Transferul de agresivitate sau ce face frustrarea cu noi


(Fragment din cartea ”Homo aggressivus”) Furia şi agresivitatea sunt, de regulă, orientate direct spre sursa de frustrare; dacă însă această agresiune directă este inhibată sau imposibil de realizat, se produc agresiuni reorientate spre altcineva, spre un obiect, sau autoagresiune (depresia, automutilarea, suicidul). În sociobiologie, pentru a caracteriza agresivitatea orientată spre o sursă paralelă, în condiţii de frustrare, este utilizat termenul de „activitate de transfer”, o activitate fără vreo legătură directă cu sursa frustrării. Foarte bine sunt explicate aceste reacţii de agresiune reorientată în cadrul Teoriei transferului de excitaţie (Excitation-Transfer Theory), elaborată de psihologul american Dolf Zillmann. Potrivit teoriei, excitaţia reziduală care a fost creată de un stimul va amplifica gradul de excitaţie a răspunsului adresat către un al doilea stimul. Cu alte cuvinte, când un individ trăieşte o situaţie generatoare de agresivitate, pe care nu a reuşit să o controleze eficient, acel individ este predispus să trăiască şi următoarea situaţie tot agresiv; enervându-ne o dată, ne vom enerva şi mai uşor a doua oară.

Mecanismul funcţionează după următoarea formulă: A îl agresează pe B, însă B (din cauza unor interdicții sociale) nu îi poate răspunde lui A, aşa că îşi redirecţionează agresivitatea spre C, pornind de la cel mai minor motiv. Acest model e frecvent întâlnit în viaţa cotidiană, când, de exemplu, un şef îl jigneşte pe un lucrător subordonat, acesta din urmă nu-i poate răspunde pe potrivă, dar când vine acasă își agresează verbal sau fizic soţia sau îşi pălmuieşte copiii, pe care îi consideră inferiori, transferând înspre ei agresivitatea datorată frustrării acumulate după incidentul cu şeful; acasă îl va irita orice, uşa nedeschisă la timp, mâncarea neîncălzită, lecţiile nefăcute ş.a.m.d.

La scară mai largă, socială, transferul de agresivitate este adeseori înlesnit de o oarecare asemănare sau înrudire între C şi A, după logica „dacă nu poţi fi tu cel pe care să mă răzbun, atunci să fie cineva dintre ai tăi, din grupul tău, din neamul tău”. De aceea, identificăm cu uşurinţă transferuri ale agresivităţii nu doar în sfera muncii, în sistemele familiale, dar şi în cadrul grupurilor şi al naţiunilor; ne enervăm pe un reprezentant al unei etnii şi ne răzbunăm pe un alt reprezentant al respectivei etnii. Atunci când viața familială interferează în vreun fel cu activitatea de serviciu, creând anumite incomodități (de exemplu, cauzează întârzierea la serviciu), indivizii ajung să trăiască un fel de surmenaj emoțional, care e însoțit de abuz verbal, de certuri cu colegii sau cu membrii familiei. Stresul emoțional îi face pe oameni să fie mai brutali cu cei din jur. Aceasta e o consecință tipică a frustrării.

Agresarea femeii de către bărbat tot poate fi o consecinţă a frustrării şi a transferului de agresivitate. Unele cazuri de hărţuire fizică, verbală sau sexuală a soţiilor sunt datorate faptului că soţul-agresor se simte nemulţumit de statutul său social şi de imaginea sa masculină. Bărbaților le este proprie „nevoia de control” asupra soției și a membrilor familiei și dacă nu o pot realiza, ei pot deveni nervoși, frustrați și, respectiv, violenți. Gestul violent funcționează ca o supapă de descărcare a tensiunii acumulate de pierderea controlului în viața cotidiană.

o-RUSSIAN-DOCTOR-ANDREY-VOTYAKOV-PUNCHING-PATIENT-570

De asemenea, dacă bărbatul vede o discrepanţă între sine şi modelele tradiţionaliste de comportament, el se va percepe pe sine ca inferior în raport cu acele modele şi standarde promovate. Insatisfacţia faţă de rolul său social îi va crea dubii faţă de bărbăţia sa, va provoca un stres emoţional. Şi acest stres emoţional corelează strâns cu frustrarea, iritabilitatea şi agresivitatea. Frustrarea şi dorinţa de afirmare îl vor face să ridice mâna asupra femeii. În viaţa socială, cazuri de transfer al agresivităţii generate de frustrare găsim cu nemiluita, în cele mai variate contexte.

