Potopul lui Noe în varianta chinezească – o legendă confirmată de către știință. Ce s-a petrecut cu patru milenii în urmă!


Potrivit unei vechi legende, cu mii și mii de ani în urmă o parte din teritoriul chinezesc a fost distrusă de către furia apelor, de către un potop cumplit. Legenda prezintă unele similitudini cu relatările din Biblie, referitoare la potopul lui Noe. Astfel, se povestește că o parte din China antică a fost devastată de către o colosală revărsare a Fluviului Galben (Huáng Hé). După aceste inundații apocaliptice, arată legenda, a intrat în scenă un erou, pe nume Yu, care a reușit să reconstruiască țara. Ulterior, Yu (supranumit „cel Mare”) a întemeiat dinastia Xia, prima din istoria Chinei.

Din cauza unor dovezi istorice și arheologice cu totul insuficiente, unii cercetători moderni au respins, cu dispreț, această legendă, susținând că este o simplă poveste, care n-are absolut nicio bază reală. Dar, acolo unde istoricii au dat greș, geologii au făcut o descoperire șocantă: valea Fluviului Galben chiar a trecut prin inundații catastrofale, în urmă cu 4000 de ani.

1

2

Cercetătorul Qinglong Wu, de la Universitatea din Beijing este autorul principal al unui studiu care vine în susținerea legendei întemeierii dinastiei Xia. Inițial, Wu a descoperit indicii despre o inundație străveche în urmă cu 10 ani, când a observat depozite de culoare gălbuie în zona Cheilor Jishi. Depozitele găsite de-a lungul defileului au indicat existența unui lac vechi, ca și cum curgerea normală a apelor ar fi fost cândva blocată.

Wu a examinat, apoi, peșterile locuite în vechime, la doar câteva mile în aval de Cheile Jishi, despre care se știe că au fost grav deteriorate de către un seism petrecut în Antichitate. Datarea cu radiocarbon a osemintelor umane găsite în acest sit a oferit, la rândul său, indicii despre o catastrofă petrecută cu aproximativ 3900 de ani în urmă.

Mai târziu, Wu a găsit piesa de puzzle care absenta: dovada existenței unui gigantic baraj de pământ în zona Cheilor Jishi. Este vorba despre un baraj natural care, cândva, a avut circa 660 de metri înălțime. Echipa de cercetare a presupus că o serie de evenimente catastrofale au debutat, în regiune, cu un cutremur puternic, petrecut cu aproape 4.000 de ani în urmă.

6

 

7

Seismul a antrenat o alunecare de teren în defileu. Uriașul volum de pământ dislocat a blocat, apoi, cursul râului și astfel a luat naștere un lac uriaș. Apele s-au tot acumulat, până când, sub presiunea lor, barajul natural a cedat. Apa acumulată vreme de 6-9 luni de zile s-a revărsat furioasă peste așezările aflate mai la vale. Se pare că inundațiile au afectat așezări umane aflate pe distanțe de sute de kilometri și că, pe alocuri, viitura a avut o înălțime de zeci de metri. Deci a fost un potop în cel mai pur sens al cuvântului.

Qinglong Wu consideră că dovezile geologice vin în susținerea legendei întemeierii dinastiei Xia, de către misteriosul erou Yu (un Noe al chinezilor), în urma unor revărsări de ape de proporții apocaliptice. Nu e prima dată când o legendă este susținută de către știință. Și, foarte probabil, nici ultima!

5

8

Surse: http://www.mnn.com, http://www.sciencemag.org

Autor: Tomi Tohaneanu

http://www.cunoastelumea.ro

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în ISTORIE UNIVERSALA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s