INCREDIBIL. ISTORIA AȘA CUM NU V-O POVESTEȘTE NIMENI.


 Cum a fost plănuită Unirea Țărilor Române încă înainte ca Mihai Viteazul să ajungă pe tronul Țării Românești.

Nota Redacției – se actualizează



INTRODUCERE – Cum a fost plănuită Unirea Țărilor Române încă înainte ca Mihai Viteazul să ajungă pe tronul Țării Românești.

Pornind de la o simplă ştire : cea a vizitei prințului Charles la Biserica din Teiuș, biserică ctitorită în Teiuş de Mihail Raț şi de Petru şi Zamfira Raț pe vremea lui Mihai Viteazul, şi încercând să aflăm cine sunt aceste personaje, ce legături au ele cu oameni cheie din timpul lui Mihai Viteazul şi cum au fost implicate toate aceste personaje istorice în evenimentele petrecute pe vremea lui Mihai Viteazul – Fluierul.ro a ajuns la o concluzie extraordinară:

Personajele istorice pe care le veți întâlni în relatările istorice pe care am încercat să le punem cap la cap mai jos, sunt românii care au pus la cale PRIMA UNIRE A ȚĂRILOR ROMÂNE

Faptele istorice descrise în continuare reprezintă UN PRIM MATERIAL ISTORIC BRUT care ne indică un lucru extraordinar:

Departe de a fi „o simplă toană” a lui Mihai Viteazul (cum o prezintă istoriografia maghiară şi rețeaua progresistă-internaționalistă de tip Boia, Djuvara etc.), PRIMA UNIRE A ȚĂRILOR ROMÂNE A FOST UN PLAN bine pus la punct LA CARE S-A LUCRAT Multă Vreme ÎNCĂ DINAINTE DE URCAREA PE TRON A LUI MIHAI VITEAZUL

Ca să puteți urmări firul roșu al întâmplărilor istorice prezentate mai jos Vă prezentăm pe scurt concluziile care rezultă din întâmplările descrise mai jos şi cine au fost principalele personaje căre au pus la cale PRIMA UNIRE A ȚĂRILOR ROMÂNE.

1. Ioan (Ivan) Norocea – boier român din Argeş este personajul cheie la care duc toate firele şi planurile PRIMEI UNIRI A Țărilor Române

Cariera politică a logofătului este cunoscută: ea se desfăşoară cu precădere în Ţara Românească (aproximativ între anii 1559-1600, cu o întrerupere de 25 ani între 1568-1593 când se află în Transilvania și mai apoi în Moldova de unde revine în Transilvania , înaintea de a se întoarce în Țara Românească ca sfetnic al lui Mihai Viteazul).

Niciun personaj cu rangul de boier, nici înainte, nici după el, nu a mai participat efectiv şi permanent la conducerea tuturor celor trei ţări româneşti, Moldova, Ţara Românească şi Transilvania.

Ioan Norocea a făcut acest lucru nu un an, nu doi, nu zece, ci a făcut acest lucru timp de peste 40 de ani.

Nu întâmplător (așa cum veți vedea în acest articol) la sfârșitul acestor 40 de ani se va înfăptui Prima Unire a Principatelor Române.

A fost mâna dreaptă a lui Mihai Viteazul, diplomat şi conducător de oşti.

Dar primul plan de Unire al Țărilor Române, pus la cale de Ioan Norocea împreună cu Petru Șchiopul, a apărut înainte de urcare lui Mihai Viteazul pe tron.

Ioan Norocea a slujit in calitate de pârcălab, logofăt şi mare hatman (boier de divan, comandant de oşti) în cele trei principate romane sub şapte domnitori
Ascensiunea sa începe în timpul domniei lui Mircea Ciobanu și a lui Pătraşcu cel Bun.
Ioan Norocea ocupă importante dregătorii în timpul lui Mircea Ciobanul (1545-1552, 1553-1554, 1558-1559), Petraşcu cel Bun (1554-1557) şi Petru cel Tânăr (1559-1568), fiul minor al lui Mircea Ciobanu, pe care îl tutelează împreună cu văduva fostului domn, doamna Chiajna.
Ioan Norocea a devenit apoi om de încredere a lui Mircea Ciobanu şi s-a căsătorit cu fiica acestuia, Stana.
A fost desemnat mare postelnic şi apoi mare logofăt în timpul lui Petru cel Tânăr şi a doamnei Chiajna.
A părăsit Ţara Românească în timpul lui Alexandru al II-lea Mircea, stabilindu-se în Transilvania cu familia.
Aici s-a impus rapid la curtea princiară din Alba Iulia aducând servicii principelui în lupta cu nobilimea.
La curtea principelui Transilvaniei, și-a făcut prieteni influenţi, pe românul Petru Raț şi pe italianul Fabio Genga, ambii devenindu-i gineri prin căsătoria cu cele două fiice ale sale: Zamfira (soția lui Petru Raț) şi Velica (soția lui Fabio Genga la a doua sa căsătorie).
În Transilvania era apreciat de principii Ştefan şi Sigismund Bathory care-i erau îndatoraţi după ce Norocea prin relațiile pe care le avea, descoperise comploturile lui Gaşpar Bekeş şi respectiv Balthazar Bathory.
Rudă prin alianță cu domnul Moldovei, Petru Şchiopul, prin prima căsătorie, de la 1587, a fiicei sale Velica cu nepotul lui Petru Șchiopul, Vlad (CĂSĂTORIA CHEIE A PLANULUI UNIRII așa cum veți vedea în continuare) şi prieten cu Aron Vodă, Ioan Norocea a trecut în Moldova, după căsătoria fiicei sale Velica din 1587, unde a devenit pârcălab de Neamţ şi Roman, vornic al ţării de sus, și portar al Sucevei.
După fuga lui Petru Şchiopul de pe tronul Moldovei din 1591, în anul 1593 se întoarce în Transilvania.
De acolo, revine în Ţara Românească unde Mihai Viteazul ocupase tronul.
Astfel, spre finalul carierei sale, după 25 de ani petrecuţi în străinătate, se întoarce din nou în Ţara Românească, în timpul lui Mihai Viteazul (1593-1601).
Aici, logofătul Norocea a fost mâna dreaptă a marelui domn în conducerea ţării, ca sfetnic ce cunoştea foarte bine stările de lucruri din cele trei ţări româneşti.
Face parte din al doilea divan al lui Mihai Viteazul (divanul din care în mare parte fuseseră înlăturaţi boierii filoturci) şi participă la marile lupte antiotomane din anul 1595 (la lupta de la Şerpăteşti, în ianuarie, şi la luptele de apărare a Dunării,în august 13), lupte în care îl pierde pe unul din fii săi.

Ioan Norocea, acest important boier din Argeș, care a făcut și a desfăcut timp de peste 40 de ani destinele celor trei Țări Românești, a fost așa cum veți vedea în continuare Marele Artizan Al Unirii Țărilor Române.

Ioan Norocea a fost însurat cu Doamna Stana.

Doamna Stana, soția lui Ioan Norocea nu era oricine. Ea era fiica lui Mircea Ciobanul, domn al Țării Românești şi al doamnei Chiajna, fiica domnului Moldovei, Petru Rareş.

Mircea al V-lea poreclit Ciobanul, tatăl doamnei Stana a fost domnitor în Țara Românească de trei ori: ianuarie 1545 (intră în București la 17 martie) – 16 noiembrie 1552;mai 1553 – 28 februarie 1554 (în martie părăsește Bucureștiul); ianuarie 1558 – 25 septembrie 1559. Mircea (Ciobanul) a fost al cincilea fiu al lui Radu cel Mare. Porecla Ciobanul se datorește numărului marele de oi pe care le cumpăra, înainte să devină domn, oi pe care mai apoi le trimitea la Istanbul ca să le vândă.

Tatăl lui Mircea Ciobanul şi bunicul doamnei Stana, a fost Radu cel Mare născut în 1467, care a fost fiul lui Vlad Călugărul. Radu cel Mare a domnit împreună cu tatăl său începând din 1492 și apoi l-a succedat la domnie începând din 15 aprilie 1495 și până la moartea lui, în aprilie 1508. Cinci dintre fiii lui au fost domni ai Țării Românești.
Radu cel Mare avut 5 copii din căsătoria sa cu domnița Cătălina din Sărata:
Vlad Vintilă
Radu Paisie
Mircea Ciobanul
Cărstina, care se căsătorește cu Stanciul din Bratovoești mare spătar 1559, mort în 1577
Ana
şi Boba, care se căsătorește cu Monce, jupân și logofăt, omorât de către Vintilă
Radu Cel Mare a mai avut și doi fii nelegitimi:
Radu de la Afumați
Radu Bădica

Vlad Călugărul, tatăl lui Radu cel Mare, bunicul lui Mircea Ciobanul şi stră-bunicul doamnei Stana, a fost fratele vitreg al lui Vlad Țepeș și fiul lui Vlad Dracul. După moartea lui Vlad Țepeş, Vlad Călugărul a condus Țara Românească în anul 1481 și între anii 1482 și 1495. A refacut mănăstirea Glavacioc, unde a fost înmormântat. Unul din fii săi, Vlăduț, a fost decapitat de turci, la doar 16 ani, în curtea Mănăstirii Mihai Vodă.

Vlad Dracul, fiul lui Mircea cel Bătrân şi membru al familiei Basarabilor, a fost tatăl lui Vlad Călugărul şi al lui Vlad Țepeş ( n. cca. 1390 – d. 1447), a fost domnul Țării Românești între 1436 și 1442 și din 1443 până în 1447. El a avut 4 copii.
Vlad Țepeș
Radu al III-lea cel Frumos
Mircea al II-lea
Vlad al IV-lea Călugărul

Între descendenții lui Vlad Călugărul, stră-bunicul doamnei Stana (soția lui Ioan Norocea), şi descendenții lui Vlad Țepeş, va începe o aprigă luptă pentru putere în următorul secol.

Este ceea ce Ioan Norocea va încerca să oprească, ca prim pas al stabilizării Țării Românești şi al Unirii ei cu Moldova.

Istoria se face prin soții şi fiice

Din momentul căsătoriei domniței Stana cu Ioan Norocea, devenea evident că urmașii săi ar fi putut deveni la un moment dat, Domni ai Țărilor Române – fie ai Moldovei, fie ai Țării Româneşti, FIE AI AMBELOR.

Dar nu acesta a fost planul lui Ioan Norocea.

Ioan Norocea a avut patru copii, doi băieți (Vlad și Pătrașcu) și două fete (Zamfira și Velica).

Aparent paradoxal, cele care vor participa activ alături de tatăl lor la planurile acestuia de Unire a Țărilor Române nu sunt băieții lui ci fetele lui: Zamfira şi Velica. Vom explica de ce spunem „aparent paradoxal” atunci când vom vorbi de planul Unirii Principatelor.

2. Petru Şchiopul – primul Basarab ajuns pe tronul Moldovei. Petru Şchiopul împreună cu fratele său Alexandru (II Mircea) şi ulterior cu fiul acestuia Mihnea cât şi cu sora lui Irina (vecină în Argeș, cu moșia soțului ei, Albu Golescu, cu Ioan Norocea), sunt cei care împreună cu Ioan Norocea şi cu soția sa Stana au pus la cale împăcarea istorică a Basarabilor în Țara Românească şi Unirea Moldovei cu Țara Românească.

Înainte de a vă prezenta care a fost primul plan de Unire a celor 3 Principate Române, plan care trebuia să înceapă cu Unirea Tării Românești cu Moldova vă prezentăm pe cel de-al doilea personaj cheie care a făcut parte din acest plan, alături de Ioan Norocea. Este vorba de Petru Şchiopul.

Faptul că Petru Şchiopul s-a gândit să Unească Moldova cu Țara Românească nu e de mirare. Petru Şchiopul a fost Primul Basarab care a ajuns Domn al Moldovei şi a urcat pe Tronul Muşatinilor.

Petru al VI-lea Șchiopul (n. 1537 – d. 1 iulie 1594), a fost un domn al Moldovei. A domnit de patru ori, un „record” ne-egalat ulterior în istoria Principatelor Române.

Cele patru domnii, documentate la zi, lună și an au durat conform datelor de mai jos.

Prima domnie – 11 iunie 1574 – 18 noiembrie 1577;
A doua domnie – 31 decembrie 1577 – 9 februarie 1578;
A treia domnie – 13 martie 1578 – 2 decembrie 1579 și
A patra domnie – 17 octombrie 1582 – 9 august/19 august 1591

Petru Şchiopul s-a născut în 1537, ca fiu al lui Mircea III şi nepot al lui Mihnea cel Rău al Munteniei, fiul lui Vlad Tèpeş

Mihnea cel Rău, tatăl lui Mircea III şi bunicul lui Petru Şchiopul, a fost fiul lui Vlad Țepeş. Mihnea cel Rău a fost domn al Țării Românești între anii 1508 și 1509. S-a aflat în conflict permanent cu boierii și a fost expulzat de pe tron cu ajutorul sultanului. S-a refugiat în Transilvania, unde a fost ucis un an mai târziu pe treptele Bisericii Parohiale din Sibiu. Mihnea a fost botezat „Cel Rău” de către rivalii săi, familia Craioveștilor

Petru Şchiopul, care-l avea bunic pe Mihnea cel Rău şi stră-bunic pe Vlad Țepeş, a fost primul din familia Basarabilor domnitoare în Muntenia, care a urcat pe tronul moldovenesc al Mușatinilor.

Domnia lui a fost tulburată de o mulțime de pretendenți: Ioan Potcoavă, apoi frații acestuia, Alexandru Potcoavă, Petru și Constantin. Ioan și Alexandru, frați după mamă cu Ioan Vodă cel Viteaz, i-au întrerupt chiar domnia. Petru reușește să-i alunge pe toți mai ales cu ajutorul turcilor. Însuși polonezul Laski se gândea la tronul Moldovei în acea perioadă.

Totuși, Petru Şchiopul nu a pierdut domnia decât după ce Iancu Sasul a oferit turcilor daruri mai mari decât el. Atunci a fost exilat la Alep, în 1579. După uciderea lui Iancu Sasul, la Liov, câstigă din nou domnia.

În 1589, Petru Şchiopul primește acceptul otomanilor ca fiul său de patru ani, Stefaniță, să fie asociat la tron, dar în 1591 marele vizir anunță că tributul Moldovei va fi majorat cu 15.000 de ducați (35 000 în loc la 20.000 înainte), în ciuda mitei extraordinară de 200.000 de ducați plătită de Petru pentru ca lucrurile să rămână neschimbate.

După demiterea nepotului său Mihnea Turcitul, domn al Țării Românești, Petru, descurajat și temându-se pentru viitorul fiului său, părăsește de bunăvoie puterea în septembrie 1591 și se refugiază în Austria. Din Austria, s-a mutat la Tirol, unde a murit la 1 iulie, 1594. El este îngropat cu a doua soție, în capela mănăstirii franciscane din Bolzano în actuala regiune italiană Trentino.

 



I.A. Care a fost PLANUL INIȚIAL al Unirii Principatelor Române din jurul anilor 1587?

