Ipocrizie de proporţii inimaginabile a cămilarilor „politicieni” care conduc Arabia Saudită.


Saudiţii cer eliminarea finanţărilor şi susţinerii teroriştilor, în timp ce ei sînt cei mai mari finanţatori dovediţi ai teroriştilor la nivel mondial…..

Este mai mult decît evident că sîntem foarte aproape de un război în zona Orientului Mijlociu deoarece s-a “investit” mult prea mult pentru a nu avea rezultate, al cărui principal protagonist va fi Arabia Saudită. Ipocrizia acestor cămilari este inimaginabilă, este peste orice limita a bunului simt şi perversităţii umane. 
Aceşti sultani, regi, califi, şeici, prinţi şi aşa mai departe, au învăţat lecţia minciuni capitaliste şi o practică chiar mai bine decît profesorii lor americanii, punînd în umbră orice lider american… 
Asistăm la o lista de solicitări pe care Arabia Saudită le adresează Qatarului, pentru a nu îi invada şi pentru a debloca căile de acces ale Qatarului spre celelalte ţări ale globului, după cum arată publicatia britanică The Guardian. 
Este incredibil cum o naţiune de terorişti sub toate formele, poate decide soarta unui stat suveran sub privirile ignorante ale organizaţiilor internaţionale, care la rîndul lor discuta critic la adresa celor ce finanţează terorismul şi ne întrebăm dacă nu cumva aceşti complici ai saudiţilor, ONU şi organizaţiile afiliate ei, nu sînt la fel de implicaţi în terorism ca şi saudiţii. 
 
Dar să vedem care sînt revendicările argaţilor lăsaţi de americani pentru a avea „grijă” de Orientul Mijlociu, stipulate de The Guardian. 
1. Întreruperea legăturilor Qatarului cu Iranul, care înseamnă fără echivoc lipsa comunicării cu grupul religios Shia, majoritar în Iran şi cu o pondere ridicată în Qatar….Deci, saudiţi impun şi orientările religioase, funcţie de preferinţele lor… 
2. Întreruperea oricăror legături ale Qatarului cu grupările teroriste, ceea ce înseamnă în viziunea saudiţilor că Qatarul era cunoscut de saudiţi că fiind finanţator al terorismului dar cămilarilor saudiţi le-a convenit pînă la un moment dat, iar acum Qatarul ar trebui să declare gruparea politică egipteană Muslim Brotherhood ca fiind teroristă şi în acest fel lăsînd la latitudinea saudiţilor să creeze harta terorismului după cum le convine lor şi să favorizeze acele grupări teroriste care le fac jocul şi să le finanţeze, şi să le anuleze pe cele ce nu sînt în asentimentul lor…. 
3. Întreruperea programului TV via Satelit, al Jazeera, ca şi cum informaţia şi educarea unui popor suveran ar trebui să fie avizată de saudiţi şi ei ar trebui să spună ceea ce trebuie urmărit la TV şi ceea ce nu ar trebui, iar libertatea Media este o problema de definiţie saudită…. iar cei ce îi critică pe saudiţi, nu au ce caută în spectrul informaţional… Comportament dictatorial al saudiţilor, al căror guvern îşi decapitează propria populaţie în pieţele oraşelor şi angajează călăi pentru că nu fac faţă, iar femeile sînt în continuare privite că slugi făcătoare de copii… 
4. Oprirea tuturor canalelor Media pe care le finanţează Qatarul şi permiterea numai a celor agreate de Arabia Saudită….mai ales al Jazeera, care a raportat cu amănunte „primăvară arabă” ceea ce a stîrnit indignare din partea statului autoritar saudit… 
5. Perversii cămilari saudiţi, cer închiderea pentru totdeauna a bazelor militare turceşti din Qatar, datorită afilieri turcilor la coaliţia antiteroristă condusă de Rusia, ceea ce dovedeşte că saudiţii nu consideră, cum este normal, Qatarul că fiind o naţiune suverană, ci afiliată Arabiei Saudite şi probabil că nu este singură pe care cămilarii o văd în această poziţie… 
6. Oprirea finanţării oricăror organizaţii pe care saudiţii le numesc teroriste, sau mai bine zis, stoparea finanţări tuturor celor care nu fac jocul saudiţilor, printre care şi Hamas sau Hezbolah, care sînt în disgratia aliaţilor saudiţilor, evreii. Deci nu este permis de către saudiţi, nici un aspect democratic în viaţă politică şi publică qatareză. 
7. Trimiterea oricăror figuri publice considerate de Arabia Saudită că fiind terorişti, către saudiţi, pentru a fi decapitaţi….deci numai pe cei ce îi consideră ei terorişti… care înseamnă o imensă ingerinţă, nepermisă prin legile internaţionale, în viaţa politica si economica unui stat suveran… 
8. Saudiţii cer Qatarului să nu se interfereze în afacerile altui stat (dacă va puteţi imagina un astfel de tupeu al cămilarilor saudiţi), ceea ce în opinia şeicilor saudiţi ar însemna că, qatarezii să le înmîneze saudiţilor orice persoană care cere statut de refugiat în Qatar şi care nu este pe placul saudiţilor…Asta în timp ce saudiţii vor să facă legea în Qatar şi această mică ţară să devină vasală saudiţilor. 
9,10,11,12. Saudiţii cer să li se plătească bani pentru protecţia Qatarului, să fie lăsaţi şeicii saudiţi să controleze trezoreria Qatarului şi politică externă a statului şi să agreeze cu toate acestea ACUM, în cîteva zile, altfel, americanii, saudiţii şi evreii îi vor consideră că făcînd parte din Axa Diavolului… 
Pe de altă parte, saudiţii nu doresc să mai permită Qatarului şi Iranului să mai vîndă petrol, decît cu acordul lor.. 
Centrul de greutate geopolitic s-a mutat pentru o perioada, din Ucraina către Orientul Mijlociu, cu acordul americanilor şi evident în interesul lor, pentru că nu degeaba a semnat Regatul Saudit criminal, contracte pentru armament, de peste 110 miliarde de dolari şi altele de pînă la un total de 350 de miliarde de dolari cu America lui Trump, care şi ea „lupta” împotriva terorismului….la fel ca şi saudiţii…. dar are banii saudiţilor în băncile americane, fără de care ar exista falimentul multor corporaţii americane şi căderea multor capete din politică americană, deoarece ar fi strict necesar un nou bail out pentru marile bănci din SUA, după retragerea banilor saudiţi. 
 Americanii şi evreii au impus un tip de circ în politică internaţională, care poate în orice moment să degenereze…. 
Adrian Coşereanu 

http://www.alternativaromaniei.com

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în INTERNATIONAL. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s