce reflectă realitatea aici şi acum. A păşit în această realitate exact în momentul cînd ea juca această melodie şi şi-a manifestat toate aceste calităţi prin sine.

Asta e frumuseţea „Ei”, însă nu doar a „ei”

E frumuseşea ei, însă nu doar a ei. Odată fiind manifestată, ea aparţine tuturor care o văd. Inclusiv şi vouă, cititorilor portalului http://ecology.md/ . Vă puteţi imagina şi savura această imagine. Cum ea joacă, cum oftează, cum dansează, cum cîntă, cum aleargă, cum rîde, sau e tristă. Farmecul ei nu este destinat bărbaţilor, sau unui anumit bărbat. Ea parcă îl fascinează pe Dumnezeu. Prin aceasta ea îşi manifestă esenţa ei. Feminitatea. Şi o face atît de firesc încît întreaga ei frumuseţe şi fascinaţie sună în unison cu spaţiul şi este preluat de cei care văd toate acestea. Aceasta şi este puterea ei – feminitatea.

Puteţi vedea o mulţime de astfel de manifestări feminine. Ele sînt fascinante şi adorabile. Sînt multe.

В день 8 марта, для прекрасной половины человечества!  По ту сторону древности. Часть - 4. Женское начало.Prim memoria anilor

Noi am repetat de mai multe ori cuvintele esenţă, început. Aceste manifestări pur feminine au venit din tipurile străvechi şi din istorie. De exemplu, a istoriei noastre, sau a altcuiva. O putem numi o poveste vedică, sau o imagine feminină vedică. Sau o putem percepe ca pe o legendă prin memoria anilor…

Fete tinere se manifestau aşa ca pe pînza unui pictor. Jucînd şi intrînd în momente minunate, călătorind şi ziua şi noapte prin univers, creînd excursii şi experimente. Întreaga lume e plină de minuni, iar ele descoperea noi minuni, asemenea lor. Şi iată ea s-a manifestat şi a rămas în acel moment irepetabil. Şi această frumuseţe a rămas să trăiască pe pămînt. Întreg universul se bucură de această noutate, de această melodie unică, ce răsună datorită „ei”. Anterior, probabil, nu au existat asemenea nopţi, ari acum ele au apărut şi „trăiesc”.

Ulterior, într-o altă perioadă a vieţii, această pasiune se transforma în ceva mai mare. De exemplu, cu timpul ea nu mai călătoreşte în căutarea sa, ci găsea o asemenea stihie în care dorea să rămînă, care îi era apropiată de spiritul şi starea ei. De exemplu, marea.

Iată, pe malul unei mări de pe pămînt, ea s-a oprit şi a căzut pe gînduri. E minunat să stai lîngă mare şi să asculţi valurile…

Şi marea a devenit totul pentru ea! E şi o respiraţie curată, şi un spaţiu viu. În pustiul ei nețărmurit ea capătă o mulţime de trăiri , iar spiritul ei se fortifică. Ea nu se mai simte singură, deoarece ea simte în jur pulsul vieţii. Dragostea faţă de mare nu trece cu anii, ci doar creştea. Ea se gîndea mereu la ea şi marea o bucura mereu. Iar această dragoste fără dezamăgiri creştea şi devenea una cu marea. Devenea atît de puternică, unită cu marea, încît s-a transformat într-o zeiţă a mării.

Peste multe epoci, fetele şi zeiţele s-au transformat în femeile moderne. Şi el au acel început feminin, dar el e altul. Ele, de fapt, se ocupă cu acelaşi lucru şi azi, însă în virtutea culturii moderne, ele au început să-şi folosească farmecele în scopuri meschine: pentru a fermeca bărbaţii, pentru a-şi atinge scopul, a obţine putere, pentru promovarea statutului său în societate. Însă însăşi acţiunea nu mai are acea amploare ca în trecut. S-a schimbat calitatea, iar esenţa s-a pierdut. Forma a rămas, iar esenţa nu-i mai aparţine. Şi puţini cine simte ce este asta în general.

