Bătălia pentru mintea umană. Informații inedite


Ultimul război, aflat în curs, este pentru mintea umană! Iar el se duce pe toate fronturile – de la cele vizibile (mass-media), până la cele invizibile (psihotronica). Tehnologia a avansat atât de mult încât există programe în care se cercetează ștergerea memoriei sau implantarea memoriei cu informații specifice, transformarea omului într-un cyborg sau chiar crearea de entități bilogice non-umane, identice cu omul.

Cu o hartă a creierului într-un stadiu avansat de realizare, tehnologiile existente le permit celor care le au în posesie să influențeze mase mari de oameni în direcția propriilor lor interese.

Practic, omul a adus în realitate lumea filmelor SF, adeseori concurând-o sau depășind-o în realizări concrete. Tocmai de aceea ne și aflăm într-un real pericol. Pentru că atât mass media, cât și tehnologiile de ultimă oră, se află în cea mai mare parte în mâinile unor oameni mânați de setea pentru putere și control, în mâna făcătorilor de războaie și crize economice.

Prin urmare, primul pas în direcția realizării unei protecții în fața noului război, cel pentru mintea umană, este conștientizarea faptului că el există și ne are ca ținte vii. Dar mai multe despre acest subiect în episodul de astăzi al emisiunii Mistere la Granițele Cunoașterii, pe care vă invit să îl vizionați mai jos…

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în VIATA LIBERA ( VIDEO-DOC.). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s