Experienţe actuale confirmă legendele strămoşilor Daci: În Munţii Carpaţi există portaluri către alte lumi!.


 

___De la legendele Dacilor, până la studiile armatei şi la experienţele trăite de turişti, există nenumărate relatări despre portalurile care există în munţii noştri. În funcţie de specificul lor, se spune despre ele că uneori duc în alte locuri din această lume, alteori în alte lumi, alteori în alte timpuri şi uneori chiar în alte universuri. Cu siguranţă, strămoşii noştri Daci le cunoşteau mult mai bine decât le cunoaşte ştiinţa din prezent. Multe scrieri ale antichităţii, inclusiv din perioada medievală, tratează în mod foarte serios aceste portaluri, dedicându-le volume întregi, într-o manieră complet ştiinţifică. Ştiinţa de azi face şi ea progrese în acest domeniu, în primul rând prin intermediul fizicii cuantice.
___În viziunea ştiinţei actuale, aceste portaluri sunt soluții teoretice pentru ecuații ale teoriei generale a relativității, care descrie spațiul și timpul. Portalurile spaţiale au fost pentru prima dată descrise în 1935 de către Albert Einstein și Nathan Rosen și au fost numite inițial Poduri Einstein-Rosen. Se cunoaşte deja că multe departamente secrete ale unor guverne, studiază cum se formează aceste portaluri, cum se pot deschide în mod intenţionat, către ce lumi sau realităţi pot fi deschise, şi pentru cât timp. Scopul guvernelor în ceea ce priveşte aceste studii sunt aplicaţiile militare, unul dintre cele  mai cunoscute experimente în acest sens fiind Experimentul Philadelphia(Link aici), experiment realizat pe baza studiilor lui Albert Einstein şi a istro-românului Nikola Tesla. În 28 octombrie 1943, în portul Philadelphia, nava USS Eldridge a dispărut în întregime, cu tot cu echipajul aflat la bord, pe baza Teoriei Câmpurilor Unificate. E de gandit cât a avansat ştiinţa de atunci până azi şi ce se poate face în prezent…

___Din vechime şi până în timpurile actuale, mulţi consideră existenţa portalurilor ca unul dintre cele mai mari şi mai bine păzite secrete ale omenirii. În anumite manuscrise antice şi în numeroase scrieri medievale se spune că înţelegerea secretelor portalurilor este singura cale prin care se pot găsi răspunsuri la întrebările fundamentale ale omenirii: cine suntem, cum am ajuns aici, de ce este lumea noastră aşa cum este, care este scopul vieţii omeneşti, care este natura binelui şi a răului, care este natura realităţii în care trăim şi cum putem evolua cu adevărat, depăşindu-ne limitele…
___Ca o mărturie despre existenţa acestor portaluri se adaugă şi povestea trăită de un inginer român, pasionat de călătorii şi drumeţii, care este de-a dreptul uimitoare. Bărbatul spune că viaţa lui s-a schimbat într-o zi de toamnă din anul 1990. Iată care este povestea sa:

___E.H. este un om ca oricare altul. Nimic misterios sau „paranormal” în aspectul lui ori în comportamentul său. Fost inginer, a ieșit la pensie în 1988 și a putut să consacre integral pasiunii sale: drumețiile montane. Era un iubitor al naturii, i-au plăcut întotdeauna traseele lungi. Lecturile sale nu aveau nimic în comun cu paginile volumului nostru. Era și a rămas o fire pragmatică, care n-ar fi fost în nici un caz atras de titlul acestui material. Totul s-a schimbat într-o zi din toamna anului 1990, în masivul Piatra Mare. Domnul E.H. ne-a vizitat și ni s-a destăinuit, dar ne-a rugat să-i protejăm numele. Acestea fiind scrise, să-i lăsăm cuvântul:
___„Imi amintesc ca și cum ar fi fost ieri. Era în ziua de 22 septembrie 1990, pe la ora 11. Plecasem pe unul din traseele mele favorite. Piatra Mare pe la Șapte Scări. Ziua era foarte frumoasă, călduroasă chiar în umbra pădurii. In jurul orei 11, mai aveam cam o jumătate de oră până la cabană și încetinisem ritmul , ca să mă bucur de frumusețea peisajului. Părăsisem cursul izvorului și începusem un fel de… rătăcire intenționată, ca să mai schimb ceva din monotonia cărării.
___Drumeagul meu urca către o culme împădurită și, la un moment dat, am zărit ceva bizar, ca o sclipire, în dreapta mea; soarele, reflectat într-un obiect. M-am gândit imediat la nesimțiții care lasă mormane de conserve și borcane prin pădure. O curiozitate stupidă m-a împins către acel loc: eram convins că e vorba de vreo sticlă de vin aruncată, dar vroiam să mă conving. Când am zărit-o prima dată, lucirea era undeva cam la vreo 20, 30 de metri către culme. Am început să urc, dar n-am văzut nimic. In mod evident, eram în alt unghi față de lumina soarelui. După câteva minute de urcat, am început să-mi pun anumite întrebări: eram într-un luminiș, totul îmi era vizibil, dar nu vedeam nici un obiect capabil să reflecte lumina. Eram pe cale să plec mai departe, când am văzut… ceva ce îmi este greu să vă descriu.
___Era o formă eliptică, verticală, pe care nu o sesizam decât prin modificarea luminii. Uneori, pe şosele, din cauza căldurii la sol, se produce un fenomen optic: peisajul devine deformat, unduit, ca și cum ar fi privit printr-un geam curb. Același lucru, cu o deformare în unghi drept, îl aveam eu în fața ochilor. Era un brad în spatele formei: porțiunea de trunchi din spatele elipsei era deformată, voalată.
___Dacă vreți o altă comparație, mai semăna cu o perspectivă unduită pe care o aveți prin vaporii de benzină. M-am apropiat și am constatat cu uimire că nu vedeam nici un obiect material care să poată genera un asemenea efect. In locul respectiv nu era nimic. Un nimic care arăta ca o diafragmă, o suprafață eliptică întinsă în aer, aparent concavă.
___Mai uimitor era faptul că din spate, forma respectivă nu mai exista! M-am interpus între ea și bradul despre care v-am mai spus și n-am mai văzut-o! Nici nu mai știam unde era. A trebuit să revin în poziția inițială pentru a o revedea.
___Elipsa avea cam 1 metru, 1 metru și 20 în diametru mare, adică înălțimea, și maximum 40 de centimetri în cel mic, în lățime. Baza era cam la 25-30 de centimetri de sol. Plutea! Era perfect transparentă, în afară de fenomenul de unduire, de voalare, a spațiului din spatele ei. Marginile erau foarte netede, adică fenomenul de alterare optică se termina brusc!
 
___Ce-am făcut ? M-am gândit că ar putea fi vorba de vreo pânză de păianjen foarte fină, dar cred că încercam să mă conving că aveam în față un fenomen natural, ceea ce în mod evident , după cum aveam să mă conving, nu era. M-am fâțâit câteva clipe în jurul ei și apoi am încercat să o ating. Din fericire, un fel de instinct, de teama nemotivată (forma părea perfect inofensivă) m-a făcut să iau mai întâi o creangă de brad de pe jos. Prima dată am atins marginile elipsei. Creanga întâmpină o rezistență elastică ca și cum aș fi apăsat pe un balon. Elipsa se deformă foarte puțin în locul în care apăsam eu, dar rezistența era de netrecut după doar câțiva centimetri câștigați. Atunci am apropiat creanga de centrul elipsei. Nu am întâmpinat nici un fel de rezistență: creanga intră fără probleme în forma aceea ciudată, dar nu mai era vizibilă. Era ca un fel de gaură în care vârful crengii dispăruse total; în tot acest timp, continuam să văd perfect peisajul unduit din spate. Creanga avea vreo 50 de centimetri lungime și dispăruse pe jumătate înăuntru. Când am retras-o, am văzut cu groază că nu mai avea decât 20 de centimetri lungime! Porțiunea intrată în forma aceea dispăruse cu totul…

=
___Capătul era perfect secționat, ca și cum un fierăstrău de mare precizie ar fi funcționat pe partea cealaltă. Atunci m-am gândit ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost mâna mea în locul crengii…Am repetat operația cu alte crengi, apoi am legat o piatră cu sfoară și am aruncat-o în elipsă; rezultatul a fost același de fiecare dată. Orice pătrundea în acea formă nu se mai întorcea. In acel moment m-am cam speriat. In plus, se făcuse cam târziu și m-am hotărât să plec mai departe către cabană.