Astăzi, în lumea noastră, în cultura noastră, bărbaţii aleg femeile şi devin, în cel mai bun caz, păstrătorii şi admiratorii acestei frumuseţi, pe care au ales-o. Însă în trecut, amploarea era absolută. Femeia era zeiţă, care interacţiona cu lumea din jur. Astăzi, acest mister al femeii şi al lumii poate fi văzut doar în clipele cînd ea este îndrăgostită. Dar nu pentru mult timp. E practic o clipă. Atunci puterea şi sunetul ei devin evidente, iar acestea se manifestă inconştient, dar real.

Dintr-odată, ea, printr-o minune, a început să strălucească. Şi nu doar pentru că s-a mobilizat şi s-a construit în acest fel, nu. A ieşit întîmplător. Energia dragostei a dezvoltat în ea o asemenea viteză încît ea a izbucnit şi a strălucit prin frumuseţea ei. Însuşi Dumnezeu este fascinat de acţiunile ei. Şi El, fascinat, îi oferă putere în acest moment. Şi, pe moment ea deţine o putere, cu ajutorul căreia este creată întreaga lume. Prin aceasta, ea îşi manifestă orice intenţie, dar din puritate, din visul ei.

Să vi se împlinească toate visele, dragi femei. Fie ca această primăvară să devină o perioadă fericită a realizării lor!

В день 8 марта, для прекрасной половины человечества!  По ту сторону древности. Часть - 4. Женское начало.

De cealaltă parte a antichităţii. Partea a cincea. Filozofia strategică a vieţii

De cealaltă parte a antichităţii. Partea a cincea. Filozofia strategică a vieţii

În lumea antică, legendele ne făceau mai înţelepţi, ne captau atenţia şi ne călăuzea spre sentimente mai măreţe, mai intangibile, ca Universul nostru, ca aflarea noastră în el. Mai tîrziu, am creat din aceste legende o ştiinţă – filozofia. Aceasta se extindea prin noi legende, noi teorii şi le ajuta oamenilor să se privească dintr-o parte, la locul şi la rolul lor pe pămînt. Astăzi, ne vom opri la strategia filozofică pentru viaţă, ce ne ajută pe fiecare dintre noi să mergem pe calea sa. Aceste căi sînt diferite, dar ce reprezintă ele, care este structura lor, ne-a relatat conaţionalul nostru din Moldova, bikerul, călătorul şi fotograful, scriitorul şi filozoful – Ghennadii Şatov.

Studiul vieţii…

Viaţa personală este un rîu între două maluri. Ea e frumoasă, străluceşte în cursul său, între două maluri pitoreşti. Dacă privim acest rîu de sus, atunci putem vedea că în fiecare porţiune, malurile arată diferit şi sînt aranjate diferit. Ba sînt nişte mlaştini, ba e un mal abrupt, ba acoperit cu pădure şi păşuni. Rîul poate fi foarte lung, să traverseze întreg continentul, sau scurt, de doar cîţiva kilometri. Fiecare are rîul său, un rîu individual – viaţa. Iar aceste două maluri sînt „Lumea energiei” şi „Lumea ideilor”. Noi ne naştem cu o energie materalizată, dar trebuie să plecăm într-o lume infinită, a ideilor, variantelor de soluţii şi a fanteziilor. Şi asta e totul. Dar ce se află între cele două maluri?

Iar între maluri trece apa – rîul vieţii. Apele rapizi, ce iniţial ne poartă haotic, ne cheamă să începem a conduce cu aceste fluxuri energice. Cînd vom veni la un curs armonios, apa vieţii ne va îndruma din armonie spre căutare. Spre căutarea sensului vieţii, a unei noi direcţii a gîndului, vieţii, sentimentelor, care ne va dărui o stare extrem de minunată. Din toate acestea noi trebuie să creăm ceea pentru ce am venit pe lume. Noi sîntem subiectiv, individuali, jucăm roluri diferite, iar stările noastre minunate diferă foarte mult. Dar dacă le privim din punctul de vedere al filozofiei strategice a vieţii, ele ne oferă misiunile noastre personale. Stările noastre excelente devin o sursă de generaţie a tuturor stărilor, ideilor, acţiunilor, soluţiilor şi tuturor celor necesare pentru îndeplinirea misiunii personale.

