Vrăjitorul și străina


În străfundurile Africii, acolo unde răcoarea nopților deșertului oferă claritate cerului și stelele se nasc în fiecare seară, sosise din nord o mică fată ce părea străină și firavă. Venise singură și se oprise în micul oraș de pe malul singurului râu care șerpuia printre dunele de nisip ale locului. Masaii, războinicii negri, mândria și aristocrația acelei zone întinse pe care o străbăteau în viața lor nomadă, ședeau pe marginea drumului și o priveau mergând grăbită. Inima îi bătea nebunește, legendele „băutorilor de sânge” o fermecau dar o și înspăimântau. De acesta dată, era hotărâtă să participe la petrecerea care era dată în cinstea sosirii ei și încerca să-i uite pe acei oameni atât de mândri și de puternici.
Se spunea că nu aveau frică de nimic și că luptau adeseori cu leii, panterele și alte sălbăticiuni periculoase, doar cu un cuțit sau cu o lance scurtă, care le era caracteristică.
Spre mirarea fetei, cea care o întâmpinase la venire, o femeie blândă și deschisă, îi spusese că există un vrăjitor cu pielea albă care băgase spaima în acei oameni.
Masaii îi doreau de multe anotimpuri moartea și trimiseseră de mai multe ori războinici pricepuți și neînfricați împotriva Celui Care Vorbea cu Nisipul. Regele masailor spunea că acela, venit de undeva din Est a adus peste ei toate nenorocirile, inclusiv moartea băiatului său cel mare.
Aura lui de vrăjitor era suficientă pentru a stârni mânia celor mai puternici dintre ei. Fiecare grup de războinici s-a întors fără a avea succes și spuneau povești atât de fantastice despre acel om încât faima lui de magician crescuse până dincolo de orice imaginație. Tânăra fată știa că în seara aceasta Vrajitorul va fi și el prezent la petrecere. Fără să vrea adusese într-un loc atât de cunoscut pe cel al cărui cap îl doreau mulți. Neliniștea și agitația o cuprinse și chiar dacă nu-l cunoștea pe acel om, spera ca totul să se termine cu bine.
Ajunsă la ușă, păși în sala frumos luminată și privi cu atenție în jur. Nu cunoștea prea multă lume, însă, atunci când își văzu gazda zâmbind se duse spre ea ușurată. Familiile nobile din zonă își expuneau ținutele extravagante cu singurul motiv de a impresiona. Rochia ei albă și simplă era în contrast cu toate paietele multicolore din jur, și cu toate acestea, ea era cea care atrăgea atenția tuturor.
Fire sociabilă, tânăra domnișoară intră în discuție cu alte doamne care priveau zâmbind două cadâne care executau mișcări languroase pe ritmuri lente și provocatoare. Dintr-o dată simți că toată sala îngheață. Realiză, după un timp, că până și muzica se oprește și nimeni nu mai scoate o vorbă. Toate privirile se îndreptară spre ușă, și, fără să vrea, se întoarse și  ea. Atunci îl văzu pentru prima dată. Un om cu un zâmbetul bun și cald și ochi strălucitori, îmbrăcat în haine ușoare de deșert. I se păru că vede pentru prima dată în viața ei un bărbat adevărat, unul așa cum visase de mică. Femeile se strânseseră ciorchine căutând să atragă atenția vrăjitorului. El nu părea nici flatat și nici încântat peste măsură. Se purta natural, fiind pesemne obișnuit cu această agitație din jurul său.
În mod curios, el, nu avea ochi decât pentru ea. Imediat ce o văzu se îndreptă cu pași hotărâți spre colțul încăperii în care ședea sărbătorita. Inima fetei o luă la galop, îi sărea din piept. Simți că nu mai are suflu când îi auzi vocea puternică pe un ton aproape glacial:
– Ochii verzi, părul lung, de dimensiunea perfectă, negru precum pielea masailor, picioare puternice și zvelte, spatele mândru și pielea albă. Se pare ca toți îngerii au complotat cu Soarta atunci când ai fost plămădită! Permite-mi să-ți arăt stelele !
Inima fetei bubuia, genunchii i se înmuiară și încercă să se scuze, însă privirea lui hotărâtă nu-i dădu de ales și fâstâcită acceptă.
Vrăjitorul o luă de mână spre disperarea fetelor care o priveau cu un amestec de invidie, tristețe și ură, și o conduse afară sub cerul liber.
Un bolovan ciudat fu banca pe care se așezară. Fata se bucură de întunericul care ii mască roșeața obrajilor și emoțiile inimii.
– Acea stea, este cea pe care o consider cea mai frumoasă stea de pe bolta cerului, spuse el în timp ce mâna i se așeza pe umerii fetei.
– De ce?
– Pentru că am privit de nenumărate ori bolta cerului și n-am observat-o niciodată până azi. A apărut odată cu tine. E steaua ta, de acolo vii.
– Eu vin din nord, șopti ea rușinată.
– Acestea sunt doar amănunte pentru cei care nu au puterea să vadă dincolo de ceea ce este evident. Eu știu mai bine. Știu de unde vii, spuse Vrăjitorul arătând cu degetul steaua.
Fata se simți cucerită de acest om atât de puternic și de diferit de tot ceea ce văzuse până atunci. Poate ar fi bine să-l avertizeze asupra pericolului masailor. Îi întâlnise mai devreme și păreau că așteaptă ceva, cu siguranță îl vânau pe Vrăjitor.
Nu apucă să o facă. Au răsărit pe neașteptate la marginea drumului ca niște stafii negre în întunecimea nopții. Bărbatul se ridică de lângă ea și se duse să-i întâmpine.
După un schimb scurt de cuvinte, doi dintre cei mai înverșunați aruncară lăncile spre el. Nu-l nimeriră, erau prea departe de el și vrăjitorul se mișca prea rapid. Apoi, fata îl auzi vorbind în limba lor cu acei luptători ai nisipurilor.
Discuția dură ceva vreme, și fata fu martora unui spectacol incredibil: masaii, fioroși la început, deveniră neîncrezători și șovăielnici, apoi se calmară și după un timp îi văzu pe câțiva care plângeau în hohote. Vrăjitorul se apropie de ei și îi lua în brațe, rând pe rând. Apoi, războinicii se topiră în noapte. După ce se asigurase că au plecat, bărbatul se întoarse zâmbind, își ceru scuze pentru întrerupere și se așeză lângă ea.
Atunci îi spuse:
– E ora 1:11 și tu ești cea pe care o aștept.
Fata, știu că acesta este adevărul și se lipi de el. Căldura lui, zâmbetul, pacea din jurul său, mirosul îmbătător pe care-l degaja o făcură să se simtă protejată și ocrotită asa cum nu se mai simțise niciodată. Inima ei era plină și știa ca nu poate trăi fără el. Într-un mod ciudat și copleșitor știa ca și el are nevoie de ea, poate la fel de mult.
– Acesta este Destinul, zise ea șoptit.
Și avea dreptate.
De: Răzvan Șerbu
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în POVESTIOARE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s