Planul Inițial al Unirii Principalelor Române a avut trei direcții principale :

I. În Țara Românească: Împăcarea ISTORICĂ a adâncilor disensiuni dinastice din interiorul familiei domnitoare a Basarabilor. Împăcarea descendenților lui Vlad Călugărul numiți „Mirceștii” (al căror principal reprezentant în acest plan era Ioan Norocea cu soția sa Stana, descendentă a lui Vlad Călugărul) cu descendenții lui Vlad Țepeș numiți „Mihneștii” (al căror principal reprezentant în acest plan era Petru Şchiopu, domnul Moldovei, descendent al lui Vlad Țepeş împreună cu frații şi nepoții săi, dintre care Alexandru Mircea şi fiul acestuia Mihnea au fost Domni în Țară Românească).
Vlad Călugărul și Vlad Țepeș au fost frați vitregi. Tatăl lor a fost Vlad Dracul fiul lui Mircea cel Bătrân.

II. Unirea Moldovei cu Țara Românească pe cale dinastică: Prin alegerea ca domn al Moldovei și al Țării Românești al unui domnitor care să se tragă atât din Basarabi cât și din Mușatini.

III. Unirea Transilvaniei cu deja Unitele Moldova și Țara Românească: Prin atragerea puținilor nobili români transilvăneni în acest plan. Planul urmărea ca unul din nobilii români transilvăneni să se însoare cu o urmașă din noua dinastie unificată a Mușatinilor și a Basarabilor. Iar urmașul său să poată deveni Principe al Ardealulul pe cale armelor, ajutat de armatele unite ale Țării Românești și ale Moldovei. Ulterior acest Principe sau urmaşii săi ar fi unit Ardealul cu deja unitele Moldova şi Țara Românească (printr-o nouă alianță matrimonială) sub sceptrul dinastiei unificate deja a Basarabilor și a Mușatinilor.



I.B. Cine au fost oamenii care au organizat și care au pus în aplicare acest PLAN AL UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE?

ROMÂNII

În Țara Românească:

1. Ioan (Ivan) Norocea – boier din Argeș și soția sa Stana – fiica doamnei Chiajna (fiica lui Petru Rareș) și a lui Mircea „Ciobanul” domn al Țării Românești descendent al lui Vlad Călugărul.

2. Petru Şchiopul (ajuns domn al Moldovei) şi Alexandru (II Mircea) și ulterior după moartea lui Alexandru, fiul lui Alexandru, Mihnea „Turcitul”. Stră-bunicul lui Alexandru Mircea şi al lui Petru Şchiopul era Vlad Țepeș. Ei erau copiii lui Mircea III, fiul lui Mihnea cel rău – fiul lui Vlad Țepeș.
Alexandru al II-lea Mircea, a fost Domn al Țării Românești între iunie 1568 – aprilie 1577, cu o scurtă întrerupere în primăvara lui 1574. Este fiul lui Mircea al III-lea și nepot al voievodului Mihnea cel Rău, așa cum apare în tabloul de familie din documentul de danie pentru Mănăstirea Sinai:
„Io Alexandru voevod și pe bunicul domniei mele Io Mihnea voevod și pe părintele domniei mele Io Mircea voevod și maica din inimă a domniei mele, doamna Despina și pe frații din inimă ai domniei mele, Io Mihnea voevod și Io Vladul voevod și Io Miloș voevod și Io Petru voevod și Io Mihnea voevod și pe fiul din inimă al domniei mele Io Mihnea voevod”.
Din această danie reiese că Alexandru al II-lea Mircea avea un singur fiu (viitorul domn Mihnea Turcitul) și că vorbim de fapt de 5 frați :
1. Alexandru al II-lea Mircea – domnul Țării Românești,
2. Petru Șchiopul – domnul Țării Moldovei,
și alți 3 frați:
3. Mihnea
4. Vlad și
6. Miloș
7. plus o soră Irina (cea măritată cu Albu Golescu), și neamintită în această danie.
Observația e de maximă importanță (odată pentru că NU tatăl lor Mircea III era „Miloș” cum greșit scriu unii istorici ci unul dintre frații lor) și în al doilea rând pentru că fiul lui Miloș, Vlad (nepotul lui Petru Șchiopul), va juca un ROL ESENȚIAL în Planul de Unire al Moldovei cu Țara Românească.
Tot aici trebuie să-l includem pe Albu Golescu – boier din Argeș (prieten cu Norocea) și pe soția sa Irina – sora lui Petru Șchiopul (ajuns domn al Moldovei) și al lui Alexandru (II Mircea) ajuns domn al Țării Românești. Cu siguranță Albu Golescu şi soția sa Irina, vecini de moşie în Argeş cu Norocea, sunt cel care au înlesnit inițial contactele „Mihnenilor” cu Norocea, omul de încredere al „Mirceştilor”. De notat că Norocea plecase în Ardeal la venirea lui Alexandru Mircea pe tron.

3. Mihai Viteazul
Mihai Viteazul nu are nici o legătură cu PRIMUL PLAN al UNIRII, dar urcarea sa pe tron devine ESENȚIALĂ pentru realizarea PLANULUI ALTERNATIV – cel care va fi dus la BUN SFÂRȘIT de Marele Domn și care se va încununa cu succes (chiar dacă pentru puțin timp) după ce PLANUL INIȚIAL EȘUEAZĂ
Mihai Viteazul era considerat fiul nelegitim al lui Pătrașcu cel Bun (fiind copilul acestuia avut cu Teodora Cantacuzino).
Pătrașcu cel Bun era fiul lui Radu Paisie, cel înlăturat de pe tron de fratele său vitreg Mircea Ciobanu. Radu Paisie era fiul lui Vlad Călugărul. Despre Vlad Călugărul am spus că era fiul lui Vlad Dracul care la rândul lui era fiul lui Mircea cel Bătrân. Vlad Țepeș este frate vitreg cu Vlad Călugărul.
În PLANUL ALTERNATIV declanșat odată cu urcarea pe tron al lui Mihai Viteazul, sprijinul boierilor Craiovești, în primul rând al fraților Buzești, se va dovedi esențial.

Transilvania:

5. Petru și Mihail Raț, din marea şi răspândita familie românească din Ardeal a Rațiilor. Petru Raț fusese ambasador la Înalta Poartă trimis al principelui Sigismund Bathory. Se însoară (nu întâmplător) cu Zamfira, fata lui Norocea. Deşi era un diplomat vestit şi personaj important la Curtea Principelui Transilvaniei, în momentul în care Mihai Viteazul hotărăşte alipirea Ardealului intră în armata lui Mihai Viteazul, unde primeşte gradul de căpitan. (armată a lui Mihai Viteazul în care socrul său, Ioan Norocea era vel spătar şi principalul sfetnic al lui Mihai Viteazul).

Petru Raț moare eroic în celebra bătălie de la Şelimbăr.

Prin fiul său şi al Zamfirei, Adam Raț, Petru şi Zamfira Raț se numără printre strămoșii reginei Elisabetha a Marii Britanii şi a prințului Charles.

6. Gheorghe Raț – al treilea Raț. Devine mai târziu om de încredere al lui Mihai Viteazul, care-l trimite de la Alba Iulia, în solie la polonezi împreună cu Stroe Buzescu pentru a negocia tratatul de pace cu polonezii după alipirea Moldovei de către Mihai Viteazul la Transilvania şi la Țara Românească. Ulterior după uciderea lui Mihai Viteazul, Gheorghe Raț devine comandant de oşti în armata viitorului domn al Țării Românești, Radu Şerban, conducând avangarda armatei Țării Românești în lupta în care Radu Şerban învinge în 1603 armata lui Moise Secuiul.

Moldova :

Petru Șchiopul după ce va ajunge domn al Moldovei.

II. STRĂINII:

7. Cantacuzinii (de origine grecească) : dintre care „cei mai vizibili” au fost Iane Cantacuzino (unchiul lui Mihai Viteazul, frate cu mama lui Mihai Viteazul) și Maria Armali (soția lui Petru Șchiopul)
Implicarea familiei Cantacuzino, în acest PLAN INIȚIAL AL UNIRII este mai puțin dovedită prin relatări și fapte istorice, dar faptul că familia Cantacuzino, prin Iane Cantacuzino, a jucat un rol esențial în PLANUL ULTERIOR acela al venirii la domnie a lui Mihai Viteazul (plan aplicat după eșuarea planului inițial), ne arată că e foarte posibil ca Cantacuzinii să nu fie străini nici de PLANUL INIȚIAL.
Teodora Cantacuzino (sau Tudora), mama lui Mihai Viteazul, a fost membră a familiei Cantacuzino. Ea era sora lui Iane Cantacuzino, înalt dregător la Constantinopol și apoi ban al Craiovei..
Stabilirea familiei căreia a aparținut Teodora, mama lui Mihai, a pornit de la povestirea unui sfetnic al acestuia, Teodosie vel logofătul, Rudeanu, a cărui povestire nu s-a păstrat în forma ei originală. A fost tradusă în limba poloneză și din aceasta în latină și parafrazată de alt contemporan care fusese la curtea lui Mihai, Baltasar Walter, originar din Silezia, a cărui carte a apărut în 1599, pe când Mihai mai trăia. Walter spune că urcarea în scaun a lui Mihai Viteazul a fost sprijinită de Iane (Cantacuzino), fost ban al Craiovei, care era capuchehaia la Țarigrad și era lui Mihai „avunculus, vel matris frater, graecus” („unchi, fratele mamei, grec”). Așadar, în jurul lui Mihai se admitea că mama lui, Tudora, era sora grecului Iane, fost ban al Craiovei.
Cealaltă Cantacuzino, era soția lui Petru Șchiopul, Maria Armali, o grecoaică din Rodos – o Cantacuzino după unii sau doar în strânse legături cu familia Cantacuzino, după alții.

8. Ieremias II Tranos – Patriarhul Constantinopolului, s-a născut în Anchialos, dintr-o familie influentă greacă.
Data exactă a nașterii nu este cunoscută, cel mai probabil în 1530, după alți cercetători în 1536.
El a studiat cu cei mai buni profesori greci de la o vârsta fragedă, iar în tinerețe a devenit călugăr.
Sprijinit de bogatul și influentul, supermagnatul Mihai Cantacuzino, el a fost numit episcop de Larissa în jurul anului 1568.
După ce influentul și bogatul Mihai Cantacuzino a obținut înlăturarea din funcție a Patriarhului Mitrofan III, Ieremias, susținut de Cantacuzino, a fost ales pentru prima dată Patriarh la 5 mai 1572.
Prima preocupare a lui Ieremias a fost reforma Bisericii Sale El a chemat imediat un sinod, cu scopul de a elimina simonia (simonia = trafic/comerț cu lucruri considerate de Biserică drept bunuri spirituale, sfinte și pedepsit cu excomunicarea, caterisirea ).
El a făcut, de asemenea ca Catedrala Sa să fie restaurată. Catedrala Patriarhiei Constantinopolului era la acel moment Biserica Pammakaristos.
În timpul acestei prime domnii, Ieremias a avut, de asemenea primele contacte cu luteranii cu care negocierile s-au încheiat într-un dezacord și mai apoi s-au blocat definitiv.
Pe data de 03 martie 1578, patronul și protectorul său, Mihai Cantacuzino a fost executat, și așa, poziția lui Ieremias a devenit slabă.
La 23 (sau 29) noiembrie 1579, Ieremias a fost înlăturat și excomunicat, iar rivalul său Mitrofan III a revenit pe tronul patriarhal.
Mitrofan III a murit însă în august 1580, și Ieremias a revenit pentru a doua oară pe tronul patriarhal, probabil, la 13 august 1580.
Între 1580-1583 au existat contacte între Ieremias și trimișii papei în ceea ce privește introducerea în Grecia a calendarului gregorian. Deși Roma era aproape sigură de o soluție pozitivă, poziția finală a Ieremias a fost una negativă.
În 1584, Ieremias a oferit (ca un cadou), pentru Papa Grigore al XIII, două bucăți de relicve din corpurile Sfântului Ioan Gură de Aur și a Sfântul Andrei Criteanul.
În timpul iernii dintre anii 1583 și 1584, Ieremias a făcut obiectul unei conspirații a unor episcopi greci împotriva lui.
Conspirația a fost condusă de Pahomie de Kaisaria și de Theoleptus de Philippoupolis, care l-au acuzat că sprijină un complot grec împotriva Imperiului Otoman, că a botezat o Musulmană și că era în corespondență cu papalitatea.
Ieremias a fost arestat și bătut și a fost acuzat în trei procese: în primul proces, acuzațiile au fost declarate ca fiind false, dar ultimul proces a decis arestarea pe 22 februarie 1584 și exilul său în Rhodos.
Datorită mijlocirii ambasadorului francez, în 1586, Ieremias a obținut eliberarea sa din Rodos, de unde el și-a a început călătoria sa prin Regatul-polono-lituanian (care, includea la acea vreme Ucraina) și prin Țaratul Rusiei pe unde a mers pentru a strânge fonduri.
În timpul călătoriei sale, el a sosit la Moscova, pe 11 iulie 1588, iar după negocieri cu Boris Godunov (care era Regent pentru țarul minor Feodor I al Rusiei) au stabilit împreună cine să fie viitorul Patriarh al Moscovei.
În urma negocierilor cu Godunov, pe 26 ianuarie 1589, Iov de la Moscova a fost înscăunat ca primul Patriarh al Moscovei și al Întregii Rusii.
Pe drumul înapoi spre Constantinopol, Ieremias l-a detronat pe mitropolitul de la Kiev Onisifor Devochka, iar în locul său l-a numit și l-a consacrat pe Michael Rohoza.
Între timp, după arestarea şi exilul lui Ieremias, au urmat alți doi patriarhi, Pahomie II înlăturat în 1984 și Theoleptus al II-lea, care a fost înlăturat în mai 1586.
Din 1586, Biserica a fost guvernată de un susținător al lui Ieremias, diaconul Nicephorus (decedat în 1596), și după el timp de zece zile de către Dionisie diaconul filozof (ulterior Mitropolit de Larissa).
În aprilie 1587, Ieremias a fost reales în mod oficial ca patriarh, dar a absentat doi ani datorită călătoriilor sale descrise mai sus. În timpul călătoriilor sale, Biserica a continuat să fie guvernată de înlocuitorul său, diaconul Nicephorus.
Pe 04 iulie 1589, sultanul l-a numit pe Ieremias în mod oficial ca patriarh al Constantinopolului pentru a treia oară.
Ieremias a fost informat ca a fost reales să fie din nou patriarh, în 1589 când se afla în Moldova, la domnitorul Petru Șchiopul, pe drumul înapoi spre Constantinopol (acum Istanbul), unde a ajuns în 1590.
La 12 februarie 1593 sinodul din Constantinopol a sancționat autocefalia Patriarhiei Moscovei.
Data exactă a morții lui Ieremias nu este cunoscută, dar ea a avut loc între septembrie și decembrie 1595, la Constantinopol.