Filozofia strategică a vieţii în detalii de la Ghennadii Şatov…

Orice cunoştinţe teoretice, visele noastre, fanteziile, fără a fi aplicate în viaţă nu au nici un rost. Creştinismul, islamul, filozofia strategică a vieţii sau arta oratorică – toate acestea sînt apeluri spre aplicarea unui mod de viaţă. Cineva vă oferă sfaturi pentru schimbarea situaţiei, pe o porţiune mică a vieţii voastre, iar undeva este prevăzut un spectru mai mare pentru schimbarea modului de viaţă. Scopurile, ce se poate şi ce nu, totul e inclus în acest spectru. În realitate, absolut totul, orice sursă, orice om, fiecare întîlnire şi fiecare cuvînt au impact asupra vieţii noastre.

Cu ajutorul acestei influenţe, fiecare om îşi poate schimba modul de viaţă, pentru a o îmbunătăţi. Noi ne putem schimba modul de viaţă prin schimbarea mentalităţii. După mentalitate urmează alte acţiuni, ce ne conduc la rezultatele scontate. Dacă sîntem mulţumiţi de rezultate, atunci ne consolidăm acest vector şi mergem mai departe. Dacă nu – atunci ne schimbăm vectorul de mişcare.

Imaginea strategică a lumii

Lumea înconjurătoare constă doar din trei elemente: timp, energie şi idei. Ele şi sînt valorile acestei lumi.

Valorile

Valorile sînt ceea fără de care viaţa nu e posibilă, în principiu. Este fundamentul filozofiei strategice. Timpul este spaţiul în care se naşte şi se află materia. Energia, este putere, emoţii şi sentimente. Iar ideea este scopul, sensul şi conştientizarea. Există criterii calitative ale fiecărei dintre aceste valori. Timpul este totul ce e util. Energia – tot ce e plăcut, iar ideea – lucrurile interesante. Cu cît mai multe dintre aceste valori de bază le are omul, cu atît mai colorată, mai îndelungată şi mai înţeleaptă e viaţa lui. Dobîndirea valorilor conduce la sporirea oportunităţilor. Omul de succes are capacitatea de a dobîndi valori. Ce nu am face, orice formă, abstractă sau reală, fizică, este setea dobîndirii uneia dintre aceste valori, sau a combinaţiei lor în varianta ideală. A patra variantă nu există.

Imaginea lumii pentru fiecare om arată în felul următor: naşterea, viaţa şi odihna. Lumea energiei naşte omul. Lumea materiei manifestă viaţa în el, iar lumea ideilor este ceea ce va rămîne după el.

Viaţa omului este o metodă de a uni două lumi. Lumea energiei cu lumea ideilor. În opinia strămoşilor noştri antici, pămîntul a fost întotdeauna simbolul energiei, iar cerul simboliza ideile. Omul însă trăieşte între aceste două stihii, între pămînt şi cer. Şi viaţa lui se manifestă prin realitate şi percepţiile realităţii.

Conform filozofiei strategice a lui Ghennadii Şatov, de la malul naşterii omul primeşte energia şi oportunităţile. Malul calmului ne oferă ideea, iar viaţa lui capătă sens, scop.

Etapele vieţii

Etapele vieţii sînt cinci curente ale rîului. Întreaga cale a vieţii constă din cinci etape: haos, armonie, căutare, aspiraţii şi stare excelentă.

Haosul este atunci cînd omul învaţă să interacţioneze şi să reacţioneze cu mediul, precum şi să-şi determine necesităţile. Este teritoriul dependenţei de pasiuni şi circumstanţe. Un asemenea om nu este liber. El depinde de nevoi, gîndurile lui funcţionează la înlăturarea lor, pentru a obţine un anumit echilibru şi armonie. El face acest lucru stîngaci, fiind atras ba într-o parte, ba în alta. O consecinţă a dependenţei de nevoi este lipsa dreptului la alegere. Pentru că el nu poate alege. Toate eforturile lui sînt îndreptate acolo unde este nevoie. El nu este interesat de alte subiecte. Etapa haotică, această abordare haotică a gîndurilor, acţiunilor, a vieţii, în general. Omul acţionează aşa cum poate, dar nu aşa cum trebuie, pentru că nu ştie cum trebuie. Cel care doreşte să facă ordine în acest haos şi să devină independent tinde spre armonie.

