SUA, Coreea de Nord, China – diplomație și zăngănit de săbii


Un portavion american se îndreaptă spre Peninsula Coreeană. Va fi astfel influențat conflictul privind programul nuclear al Phenianului? Jocul de putere în estul Asiei devine tot mai periculos, crede Matthias von Hein.

Ce este cel puțin la fel de periculos ca butoiul de pulbere din Orientul Apropiat? Corect, cel coreean! Este deci îngrijorător când președintele american Donald Trump face o nouă demonstrație de forță, după cele 59 de rachete Tomahawk trase asupra unei baze militare siriene: trimiterea portavionului cu arsenal atomic Carl Vinson, cu 6000 de soldați la bord și 85 de avioane de luptă, în apropierea coastei coreene. Este neliniștitor pentru că nu se știe la ce folosește această demonstrație de putere. Îngrijorător pentru că deja atacul asupra Siriei nu a părut parte a unei strategii mai ample, ci a avut loc taman când Trump se relaxa alături de omologul său chinez Xi Jinping la o friptură și un pahar de vin californian. Xi a putut să înțeleagă astfel la ce se referise Trump cu câteva zile în urmă, când declarase că SUA s-ar putea decide „să rezolve singure problema nord-coreeană”.

Dilema Beijingului

Șapte ore au petrecut împreună Xi și Trump în Florida. Coreea de Nord a fost una din temele principale. Trump nu l-a putut convinge pe oaspetele de la Beijing să adopte măsuri concrete împotriva regimului nord-coreean. Chiar dacă și guvernul chinez este între timp extrem de iritat de dictatorul Kim Jong-Un: sub comanda acestuia au avut loc deja două teste nucleare în ultimul an. Acestea au fost însoțite de numeroase teste cu rachetă, una lansată chiar de pe un submarin. Nu este ceea ce China înțelege printr-un mediu înconjurător stabil și favorabil afacerilor și o vecinătate pașnică. Dorința repetată a Beijingului de a avea o Peninsulă Coreeană fără arme nucleare este credibilă. China aplică la rândul ei sancțiunile amplificate impuse Coreei de Nord din noiembrie, anul trecut. A amenințat chiar cu noi sancțiuni în cazul unor noi teste cu arme nucleare și rachete. Dar China se teme mai ales de o prăbușire a regimului de la Phenian, care ar putea genera un val de milioane de refugiați și ar putea aduce trupe americane în apropierea granițelor Chinei.

Sfârșitul „răbdării strategice”

Trump a devenit și el conștient de complexitatea dosarului nord-coreean iar situația din Peninsula Coreeană, spre deosebire de cea din Siria, este mult mai importantă pentru interesele de securitate națională ale Americii. Este adevărat că testele cu rachete ale Phenianului dau deseori greș. Dar până și inginerii nord-coreeni învață din greșeli: lansările se îmbunătățesc. În câțiva ani, vor dezvolta tehnologie capabilă să lovească teritoriul SUA, eventual chiar cu arme nucleare. Este însă o altă problemă dacă strategia de combatere a acestui pericol, anunțată de secretarul de stat american Rex Tillerson, de renunțare la „răbdarea strategică”, în paralel cu zăngănitul de săbii american, este și cea corectă. Prezența trupelor americane în Coreea de Sud asigură deja greutatea militară necesară și vizibilă. Dar aventurarea inoportună într-un joc de putere cu Phenianul este periculoasă. Iar un incendiu nu se stinge cu benzină, chiar dacă aceasta este singurul lichid pe care l-am avea la dispoziție.

Avantaj Phenian

Ne convine sau nu, când vine vorba de jocul amenințărilor, regimul de la Phenian este în avantaj. Pentru că își ține ostatică propria populație. Și poate oricând lua ca ostatică Coreea de Sud vecină și soră. În jur de 25 de milioane de sud-coreeni, aproape jumătate din populația țării, trăiesc în sau în jurul capitalei Seul. Aceasta se află în raza de acțiune a artileriei nord-coreene. Ca și cum sud-coreenii nu ar avea destule griji, se vorbește în presa americană acum despre „atacuri atomice preventive” împotriva Coreei de Nord. Pe această temă s-a exprimat nu în ultimul rând fostul șef al CIA, James Woolsey.

Nouă arhitectură de securitate în Asia de Est

Ar fi cu siguranță cea mai proastă din opțiunile și așa mizerabile. Cea mai bună dintre cele proaste: să i se ofere ceva Coreei de Nord, chiar dacă asta nu este ușor, având în vedere regimul total asupritor din această țară. O opțiune care nu îi este străină lui Donald Trump, care spusese în campania electorală că, la nevoie, ar mânca un hamburger cu dictatorul Kim la Casa Albă, pentru a rezolva problema rachetelor. Un acord de pace ar putea fi un început. Războiul inter-coreean s-a încheiat în 1953, dar pacea este asigurată în continuare de același armistițiu fragil. Înarmarea masivă a Phenianului este doar parțial provocată de paranoia. Iar construirea bombei atomice reprezintă o asigurare de viață pentru regimul nord-coreean. Kim Jong-Un va lucra și mai obsedat să o obțină, cu cât mai amenințat se va simți din exterior.

Dacă o nouă arhitectură de securitate în regiune ar ține cont și de interesele Chinei, atunci Beijingul ar putea spori presiunile asupra dictatorului Kim. Dar nord-coreeni vor trebui să iasă singuri de sub jugul regimului său.

http://www.yogaesoteric.net

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în INTERNATIONAL. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s