Care a fost contribuția lui Ieremias II la PLANUL UNIRII urzit în Țara Românească? Contribuția sa a fost una esențială. Ieremias II a fost bun prieten cu Petru Șchiopul, căruia i-a propus să rezolve disputele dinastice din interiorul familiei domnitoare a Basarabilor și să facă o Împăcare ISTORICĂ a adâncilor disensiuni dinastice dintre urmașii lui Vlad Călugărul și cei a lui Vlad Țepeș. Mai mult Ieremias oficiază el însuși la Iaşi, logodna dintre Vlad (fratele mai tânăr al lui Petru Șchiopul) cu Velica (fata lui Norocea și a doamnei Stana), fapt care ne arată că Patriarhul Constantinopolului nu era străin de planul Unirii Moldovei cu Țara Românească, sub o singură dinastie Mușatino-Basarabă. Faptul că Ieremias II era omul puternicilor Cantacuzini, cei care l-au pus pe tronul patriarhiei Constantinopolului și aceeași care l-au adus pe tronul Țării Românești pe Mihai Viteazul, spune totul legat de sprijinul său pentru interesele Cantacuzinilor.

 




I.C Declanșarea PLANULUI INIȚIAL AL UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE.

I.C.1 PREAMBUL – Preluarea Puterii în Țara Românească și Moldova

1568 – 1577 – PREAMBUL : Domnia lui Alexandru II Mircea

Alexandru al II-lea Mircea, a fost Domn al Țării Românești între iunie 1568 – aprilie 1577, cu o scurtă întrerupere în primăvara lui 1574). Este fiul lui Mircea al III-lea și nepot al voievodului Mihnea cel Rău, așa cum apare în tabloul de familie din documentul de danie pentru Mănăstirea Sinai: „Io Alexandru voevod și pe bunicul domniei mele Io Mihnea voevod și pe părintele domniei mele Io Mircea voevod și maica din inimă a domniei mele, doamna Despina și pe frații din inimă ai domniei mele, Io Mihnea voevod și Io Vladul voevod și Io Miloș voevod și Io Petru voevod și Io Mihnea voevod și pe fiul din inimă al domniei mele Io Mihnea voevod”. S-a născut probabil în Transilvania, unde tatăl său era în pribegie cu familia, în așteptarea momentului prielnic să ia tronul.

Viața de dinainte de domnie
În prima pisanie, păstrată în cronica pictată de la Mănăstirea Bucovăț, mărturisește că a luat domnia la 40 de ani (deci anul probabil al nașterii este 1529) și că a stat în temniță […] de când a murit Pătrașco voievod (Pătrașcu cel Bun, 1557 n.a.) … până ce a ieșit răposatul Petru voievod (Petru cel Tânăr, 1568 n.a.) din Țara Românească și când am stat domnia mea domn a toată Țara Românească.
În textul unei pisanii puse pe o fântână din Ocnele Mari este consemnat că „…am fost în pribegie în Țara Arăpească 20 de ani și în Alep 14 ani, ca într-o închisoare „.
Mai probabilă, în opinia istoricilor, este însă cea de a doua versiune căci, la Constantinopol o cunoaște pe doamna Ecaterina Salvaresso, de origine italiană, cu care se căsătorește în 1558, la Pera. În 1564 se naște unicul lor fiu, Mihnea al II-lea „Turcitul”.

Domnia
Oportunitatea de a accede la tronul strămoșilor săi se ivește în primăvara anului 1568, când sultanul Selim al II-lea, mai mult ca sigur la intervențiile insistente ale lui Mihail Cantacuzino (Șeytan-Oğlu), fratele lui Iane Cantacuzino cel înșelat de Doamna Chiajna și de fiul ei, voievodul Petru cel Tânăr (Chiajna nu i-au mai dat-o de soție pe fiica ei Maria, simulând o răpire după nuntă), hotărăște schimbarea domniei în Țara Românească.
Observăm prin urmare că aceeași Cantacuzini (prin Mihai Cantacuzino), îl aduc pe tronul Țării Românești la 1568, pe Alexandru Mircea, așa cum îl vor aduce pe tron în 1593 și pe Mihai Viteazul (prin Iane Cantacuzino).
Primul act notabil al acestei domnii îl reprezintă o baie de sânge făcută de Alexandru Mircea printre boierii care i-au fost adversari.
Astfel, în Letopisețul Cantacuzinesc, se menționează că: „deci atuncea boiarii câți erau pribegi încă au venit de s-au închinat toți la Alexandru vodă. După aceia trecând 2 luni, iar Alexandru vodă au început de au tăiat mulțime de boiari, anume: Radul logofătul ot Drăgoiești i Mihnea ot Bădeni i sin Udriște vistierul i Tudor ot Bucov i Vladul Caplii i Pătrașcu i Calotă i Stan sin Drăgulețului i Radul stolnicul ot Boldești i Radul sin Socol dvornicul, și alții, mesița septemvrie 1 deni” .
În toamna anului 1570 este consemnată o luptă cu un pretendent necunoscut (A.D. Xenopol presupune cu îndreptățire că ar fi fost vorba de o încercare de revenire pe tron a lui Petru cel Tânăr) care are drept urmări un nou val de execuții și exproprieri, 17 dintre capetele celor uciși sunt trimise Înaltei Porți ca trofeu.
În 1573, împreună cu soția sa, Ecaterina Salvaresso, fondează prima tiparniță din București, la mănăstirea Plumbuita.

1574 – PREAMBUL. Urcarea pe tronul Moldovei al lui Petru Șchiopul – primul Basarab care urcă pe tronul Mușatinilor.

Obținerea tronului Moldovei de către fratele voievodului Petru Șchiopul în 1574
Momentul cel mai important al domniei lui Alexandru Mircea este obținerea tronului Moldovei de către fratele său, voievodului Petru Șchiopul în 1574.
Pentru a marca momentul, la Săpățeni (localitate în apropiere de Focșani) se organizează o impresionantă petrecere la care au luat parte cei doi voievozi cu boierii lor.
Profitând de moment, vornicul Dumbravă, în fruntea unei armate de boieri moldoveni însărcinați să își prezinte omagiile, se alătură domnitorului Moldovei proaspăt mazilit, Ioan Vodă cel Viteaz și ia cu asalt zona.
În lipsa unei armate consistente, Alexandru al II-lea și fratele său Petru sunt zdrobiți în lupta care s-a dat la Jiliște, lângă Râmnicu Sărat.
În această luptă de supraviețuire își află moartea eroică Albu din Golești, soțul Irinei sora lui Alexandre şi a lui Petru), a cărui piatră tombală de la Mănăstirea Vieroș relatează pe larg evenimentul.
Voievodul muntean este obligat să se retragă la Târgul de Floci unde organizează contra-ofensiva; o armată condusă de Dragomir vornicul, Mitrea comisul, Bratu paharnicul și Ioan pârcălabul, înfrânge cetele moldovene ale lui Ioan Vodă cel Cumplit și cuceresc Bucureștiul.
Pretendentul adus pe tron este prins și executat, capul lui fiind țintuit pe poarta palatului domnesc.
Scena, nu tocmai plăcută, este relatată de Maciej Stryjkowsky care, în călătoria sa, care a văzut capul nefericitului Vintilă, domnitorul care a domnit doar 4 zile.

Ioan Vodă Armeanul (cel înlăturat de cei foi frați de pe tronul Moldovei) a ajuns domn al Moldovei în 1572. După moartea lui Ştefan cel Mare, tronul fusese ocupat de Bogdan cel Chior, urmat de Ştefăniţă Vodă. Succesiunea a revenit apoi lui Petru Rareş, copilul din flori al lui Ştefan cel Mare.
După domnia lui Alexandru Lăpuşneanu pe tronul Moldovei se întorcea tot un descendent din sângele marelui Ştefan cel Mare: Ioan Vodă Armeanul, fiul ilegitim al lui Ştefăniţă Vodă.
”Era de minte ascuţit, de cuvânt gata şi se vedea că-i harnic nu numai de domnie, ci şi altor ţări să fie cap mai mare”, îl descrie Grigore Ureche pe domnul Moldovei.
A urcat pe tronul Moldovei la vârsta de 40 de ani. Poporul i-a spus Ioan Armeanul, după numele mamei care aparţinea unei familii armeneşti. Până să urce pe tronul Moldovei, Ioan Armeanul şi-a petrecut viaţa în străinătate, în regatul polon şi la curtea tătară. Cronicarii vremii îl drescriu drept un bărbat cu o forţă fizică ieşită din comun, viteaz şi un foarte bun strateg. În perindările sale prin lume, până la urcarea pe tronul Moldovei, Ioan Armeanul a schimbat mai multe religii, în funcţie de ţara în care a trăit şi de interesele avute. A fost botezat la naştere în rit armenesc. Ajuns în Polonia a trecut la lutheranism şi mai apoi, refugiat la curtea otomană, s-a făcut musulman. A trecut la ortodoxism înainte de a urca pe tronul moldovenesc.
Ioan Vodă nu era doar un viteaz cu forţă fizică ieşită din comun, ci şi un poliglot. Cunoştea limbile armeană, turcă, greacă, şi polonă. Ultimii ani, înainte de preluarea domniei, a trăit în Imperiul Otoman.
”A locuit mai mult timp în insula Rhodos unde s-a ocupat cu negoţul cu pietre scumpe, agonisind în felul acesta o avere apreciabilă care i-a fost de folos în ocuparea domniei”, scrie despre C. Giurescu în cartea ”Ion Vodă cel Viteaz”.

Alexandru al II-lea Mircea și fratele său Petru Șchiopul pătrund în primăvara anului 1574 în Moldova, cu sprijin turcesc, pentru a-l instala pe Petru pe tronul principatului în locul lui Ioan Vodă.
Aliat cu cazacii din Zaporoje, Ioan vodă se aruncă într-un șir de lupte, care reprezintă momentele cele mai glorioase ale domniei acestui voievod.
Întâmpină armata invadatoare a lui Alexandru Vodă al Munteniei, care susținută și de un contingent otoman îl aducea pe Petru Șchiopul domn în Moldova, învingând-o într-o acțiune fulgerătoare lângă Jiliște, la vadul Râmna (Râmnicu Sărat).
Pune la Târgoviște ca domn, pe un credincios de-al său, Vintilă, îndreaptându-se apoi spre Brăila, unde se refugiase Petru Șchiopul.
Aici se dă o bătălie în care Ioan Vodă învinge, după care se îndreaptă spre Bugeac pentru a-i sprijini pe cazaci.
Învinge trei corpuri de oaste turcească la Tighina și Cetatea Albă.
Însă în vara lui 1574, are loc o nouă expediție, împotriva sa, cu o armată alcătuită din turci, tătari și munteni.
În timp ce Ioan Vodă îi învinge și alungă pe tătari, Golia e trimis să-i țină pe turci la Dunăre.
Turcii reușesc să treacă, iar Golia fuge spre Ioan Vodă aflat cu oștirea lângă iezerul Cahulului, direcție în care se îndreaptă și oastea turcă.

Îngrijorați de zvonurile pe care le primeau despre mulțimea dușmanilor, înainte de bătălia de la Iezerul Cahulului, întrebându-și Domnul despre acest aspect, Ioan Vodă le-ar fi dat răspunsul: „îi vom socoti în luptă”
Aici se dă lupta și călărimea boierilor în frunte cu Golia trece la dușman.
Sosirea tătarilor îi copleșește pe moldoveni, care se retrag în satul Roșcani, în apropiere.
După o lungă și eroică, dar și zadarnică rezistență, Ioan Vodă s-a predat, primind asigurări că oștenii săi vor fi, în schimb, cruțați. Turcii îl ucid însă legându-l de cozile a două cămile, pentru a-l sfârteca pe 10-11 iunie 1574.
Oștirea, care nu apucase să părăsească locul luptei, se întoarce atunci spre turci, și oștenii lui Ioan Vodă reîncep lupta pentru a răzbuna moartea mișelească a voievodului.
Turcii înving şi-l pun domnitor al Moldovei pe Petru Şchiopul.

1574 – Moartea lui Albu Golescu, soțul Irinei și cumnatul lui Petru Șchiopul şi al lui Alexandru II Mircea
Pe teritoriul orașului Mioveni putem încă vizita Biserica fostei Sfinte Mânăstiri Vieroși având hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.
A fost o mânăstire mare, bogată, puternic fortificată, cu ziduri groase de peste doi metri și înaltă de aproape zece.
În biserică se găsește un mormânt gravat cu un cavaler ce aleargă cu mantia fluturând și buzdugan în mână.
Este mormântul vel clucerului Albu Golescu, ctitorul acestei Sfinte Mânăstiri alături de fratele său vel vornicul Ivașcu Golescu.
Tot în biserică e înmormântată şi soția sa Irina, fiica lui Mircea III, nepoata lui Mihnea cel Rău și deci strănepoata lui Vlad Țepeș. Irina era sora lui Alexandru (II Mircea) domn al Țării Româneşti şi al lui Petru Şchiopul – domn al Moldovei.
Irina nu era doar sora lui Petru Șchiopul și al lui Alexandru II Mircea. Ei au avut un alt frate pe Miloş, al cărui fiu Vlad, se va însura ulterior cu Velica, (fiica puternicului boier Norocea şi a doamnei Stana – fiica domnitorului Mircea Ciobanul şi a doamnei Chiajna fiica domnitorului Moldovei, Petru Rareş) şi soră cu Zamfira, soția lui Petru Raț.
Această încuscrire avea ca scop ascuns nu numai împăcarea celor două ramuri din familia Drăculeştilor dar şi Unirea Moldovei cu Țara Românească prin alegerea simultană a lui Vlad şi Velica ca familie domnitoare în Moldova şi Țară Românească. Din păcate la scurt timp după nuntă, Vlad soțul Velicăi moare otrăvit la Constantinopol.
Acest Albu Golescu s-a sacrificat în Bătălia de lângă Jiliște din 1574 dusă de turci împotriva lui Ion Vodă cel Viteaz (cel Cumplit), pentru a salva viața domnului său, Petru Şchiopul (care lupta alături de turci ca să ocupe tronul Moldovei) atunci când ceilalți boieri l-au părăsit pe câmpul de luptă.
Diferența de atitudine a Goleștilor comparativ cu ceilalți boieri se datorează legăturilor de rudenie între familia domnitoare și Golești.
Vel clucerul Albu Golescu era căsătorit cu Irina (înmormântată alături de soțul ei), fiica lui Mircea III, soră cu Domnului Țării Românești, Alexandru al II-lea Mircea şi cu Petru Şchiopul.
Irina și cei 5 frați ai ei: Alexandru (II Mircea), Petru(Şchiopul), Vlad, Mihnea și Miloș erau fiii lui Mircea III şi nepoții lui Mihnea cel Rău (și deci strănepoții lui Vlad Țepeș, Mihnea cel Rău fiind fiul lui Vlad Țepeș). Ei au fost cunoscuți în istorie ca ramura ,,Mihneștilor” a familiei Drăculeștilor.

Până la momentul de aici, când cei doi frați Basarabi, Alexandru Mircea şi Petru Şchiopul, descendenți ai lui Vlad Țepeş ajung să fie simultan domni, începând din 1574 pe tronurile Țării Româneşti respectiv a Moldovei, nimic nu prevedea planurile ce vor urma mai târziu.
Instalarea lui Petru Șchiopul pe tronul Moldovei poate apărea ca o simplă impunere a unui alt domn pe tronul Moldovei.
Trebuie observat însă că în acel moment doi frați BASARABI, Alexandru și Petru erau unul domn al Țării Românești iar celălalt domn al Moldovei. Evenimentele ce vor urma vor arunca o cu totul altă lumină asupra acestui CONTEXT FAVORABIL care a permis punerea în aplicare a Planului Unirii.