Armonia este capacitatea de a-şi realiza libertatea alegerii. În starea de armonie, interesele omului nu sînt condiţionate de deficitul unei sau altei valori. În această etapă a vieţii sale, omul devine capabil să-şi protejeze toate valorile sale, materiale, emoţionale şi să-şi realizeze căutarea strategică. În starea de armonie căutarea nu este condiţionată de deficit. Acest studiu al abilităţilor, talentelor, care constituie premisele pentru adoptarea deciziilor echilibrate şi determinate. Doar în această stare, omul are posibilitatea de a-şi găsi rolul său, predestinarea sau vocaţia.

Următoarea etapă- căutarea

Este o tentativă de a descoperi cea mai productivă activitate şi implicare. Este dobăndirea rolului, vocaţiei, predestinaţiei şi misiunii. La etapa de căutare noi testăm, verificăm raportul dintre cele găsite şi cele ce le avem deja şi gestionăm aceste cunoştinţe noi, verificate. Dacă toate acestea, din toate punctele de vedere, este avantajos şi rentabil, atunci devine demn de aspiraţiile, forţele, resursele şi străduinţele aplicate în această direcţie. Atunci şi doar atunci, capacităţile şi talentele noastre, ce le avem de la naştere, vor fi apreciate la maximum. Adică, noi vom obţine nota maximă – recunoaştere şi bani. Este o perioadă de mobilizare totală şi de atingere a unui nivel înalt de măiestrie, ce ne oferă în final stări minunate.

În aceste stări perfecte, calitatea şi fluxul gîndurilor, a ideilor se află mereu în creştere. Starea perfectă este pot, vreau şi realizez. Adică este o stare de putere, de disponibilitate de a accepta orice schimbare în viaţă, o stare de securitate şi încredere. În această etapă, viaţa omului este plină, plăcută, utilă şi interesantă. El este mulţumit şi se percepe în măsură deplină deţinătorul a celor trei valori de bază. Este perioada cînd toate dorinţele lui se realizează. Stările perfecte sînt cele mai bune etape de a te cunoaşte pe sine însuşi, pentru călătoriile prin viaţă, cînd te simţi la fel ce bine în orice condiţii. Eşti mai puternic decît sarcinile tale. Eşti echitabil, modern şi puternic. Secretul obţinerii acestori stări perfecte se ascunde în abilitatea de realizare la maximum a propriului potenţial.

Şi, desigur, fiecare dintre noi îşi doreşte să plece din această lume în una dintre aceste stări perfecte.

По ту сторону древности. Часть – 4. Стратегическая  философия  жизни

По ту сторону древности. Часть – 4. Стратегическая  философия  жизни

По ту сторону древности. Часть – 4. Стратегическая  философия  жизни

По ту сторону древности. Часть – 4. Стратегическая  философия  жизни

По ту сторону древности. Часть – 4. Стратегическая  философия  жизни

По ту сторону древности. Часть – 4. Стратегическая  философия  жизни

По ту сторону древности. Часть – 4. Стратегическая  философия  жизни

„Starea perfectă” – starea ce depășește celelalte stări… De partea cealaltă a antichității. Partea a 6-a

„Starea perfectă” – starea ce depășește celelalte stări… De partea cealaltă a antichității. Partea a 6-a

Filozofia continuă să ia amploare printre teorii și să se extinde prin noi istorii ale vieții noastre. Ghennadii Șatov și-a elaborat propria teorie cu denumirea „Ffilozofia strategică a vieții”, care le ajută oamenilor să se privească altfel pe sine, locul lor și rolul lor pe pămînt. Astăzi, continuăm călătoria spre sine împreună cu Ghennadii și ne cufundăm în acest episod al vieții.

