Relaţiile româno-americane virează spre business


Corneliu Vlad

Fără a atinge ca fast şi consistenţă nivelul de protocol al prezenţelor lui Nicolae Ceauşescu la Casă Albă, cele câteva ore petrecute în comun de preşedinţii Trump şi Johannis au devenit vizită românească la nivel înalt de cel mai mare efect de după 1989. Pentru imagine, mai totul a funcţionat aproape perfect. Un şef de stat prezentabil, cu discurs bine elaborat şi îngrijit pronunţat, departe de engleza „de Cotroceni” cu care eram obişnuiţi, spontan şi la schimburile de replici cu ziariştii. Şi un nr.1 al celui mai puternic stat al lumii care, de obicei dezinvolt şi nonşalant – uneori până peste poate -, a fost, de dată această cât se poate de atent, deferent şi chiar empatic cu primul lider din Europa de Est care-i calcă pragul la Casă Albă. În felul lui, fiecare dintre cei doi protagonişti a fost, în această privinţa, o revelaţie. Dar şi vizită în sine a fost o mare surpriză, deşi prin februarie mai apăreau, „pe surse”, zvonuri de pregătiri ale Bucureştiului pentru o eventuală întâlnire Iohannis-Trump. Viktor Orban, care începuse să-şi facă bagajele pentru Washington încă din clipă anunţării lui Trump ca viitor preşedinte a dat „la loc comanda”, iar preşedinţii Poloniei şi Cehiei, şi ei siguri de preeminenţa, mai aşteaptă ceva până la întâlnirea cu Trump. Suntem oare preferaţi din simpatie (căci, nu-i aşa, noi românii, suntem cei mai proamericani, cum se zice) sau altele să fie motivele? Păi, la noi tocmai a intrat în funcţie „facilitatea” (ce suav i se spune) antiracheta de la Deveselu, baza de la Kogălniceanu duduie, baremul de 2 la sută pentru înarmări din bugetul naţional e punct lovit, Kandaharul continuă să fie pentru militarii români un Mărăşeşti al zilei şi ne pregătim pentru achiziţii militare masive din Statele Unite. Din cauza a două noi/vechi ameninţări, ne spune politologul George Friedman: Turcia şi Rusia (care, de fapt, şi-au mai stricat din relaţiile cu America, nu cu România, cu care relaţiile lor rămân constant reci). Cu Statele Unite, însă, avem cele mai bune relaţii, ceea ce este esenţial pentru securitatea noastră naţională. La 20 de ani de la înfiinţarea Parteneriatului strategic româno-american ni le-au evocat, cu satisfacţie, cei doi preşedinţi (dar mai ales al nostru, căci cel american a trebuit fie să-i certe pe qatarioţi, fie să se eschiveze în faţă ziariştilor curioşi de saga fostului şef al F.B.I.).

Dar dincolo de prestaţia pentru marele public, această vizită a însemnat în primul rând un angajament oficial, reafirmat în mod clar, cu subiect şi predicat, de către preşedintele Statelor Unite, ca ţara să rămâne credincioasă faimosului Art. 5 din Carta Atlanticului, care prevede că fiecare stat membru va sări în ajutorul oricărui alt stat din Alianţa dacă acesta se află în pericol. Luna trecută, la summitul N.A.T.O. de la Bruxelles, preşedintele american evitase să-şi reînnoiască acest angajament, deşi fusese solicitat, iar între timp Europa a cam frisonat şi chiar a iniţiat demersuri pentru „o apărare comună”. Acum, însă, faţă de România, dar pentru toată Alianţa Atlantică, preşedintele Trump îşi exprimă „sprijinul cel mai neechivoc” („US Today”) pentru Art. 5.

Victoria această, însă, se plăteşte, căci, reaminteşte mereu preşedintele Trump, apărarea costă, trebuie trecut mereu pe la casă. România a învăţat cam cel mai repede lecţia şi va importă masiv tehnică militară din S.U.A. Acesta este, de altfel, şi singurul punct de cooperare economică de pe agenda vizitei. Nu s-a pus problema de nicio investiţie, creditare, ajutor din partea Americii, de nicio nouă cooperare româno-americană, deşi faimosul Parteneriat stipulează şi aşa ceva. De cooperare economică s-a vorbit doar în vârful buzelor şi doar la solicitarea ziariştilor. Nimic nou nici cu liberalizarea vizelor americane pentru români. Preşedintele Trump zice că nu s-a discutat de aşa ceva, dar se va vorbi (când?), preşedintele Iohannis susţine că totuşi, el, cel puţin, a adus vorba. Pe cine să crezi? Oricum, rezultatul e acelaşi: mai aşteptăm.

În schimb, Parteneriatul strategic devine tot mai pronunţat pe componentă să militară şi implică tot mai mult România în confruntare cu terorismul islamist, adică, de fapt, pune încetul cu încetul România în stare de război. Solicitare dramatică, riscuri reale. Alţi aliaţi din N.A.T.O. au preferat varianta „fuga… e sănătoasă”. Luat la bani mărunţi, bilanţul nu e, aşadar, prea grozav, pentru noi. Şi totuşi… După ce ani şi ani, adunaţi în decenii, parcă dispăruse de pe harta actualităţii internaţionale, Bucureştiul revine chiar în miezul fierbinte al crizei Occidentului, cu o pledoarie viguroasă pentru resetarea şi rearmonizarea intereselor Europei occidentale şi Statelor Unite. „România este membră U.E. şi cred că este interesul dumneavoastră de a avea o Uniune puternică drept partener – a spus preşedintele român la Casă Albă. Legătură noastră transatlantică nu este doar despre diplomaţie, este baza civilizaţiei noastre vestice. Uniunea şi N.A.T.O. nu trebuie să concureze una cu cealaltă, ci trebuie să conlucreze pentru a face N.A.T.O. mai puternică, U.E. mai puternică, S.U.A. mai puternică”, a mai declarat preşedintele Iohannis şi, logic vorbind, ambele ţărmuri ale Atlanticului ar trebui să subscrie la o asemenea abordare. Rămâne de văzut cum vor reacţiona şi aliaţii României din vestul continentului la punctul de vedere sus-menţionat şi care s-ar putea constitui în iniţiativa românească în U.E., în N.A.T.O. Căci, printr-o ironie a sorţii, parcă, poziţia mai tot timpul pasivă, autistă, a Bucureştiului în vânzoleală nordatlantica ar putea să se convertească în echidistanţa necesară unor eventuale tentative de mediere între protagoniştii zarvei din Occident. Oricum, în zonă, pe continent şi în lume, România de azi are o poziţie (dar nu şi o politică, din păcate) ce ar putea fi valorificată prin cutezanţa, inteligenţă şi diplomaţie, astfel încât Bucureştiul să (re)devină un actant semnificativ în acest moment de mare solicitare pentru lumea democraţiei.

Relaţia româno-americană este, fără discuţie, una privilegiată. Dar este ea oare şi una win-win? Deocamdată, se angajează tot mai vertiginos, pe pista businessului. Măcar dacă am avea şi noi de câştigat.

http://www.art-emis.ro/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în EDITORIALE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s