1577 – Moartea lui Alexandru II Mircea și prima domnie a fiului său de 13 ani Mihnea (1577 – 1583 )

Nu mai este timp pentru alte planuri
Revenit pe tron după episodul cu Ioan Vodă cel Cumpli, Alexandru Mircea impune noi biruri, printre care și birul pe oile sterpe, de la care i se trage și porecla de Oaie Seacă cu care a rămas în memoria urmașilor.
În 1576 un grup de 70-80 de boieri (40 după opinia lui A.D. Xenopol), nemulțumiți, se duc la Murad al III-lea să ceară o anchetă în țară privind abuzurile domnitorului. Sultanul, în primă fază, cedează jelbuitorilor, apoi, la intervențiile lui Sinan Pașa, protectorul plătit al lui Alexandru, boierii sunt arestați: 10 dintre ei sunt trimiși în țară, plocon domnitorului, restul fiind condamnați la galere. Probabil legat de aceste evenimente se înscrie ridicarea în domnie la Țarigrad (Istambul) a lui Oprea Găină voievod, identificat cu Oprea din Răteasa (probabil Rătești), episod relatat de un act din 10 iunie 1625 al domnitorului Alexandru Coconul, strănepotul lui Alexandru Mircea.
La începutul anului următor, în 1577 se consemnează un alt pretendent, doctorul Rosso. Ineditul personaj, sprijinit de șapte boieri, jură sultanului că este din neamul Basarabilor, dar și aceștia ajung la galere. Cu această ocazie voievodul muntean primește de la Sinan Pașa o listă de boieri hicleni (reali sau închipuiți) pe care îi execută, fără să mire pe nimeni.

Moartea Alexandru Mircea moare pe neașteptate la 15 aprilie 1577 (25 iulie după opinia lui N. Iorga), lăsând pe tron un fiu de numai 11 ani. La 12 august, sultanul Murad al III-lea, îl anunța pe voievodul Moldovei Petru Șchiopul, unchiul domnitorului copil, că încredințase domnia lui Mihnea, cerându-i să-l sprijine la nevoie. Este înhumat la mănăstirea Sfânta Troiță, din București (pe locul actualei mănăstiri Radu Vodă), ctitorie a voievodului. Piatra tombală, fragmentată, a fost găsită ca suport pentru fântâna din curtea bisericii în urma unor investigații făcute în anii ’20.
Fiul, său Mihnea al II-lea Turcitul (1564-1601) a fost domnul al Țării Românești între septembrie 1577 și iulie 1583 și, din nou, între aprilie 1585 și mai 1591. A fost supranumit Turcitul ca urmare a convertirii sale la Islam.
Singurul fiu al lui Alexandru al II-lea Mircea, a urcat pe tron în urma unor evenimente caracteristice decăderii puterii domnului și obiceiurilor locale, sub presiunea Imperiului Otoman (suzeranul Țării Românești): Mihnea a concurat cu un pretendent străin, doctorul lombard Rosso, care susținea că este descendentul unui domn valah.
Prima domnie, ca voievod-copil, s-a desfășurat sub tutela mamei sale, doamna Ecaterina Salvaresso și sub atenta oblăduire a unchiul său, Petru Șchiopul, domn în Moldova, și s-a încheiat cu mazilirea lui de către sultanul Murad al III-lea (în iunie 1583), în favoarea domnului Petru Cercel.
Ca urmare, a fost nevoit să plece în exil la Tripoli, sub custodia autorităților otomane.

1585 – A doua domnie a fiului său Mihnea (1585 – 1591)

Revenirea pe tron, a lui Mihnea, fiul lui Alexandru Mircea, în condițiile în care unchiul său Petru Șchiopul era domnul Moldovei, permite reluarea planului inițial

Dar până la declanșarea planului pus la cale în Țara Românească, are loc, în cadrul aceluiași plan, o importantă alianță matrimonială în Ardeal.


I.C.2 DECLANȘAREA PLANULUI INIȚIAL

158x? – DECLANȘAREA PLANULUI INIȚIAL. CĂSĂTORIA DIN ARDEAL a lui PETRU RAȚ CU ZAMFIRA

Petru Rácz I. (n. ? – d. 28 octombrie 1599, Șelimbăr, jud. Sibiu) a fost un nobil român ortodox, o personalitate aproape legendară a familiei Rațiu (în grafie maghiară Rácz) din Transilvania medievală, cu rădăcini vechi de la începutul sec. al XIV-lea.

Originea
Petru Rácz a fost un curtean respectat, traducător, diplomat, reprezentant al împăratului Rudolf II în Rusia și la Sublima Poartă și reprezentantul principelui Transilvaniei Ștefan Báthory la a doua înscăunare a voievodului Moldovei, Alexandru Lăpușneanu.
Pentru meritele sale a fost răsplătit de către împărat și principii Transilvaniei cu mai multe titlturi nobiliare cu predicatul: Rácz I. (întâi); de Tӧvis (Teiuș), jud. Alba; de Nagylak (Noșlac), jud. Alba; de Galgó (Gâlgău), jud. Sălaj.
Nunta
Undeva în jurul anilor 158x, Petru Raț se însoară cu domnița Zamfira, fiica logofătului Ioan Norocea de Pitești și Szaszsebes (Sebeș, jud. Alba).
Nunta ar putea trece ca o nuntă ca oricare alta şi doar ca o mișcare strategică a lui Ioan Norocea de a-şi întări poziția la curtea principelui Transilvaniei, prin atragerea de partea sa a unui alt român important de la Curtea de la Alba Iulia …
Doar că lucrurile trebuie văzute şi analizate contextual.
La 1587, are loc la Focșani nunta celeilale fiice a lui Ioan Norocea, Velica, o descendentă Basarabo-Muşatină descendentă directă din Vlad Călugărul şi din Petru Rareş, cu Vlad (nepotul de frate al lui Petru Şchiopu, un Basarab descendent direct din Vlad Țepeş).
Această nuntă uriaşă de la Focşani, cea mai mare din întreg Ev Mediu Românesc, cu 3.000 de invitați inclusiv cu înalții reprezentanți ai Sultanului, ai Împăratului Austriei, ai Principatului Transilvaniei şi cu prezența domnilor Moldovei şi ai Țării Româneşti (care erau unchi de frate şi văr de frate cu mirele), era de data asta o nuntă ale cărei planuri politice erau cât se poate de străvezii:
Copiii lui Vlad şi Velica nu numai că ar fi stins disensiunile dinastice din interiorul familiei Basarabilor dar ar fi unificat şi Dinastia Basarabilor cu dinastia Muşatinilor iar această unificare dinastică ar fi însemnat şi Unirea Moldovei cu Țara Românească familia „Mirceştilor” plănuind să-i suie pe Vlad şi pe Velica pe tronul Moldovei respectiv al Țării Românești.
De aceea e normal să ne gândim, că Norocea care trăia de 25 de ani în Ardeal şi ajunsese să aibă îmi influență importantă şi la Curtea de la Alba Iulia, să fi gândit o strategie similară şi pentru Transilvania.
Un fiu Basarabo-Muşatin al fiicei sale născut cu un nobil român transilvănean (Raț) i-ar fi deschis calea acestui nepot al său la conducerea Principatului Transilvaniei.
Alipirea Transilvaniei la Țara Românească făcută de Mihai Viteazul, doar câțiva ani mai târziu, la sfaturile şi prin strategia lui Norocea şi a lui Raț, foarte buni cunoscători ai structurilor de putere din Principat, confirmă această supoziție.
Astfel, Petru Raț, se-nsoară cu domnița Zamfira, fiica lui Norocea, descedentă prin doamna Stana, mama ei, atât din Barasabi, cât şi din Muşatini.
Mama Zamfirei, domnița Stana, a fost fiica domnitorului Mircea Ciobanul (descendent direct din Mircea cel Bătrân), și a doamnei Chiajna, fiica lui Petru Rareș și nepoată a lui Ștefan cel Mare.
Ajuns căpitan în oastea lui Mihai Viteazul, Petru Raț și-a pierdut viața în bătălia de la Șelimbăr, jud. Sibiu.
A fost înmormântat în biserica românească din Teiuș, ctitorită împreună cu soția sa.
Mormintele celor doi ctitori au existat în biserică, acum greco-catolică, până în anul 2001, când au fost desființate, iar lespezile de mormânt au fost scoase afară.
Mărturii stau: tabloul votiv din sec. al XVII-lea și pisania originală dăltuită în piatră, în limba slavonă cu blazonul Rácz de Galgó și numele lui Mihail Rácz II., al treilea ctitor al bisericii.
Zamfira, fiica lui Norocea și a doamnei Stana, și sora Velicăi, era descendentă prin mama ei, doamna Stana, atât din ramura lui Vlad Călugărul a Basarabilor cât și descendentă a Mușatinilor

1587 – DECLANȘAREA PLANULUI INIȚIAL. CĂSĂTORIA lui VLAD CU VELICA la Focșani. VLAD PRIMEȘTE FIRMAN de la turci pentru a deveni Domnul Țării Românești. El era deja considerat în Moldova, un membru al familiei domnești a lui Petru Șchiopul.

Vlad, fratele mai tânăr al Irinei, al lui Petru Șchiopul, al lui Alexandru II Mircea, era descendent al ramurii lui Vlad Țepeș al Basarabilor și unchiul lui Mihnea Turcitul, fiul lui Alexandru II Mircea.

Velica, fiica lui Norocea și a doamnei Stana, era descendentă prin mama ei, doamna Stana, atât din ramura lui Vlad Călugărul a Basarabilor cât și descendentă a Mușatinilor

Nicolae Iorga, scrie chiar că Petru Șchiopul l-ar fi înfiat pe Vlad, ceea ce pare a fi dubios din moment ce erau frați, conform celor scrise în dania făcută de celălalt frate al lor, Alexandru II Mircea.
Mai degrabă trebuie să-l vedem că Vlad devenise un personaj cheie al familiei domnitoare a lui Petru Șchiopul în Moldova, el apărând in frescele bisericești (ex. la Mânăstirea Galata din Iași) alături de familia domnitoare „Petru și Maria”

Puțină Istorie: Ramura „Mirceştilor” din marea familie a Drăculeștilor.
Familia Boierului Norocea din Argeș şi cele două fiice ale sale: Zamfira şi Velica din ramura „Mirceştilor” a familiei Drăculeştilor
Această ramură a familiei Drăculeștilor, provenea din Vlad Călugărul, şi a fost reprezentată în principal de urmașii lui Mircea Ciobanul și a celebrei Doamne Chiajna (fiica lui Petru Rareș).
Doamna Stana, una dintre fiicele domnitorului Mircea Ciobanul și a celebrei Doamne Chiajna, fiica domnitorului Moldovei Petru Rareș, se căsătoreşte cu bogatul și influentul boier Ioan Norocea, personalitate excepțională ce va sluji celor trei Curți ale Principatelor Române.
Baza domeniului acestui boier era în zona Piteștiului, fiind renumite viile sale și mai ales produsul lor.
Ioan Norocea a avut patru copii, doi băieți (Vlad și Pătrașcu) și două fete (Zamfira soția lui Petru Vlad și Velica căsătorită inițial cu Vlad cea care va deveni mai târziu principalul sfetnic al lui Mihai Viteazul în Ardeal).

Nunta lui Vlad cu Velica
Revenind la Ioan Norocea, aflăm că, la sugestia Patriarhului Constantinopolelui – Ieremia II Tranos, acceptă să o logodească pe cea de-a doua fiică, Velica, cu Vlad, fiul lui Irina şi a lui Golescu, urmărindu-se prin aceasta împăcarea celor două ramuri ale Drăculeștilor.
Nunta care a avut loc în 10/20 iunie 1587 a rămas consemnată ca fiind cea mai mare nuntă din istoria noastră medievală, la ea participând doi domni, Petru Șchiopul al Moldovei și Mihnea al II-lea „Turcitul” al Țării Românești, reprezentantul sultanului – Mustafa Lungul, delegații ale Republicii Polone și ale Principelui Transilvaniei și peste 3000 de boieri.
Însuși Patriarhul Ieremia îi logodise în iarnă pe cei doi tineri când a străbătut Moldova în drumul său spre Moscova.
Această nuntă pusă la cale de Petru Șchiopul, ascundea un plan tainic și anume Unirea pe cale pașnică a Țării Românești şi Moldovei prin dubla numire a acestui Vlad în scaunele ambelor țări. Prima etapă a acestui plan se realizează în 20 iulie 1589 când Vlad este numit Domn al Țării Românești.
Aşadar ideea UNIRII Țărilor Române precede ajungerii pe tron a lui Mihai Viteazul.
Ideea unirii Țărilor Române plănuită anterior venirii pe tron a lui Mihai, de Norocea, Gloescu şi de frații Alexandru (II Mircea), Miloş şi Petru (Şchiopul), unire care eşuase prin otrăvirea la Constantinpol al lui Vlad,fiul lui Milos şi primul soț al Velicăi Norocea, se va relua acum prin odată cu venirea pe tronul Țării Românești a lui Mihai Viteazul.

Prin nunta de la Tecuci, 10 iunie 1587, dintre nepotul său Vlad și Velica, nepoata lui Mircea Ciobanul al Munteniei, la care a participat și nepotul său Mihnea al II-lea Turcitul care era atunci pe tronul Munteniei, Petru a reușit să facă pace între „Mihneștii” și „Mirceștii” din dinastia Basarabilor a Munteniei.
Patriarhul Ecumenic Ieremia al II-lea al Constantinopolului notează în 1588 despre Petru Șchiopul:
„Era un om dulce la cuvânt, sever la purtări, îndemânatic la fapte, știa limba turcească, cea grecească și cea românească … și nu numai aceste daruri le avea, dar era foarte încercat la orice meșteșug și la litere și-i plăcea de oamenii învățați, și-i întreba în tot chipul despre astronomie, despre zodii și alte lucruri subțiri. Îi plăcea mult de cântăreți și avea un preot cu meșteșug, îndemânatec”
Nu poate fi nimic mai relevant decât faptul că între cei Petru Șchiopul și Patriarhul Constantinopolului, domnea o înțelegere perfectă.


I.C.3. 1589 – 1591 – EȘUAREA PLANULUI INIȚIAL

1587? sau 1589? VLAD este OTRĂVIT LA CONSTANTINOPOL.

