ASTA-I CULMEA: UDMR ACUZA ROMANII CA AU STIRPIT SASII DIN TRANSILVANIA


România are un președinte sas, dar asta nu o scutește de acuzații ciudate, cum ar fi cea conform căreia a stîrpit etnia respectivă în cei aproape o sută de ani scurși de la Marea Unire.

Deputata UDMR Erika Benkö, bunăoară, afirmă, într-o declarație în parlament, că românii nu și-au respectat promisiunile făcute la Alba Iulia, în 1918 și asta a condus la dispariția aproape totală a unor minorități:

”La Marea Adunare de la Alba Iulia au fost formulate promisiuni concrete cu privire la drepturile minorităţilor. Din păcate, dacă analizăm ultimii 99 de ani, este evident că aceste promisiuni nu au fost respectate. După 99 de ani de la semnarea Declaraţiei de la Alba Iulia, în care a fost consemnat dreptul minorităţilor din România de a-şi folosi limba lor maternă, constatăm cu regret că aceia care doresc să practice acest drept în sănătate şi în justiţie – ca să dau numai două exemple concrete – se confruntă cu obstacole serioase chiar şi în ziua de azi. De asemenea, constatăm cu regret că în ultimii 99 de ani situaţia minorităţilor nu s-a îmbunătăţit într-un mod perceptibil. Unele dintre comunităţile naţionale au dispărut aproape în totalitate – trebuie doar să ne amintim de saşi -, iar alte comunităţi, ca şi minoritatea maghiară, trebuie să se confrunte cu standarde duble, de exemplu în privinţa folosirii simbolurilor regionale” afirmă deputata maghiară. (B.I.)

http://inpolitics.ro/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în UNGURI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s