Posibil Cod roșu de caniculă, în România: Temperaturile vor depăși 40 de grade


Meteorologii pregătesc un Cod roșu de caniculă pentru România, atenționare meteo valabilă pentru week-end, în special pentru  județele din Oltenia și Muntenia.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) ar putea emite, vineri dimineață, cod roșu de caniculă pentru județele din Oltenia și Muntenia, unde temperaturile vor ajunge până la 43 de grade Celsius, a anunțat Elena Mateescu, director general ANM, în cadrul Comandamentului pentru combaterea efectelor caniculei de la Ministerul Afacerilor Interne, potrivit news.ro.
De joi până sâmbătă rămâne valabil codul portocaliu de caniculă în partea sudică a țării, însă sâmbătă și duminică vremea se va răci în cea mai mare parte a țării, vor fi ploi torențiale și vijelii însoțite de căderi de grindină.
„Prin atingerea acestor valori, este posibil să înregistrăm cele mai călduroase zile din istoria măsurătorilor meteorologice, pentru că în mod obișnuit în data de 1 iulie, la nivelul României, maximele sunt situate la 35-37 de grade”, a subliniat Elena Mateescu.
Potrivit reprezentantului ANM, începând cu după-amiaza zilei de sâmbătă și până duminică, în toată țara, cu excepția zonei de sud, temperaturile nu vor mai depăși 22-27 de grade, vor fi ploi torențiale, vijelii și căderi de grindină.
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în CLIMA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s