Trump ne obligă să alegem – mergem cu Germania și Rusia sau rămânem cu America și NATO


Ieri a avut loc la Varșovia summitul “Inițiativei celor Trei Mări”, un eveniment de care în România s-a vorbit prea puțin în raport cu importanța sa pentru țara noastră. ”Iniţiativa Celor Trei Mări”, ale cărei baze au fost puse în urmă  cu un an de Polonia şi Croaţia, şi-a desfăşurat primul summit în vara lui 2016 la Dubrovnik.

Acest proiect a fost început de Polonia cu ajutorul republicanilor americani. La nivelul UE, acest proiect este considerat o alternativă pentru momentul ruperii Uniunii sau  chiar o  tentativă de dezbinare a acesteia. La întrunire au participat reprezentanți din 12 țări din Europa Centrală și de Est, respectiv din Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria, iar Donald Trump a fost invitat special.

Gazele rusești împart Europa în două

Relația Germaniei cu Rusia a fost mereu un punct sensibil pentru relațiile diplomatice dintre Statele Unite și Uniunea Europeană. În contextul în care Germania vrea o depărtare cât mai rapidă de administrația americană condusă de Trump și construiește o armată europeană, gazele rusești sunt esențiale.

Washingtonul nu vrea ca Uniunea Europeană să cotească prea mult spre Rusia sau ca Germania să se transforme într-un lider absolut al UE, deci încearcă dinamitarea Uniunii, mai exact crearea unei fronde a fostelor state sovietice împotriva Germaniei.

Congresul american a decis înăsprirea sancţiunilor impuse Rusiei, astfel încât, după cum se teme Berlinul, ar putea fi afectate companiile europene, inclusiv cele germane, care lucrează la dezvoltarea gazoductului rusesc Nord Stream 2. Acest proiect ar urma să aducă gaze ruseşti direct în Germania pe sub Marea Baltică pe acelaşi traseu cu cel al gazoductului mai vechi Nord Stream 1, dar ocolind Ucraina, Polonia și statele baltice.

Trump ne arată că este un mare jucător în politica externă

La summitul de la Varșovia, Donald Trump a pregătit un nucleu dur al UE, format din fostele state comuniste care nu-și doresc o apropiere a Uniunii de Rusia, pentru a împiedica apariția proiectului Nord Stream 2. Practic, președintele american a spus clar – cine vrea protecție americană nu cumpără gaze rusești. Discurul său de la Varșovia este o piatră de hotar pentru statele din Vestul Europei. Este pentru prima dată când SUA se poziționează atât de agresiv împotriva Rusiei iar Germania și Franța par mai degrabă aliatele Kremlinului.

Trump a reușit dintr-o singură mișcare să scindeze decisiv Uniunea Europeană și să creeze o piață sigură pentru gazele americane, cel mai probabil mai scumpe.

România trebuie să aleagă acum ce cale va urma în continuare. Dacă va ține trena Germaniei și va accepta ca pe un dat pericolul rusesc sau va continua cooperarea strategică cu SUA și va accepta toanele de Washington.

Probabil preșdintele Iohannis este mai înclinat spre Germania, dar românii sunt la ora actuală mult mai favorabili Americii. Deși foarte contestat chiar și la noi, Trump este unul dintre președinții americani care au arătat cu adevărat respect României.

Am fost învățați ca liderii noștri să fie primiți pe ușa din dos la Casa Albă. Ca președintele american să se refere la România ca la un aliat militar, dar să nu vorbească de investiții în economie. Trump a schimbat acest lucru. Iohannis a fost primit la Casa Albă ca liderul unui stat important, iar Trump a vorbit despre România în discursul de la Varșovia.

Autor: Alexandru David

https://gandeste.org

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în POLITICA STIRI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s