Din nefericire, peste puțin de la nuntă timp Vlad moare în Constantinopol, se pare otrăvit, astfel că în loc ca Unirea Principatelor să se întămple la 1589, vom fi nevoiți să așteptăm până în 1859 (odată cu destrămarea Unirii înfăptuite la 1600 de către Mihai Viteazul, care este ucis mișelește).
Astfel ideea unirii Țărilor Române plănuită anterior venirii pe tron a lui Mihai Viteazul, de Norocea (cu Stana), de Golescu (cu Irina) şi de frații Alexandru (II Mircea), Petru (Şchiopul) și Vlad – unire care eşuase prin otrăvirea la Constantinpol al lui Vlad, fiul lui Mircea III şi primul soț al Velicăi Norocea, se va relua ulterior odată cu venirea pe tronul Țării Românești a lui Mihai Viteazul.
Retrasă la curtea Moldovei cu tatăl său, acolo unde domnea Petru Șchiopul, Velica își va crește acolo fetița rezultată din căsătoria cu Vlad, până la trecerea ei în Transilvania, undeva în jurul anului 1594, unde se va alătura tatălui ei Norocea care cumpărase o moșie lângă Sebeș și surorii sale Zamfira , cea care era căsătorită cu Petru Raț.
PLANUL INIȚIAL EȘUASE, „Mihneștii” descendenții lui Vlad Țepeș erau definitiv scoși din ecuație de forțele ostile, dar familia Norocea cu Ioan Norocea, doamna Stana, Velica, Zamfira și cu cei trei Rațiu din Ardeal, Petru, Mihail și Gheorghe, vor declanșa PLANUL ALTERNATIV în strânsă înțelegere cu MIHAI VITEAZUL, noul domn al Țării Românești.

 



II.A. CARE A FOST PLANUL ALTERNATIV AL UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE

După eșuarea planului inițial prîn otrăvirea noului „unificator dinastic”, Vlad la 1587 (sau 1589?) la Constantinopol, prin mazilirea de către Sultan a domnului Țării Românești, Mihnea, în 1891, (care de frică să nu fie ucis se convertește la islamism) şi prin fuga domnului Moldovei, Petru Şchiopul care de frică să nu aibă soarta nepoților săi de frate Vlad și Mihnea, fuge în Austria, organizatorii NU RENUNȚĂ și trec la un NOU PLAN de UNIRE A ȘĂRILOR ROMÂNE, plan pe care îl vom numi aici PLANUL ALTERNATIV.

Norocea cu fiica sa Velica (proaspăta soție a lui Vlad între timp ucis prin otrăvire), plecați din Ardeal, la 1587, ca să ocupe poziții cheie în Moldova, se vor reîntoarce în Transilvania, la Zamfira cea căsătorită cu Petru Raț.

Toate indiciile celor care au executat aceste lovituri de forță eliminându-i pe organizatori din joc în doar câțiva ani, duc la Constantinopol. Nu am putut identifica care este tabăra de putere din Constantinopol care a pus la cale toate aceste maziliri

Cert este că oamenii care au acționat pentru zdrobirea acestui plan formau o tabără opusă puternicilor Cantacuzini de la Istanbul, al căror oameni cheie din Țară Românească şi Moldova (tânărul Vlad, Mihnea „Turcitul”, ) au fost uciși la Constantinopol prin otrăvire (Vlad), sau îndepărtați de la putere în doar câțiva ani fie prin Mazilirea venită .

Faptul că în PLANUL ALTERNATIV își face apariția o PUTERNICĂ LINIE DE ACȚIUNE ANTI-OTOMANĂ ne face să deducem că cei care au acționat ÎMPOTRIVA PLANULUI INIȚIAL au fost organizați ÎNTR-O FOARTE PUTERNICĂ TABĂRĂ TURCĂ din Istanbul.

Iată pe scurt principalele obiective și etape ale planului alternativ

I. Aducerea pe tronul Țării Românești a unui domn din tabăra organizatorilor. Așa cum vedeți SE RENUNȚA pe termen scurt și mediu la consolidarea liniilor dinastice ale Basarabilor și ale Mușatinilor, intenție care a fost punctul cheie al planului inițial. Motivul e simplu: cuplul dinastic pregătit cu minuțiozitate a fost rapid spulberat. Primul obiectiv va reuși: astfel, fi adus pe tromul țării Mihai Viteazul, un Cantacuzino după mamă de Iane Cantacuzino unchiul său după mamă și de nepoții săi de frate, copii magnatului Mihail Cantacuzino care cu 20 de ani înainte executat de sultan.

II. Constituirea și-sau intrarea Țării Românești și a celorlalte principate românești într-o alianță anti-otomană care să oprească sau măcar să limiteze puterea de decizie a Imperiului Otoman în Țările Române. Văzând cât de uțor e-au fost spulberați oamenii cheie din PLANUL INIȚIAL (cel care prevedea o validare a noii dinastii și de către turci) organizarea planului inițial erau conșienți că orice nou plan putea fii spulberat de turci în orice clipă prin simpla mazilire a noului domn ales. Anticipând evenimentele, vedem că și acest acest le-a reușit organizatorilor. Luptele anti-otomane duse de Mihai Viteazul i-a asigurat inițial o oarecare independență față de turci a Țării Românești după care Mihai a reușit să încheie un tratat cu Sultanul prin care a fost recunoscut DOMN PE VIAȚĂ al Țării Românești lucru de neimaginat pentru toți predecesori săi.

III. Unirea Ardealului cu Țara Românească . Cum organizatorii pierduseră orice rețea de putere în Moldova prin impunerea de către polonezi a lui Ieremia Movilă ca Domn, organizatorii s-au concentrat acum să realizeze ca PRIM-PAS al planului alternativ, Unirea Transilvaniei cu Țara Românească și nu Unirea Moldovei cu Țara Românească cum fusese prevăzut în planul inițial. Alegerea se datorește existenței rețelei de putere românești Norocea-Raț din Ardeal pe care organizatorii o aveau încă activă și intactă, precum și faptulului că Austria putea fi atrasă în acest plan, împotriva lui Sigismund Bathory și a nobililor maghiari din Ardeal prin acceptarea suzeranității Austriei de către noul domn. Așa se explică fuga lui Petru Șchiopul în Austria (unde va muri de o boală grea), așa se explică desele contacte, desele negocieri și tratate și desele vizite ale lui Mihai Viteazul la împăratul Habsburgic etc..Și acest punct din plan s-a realizat.

IV. Unirea Moldovei cu Ardealul și Țara Românească pe cale armelor și încheierea ulterioară a unui tratat de pace cu Polonia. Cum după fuga domnului Moldovei, Petre Șchiopu (nu întâmplător în Austria (a se citi punctul II), urmată și de plecarea precipitată a lui Norocea și a fiicei sale Velica din Moldova în Ardeal), nu mai exista o Rețea de Putere a Organizatorilor în Moldova, singura Modalitate de a Uni Moldova (care era controlată de polonezi în acel moment), cu Ardealul și Țara Românească rămăsese calea armelor, urmată desigur de încheierea unui tratat de pace cu Polonia care să țină cont și de interesele Poloniei în Moldova .

V. Rezolvarea pe termen lung a unificării dinastice. Problema unificării dinastice între Basarabi și Mușatini fusese împinsă așa cum era și normal, în noul context, pe ultimul plan.
Ea putea prevedea fie căsătoria lui Mihai Viteazul Viteazul cu Velica descendentă și din Basarabi și din Mușatini (lucru pe care îl considerăm puțin probabil) fie o alianță matrimonială prin căsătoria ficei lui Velica (pe care aceasta o avusese cu Vlad) cu fiul lui Mihai Viteazul/
Căsătoria lui Mihai Viteazul Viteazul cu Velica (prin repudierea doamnei Stanca care s-ar fi retras la o mănăstire) ni se pare PUȚIN PROBABILĂ, în ciuda insistenței multor istorici interesați mai mult de presupuse istorii de alcov și de amantlâcuri decât de o analiză politică serioasă.
În primul rând pentru că repudierea unei soții în viață cu care Mihai avea 2 deja copii ar fi fost foarte prost primită atât de Biserică cât și de Boierimea din Țara Românească.
În al doilea rând pentru că puterea lui Mihai Viteazul în Țara Românească se baza pe sprijinul Boierilor Craiovești din rândul cărora provenea și făcea parte doamna Stanca. pentru că
În al treilea rând pentru că Velica, după anul 1601, se apropia și ea de 40 de ani și ar fi fost în imposibilitatea de a mai avea copii. Prin urmare planul ar fi trebuit să se desfășoare foarte accelerat.
În al patrulea rând pentru că Mihai Viteazul avea deja doi copii cu doamna Stanca, un băiat și o fată. Cel puțin băiatul ar fi devenit ulterior un SERIOS PRETENDENT la Scaunul Țării Românești. Ori am văzut că organizatorii AU AVUT MARE GRIJĂ tocmai să STINGĂ disensiunile dinastice și SĂ UNIFICE diferite ramuri dinastice și nu să le dezbine și mai mult.
Prin urmarea LOGICA ne arată că PLANUL DINASTIC prevedea o alianță matrimonială prin căsătoria ficei lui Velica (pe care aceasta o avusese cu Vlad) cu fiul lui Mihai Viteazul. Copiii acestei căsătorii ar fi fost și BASARABI și MUȘATINI și ar fi avut și LEGITIMITATEA DE UNIFICATOR al Țărilor Române a marelui Domn muntean.

 




II.B. Declanșarea PLANULUI ALTERNATIV AL UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE.

1558 – 1593 – Tinerețea şi Ascensiunea lui Mihai Viteazul.

Tinerețea:
Tinerețea lui Mihai Viteazul este una marcată de treburile negustoreşti, acolo unde viitorul voievod da dovada de o abilitate înnăscută. O cronica polonă îl prezinta ca fiind negustor de vite, in timp ce o alta spaniola îl arata ca pe un comerciant de bijuterii. Alaturi de influentul său unchi Iane Cantacuzino, zis si Epirotul, fratele magnatului Mihail Cantacuzino, Mihai învață turcește si grecește, și dovedeste un real talent pentru științele vremii.

Tot prin unchiul său, Iane Cantacuzino, capuchehaia (reprezentant al domnului la Stanbul), Mihai incepe o fulminanta ascensiune pe scară socială.

Ascensiunea politică a lui Mihai sub domnia lui Mihnea Turcitul (1585 – 1591)
Bazându-se pe averea strânsă in anii tineretii și pe relațiile lui Iane, tânărul este numit bănişor de Mehedinți în anul 1588, moment in care incepe achiziționarea primelor sate.
Doi ani mai târziu, în 1590, el este numit mare stolnic.
În tot acest timp, Mihai îndeplinește și funcția de ispravnic in locul unchiului său care locuia la Istanbul.

Ascensiunea şi decăderea politică a lui Mihai Viteazu sub domnia lui Alexandru cel Rău (1592-1593)
Sub domnia lui Alexandru cel Rău (1592-1593), acelasi Mihai devine în 1592, mare postelnic.
Mai trec doar câteva luni și ambițiosul tânăr este numit mare aga.
Apoi tot în 1992, devine ban al Olteniei în locul lui Iane.
Averea sa era deja una considerabilă, după propriile declarații, viitorul domn deținând 23 de sate numai in județul Romanați, altele fiind aduse ca zestre de soția sa, Stanca, fiica lui Dobromir, fost ban al Olteniei, in timp ce alte sate de moşneni le dăruise mamei sale.
Este evident că Mihai rivaliza ca avere cu însuși domnitorul și, chiar in aceste momente, sunt lansate zvonurile ca ar fi nimeni altul decât fiul natural al lui Patrascu cel Bun.
Poate că acesta este motivul pentru care Mihai este arestat si obligat să jure în prezenta a 12 boieri si a domnitorului Alexandru cel Rau (un urmaş de-al lui Alexandru Lăpuşneanu) ca nu are legături cu defunctul voievod. Credibilitatea, insa, a unei asemenea întâmplări este pusă sub semnul intrebarii.
O altă relatare la fel de îndoielnică e aceea care spun că, Mihai ar fi fost condamnat la moarte în lipsa datorită implicării sale intr-un complot prin care urmărea să ia tronul Valahiei.

1593 – Cantacuzinii (de etnie: greci) îl aduc pe Mihai Viteazul pe Tronul Țării Românești. Iane Cantacuzino plătește o sumă uriașă Sultanului pentru numirea lui Mihai Viteazul ca Domn al Țării Românești.

Cert este că Mihai Viteazul prin poziția sa de ban al Craiovei, prin averea sa şi mai ales prin legăturile sale de rudenie cu ultra-bogații Cantacuzini de la Istanbul, devenise un rival de temut pentru domnul Țării Românești. Apariția zvonurilor că în realitate Mihai Viteazul e copilul din flori al lui Pătraşcu cel Bun l-au făcut complet indizerabil pentru cei care-l susțineau pe actualul domnitor Alexandru cel Rău.
În aceste condiții, Mihai Viteazul decide să plece din Țară Româneasca şi, inițial, se ascunde in Ardeal la principele Bathory.
Ia apoi drumul Constantinopolului acolo unde, cu ajutorul unchiului sau Iane, al lui Andronic Cantacuzino, fiul lui magnatului Michail Cantacuzino (ce fusese ucis de sultan), al lui Sigismund Bathory si al agentului englez Barton, reușește să il induplece pe sultan și să obțină tronul Tarii Romanesti.
Sumele pe care Mihai şi unchiul său Iane Cantacuzino le oferă atât sultanului cât si nobililor turci care să îi faciliteze intrarea la suveran sunt fabuloase, el fiind nevoit sa cheltuie aproape tot ce agonisise de-a lungul anilor si chiar să imprumute sume exorbitante.
Astfel, în octombrie 1593, noul domnitor al Valahiei intră în Bucuresti (însoțit şi de un alai de creditori dornici sa își recupereze cât mai repede investiția și dobânzile aferente.

1593 – El însuşi pus de Cantacuzinii greci, primul „guvern” al lui Mihai Viteazul e plin de greci

„Astfel divanul cu care-şi începe viteazul domn stăpânirea era compus din Mitrea vel vornic, care fusese mare vornic şi mare logofăt sub Mihnea şi sub Alexandru cel Rău,
Andrei mare logofăt, fostul vistiernic al lui Mihnea, Manta marele paharnic, fost postelnic sub Alexandru;
Pană comisul, care slujise ca vistiernic sub Alexandru;
Tudorache marele postelnic, fostul comis al lui Alexandru cel Rău; Dimitrache marele spătar, fost cu aceeaşi funcţie sub Mihnea.
Dintre boierii noi avem pe Pangratie vistierul, pe Sârbu stolnic, Coci postelnicul şi Statache vistiernicul, Dragomir stolnic, apoi Negri spătar.
Observăm, aşadar, că venirea lui Mihai în scaun a însemnat păstrarea datinei şi a vechiului regim boieresc.
Boierii olteni care l-au sprijinit la ocuparea domniei nu apar încă în divan.
Şi ceea ce e mai caracteristic, Mihai păstrează cei mai mulţi boieri greci ai lui Alexandru (Manta, Pană, Tudorache sau Tudori şi Dimitrache), la care se mai adaugă şi noi boieri greci în divanul său: Pangratie, Coci, Statache.
Putem spune că primul divan al lui Mihai a fost mai bine de jumătate grecesc, desigur sub influenţa cercurilor din Constantinopol şi a lui Iane banul” – scrie marele istoric P.P. Panaitescu.

octombrie 1599 – Mihai Viteazul intră în Ardeal. Bătălia de la Șelimbăr. Unirea Transilvaniei cu Țara Românească.

Bătălia de la Șelimbăr a avut loc pe 28 octombrie 1599 și s-a dat între oastea Țării Românești condusă de Mihai Viteazul și oastea Transilvaniei condusă de cardinalul Andrei Báthory.
Bătălia s-a terminat cu victoria clară a armatei condusă de Mihai Viteazul care și-a deschis astfel drumul spre cetatea Alba Iulia, unde a înfăptuit prima unire a Transilvaniei cu Țara Românească.

