În ultimii ani au apărut tot felul de indicii conform cărora agențiile de informații de peste ocean, și nu numai, au capacitatea de a ne spiona prin citirea corespondenței, folosind tot felul de aplicații ale telefoanelor mobile sau chiar prin SMART TV-uri. Poate vă întrebați cum ar putea un guvern care premiază libertatea cetățenilor să colecteze în mod secret informații despre propriii săi locuitori? În ce scop le folosesc și unde le stochează? Însă aceste fapte par a fi doar vârful aisbergului. Faptul că suntem spionați nu e nimic pe lângă programul derulat de Agenția Centrală de Informații (CIA) între 1953 și 1964 pe proprii cetățeni, sau mai bine zis împotriva propriilor lor cetățeni. În acea perioadă au fost efectuate, conform celor de la Today I found, zeci de experimente privind efectele agenților biologici și chimici asupra cetățenilor americani, fără ca aceștia să-și dea acceptul de a participa la cercetări.
Proiectul MKUltra a inclus drogarea cu tot felul de medicamente și substanțe halucinogene a câtorva sute de studenți din 30 de universităţiamericane dar și a altor sute de bolnavi aflați pe patul de spital. Unele voci din cadrul organizației susțineau că asemenea experimente sunt necesare pentru că unele similare se desfășoară și în URSS, inamicul din cadrul războiului rece.
Primele informații despre aceste experimente ÎMPOTRIVA UMANITĂȚII au apărut atunci când familia unui fost ofiţer biochimist, dr. Frank Olson, a intentat proces autorităţilor americane pentru decesul acestuia. Oficialii CIA-ului de la acea vreme au trebuit să recunoască faptul că prăbuşirea fatală a lui Olson dintr-o clădire din New York s-a datorat experimentelor cu LSD la care a fost supus, fără ca bărbatul să fie conștient de ce i se întâmplă.
Proiectul a demarat în anul 1953, directorul CIA, Alen Dulles, fiind cel care a aprobat experimentele sub atenta observare a doctorului Sidney Gottlieb.
Până la închiderea proiectului din 1964, Agenția Centrală de Informații (CIA) a reuști chiar să înființeze „case securizate” în care se desfăşurau astfel de experimente. Acestea erau de fapt niște bordeluri ilegale în care clienții erau drogați și observați din camere învecinate prin niște oglinzi semitransparente. Proiectul a părut să fie un succes și a trecut chiar și granița în Canada. Medicul Donald Cameron, doctor la Institutul Allan Memorial din cadrul Universităţii Mc Gill din Montreal, a fost recrutat și plătit de către americani pentru a desfășura astfel de experimente pe studenții și pacienții săi. Experimente canadiene din cadrul proiectului MKULTRA au ieşit la iveală mult mai târziu, în anul 1984.
sursa: http://www.todayifoundout.com/index.php/2013/07/jane-elliot-and-the-blue-eyed-children-experiment/
sursa/gizmodo.com/
traducere și adaptare: Radu Ungureanu