Un exemplu convingător care ilustrează transferul de agresivitate, pe care l-am spicuit din presă, s-a produs în oraşul Gävle din nordul Suediei, în iulie 2012, unde două grupuri de culegători de pomuşoare de pădure s-au încăierat, în bătaie fiind implicate circa 70 de persoane. Conflictul a apărut practic ad-hoc, ca o consecinţă a recoltei joase şi a lipsei remunerării din partea patronului. Potrivit şefului poliţiei din regiune, în rândul culegătorilor de pomuşoare s-a acumulat o tensiune nervoasă şi orice iritare putea declanşa cu uşurinţă acte de violenţă.

Culegătorii de pomuşoare s-au eliberat de tensiunea frustrării, agresându-se unii pe alţii, deşi sursa frustrării lor era de altă origine. Un alt exemplu, de-a dreptul şocant, a fost oferit de un medic anesteziolog din oraşul rusesc Permi, Andrei Votiakov. În iulie 2013 acesta a fost înregistrat de camerele video cum loveşte în piept un bolnav imobilizat la pat, care abia îşi revenise după o intervenţie chirurgicală la cord. Din cauza loviturilor, bolnavul a decedat, iar imaginile video au devenit virale în întreaga lume. Scuza medicului a fost că… era obosit după 36 de ore de muncă încontinuu. În plus, medicul s-a plâns că bolnavul, căruia tocmai el îi administrase agentul anestezic înainte de operaţie, ar fi fost nerecunoscător şi i-ar fi spus şi nişte cuvinte de ocară. Cazul este o demonstraţie clară a modului în care oboseala cronică, stresul şi, respectiv, frustrarea se revarsă sub forma unei agresivităţi barbare şi poate face victime nevinovate.

Mecanisme asemănătoare de transfer al agresivităţii stau la originea multor atacuri cu arma săvârşite de adolescenţi în şcolile şi universităţile americane. Unele resentimente, respingerea reală sau imaginară la locul de studii, invidia, ranchiuna, frica paranoidă, insatisfacția privind propriul statut social, insuccesul în relațiile cu sexul opus, toate aceste stări emoţionale pot declanşa o dorinţă incontrolabilă de răzbunare violentă, pe fundalul toleranței joase față de frustrare.

Pornind de la o supărare privată, faţă de o persoană sau faţă de un grup restrâns de oameni, atacatorii ajung să-şi reverse furia asupra unei colectivităţi întregi. Un studiu asupra a 34 de adolescenţi care au comis omoruri în masă (au omorât trei sau mai multe persoane) a relevat că cel puţin jumătate dintre ei au fost abuzaţi fizic, manifestau înclinaţia de a fi singuratici, deveniseră consumatori de alcool şi droguri.

În general, s-a constatat că acei adolescenţi care sunt ameninţaţi, hărţuiţi, jefuiţi şi maltrataţi la şcoală, sunt de până la 31(!) de ori mai dispuşi să aducă o armă de foc sau un cuţit în instituţia de învăţământ, pentru a se apăra sau răzbuna.

Potrivit cercetătorilor din SUA, în această ţară circa 200 000 de elevi abuzaţi vin cu arme la şcoală. Unii le aplică, şi nu doar în adresa agresorilor. Dintre zecile de cazuri cunoscute, voi prezenta unul din cele mai sonore, cel al sud-coreeanului Cho Seung-Hui – autorul unui groaznic măcel care s-a produs în data de 16 aprilie 2007 într-un campus universitar din statul Virginia, SUA. Tănărul de numai 23 de ani, student la Institutul din Virginia, a omorât în acea zi 32 de oameni, a rănit alte peste 30 de persoane, apoi s-a sinucis, trăgându-şi un glonţ în tâmplă. Iniţial, Cho Seung-Hui a împuşcat-o pe prietena sa şi pe un băiat care a intervenit în apărarea acesteia. Se presupune că a făcut acest gest din gelozie, însă ceea ce a urmat a cutremurat întreaga Americă.

Retrăgându-se de la locul crimei, Cho Seung-Hui a înregistrat un mesaj video destinat presei, prin care a transmis un „manifest” în care explică starea lui de spirit şi mobilul acţiunilor sale. Face şi câteva zeci de poze în care este înfăţişat cu două pistoale în mâini, după care se îndreaptă direct spre campusul universitar, pune lanţuri la uşi ca nimeni să nu poată părăsi clădirea şi începe cel mai teribil masacru pe care l-au cunoscut până atunci Statele Unite. Cho Seung-Hui mergea pe coridoarele universitare, intra în aule şi împuşca cu un calm maniacal pe oricine întâlnea.