La intrarea armatei lui Mihai Viteazul în Ardeal, Ioan Norocea se alătură oastei lui și va deveni vel vornic al marelui nostru voievod Mihai Viteazul. Ginere său, Petru Raț se alătură și el oastei lui Mihai și devine căpitan în armata lui Mihai Viteazul. El va muri eroic în Bătălia de la Șelimbăr.

Contextul politic în care s-a declnșat PLANUL ALTERNATIV DE UNIRE A ARDEALULUI CU ȚARA ROMÂNEASCĂ

Chiar dacă alianța (din 27 mai 1595) a voievodului Mihai cu Sigismund Báthory era clară, acesta din urmă dăruindu-i la 6 ianuarie 1597 castelul și domeniul Buia, format din 14 comune, toate în județul Sibiu, domeniul Sona din județul Alba și dreptul de a construi în Bălgrad (Alba Iulia), lângă cetate, o mânăstire, care a și fost ridicată în acel an, lucrurile s-au schimbat în timp
În 1597 se produseseră schimbări însemnate în Transilvania.
Sigismund Báthory i-a făcut o vizită împăratului Rudolf al II-lea la Praga. A fost încheiat un tratat bilateral, în baza căruia Báthory ceda imperiului Transilvania în schimbul ducatelor Oppeln (Opole) și Ratibor (Racibórz) din Silezia.
Schimbul dădea posibilitate Austriei să-și extindă influența asupra creștinilor din Imperiul Otoman.
Situația l-a determinat pe Mihai Viteazul să reflecteze asupra alianței cu Báthory și să decidă încheierea la rândul său a unui tratat mai favorabil cu împăratul Austriei, la 9 iunie 1598 la Mănăstirea Dealu.
Preambulul tratatului prevedea că Mihai recunoștea suzeranitatea Habsburgilor asupra Țării Românești, împăratul obligându-se să țină pe socoteala sa 5000 de mercenari pe lângă Mihai, voievodul rămânând domn pe viață și cu drept ereditar în familia lui.
Obiceiurile și autonomia țării urmau să rămână intacte, neschimbate, nu se prevedea plata vreunui tribut, iar solii români urmau să fie primiți la curtea imperială cu toate onorurile.
Sigismund Báthory, fire schimbătoare și indecisă, și-a dat seama că ducatele sileziene nu făceau cât Transilvania și, în august 1598, s-a reîntors la vechea lui stăpânire, după care i-a expulzat pe reprezentanții împăratului Rudolf.
Revenit în Ardeal, Sigismund Báthory l-a chemat din Polonia pe vărul său Andrei Báthory, care era cardinal. I-a cedat acestuia tronul principatului Transilvania, iar Dieta Transilvaniei l-a recunoscut pe cardinal în aprilie 1599 ca principe.
Andrei Báthory fiind inamicul lui Rudolf al II-lea, împăratul își pierde toate drepturile ce le obținuse în Transilvania.
Era momentul prielnic ca PLANUL ALTERNATIV să se declanșeze şi prin obținerea acordului împăratului.

Bătălia de la Șelimbăr
Luându-și măsuri de siguranță spre Dunăre și Moldova, Mihai a început înaintarea spre Transilvania.
În câteva zile, Mihai obținu sprijinul sașilor brașoveni.
A continuat marșul din Prejmer, prin Codlea, Făgăraș și satele din Țara Făgărașului, ajungând la Tălmaciu la 25 octombrie.
Armata sa, întregită cu grupul secundar condus de Radu Buzescu și Banul Udrea, înainta spre Sibiu, așezându-și tabăra la Veștem în ziua de 26 octombrie.
Sperând tergiversarea bătăliei, pentru a primi întăriri, cardinalul Báthory își stabili tabăra la nord de cetatea Sibiului, pe malul stâng al Cibinului.
Pe 28 octombrie, dimineața, Mihai Viteazul înaintează spre Sibiu.
Andrei Báthory, depășit și luat prin surprindere de pregătirile militare ale lui Mihai, fu nevoit să-și dispună oastea (circa 16.000 de oameni) într-un loc defavorabil, între zonele Lazarett și Exerzierplatz, având în spate bălțile Cibinului, folosite la apărarea cetății Sibiului, pe laturile de sud și est.
Bătălia începu la ora nouă cu un schimb intens de focuri de artilerie.
Cele 18 tunuri ale lui Mihai, deși amplasate dominant, au avut inițial un tir greșit.
Artileria cardinalului, superioară numeric (circa 40-50 de tunuri) a ripostat foarte puternic.
În finalul pregătirii artileriei, un nobil din armata maghiară, de origine română, Daniel Zalaschi, trecu de partea armatei lui Mihai, făcându-i cunoscută poziția dispozitivului inamic.
Atacul l-a dat Mihai Viteazul pe flancul stâng, grupul de oaste al lui Baba Novac încercând să scindeze oastea cardinalului.
În ciocnire căzu Ștefan Lazăr, comandantul flancului cardinalului.
Gáspár Kornis, comandantul locotenent al oștii cardinalului reuși să-l respingă pe Baba Novac.
Mihai reluă atacul cu partea centrală a oștirii sale, formată din mercenari unguri și secui de sub comanda lui Gheorghe Makó.
Aceștia pătrunseră în dispozitivul inamic, lărgind flancurile spărturii și acționând atât în sprijinul lui Baba Novac, cât și împotriva lui Moise Székely, reușind să respingă dreapta și centrul oștirii transilvănene.
Profitând de succes, voievodul român își întări trupele din centru cu escadroane de sârbi, cazaci și moldoveni și l-a angajat în bătălie și pe aga Lecca.
Linia întâi a lui Gáspár Komis fu străpunsă, soarta bătăliei înclinându-se de partea lui Mihai Viteazul.
În jurul orei 15, armata principelui cardinal Andrei Báthory, rămasă fără comandant și atacată din flanc, s-a dezorganizat și a intrat în derută.
Dezastrul fu aproape total.
Apărătorii sași ai cetății Sibiu urmărind cu atenție, de pe creneluri, desfășurarea bătăliei, au salvat 350 de ostași sași care făceau parte din oastea cardinalului, trăgându-i cu funiile, peste ziduri, în interiorul cetății.
Bilanțul bătăliei a fost impresionant: din rândurile oștirii transilvănene au căzut peste 3.000 de oameni, alții 1.000 fiind răniți și prizonieri.
Pierderile armatei lui Mihai Viteazul au fost de asemenea mari, trupurile celor căzuți, din ambele tabere, fiind adunate de locuitorii Sibiului și depuse într-o groapă comună.
Locul înhumării se cheamă și astăzi „Movila lui Mihai”.
Seara, Mihai Viteazul a ordonat urmărirea pâlcurilor de soldați, pentru a-i împiedica să se regrupeze și să creeze probleme.
Cardinalul Báthory fugi cu destinația Moldova, însă pe drum, în munți, a fost capturat de secui, care l-au decapitat la 31 octombrie.
Capul cardinalului i-a fost dus lui Mihai Viteazul.
După bătălia de la Șelimbăr, prin toate localitățile sibiene, prin care a trecut domnitorul român în drumul său spre Alba Iulia, populația l-a primit cu entuziasm.

Mai 1600 – Unirea Moldovei cu Ardealul şi Țara Românească

La 1 mai 1600 Mihai își așeză tabăra la Prejmer. Acolo făcu cunoscut ostașilor săi că vor trece Carpații pentru a-l alunga pe Ieremia Movilă de pe tronul Moldovei. La 6 mai Mihai în fruntea oastei sale trece munții, dar nu pe drumul obișnuit, unde știa că îl așteaptă dușmanul, ci urcându-se pe munții cei mai grei. În acea vreme armata sa a avut mult de suferit, mai cu seamă din lipsa proviziilor care nu se găseau nici acolo și nici în părțile Moldovei, care au fost pustiite de Ieremia Movilă. Caii nu au avut pășune iar ostașii au fost siliți să mănânce foi din copaci.
După ce trece munții, Mihai îl învinge pe Ieremia Movilă la Bacău, și realizează astfel, prima unire a țărilor române. Titulatura folosită de voievod (într-un document din 6 iulie 1600) era: „Domn al Țării Românești și Ardealului și a toată țara Moldovei”. La recomandarea marii boierimi, Mihai a numit un domn în Moldova, subordonat sieși.

1600 – Velica Doamna Ardealului

Relaţiile dintre Mihai Viteazul şi Velica, deși nu sunt multe, sunt redate în izvoarele istorice
În raportul din 15 martie 1600 al unui diplomat imperial aflat la Alba, Adam von Hotlkirchen, relatează că „toate afacerile ţării le are în mână o jupâneasă româncă, măritată cu Fabio Genga, cu care Domnul [Mihai Viteazul, n.n.] se ţine de ştiinţa tuturora şi până într-atâta, încât a poruncit sub pedeapsă de moarte soţului ei să nu aibă a face cu dânsa”.
Un document din 3 ianuarie 1600, şi anume rechizitoriul Capitlului de la Alba Iulia contra lui Fabio Genga, întocmit pe baza reclamaţiei Elisabetei Pernieszy, soţia lui Ioan Galffy, căruia îi fuseseră răpite 17 sate din comitatul Hunedoarei printr-o danie a noului principe Mihai Viteazul către Fabio Genga, ne arată că Fabio Genga primise acele sate de la Mihai Viteazul.
Fabio Genga a rămas la curtea de la Alba Iulia şi în timpul scurtei domnii a lui Mihai Viteazul, exclusiv datorită faptului că era căsătorit cu Velica și că era ginerele mâinii drepte a lui Mihai Viteazul, Ioan Norocea.
Legătura amoroasă dintre Mihai Viteazul şi Velica este foarte probabilă, la fel şi faptul că domnul nu o ascundea şi că Velica căpătase o mare influenţă în viaţa politică (Nicolae Iorga, mare amator de metafore, o numea „stăpâna prin iubire a Ardealului” … ).
Pe de altă, după toate aceste detalii dezvăluite, îi putem vedem pe Ioan Norocea și pe fiicele sale Velica și Zamfira împreună cu cei trei Raț (Petru, Mihail și Gheorghe) ca pe Principalii Organizatori din Umbră ai Unirii Țărilor Române, s-ar putea ca poziția lui Velica, ca principal sfetnic și decident la Alba Iulia al lui Mihai Viteazul, să fi fost ÎN PRINCIPAL de cu totul altă natură, una strict politică. Desigur nu este imposibil ca Velica să fi fost și ibovnică și prim sfetnic în același timp.
Doar că „ibovnica”, se trăgea în realitate și din Basarabi și din Mușatini având prin urmare o origine mult mai ilustră decât a Marelui nostru Domnitor
Prin urmare , calitatea ei de fiică a marelui „broker de putere” Ioan Norocea (principalul sfetnic al lui Mihai Viteazul și cel care pusese la cale Marele Plan al Unirii de decenii bune încoace) cât și calitatea ei rară de descentă atât din Basarabi cât și din Mușatini, primau cu siguranță în fața calității ei de ibovnică.

Ştirea:

Prințul Charles al Marii Britanii a vizitat sâmbătă Biserica greco-catolică din orașul Teiuș, monument istoric, construită la sfârșitul secolului al XVI-lea și ctitorită de Mihal şi Petru şi Zamfira Raț.

Petru şi Zamfira Raț se numără printre strămoșii contesei Claudia Rhedey, stră-stră-străbunica Prințului.

Prinţul de Wales a ajuns cu un elicopter, care a aterizat pe stadionul din Teiuş, gazonul fiind tuns special pentru acest eveniment.

Prințul a fost așteptat, în curtea bisericii, de câteva zeci de localnici. El a fost întâmpinat de către primarul oraşului Teiuş, Mirel Hălălai, şi de prefectul judeţului Alba, Dănuţ Hălălai, fiind primit cu aplauze de către localnici.

La intrarea în biserică, Prințul Charles a fost întâmpinată cu pâine şi sare de doi tineri imbrăcaţi în costum popular.

Printre cei care l-au întâmpinat au fost și membri ai familiei Rațiu și episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu Pop, precum și oficialități locale și județene.

Prințul Charles a vizitat aproximativ jumătate de oră interiorul lăcașului de cult, unde i s-a prezentat istoria bisericii.

A fost oficiat și un parastas de pomenire pentru cei trei ctitori, Mihail Raț şi Petru şi Zamfira Raț.

Prințul Charles a fost interesat și de plăcile funerare ale celor doi, aflate în exteriorul bisericii, și care necesită restaurare.

El a primit o plachetă din partea cardinalului Lucian, precum și un album cu iconostasul Catedralei greco-catolice din Blaj, iar din partea familiei Rațiu — o plachetă cu bucăți din veșmintele Domniței Zamfira.

„Să sperăm că asta e prima vizită și că ea va fi urmată de altele, când vor fi făcute niște lucrări pe care dânsul le-a sugerat”, au spus reprezentanți ai familiei Rațiu.

Biserica greco-catolică din Teiuş este cea mai veche ctitorie a strămoşilor familiei Raţiu.

Biserica Română Unită din Teiuş, cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, a fost ctitorită în a doua jumătate a secolului al XVI-lea (probabil între anii 1586-1598), de către ramura din Teiuş a familiei Raţiu.

 

Cine a fost Petru Raț (? – 1599)

Date personale

Născut ?

Decedat 28 octombrie 1599 Șelimbăr, jud. Sibiu

Căsătorit cu Zamfira Logofăt de Pitești

Copii Adam, Eva

Naționalitate română

Religie ortodoxă

Activitate

Rezidență Principatul Transilvaniei

Domeniu nobil, diplomat, militar

Petru Rácz I. (n. ? – d. 28 octombrie 1599, Șelimbăr, jud. Sibiu) a fost un nobil român ortodox, o personalitate aproape legendară a familiei Rațiu (în grafie maghiară Rácz) din Transilvania medievală, cu rădăcini vechi de la începutul sec. al XIV-lea.

Originea

Petru Rácz a fost un curtean respectat, traducător, diplomat, reprezentant al împăratului Rudolf II în Rusia și la Sublima Poartă și reprezentantul principelui Transilvaniei Ștefan Báthory la a doua înscăunare a voievodului Moldovei, Alexandru Lăpușneanu.

Pentru meritele sale a fost răsplătit de către împărat și principii Transilvaniei cu mai multe titlturi nobiliare cu predicatul: Rácz I. (întâi); de Tӧvis (Teiuș), jud. Alba; de Nagylak (Noșlac), jud. Alba; de Galgó (Gâlgău), jud. Sălaj.

A fost căsătorit cu domnița Zamfira, fiica logofătului Ioan Norocea de Pitești și Szaszsebes (Sebeș, jud. Alba).

Mama sa, domnița Stana, a fost fiica domnitorului Mircea Ciobanul, stră-stră-nepot al lui Mircea cel Bătrân, și a doamnei Chiajna, fiica lui Petru Rareș și nepoată a lui Ștefan cel Mare.

Ajuns căpitan în oastea lui Mihai Viteazul, Petru Raț și-a pierdut viața în bătălia de la Șelimbăr, jud. Sibiu.