Noi învingem doar o dată în viață. Cînd ne atingem ținta, vectorul mișcării. Și cînd sîntem pe calea cea dreaptă, cînd am obținut măiestria în mișcarea pe această cale, cînd simțim stări minunate în urma realizărilor obținute, cînd aproape ne-am parcurs calea spre sine, drumul nostru spre noi înșine, integru și puternic…

Calea…

Toți doresc să-și parcurgă calea cît mai colorat, vesel și mai bine. Eu nu cunosc vreun om, care nu și-ar dori acest lucru. Toți tind spre satisfacerea maximă și savurarea vieții. Dar puțini își închipuie cum să facă acest lucru. Cel care știe, deja face, iar cel ce nu știe – nu acționează. Dar, chiar dacă nu vă puteți închipui pașii concreți, care vor face calea voastră mai plăcută și mai utilă, fiecare dintre noi știe clar cum ar dori să se simtă în momentele de jubilare și de savurare a vieții

Aceste sentimente și constituie starea perfectă. Majoritatea oamenilor au încercat nu o dată această stare. Pur și simplu aceasta vine episodic și nu ține mult. Noi nici nu reușim să înțelegem că asta se întîmplă, iar cu atît mai mult să conștientizăm natura acestui fenomen. Noi pur și simplu ne cufundăm. Ieșim și iarăși ne cufundăm. Iar cu adevărat fericit este cel care poate face acest lucru conștient, adică poate gestiona starea sa perfectă. Doar noi putem să ne facem fericiți. Și nu influențează nicio circumstanță. Tot de ce avem nevoie este doar să ne schimbăm gîndurile.

Fericirea noastră nu depinde de condițiile mediului înconjurător. Trebuie să ne închipuim o asemenea imagine a lumii, în care este loc pentru bucurii, victorii, pentru aspirații. Trebuie să ne învățăm gîndurile să lucreze pentru noi. Cunoașterea punctului final al călătoriei, adică a stărilor voastre perfecte, vă va permite să scăpați de un șir de acțiuni inutile: deziluzii, aspirații deșarte. Pur și simplu, luați doar necesarul. Cel care nu știe încotro merge este nevoit să care după el mai mult sau mai puțin decît are nevoie. Iar omul suferă în două cazuri: dacă ea cu sine prea mult, sau dacă ea prea puțin. Cu alte cuvinte, cînd nu ne pregătim, sau cînd ne pregătim, dar nu știm pentru ce, noi sîntem foarte ineficienți. Și atunci călătoria noastră ne aduce doar dezamăgiri. Iată de ce trebuie să cunoaștem punctul final al rutei.

Sarcina filozofiei strategice este să ne arate cum să facem calea noastră spre starea perfectă cît de poate de ușoară, eficientă și utilă. Dacă credeți că asta NU ESTE DESPRE VOI, atunci sîntem nevoiți să vă dezamăgim. Este despre toți noi, noi toți în egală măsură, sîntem interesați de succes și de o cale fericită prin viață. Șansele de a atinge aceste scopuri sînt egale pentru toți. Pur și simplu, mulți nu observă acest lucru. Ceea ce poate unul, poate fiecare dintre noi. de aceea, noi învățăm să mergem și multe altele în viața noastră.

Două căi strategice… Există două tipuri de căi spre starea perfectă: rațională și nerațională. Cea rațională constă în atingerea planificată a scopului, adică a stării perfecte. Pe această cale, utilizați cunoștințele, munca, disciplina, calitativ, pregătit și mereu. A doua cale se caracterizează printr-un comportament spontan, aleatoriu și reactiv, cu capricii, supărări și așteptări. Adică, mult „gunoi”, în plan emoțional, ce seacă energia voastră în zadar. În primul caz, are loc concentrarea asupra mijloacelor, posibilităților și metodelor de obținere a scopului. În cel de-al doilea caz, este vorba despre concentrarea asupra dorințelor, asupra prezenței sau lipsei posibilităților, adică, ce vreau, dar din anumite motive, nu obțin acest lucru. În calea rațională, vă trasați scopuri, reieșind din posibilități, iar în al doilea caz – nu țineți cont de posibilități. Adică, noi continuăm să vrem, în pofida circumstanțelor. O altă latură a raționalității este puterea și acțiunea, poziția activă de viață (nu contează ce, dar eu pot). Calea regresivă, nerațional- este așteptarea și lenea (nu contează cum, dar eu vreau).