Sunetele ritmice ale bubuiturilor armei erau întrerupte doar de mici pauze, timp în care asasinul îşi reîncărca pistolul. Panica ce a cuprins corpul studenţesc şi profesoral, lipsa intervenţiei poliţiei i-au permis tânărului să-şi ducă opera macabră până la sfârşit. A păstrat doar ultimul glonţ – pentru sine. Când măcelul s-a încheiat, la pământ zăceau mai multe zeci de persoane rănite sau omorâte. Această crimă odioasă a înfiorat oamenii de pe întreg globul pământesc, fiind pusă cu insistenţă una şi aceeaşi întrebare: „De ce?”.

În înregistrările pe care le-a făcut cu 20-30 de minute înainte de a intra în campus, Cho Seung-Hui a dat un propriu răspuns la această întrebare. În mesajul său video, asasinul a dat toată vina pe… omenire, afirmând printre altele: „Aţi avut o sută de miliarde de posibilăţi să evitaţi aceasta, dar voi aţi decis să-mi vărsaţi sângele. M-aţi strâns la colţ şi mi-aţi lăsat doar o singură oportunitate. A fost decizia voastră. Acum mâinile voastre sunt în sânge, care nu va putea fi spălat niciodată”. Asasinul a lăsat să se înţeleagă că era adânc frustrat de plăcerile de care aveau parte tinerii din familii înstărite şi de incapacitatea sa de a se afirma. El a denunţat hedonismul şi valorile creştine; totodată, însă, a afirmat în cadrul înregistrării sale video: „Mi-aţi vandalizat inima, mi-aţi violat sufletul şi mi-aţi torturat conştiinţa… Aţi crezut că era vorba doar de încă o existenţă patetică pe care o exterminaţi. Mulţumită vouă, mor ca Iisus Hristos pentru a inspira generaţii de oameni slabi şi fără apărare”.

Comentariile sunt de prisos. S-a stabilit că și în cazul asasinilor în serie, al maniacilor sexuali există un element puternic de frustrare la originea violenței lor. Maniacii sexuali sunt caracterizați printr-un nivel înalt de apetență sexuală și sadism, dar acestea nu sunt singurele motive ale comportamentului criminal. Ei, de regulă, sunt persoane izolate social, neglijate sau umilite de cei din jur, și pentru a compensa sărăcia vieții lor emoționale, sociale și sexuale, ei își găsesc refugiu în masturbare compulsivă, în violuri în serie. Maniacii adoptă o atitudine de victimă, se consideră nedreptățiți sau neînțeleși, iar crima sexuală este o modalitate de răzbunare pentru frustrarea pe care o suportă, o modalitate de eliberare a furiei lor.

În unele cazuri, în tentativa de a evita sentimentul împovărător de frustrare şi vinovăţie, mintea umană este capabilă de trucuri psihologice subtile de automanipulare. Un exemplu în acest sens este resuscitarea antisemitismului în Europa contemporană. Mai exact, este vorba despre un mecanism psihologic de compensare a stării de vină pe care o simte un individ sau un grup social faţă de un alt grup social, care a pătimit de pe urma acţiunilor primului grup. Starea de vină faţă de grupul umilit, dacă durează mult timp, trece într-o fază nouă de agresivitate faţă de grupul umilit, ca o formă de compensare a stării de vinovăţie care devine deranjantă. Anume în baza acestor considerente este parţial explicată, dincolo de alte motive, apariţia în Germania zilelor noastre a „antisemitismului secundar”, o renaştere a urii faţă de evrei din cauza că prezenţa acestora le aminteşte germanilor de păcatele din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

O demonstraţie convingătoare a funcţionării acestui mecanism psihologic a făcut-o un grup de cercetători de la Universitatea din Bonn, care au arătat relaţia clară dintre starea de vinovăţie faţă de victimă şi agresivitatea faţă de respectiva victimă, care rezultă ca formă psihologică de compensare a vinovăţiei. Aşa cum observase sarcastic un psihanalist israelian, Zvi Rex, „germanii niciodată nu le vor ierta evreilor Auschwitzul”. În primul deceniu al secolului XXI, în Germania, conform statisticilor oficiale, au fost înregistrate anual peste o mie de infracţiuni cu caracter antisemit, înfăptuite şi de către neo-nazişti, şi de către musulmani. Transferul de agresivitate din cauza frustrării e un fenomen cu adevărat omniprezent.

© Dorian Furtună, etolog

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în GANDESTE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s