A fost înmormântat în biserica românească din Teiuș, ctitorită împreună cu soția sa.

Mormintele celor doi ctitori au existat în biserică, acum greco-catolică, până în anul 2001, când au fost desființate, iar lespezile de mormânt au fost scoase afară.

Mărturii stau: tabloul votiv din sec. al XVII-lea și pisania originală dăltuită în piatră, în limba slavonă cu blazonul Rácz de Galgó și numele lui Mihail Rácz II., al treilea ctitor al bisericii.

 

Biserica Română Unită din Teiuș, ctitorită de Mihail Raț şi de Petru şi Zamfira Raț

Biserica Română Unită din Teiuș, cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, a fost ctitorită în a doua jumătate a sec. al XVI-lea (probabil între anii 1586-1598), de către ramura din Teiuș a familiei nobiliare Rațiu. Edificiul, situat în orașul Teiuș, pe strada Bisericii, nr. 304, este monument istoric clasificat sub cod LMI AB-II-m-A-00372.

Biserica românească de secol XVI din Teiuș este o ctitorie a nobililor români Petru Rácz I., soția sa domnița Zamfira și Mihail Rácz.

Șematismul Arhidiocezei Mitropolitane Greco-Catolice din Alba Iulia și Făgăraș, de la anul 1900 consemnează la pagina 131: La Teiuș, exista o biserică de piatră construită în anul 1500 cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.

Exista și o casă parohială din piatră construită în anul 1866.

Parohia avea și o școală confesională, pentru băieți și fete.

Școala din Teiuș cu clădire de piatră, în anul 1800 avea o vechime de 45 de ani, ceea ce dă ca dată a înființării ei, anul 1755.

Școala avea 225 de elevi, 115 băieți și 110 fete.

În anul 1710, episcopul romano-catolic din Alba-Iulia, Ignatiu Winkler relatează că: Paul Zold a donat 2 fonduri nobiliare celor trei biserici din Teiuș, adică bisericii romano-catolice, bisericii românești și oratorului evanghelic.

În anul 1733 în Teiuș erau 8 familii de religie greco-catolică, adică 40 de suflete care aveau biserică și casă parohială.

Până în anul 1700 credincioșii români din Teiuș au aparținut de biserica ortodoxă.

După anul 1700 au aderat la Biserica Romei. Singura biserică românească din Teiuș, construită în secolul al XVI-lea, odată cu aderarea a trecut în patrimoniul bisericii greco-catolice.

După anul 1948 lăcașul a aparținut Bisericii Ortodoxe Române.

După anul 1990, prin trecerea preotului paroh Vasile Chețean și a majorității credincioșilor înapoi la Biserica Greco-Catolică, ea a rwdevenit biserica parohială unită. Astfel în anul 1990, cea mai veche biserică românească din Teiuș a fost retrocedată Bisericii Greco-Catolice.

Pisania originală, dăltuită în piatră în limba slavonă veche, pe arhitrava ușii bisericii, din păcate nedatată, menționează:

„Eu Raț Mihail cu mila lui Dumnezeu sluger, am zidit în numele Domnului Dumnezeu, Domnul să ierte”.

În centrul pisaniei se află blazonul Rácz de Galgó, acordat lui Petru Rácz și familiei sale în 16 Iulie 1585 de către principele Ștefan Bathory, regele Poloniei, pentru îndeplinirea cu succes a misiunii diplomatice la Sublima Poartă.

Blazonul reprezintă deocamdată cea mai importantă sursă de informații referitoare la vechimea bisericii.

Existența blazonului indică în mod cert faptul că biserica a fost construită după anul 1585 (anul înnobilării lui Petru cu titlul Rácz de Galgó) și finalizată înainte de anul 1599, anul decesului lui Petru în batălia de la Șelimbăr și a înmormântării acestuia în interiorul bisericii.

Despre pisanie se mai menționează că o copie efectuată în decembrie 1870 după originalul din „lada bisericii din Teiuș”, i-a fost trimisă lui Ioan Micu Moldovan, iar acesta ar fi văzut originalul în 25 Iunie 1911.

În interiorul bisericii pe peretele vestic al navei, în dreapta intrării, se află pictat tabloul votiv care-l reprezintă pe Petru Rácz împreună cu soția sa domnița Zamfira, îmbrăcați în straie boierești românești de ceremonie, ținând pe palme macheta bisericii.

Domnița Zamfira a fost fiica mai mare a boierului muntean Ioan și a domniței Stana Norocea, Logofăt de Pitești și Szaszsebes (Sebeșul Săsesc), nepoată pe linie maternă a domnului muntean Mircea Ciobanul (stră-stră-nepotul lui Mircea cel Bătrân) și a doamnei Chiajna (fiica lui Petru Rareș și nepoata lui Ștefan cel Mare și Sfânt).

Tabloul votiv indică fără dubii faptul că Petru și Zamfira au fost ctitorii bisericii din Teiuș.

Pisania bisericii indică tot fără dubii, faptul că biserica a fost zidită și de către Mihail Raț (Rácz).

Deci și el a fost ctitor, chiar foarte important, deși documentele istorice cunoscute până acum nu oferă indicii clare privind gradul de rudenie dintre acesta și Petru Racz.

Faptul că atât Petru Rácz I. (apoi fiul său Adam I și urmașii acestuia) cât și Mihail Rácz II. au folosit împreună după anul 1585 titlul și blazonul Rácz de Galgó, înseamnă că făceau parte din aceeași familie și probabil erau rude foarte apropiate, altfel Petru nu putea fi înmormântat în biserica ctitorită de către Mihail.

Despre Mihail Rácz se știe că în anul 1563 era unul dintre locotenenții regelui Ungariei și principe al Transilvaniei, Ioan Sigismund Zapolya și a participat la asediul cetății Suceava care s-a încheiat cu înlăturarea de pe tron a lui Despot Vodă, domnul Moldovei.

Mihail Rácz a fost unul dintre comandanții destoinici aflați în subordinea lui Cristofor Hagymasi, membru al consiliului princiar al lui Ioan Sigismund Zapolya, căpitanul suprem al oastei țării (1566).

Despre Mihail Rácz și alți câțiva comandanți se afirmă că „nu sunt catolici, dar nici cu totul calvini și nici luterani îndărătnici,”

Deci Mihail Racz II. nu putea fi decât român creștin ortodox, dovadă stând şi biserica ortodoxă din Teiuș, ctitorită de el pe vremea lui Mihai Viteazul.

Petru Rácz menționat în catalogul J. Siebmacher’s, cu titlul Rácz I., a fost înnobilat de către Împăratul Rudolf al II-lea la Viena în anul 1578.

În anul 1585 Petru Rácz este înnobilat și cu titlul Rácz de Galgó (Gâlgău, jud. Sălaj), moștenit apoi de către fiul său Adam și urmașii acestuia.

Despre localitatea Gâlgău, istoricul Ștefan Pascu precizează că numele localității este de origine română, așa cum reiese din documentele istorice din anul 1405, „villae olachales: … Gîlgău …”.

Mihail Rácz înscris în catalogul J. Siebmacher’s cu titlul Rácz II., a fost înnobilat de către Ștefan Báthory, regele Poloniei pe 16 Octombrie 1581, în tabăra de la Pskov (Rusia). Tot acolo regele îi acordă pe 16 Noiembrie 1581 lui Mihail Rácz și titlul „Rácz de Nemes-Prad”.

Din analiza cronologică a titlurilor nobiliare din catalogul J. Siebmacher’s se observă că după trei ani de la înnobilarea lui Petru Rácz, în anul 1581 a fost înnobilat și Mihail Rácz.

Deoarece Petru Rácz I. și Zamfira au avut doar un singur urmaș pe linie bărbătească, Adam, atunci se poate admite posibilitatea, că Mihail Rácz a fost rudă foarte apropiată a lui Petru Rácz, amândoi au fost contemporani, cunoscuți, respectați și răsplătiți în epocă pentru serviciile și meritele lor diplomatice și militare.

Petru Rácz I. a fost curtean (familiaris), la Curtea de la Viena a Împăratului Rudolf al II-lea, la Curtea lui Ștefan Báthory, principele Transilvaniei și rege al Poloniei și la Curtea lui Sigismund Báthory, principele Transilvaniei. Mihail Rácz II. a fost și el curtean la Curtea lui Ștefan Báthory și Sigismund Báthory.

Prezența mormintelor, marcate cu lespezi de piatră, ale lui Petru Rácz I. și domniței Zamfira, până în anul 2001 în interiorul bisericii din Teiuș, este dovada de netăgăduit a faptului că biserica este ctitoria lor.

Sunt unele păreri care susțin ipoteza că biserica a început să fie construită de către Mihail Rácz II, dar lucrări foarte importante sau datorat în principal lui Petru Rácz I și soției sale Zamfira, fapt care ar explica absența primului din tabloul votiv.

În ceea ce privește cronologia bisericii, ținând cont de caracteristicile stilistice ale elementelor arhitecturale pe care biserica încă le mai păstrează, ancadramentul ușii cu pisania, rozasa cu trafor de piatră, tabloul votiv și datele istorice despre ctitori, se presupune că biserica a fost construită spre sfârșitul secolului al XVI-lea, înainte de anul 1599, când Petru Rácz I, ajuns căpitan în armata lui Mihai Viteazul, a încetat din viață la Șelimbăr (Sibiu) pe 28 Octombrie 1599.

În arealul Teiușului mai dăinuie până în ziua de azi doar trei biserici românești medievale din piatră: Biserica veche a Mănăstirii Râmeț, din sec. al XIII-lea; Biserica Episcopală din Geoagiu de Sus, ctitorită înainte de anul 1529 de Radu de la Afumați, Voievodul Țării Românești și Biserica Greco-Catolică din Teiuș, ctitorită înainte de anul 1599.

Al treilea Raț: Gheorghe Raț

În vara anului 1600, din Alba Iulia, Mi­hai Viteazul a pregătit „o solie solemnă” către regele şi dieta Poloniei, cu scopul de a explica pri­cinile pentru care alipise Moldova şi-l alun­gase pe Ieremia Movilă.

După alipirea Transilvaniei şi a Poloniei, Mihai îi trimite în grabă în Polonia, în această dificilă misiune, pe Stroe Buzescu în­soţit de Gheorghe Raţ.

Scopul Soliei era recunoaşterea Unirii Moldovei cu Transilvania şi Țara Românească şi ca să trateze cu polonezii alianţa de pace şi de bună vecinătate al noului regat.

Mihai Viteazul a încredinţat solia asta importantă lui Stroe Buzescu şi lui Gheorghe Raţ.

Cei doi trebuiau să străbată Mara­mureşul şi, prin Hust, să ajungă la Cracovia.

Dar Zamoyski a pornit războiul înainte ca solii să fi intrat în Cracovia şi astfel Mihai Viteazul nu a mai avut ce negocia şi s-a văzut nevoit să se confrunte cu oastea polonă pentru „toată Țara Moldovei”.

După nefericita moarte a lui Mihai Viteazul românul transilvănean Gheorghe Raț nu dispare din istorie, ci rămâne comandant de oști în armata viitorului domn al Țării Românești Radu Şerban (fost mare paharnic al lui Mihai Viteazul).

 

Dinastia Drăculeștilor

Dinastia Drăculeștilor sau Familia Drăculeștilor este o ramură mai mică a Dinastiei Basarabilor.

Membrii acesteia sunt urmașii lui Vlad Dracul, fiul lui Mircea cel Bătrân.

Au avut numeroase conflicte pentru domnia Țării Românești cu Dăneștii, care descind din Dan I, fratele lui Mircea cel Bătrân.

Drăculeștii, au avut suport din partea boierimii muntene, cu toate că erau considerați „linia bastardă” a dinastiei iar Dăneștii, erau sprijiniți de boierimea olteană și erau considerați „Basarabii legitimi”.

Disputele dintre cele două ramuri mai mici ale dinstiei Basarabilor pentru domnia Țării Românești au avut un impact negativ asupra vieții politice din Țara Românească.

Dăneștii, rămânând fără un bărbat apt pentru domnia țării, la sfârșitul secolului al XV-lea, au trebuit să fie înlocuiți de boierii Craiovești, cu care erau înrudiți, înlocuindu-i în lupta pentru domnie.

Drăculeștii au ieșit din lupta pentru domnie odată cu Nicolae Pătrașcu (m. 1627), și fiul său, Mihai (m. 1655), care nu a domnit, astfel stingându-se pe linie bărbătească.

Membrii dinastiei

Cei mai de seamă reprezentanți ai Drăculeștilor au fost:

Vlad Dracul (1436 – 1442, 1443 – 1447)

Mircea al II-lea (vara/toamna 1442; august-septembrie 1481)

Vlad Țepeș (1448, 1456 – 1462, 1476)

Radu cel Frumos (1462 – 1473, 1473-1474, 1474, 1474 – 1475)

Radu cel Mare (1475-1508)

Mihnea cel Rău (1508-1509)

Mircea al III-lea (1509-1510)

Radu de la Afumați (1522 – 1523, 1524, 1524 – 1525, 1525 – 1529)

Vlad Vintilă de la Slatina (1532 – 1535)

Radu Paisie (1535 – 1545)

Mircea Ciobanul (1545 – 1552, 1553 – 1554, 1558 – 1559)

Pătrașcu cel Bun (1554 – 1557)

Alexandru al II-lea Mircea (1568 – 1574, 1574 – 1577)

Petru Șchiopul (în Moldova: 1574 – 1577, 1578 – 1579, 1582 – 1591)

Petru Cercel (1583 – 1585)

Mihai Viteazul (1593 – 1601)

Puțină Istorie: Ramura „Mihneștilor” din marea familie a Drăculeștilor.

Pe teritoriul orașului Mioveni putem încă vizita Biserica fostei Sfinte Mânăstiri Vieroși având hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.

A fost o mânăstire mare, bogată, puternic fortificată, cu ziduri groase de peste doi metri și înaltă de aproape zece.

În biserică se găsește un mormânt gravat cu un cavaler ce aleargă cu mantia fluturând și buzdugan în mână.

Este mormântul vel clucerului Albu Golescu, ctitorul acestei Sfinte Mânăstiri alături de fratele său vel vornicul Ivașcu Golescu.

Tot în biserică e înmormântată şi soția sa Irina, fiica lui Mircea III Miloş, nepoata lui Mihnea cel Rău și deci strănepoata lui Vlad Țepeș. Irina era sora lui Alexandru (II Mircea) domn al Țării Româneşti şi al lui Petru Şchiopul – domn al Moldovei.

Irina nu era doar sora lui Petru Șchiopul și al lui Alexandru II Mircea. Ei au avut un alt frate mai tânăr, Vlad, care se va însura cu Velica, (fiica puternicului boier Norocea şi a doamnei Stana – fiica domnitorului Mircea Ciobanul şi a doamnei Chiajna fiica domnitorului Moldovei, Petru Rareş) şi soră cu Zamfira, soția lui Petru Raț.

Această încuscrire avea ca scop ascuns nu numai împăcarea celor două ramuri din familia Drăculeştilor dar şi Unirea Moldovei cu Țara Românească prin alegerea simultană a lui Vlad şi Velica ca familie domnitoare în Moldova şi Țară Românească. Din păcate la scurt timp după nuntă, Vlad soțul Velicăi moare otrăvit la Constantinopol.