Care este diferența dintre aceste căi. Diferența este în calitatea imaginației. În cazul nerațional, sînt vise dulci, imagini ale unor rezultate șubrede, sub denumirea de catarsis. Un anumit punct de dorințe și speranțe, ce nu se materializează. Omul obosește foarte repede de această stare și ajungînd la „fund”, își schimbă gîndirea și direcția mișcării. Aceasta este perceput drept un impas, o eroare, bazată pe imaginația săracă. Dar cea mai importantă diferență a căii raționale este gîndirea pozitivă. Este concentrarea asupra rezultatului intermediar obținut și analiza pașilor parcurși de pe poziția următorilor, ce urmează spre atingerea scopului. Abordarea pozitivă este pregătită și de eșec. El vede ce să facă mai departe, dacă ceva nu merge cum trebuie, este un anumit tip de gîndire, care funcționează spre perfecționarea calităților, capacităților, vieții. O persoană ce gîndește pozitiv exclude treptat din viața sa activitățile păguboase și timpul irosit în zadar pentru acțiuni inutile.

Dar cine merge?

Noi am descris pe luni calea, dar a rămas o întrebare firească. Dar cine merge? Și la această întrebare trebuie să răspundem cu aceiași seriozitate ca și în cazul căutării sensului vieții și a direcției de dezvoltare.

Cine a intrat în acest rîu al vieții? Fiecare dintre noi are propria strategie de mișcare și activitate. Adică, dacă noi am determinat toate căile posibile, atunci noi am ajuns inevitabil la o anumită alegere. La alegerea rolului său. Inițial, noi avem anumite abilități. De aceste abilități în viața noastră răspunde rolul omului. Nu are sens să pretindem ceea ce nu sîntem. Supraaprecierea nu va avea nici un efect. Un rol determinat sau ales corect, prezentată în lume, și care funcționează, cu care sîntem compatibil, este o condiție necesară pentru parcurgerea căii cu succes.

Noi toți trăim în societate, deci jucăm în ea anumite roluri. Putem trece spre starea perfectă în orice rol, pentru că nu există roluri proaste. Există rolurile voastre și roluri străine. Există interpretări proaste ale rolurilor, cînd pentru această interpretare nu sînteți remunerați.

Noi trebuie să punctăm anumite tipuri de roluri, cele mai răspîndite, care au fost evidențiate de către autorii filozofiei strategice a vieții. Acestea sînt: aventurierul negru, adeptul, magistrul, conducătorul, strategul și domnitorul.

Într-un singur material este imposibil să clarificăm toate aceste roluri. De aceea, vom examina coordonatele acestor roluri în următorul articol, despre imaginea veșnică și frumoasă a omenirii. Întrebîndu-l pe Ghennadii Șatov de unde știe el toate acestea, el ne-a mărturisit că toate aceste cunoștințe i-au fost transmise de strămoșii lui. Pe curînd. Ne revedem în călătoria noastră de cealaltă parte a antichității, care inevitabil ne aduce spre noi înșine …

Anna Kunț

 «Превосходное состояние» – состояние, превосходящее все остальные… По ту сторону древности. Часть – 6.

Rolurile pe care le joacă oamenii. De partea cealaltă a antichităţii. Partea a 7-a (VIDEO)

Rolurile pe care le joacă oamenii. De partea cealaltă a antichităţii. Partea a 7-a (VIDEO)

Materialul nostru de astăzi, deşi este destinat unui cerc larg de cititori, permite destul de clar şi exact, în locul acţiunii de dragul acţiunii, în locul apelurilor şi invitaţiilor, în locul frazelor frumoase şi a unei game întregi de emoţii, să privim viaţa cu alţi ochi, pragmatic şi util, curajos şi deschis, cu un zâmbet bun şi cu un anumit scop. Sînteţi gata? Mergem în călătoria în rolurile, care ne sînt predestinate sau deja jucate.

Din start, noi sîntem înzestraţi cu anumite calităţi. Pentru aceste calităţi din viaţa noastră răspunde rolul omului. Noi nu putem pretinde că sîntem cineva, pentru ce nu sîntem predestinaţi. Această încredere în sine nu va avea efect. Un rol determinat corect de om sau rolul ales, prezentat în public, adică în societate sau mediul înconjurător trebuie să funcţioneze. Totodată, corespundeţi acestui rol, ceea ce este o condiţie necesară pentru a parcurge calea vieţii.

Vom oferi o scurtă caracteristică a rolurilor propusă de Ghennadii Şatov în filozofia strategică a vieţii.