___Mai înainte însă, am fost nevoit să fac, pentru prima dată în viață, gestul necivilizat de a scrijeli copacii din pădure. Ca să recunosc locul, am însemnat toți brazii din luminiș cu un cuțit. Am ajuns la cabană puțin după prânz. O supă caldă și un ceai mi-au mai refăcut moralul, dar problema continua să mă macine.Il cunoșteam pe cabanier și i-am povestit toată întâmplarea. Omul mă știa, asa că mi-a spus că el n-a văzut niciodată așa ceva în pădure, dar că totul este posibil și că nu s-ar mira dacă ar fi vorba de „vreo nouă dracovenie de-a armatei”.
___Așa cum se întâmplă deseori pe munte, vremea s-a schimbat brusc pe la ora 15. A început să bată vântul, s-a răcorit și era limpede că se pregătea de o furtună.Cum eram și obosit, m-am hotărât să rămân peste noapte și am vorbit cu cabanierul. Seara, la masă, s-a apropiat de mine Ștefan, băiatul cabanierului, un puști de 12 ani. Il cunoșteam destul de bine și din cauza asta a venit la masa mea fără timiditate. – Am auzit că ați vorbit la prânz cu tata, mi-a spus el. Știți, eu am văzut stafia din pădure!
___Am început să-l descos și am aflat că Ștefan era împreună cu doi ciobani când a zărit prima dată elipsa. Curios din fire, a revenit de mai multe ori în acel loc; tot de la el am aflat că forma trece prin cel puțin două faze distincte: când are aspect transparent (starea în care o văzusem eu), ea permite intrarea unor obiecte. Când era așa cum o văzuse Ștefan o singură dată, devine albicioasă și ceva mai mare, funcționează în sens invers, adică era închisă pentru noi și lasă obiecte din partea cealaltă să treacă prin ea!! A doua zi de dimineață am plecat și, din cauză că ploua, n-am mai trecut prin luminiș. M-am întors în Piatra Mare după două săptămâni. De data asta am mers direct la cabană, l-am luat pe Ștefan și am plecat către locul cu pricina. Cu noi a venit și un băiat de la o stână din apropiere, unul dintre cei care îl însoțiseră pe Ștefan în preumblările sale prin pădure.
___Ajunși în luminiș, dezamăgirea noastră a fost imensă: nu mai era nici un fel de elipsă. Pur și simplu dispăruse. Numai brazii marcați de mine imi dădeau certitudinea că acela era locul. Pe tot timpul iernii am rămas în București și, treptat, forma din pădure mi-a ieșit din minte. Apoi, în februarie 1991, un prieten căruia îi povestisem toată întâmplarea, mi-a făcut o vizită. Mi-a arătat o revistă germană în care apărea un material despre fenomenele similare celui observat de mine. Articolul menționa existența unei organizații care studia ciudatele elipse, ODRG (Open Doors Research Group). Le-am scris o scrisoare în care povesteam tot ce văzusem și auzisem și, în luna aprilie am primit din partea lor un colet.
___Imi scriseseră o scrisoare de mulțumire pentru informațiile furnizate, asigurându-mă că Poarta văzută de mine a intrat pe listele lor. Pe lângă scrisoare, îmi trimiseseră mai multe materiale din care am aflat multe. Am rămas de atunci în corespondență și tot ce urmează este rodul informațiilor primite de mine. Forme precum aceea văzută de mine ar fi apărut din timpuri imemoriale, ele fiind prezente, sub diferite descrieri, in nenumărate texte vechi.
___In anul 1962, Barry Roscott, un inginer englez, a văzut o Poartă în timpul plimbărilor sale prin împrejurimile orașului Manchester. Poarta a rămas deschisă timp de 2 luni, iar Roscott a apucat să facă mai multe observații și experimente.  In urma acestei experiențe s-a înființat grupul ODRG, care și-a făcut membri în toate colțurile lumii. Din 1963 până astăzi, ODRG a înregistrat peste 238 de Porți Deschise pe Terra. Evident, acestea sunt doar o mică parte din cele existente…
___S-a constatat că anumite porţi rămân deschise între 2 luni și un an. S-a observat o legătură între durata ei și mărime. Cu cât o Poartă este mai mare, cu atât are șanse să existe mai mult timp. Porțile de 1 an au cel puțin 1 metru lățime. Majoritatea au formă eliptică observată de mine (verticală sau orizontală), dar au fost consemnate și porți circulare. O poartă trece prin 4 faze distincte: deschidere, stare de acces, stare de sursă și închidere. Fazele 2 si 3 nu apar neapărat în această ordine. Starea de acces este cea în care am observat-o eu: Poarta este deschisă pentru lumea noastră, noi putem introduce în ea orice obiect sau ființă, dar nimic nu vine din partea cealaltă. In aceasta stare, ea este transparentă, prezentând doar fenomenele de modificare optică descrise mai sus.”
___Faza de închidere pare a genera aceeași radiație foarte intensă. Starea de sursă este cea descrisă de Ștefan; în această fază, poarta e de o culoarea albicioasă, nu permite accesul din partea noastră, ci functionează ca o ușă deschisă pentru cealaltă parte. Din ea pot ieși obiecte, sau poate chiar ființe din energie pură, descrise întotdeauna ca fiind de forma unor mingi albicioase, care se deplasează cu foarte mare viteză, rostogolindu-se pe sol sau planând la mică înălțime…
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în URMASII DACILOR. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s