Acest Albu Golescu s-a sacrificat în Bătălia de la Jijia din 1574 dusă de turci împotriva lui Ion Vodă cel Viteaz (cel Cumplit), pentru a salva viața domnului său, Petru Şchiopul (care lupta alături de turci ca să cupe tronul Moldovei) atunci când ceilalți boieri l-au părăsit pe câmpul de luptă.

Diferența de atitudine a Goleștilor comparativ cu ceilalți boieri se datorează legăturilor de rudenie între familia domnitoare și Golești.

Vel clucerul Albu Golescu era căsătorit cu Irina (înmormântată alături de soțul ei), fiica lui Mircea III, soră cu Domnului Țării Românești, Alexandru al II-lea Mircea şi cu Petru Şchiopul.

Alexandru al II-lea Mircea, domnul Țării Românești, mai avea un frate ce va ajunge Domn al Moldovei după uciderea lui Ion Vodă și va fi cunoscut în istorie ca Petru Șchiopul.

Irina și cei 5 frați ai ei: Alexandru (II Mircea), Petru(Şchiopul), Vlad, Mihnea și Miloș erau fiii lui Mircea III şi nepoții lui Mihnea cel Rău (și deci strănepoții lui Vlad Țepeș, Mihnea cel Rpu fiind fiul lui Vlad Țepeș). Ei au fost cunoscuți în istorie ca ramura ,,Mihneștilor” a familiei Drăculeștilor.

 

Puțină Istorie: Ramura „Mirceştilor” din marea familie a Drăculeștilor.

Familia Boierului Norocea din Argeș şi cele două fiice ale sale: Zamfira şi Velica din ramura „Mirceştilor” a familiei Drăculeştilor

Această ramură a familiei Drăculeștilor, provenea din Vlad Călugărul, şi a fost reprezentată în principal de urmașii lui Mircea Ciobanul și a celebrei Doamne Chiajna (fiica lui Petru Rareș).

Doamna Stana, una dintre fiicele domnitorului Mircea Ciobanul și a celebrei Doamne Chiajna, fiica domnitorului Moldovei Petru Rareș, se căsătoreşte cu bogatul și influentul boier Ioan Norocea, personalitate excepțională ce va sluji celor trei Curți ale Principatelor Române.

Baza domeniului acestui boier era în zona Piteștiului, fiind renumite viile sale și mai ales produsul lor.

Ioan Norocea a avut patru copii, doi băieți (Vlad și Pătrașcu) și două fete (Zamfira și Velica).

Refugiat la curtea transilvană după alungarea ,,Mirceștilor” din Țara Românească, el a devenit stăpânul unui domeniu nobiliar cumpărat de la un nobil maghiar în zona Sebeşului.

Stabilit în zona Alba-Sebeş-Teiuş, Ioan Norocea o căsătorește pe fiica sa Zamfira cu puternicul nobil român ortodox, Petru Raț (Racz de Galgo – Petru Raț de Gâlgău), fost ambasador al Transilvaniei la Înalta Poartă.

Din acest cuplu, peste opt generații o vom regăsi pe Claudine Rhedey von Kis-Rhéde, una dintre cele mai frumoase femei ale timpului ei, pe care o regăsim în genealogia Reginei Elisabetha a II-a de Windsor a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (stră-străbunica reginei).

Putem deci observa cu ușurință că Prințul Charles nu este urmașul direct al marelui Vlad Țepeș Drăculea (așa cum afirmă) ci al fratelui vitreg al acestuia – Vlad Călugărul. Totuși Vlad Țepeş i-a fost un stră…stră…stră…unchi.

Revenind la Ioan Norocea, aflăm că, la sugestia Patriarhului Constantinopolelui – Ieremia II Tranos, acceptă să o căsătorească pe cea de-a doua fiică, Velica, cu Vlad, fiul lui Irina şi a lui Golescu, urmărindu-se prin aceasta împăcarea celor două ramuri ale Drăculeștilor.

Nunta care a avut loc în 10/20 iunie 1587 a rămas consemnată ca fiind cea mai mare nuntă din istoria noastră medievală, la ea participând doi domni, Petru Șchiopul al Moldovei și Mihnea al II-lea al Țării Românești, reprezentantul sultanului – Mustafa Lungul, delegații ale Republicii Polone și Principelui Transilvaniei și peste 3000 de boieri.

Însuși Patriarhul Ieremia îi logodise în iarnă pe cei doi tineri când a străbătut Moldova în drumul său spre Moscova.

Această nuntă pusă la cale de Petru Șchiopul ascundea un plan tainic și anume Unirea pe cale pașnică a Țării Românești şi Moldovei prin dubla numirii acestui Vlad în scaunele ambelor țări. Prima etapă a acestui plan se realizează în 20 iulie 1589 când Vlad este numit Domn al Țării Românești. Aşadar ideea UNIRII Țărilor Române precede ajungerii pe tron a lui Mihai Viteazul.

Din nefericire, peste numai două săptămâni acesta murea în Constantinopol, se pare otrăvit, astfel că în loc de Unirea Principatelor la 1589, iar ulterior la 1601 Mihai Viteazul este ucis mișelește așa ca vom fi nevoiți să așteptăm până în 1859.

Retrasă la curtea Moldovei cu tatăl său, Velica își va crește acolo fetița rezultată din căsătoria cu Vlad, până la trecerea în Transilvania, undeva în jurul anului 1594.

Ioan Norocea va deveni vel vornic al marelui nostru voievod Mihai Viteazul, iar în viile sale de la Pitești se va naște iubirea dintre Mihai și Velica.

Astfel ideea unirii Țărilor Române plănuită anterior venirii pe tron a lui Mihai, de Norocea, Gloescu şi de frații Alexandru (II Mircea), Miloş şi Petru (Şchiopul), unire care eşuase prin otrăvirea la Constantinpol al lui Vlad,fiul lui Milos şi primul soț al Velicăi Norocea, se va relua acum prin odată cu venirea pe tronul Țării Românești a lui Mihai Viteazul.

Căsătorită forțat de Sigismund Bathory cu Fabio Genga, favoritul său, va aștepta cu răbdare momentul în care iubitul său va ajunge prin forța braţului și iscusință diplomatică principe al Transilvaniei.

Odată cu intrarea lui Mihai în Alba Iulia minunata blondă valahă va intra în atenția curților apusene prin poziția ei de iubită și principal sfetnic al lui Mihai.

Se spune că vorbea, pe lângă română și maghiară, latina, greaca, slavona, italiana, cânta la teorbă și era cunoscătoare a literaturii clasice greco-romane.

Dragostea lor cunoscută de întreaga Europă se va sfârși brusc pe câmpul de lângă Turda, unde un mercenar talentat dar lipsit de scrupule, Giorgio Basta (un albanez italienizat) îl asasinează pe marele nostru Domn.

Odată cu acest tragic moment i se pierde urma în istorie și acestei extraordinare fiice a Argeșului, Velica Norocea.

Cele două surori, Zamfira strămoaşă a Casei Regale de Windsor şi Velica principală sfetnică şi iubită a Principelui Unirii, au intrat în legendele poporului nostru.

Mihai Viteazul şi iubirea sa pentru Velica Norocea, sora Zamfirei Norocea, soția lui Petru Raț, cel care a murit la Şelimbăr luptând pentru Mihai Viteazul.

Cea mai mare dragoste a voievodului a fost, potrivit cronicilor vremii, o blondă pe nume Velica Norocea.

Mihai Viteazul a cunoscut-o la maturitate, pe vremea când avea 40 de ani, şi până la finalul vieţii au rămas aproape nedespărţiţi, deşi voievodul era căsătorit cu doamna Stana, iar amanta avea ca soţ un nobil italian.

Velica era a doua fiică a logofătului Ioan Norocea şi a doamnei Stana, fiind nepoata celebrei Doamnei Chiajna fiica lui Petru Rareş care-i era bunică şi a lui Mircea Ciobanul, fost domn al Țării Românești, care-i era bunic. Peru Rareş era străbunicul ei.

După otrăvirwa primului ei soț Vlad la Constantinopol, Velica a fost căsătorită din ordinul lui Sigismund Báthory cu nobilul italian Fabio Genga, despre care cronicile spun că ar fi fost favoritul principelui Transilvaniei, Sigismund Báthory.

Dar înainte de asta, aşa cum am arătat mai sus, Velica fusese căsătorită preț de trei luno, de tatăl ei Logofătul Ioan Norocea din Pitești, devenind doamna Țarii Românești și Moldovei cu Vlad la Tecuci, nepotul domnului Moldovei Petru Şchiopul, la 10 iunie 1587.

La nunta, tăcută „cu multă cheltuială şi jocuri” şi la care s-au adunat „ până la trei mii de oameni”, a participat şi Mihnea Vodă, domnitorul Ţării Româneşti,zice Grigore Ureche

Mihai Viteazul şi Velica Norocea s-au cunoscut la Alba Iulia, după bătălia de la Călugăreni din august 1595, când Mihai Viteazul a fost primit victorios, în cetate, cu onoruri militare de către Sigismund Báthory.

Frumoasa Velica Norocea se bucura de o influenţă puternică la Alba Iulia (şi datorită influenței de la curte a nobilului Petru Raț care era însurat cu sora ei Zamfira şi a rude sale apropiate Mihail Raț), şi a ajuns în preajma voievodului român pe post de traducător.

A devenit sfătuitoarea şi un ajutor de nădejde al voievodului dupa instalarea sa la Alba Iulia. În scurt timp, amorul lor a ajuns unul de notorietate în toată Europa.

Un diplomat străin, vizitator al cetăţei, scria despre Velica pe 15 martie 1600: „Toate afacerile ţării le are în mână o jupâneasă româncă, măritată cu Fabio Genga, cu care Domnul se ţine în ştiinţă tuturora şi până într-atâta încât a poruncit sub pedeapsă de moarte soţului ei să nu aibă a face cu dânsa”. Se spune că voieodul a fost atât de implicat în relaţia cu blonda Velica Norocea încât o afişa peste tot.

Relaţia celor doi este amintită şi de istoricul C. Gane în cartea ”Trecute vieţi de doamne şi domniţe” : „Fiind acum singur în Alba Iulia, singur, cuceritor, glorios, atotputernic, nu se mai sfii a-şi ascunde dragostea; dimpotrivă, voi ca toată lumea să ştie că Velica era a lui – un omagiu adus frumuseţei ei.

O afişa, o impunea, cerea să i se inchine lumea ca unei fete de domniţă ce era şi ca unei Doamne ce ar fi putut fi”.

Istoricii care au analizat viaţa amoroasă tumultoasă a marelui voievod o consideră pe Velica, dragostea cea mare a domnitorului. Frumoasa de la Alba Iulia a fost numită de Nicolae Iorga „stapâna prin iubire a Ardealului”.

Mândră de relaţia cu voievodul era şi amanta.

În 1599, şi-a dat singură titlul de „Gospodja Velica” („Doamna Velica”), un titlu acordat doar soţiilor de voievozi,dar ei ignoră faptul că ea fusese nevastă de domnitor chiar dacă pentru un timp scurt.

Cronicarii notează faptul că Velica avea un sigiliu personal cu figura şi pajura heraldică valahă, ca o adevărată doamnă de voievod ce fusese și într-un fel…era. Se spune că Velica nu i-ar fi fost doar amantă marelui Voievod ci şi ”informatorul” de care avea nevoie la curtea din Ardeal.

Unii istorici consideră că amanta voievodului a jucat un rol important în Unirea Transilvaniei cu Ţara Românească, înfăptuită de Mihai Viteazul în 1600, prin influenţa pe care o avea asupra lui Sigismund Báthory.

Mihai Viteazul nu şi-a ferit relaţia amoroasă nici de ochii nevestei, Doamna Stana. Pe Velica şi pe soţul nevoit să asiste neputincios la amantlâc i-a luat cu el şi la curtea de la Târgovişte, unde se afla soţia oficială.

Despre nefericirea doamnei Stana, din puternicul neam al boierilor din Izvorani, zona Muscelului care l-a blestemat rău pe Mihai în timpul vieții,

C Gane mai notează: „Nu se poate să fi fost o femee fericită. Căci, oricât am dori ca femeile acelea să fi avut suflete de oţel şi inimi împietrite în dureri, nu putem crede că jupânesele şi Doamnele române vedeau cu inimă bună pe bărbaţii lor stând mai mult în lagăre decât în iatacuri, şi când se întorceau acasă, mai mult în iatacurile ţiitoarelor decât în ale lor”.

Spre disperarea soţiei, la Târgovişte, Mihai şi-a impus amanta în public şi şi-a obligat supuşii să i se închine „ca unei domniţe ce era şi ca unei doamne care ar putea fi”.

După ce Mihai Viteazul a luat drumul pribegiei, în urma înfrângerii de la Miraslău, în toamna anului 1600, despre Velica cronicile nu mai menţionează nimic.

Nu se ştie dacă amanta l-a urmat pe voievod sau a rămas în ţară.

De la înfrângerea lui Mihai Viteazul şi până la moartea sa, despre Velica Norocea nu s-a mai auzit nimic.

Velica apare în două picturi de epocă, alături de Mihai Viteazul, exact în situaţiile în care domnitorul român avea cea mai mare nevoie, nu atât de trupul femeii, cât mai ales de farmecul acesteia de a stoarce cât mai multe informaţii de la cei cu care venea în contact.

Este vorba de tabloul lui Firans Franken II, pictor de curte al lui Rudolf al II-lea, care a surprins un moment din vizita lui Mihai Viteazul la Palatul Hradcany, din Praga, în primăvara anului 1601, sub forma unei fastuoase alegorii: Cresus arătând comorile sale lui Solon.

Chiar dacă unii istorici, au considerat că prezenţa blondă, care pare să se sprijine pe mâna voievodului român, era fiica sa, Florica, pe care Rudolf al II-lea o dorea ca soţie, acelaşi chip apare şi în tabloul unui anonim din şcoala lui El Greco, inspirat dintr-o scenă petrecută aievea, la 11 noiembrie 1599. Este vorba de uciderea de către secui a cardinalului Andrei Bathory şi aducerea capului acestuia domnitorului român.

Prințul Charles îi are printre strămoșii săi pe Petru şi Zamfira Raț

http://fluierul.ro/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în ISTORIE ROMANEASCA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la INCREDIBIL. ISTORIA AȘA CUM NU V-O POVESTEȘTE NIMENI.

  1. simona zice:

    Mersi, mersi ,mersiiiii! Nu gasesti in fiecare zi astfel de informatii .N-ai cum sa accesezi aceste informatii ,mai ales daca nici nu stii ca exista .Acum sunt sigura ca nu doar in perioada 1500-1600 au visat la unire ,doar ca n-am cautat informatia .Ar fii extraordinar daca am avea ceva date din perioada 300-1000 din acel ev intunecat .Dar eu sunt convisa ca toti au vrut unirea caci micile voivodate se unesc la un momentdat si formeaza cele 3 Tari Romane.Stim ca migratia a fost un impediment in calea unirii ,mai apoi imperiul otoman,imperiul austro-ungar,imperiul rus ,etc .

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s