-Obscur: rolul în care persoana este docilă şi dependentă, nu se gîndeşte asupra faptelor sale. În această stare el execută cot ce i se cere în locul predestinat. Preţul executării impecabile a acestui rol este ascultarea. Dacă un om dependent este docil, totul îi merge excelent, el se simte util şi necesare şi îndeplineşte sîrguincios sarcinile trasate.

-Aventurier sau entuziast: joacă multe roluri pe parcursul zilei. El caută. Îl interesează multe şi acumuelază baza pentru a putea efectua alegerea. El şi formează calităţi, pentru care va fi acceptat decent în societate. Sînt oamenii ce caută, pionierii. Nu contează ce fac, important că ei caută. Iar preţul atingerii stării perfecte în acest rol este optimismul. Este un rol al probelor şi eşecurilor. Un asemenea om poate percepe calitativ eşecurile sale.

– Adeptul: este o persoană ce se poate concentra şi asta îi oferă starea perfectă. El se poate orienta şi fixa atenţia asupra sursei de bunăstare.

-Maestrul: este un rol cînd la abilitatea de concentrare se adaugă statornicia. El pătrunde în profunzimea măiestriei prin cufundarea permanentă atît de adînc, cum alţii nu pot. Continuitatea, stabilitatea şi răbdarea – sînt principalele calităţi ale rolului de maestru.

-Conducătorul: liderul, capabil să atragă după el o mulţime de oameni. Puterea ideilor şi generarea lor sînt atît de mari, încît el devine o sursă de lumină. Preţul pentru jucarea acestui rol este pierderea catastrofală de energie. Abordarea specială a conducătorului asupra lumii cînd el nu este interesat de circumstanţe, dar sînt importante doar propriile fapte şi decizii, îi submină sub el pe toţi.

-Strategul: îi vede pe toţi participanţii, îi acceptă şi găseşte cele mai potrivit şi avantajoase căi şi soluţii. Preţul executării rolului de strateg – imaginaţia. El va supravieţui în orice condiţii, pentru că ei calculează totul şi cîştigă în orice caz, iar în ajutor îi vine intuiţia. Pe strateg nu-l interesează dacă e război sau pace. El cîştigă în orice caz, pentru că a pariat şi pe unii, şi pe alţii. Aceasta se întîmplă pentru că el totul prevede, iar această calitate se manifestă sub forma fenomenului intuiţiei.

-Vlădica: strateg şi conducător într-o singură persoană. Est eomul, care a trăit o viaţă foarte lungă, de administrare şi a reuşit să combine în sine calitatea de energie debordantă şi imaginaţie puternică. Este cel care poate găsi soluţii pentru cele mai complicate situaţii, datorită combinaţiei tuturor acestor calităţi. Rolul de adept şi conducător sînt mai dependente de mediu decît cel de maestru, strateg sau aventurier. Particularitatea acestui rol este sporirea permanentă a bunăstării.

Cum să ne jucăm bine rolul? Abilităţi de bază

Pentru a ne învăţa să ne jucăm bine rolurile, trebuie să avem abilităţi de bază.

Oricare ar fi rolul, fiecare trebuie să fie asigurată de o anumită calitate. Cel obscur – de ascultare, smerenie, de aventurier – optimism, adept- concentrare, maestru – continuitate, conducător – energie, strateg – imaginaţie, vlădica – energie şi imaginaţie.

Ascultare (docilitate) – dacă omul e obscur, dar încăpăţinat, îl aşteaptă mari greutăţi. Docilitatea se naşte din încredere. Încredere din loialitate faţă de cel de care depinzi.

Căutarea sistemică. Este găsirea unei direcţii favorabile, bazată pe analiza fiecărei probe şi erori, cu stabilirea şi dezvoltarea unei zone de perspectivă pentru căutare.

Concentrarea se obţine cu ajutorul medicaţiei Dao, adică, prin construirea unei liste de scopuri şi concentrarea asupra lor, asupra lucrurilor spre care tinzi şi de care ai nevoie.

Statornicia se naşte prin strategia de atingerii scopului, adică prin disciplină, oportunitatea şi proporţionalitatea eforturilor. Astfel, este atinsă răbdarea, perseverenţa şi tenaciatea necesare pentru acest rol. Acest lucru se obţine doar în cazul în care ne place ceea ce facem, or, fără dragoste nu există statornicie.

Energia se obţine prin credinţă. Cît timp aveţi credinţă, atîta timp aveţi energie.

Imaginaţia se capătă cu ajutorul respiraţiei conştiente Shion, cu ajutorul acesteia noi o dezvoltăm pînă la limitele necesare, suficiente pentru găsirea celei mai avantajoase soluţii.

Alegeţi-vă rolul şi învăţaţi-vă să-l jucaţi calitativ.

Iar în final, ne vom opri asupra formulei de măiestrie a executării rolului. Fiecare om este amplu şi nu are limite în aspiraţiile sale spre vise şi scopuri. Iar pentru ca acest lucru să se întîmple, în mişcarea lui înainte, el trebuie să-şi dezvolte viaţa în direcţie evolutivă. Iar asta înseamnă că trebuie urmate nişte indicaţii, de exemplu, sub forma unei formule sau într-o formă clară şi apropiată.

Forma poate fi următoarea – toate procesele vieţei ce ţin de schimbăr trebuie să conducă spre bine.

Progresul este direcţia de dezvoltare de jos în sus, adică mişcarea consecutivă înainte, spre bine, de la mai puţin la mai mult. Esenţa progresului constă în faptul ca cauza, preţul să fie întotdeauna mai mică decît consecinţa. Dacă se întîmplă invers, atunci acesta este regres.

Toţi doresc să-şi îndeplinească visele, speranţele, dorinţele. Nu există om pe pămînt care nu doreşte să-şi facă viaţa mai bună. De ce atunci, în cele mai multe caturi totul rămîne nerealizat? De ce multe studii, cunoştinţe, sfaturile, regulile şi metodele de a ameliora vaţa omului, nu funcţionează în pofida faptului că conţin multă informaţie utilă şi calitativă?

Cu siguranţă, majorittea oamenilor acceptă învăţăturile, dar puţini le urmează şi le aplică în viaţă.

Ce-l împiedică pe om să se cufunde plenar în procesele de perfecţionare şi de atingere a progresului? Ce nu ne ajunge pentru a crea o mişcare în direcţia vieţii

De regulă, este vorba de lipsa motivelor, cunoştinţelor, eforturilor sau răbdării.

Motivul este ceea ce provoacă acţiunea, adică necesitatea. Este necesară nevoia, adică nu există progres, nu există motiv pentru apariţia ei. Cunoştinţele sînt reperele nevoii. Nouă ne trebuie trei tipuri de cunoştinţe. Primul –cunoaşterea scopurilor. Al doilea– cunoaşterea posibilităţilor şi al treilea – cunoaştere metodei de obţinere. Eforturie sînt necesare ca manifestarea fizică a progresului. Fără eforturi nu există mişcare. Eforturile sînt mijloacele, adică ceea ce este necesar să întreprindem în calea spre progres, de exemplu timpul sau energia. Răbdarea este un proces necesar pentru avansarea metodică, monotonă spre rezultat. Or, precum se ştie, orice proces necesită timp. Răbdarea este singurul instrument ce ne permite să rezistăm această perioadă de timp.

Cunoscînd aceste componente, le putem aplica în viaţă.

Concluzii despre viaţă

La începutul vieţii avem mai mult timp şi energie, dar mai puţine cunoştinţe şi idei, iar la sfîrşitul vieţii mai puţin timp şi energie, dar mai multe cunoştinţe şi idei. Acesta este scenariul regretului. Dacă nu vom schimba nimic, atunci viaţa urmează acest scenariu, care trezeşte doar compasiune..

Există o cale ce schimbă mersul inert al istoriei. Este calea stărilor perfecte şi realizării scopului de bază, cu eforturi maxime.

O asemenea viaţă este plină, oportună, plină de sens.

Sîntem convinşi că sînteţi anume aşa oameni!

Pentru realizarea oricărui scenariu, astăzi am aflat despre rolurile din viaţa noastră. Stabilirea rolului, preţului, pe care trebuie să-l plătim, este contribuţia pentru atingerea stărilor noastre perfecte, legate de scopurile noastre.

Video, limba rusa:

https://vk.com/video16428409_456239317

Anna Kiunț

http://ecology.md/

 

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în VIATA INTERIOARA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s