Călin Georgescu: Statul nu mai există, statul este o corporație astăzi în Români


Și se supune legilor din afară. România trebuie să aibe conducători de glie ca să poată fi un stat suveran, nu sclavi ai intereselor occidentale

Cunoscutul economist Călin Georgescu, expert ONU în dezvoltare durabilă și membru al Clubului de la Roma,  critic acerb al dictaturii marilor companii transnaționale și marii finanțe mondiale, a vorbit, într-un interviu pentru Banatul Azi, despre situația politică actuală, pierderea suveranității României și necestitatea unui proiect de țară.
Călin Georgescu spune că nu cunoaște programul de guvernare al PSD, dar consideră că toate programele propuse de formațiunile politice aflate la putere în ultimii 27 de ani nu au adus nimic bun poporului român.  Asta și pentru că, subliniază reputatul economist, România nu mai este condusă nici de Guvern, nici de președinte, ci de străini. România, care este ca o mină din care se tot extrage, și-a pierdut suveranitatea, afirmă economistul, reamintind că el a propus deja un proiect de țară menit să salveze România de dominația străinilor.
„Nu cunosc programul de guvernare, pentru că toate programele propuse în decursul celor 27 de ani după lovitura de stat din 1989 n-au adus nimic bun poporului român. Or eu vă spun așa: înainte de orice program de guvernare, țara nu mai este condusă de Guvern. Și nici de președinte. Și nici de o instituție de stat. E condusă de străini. Atâta timp cât activele industriale sunt deținute de străini, băncile în România sunt deținute de străini, pârghiile strategice sunt deținute de străini, România și-a pierdut suveranitatea”, afirmă Călin Georgescu.
Pentru a-și redobândi suveranitatea, explică Georgescu, România „trebuie să descătușeze forța internă, să nu mai depindem de nimeni. Atâta timp cât depindem de străini, nu poți să te dezvolți. Pentru că ei nu fac altceva decât exploatează resursa. România este ca o mină. Din care se scoate, permanent. Și nu o se mai scoată când mina va fi goală. Și atunci o să părăsească puntea”.
Cât privește mult clamata apartenență a României la blocul comunitar, Călin Georgescu apreciază că „Uniunea Europeană și NATO nu sunt obiective, cum fals s-a indus în rândul populației. Sunt niște mijloace prin care te dezvolți dacă ești capabil să negociezi. Sau nu. România a intrat în Uniunea Europeană și NATO fără să înțeleagă nimic. Nu a negociat nimic și, pe cale de consecință, a pierdut tot. România nu are un steag. Și neavând un steag nu are cum să se dezvolte. De aceea eu am propus un proiect de țară, „Hrană, apă, energie”. Pentru a dezvolta poporul român, nu a-l ține în beznă”.
În ceea ce privește situația situația agriculturii românești și a imposibilității producătorilor români de a-și vinde produsele pe piața internă, economistul a declarat:
„Dar dumneavoastră știți de cel mai criminal act semnat, de liberalizarea fondului funciar? Semnat acum câțiva ani de zile. Și omul care a semnat și care era ministru al agriculturii a fost numit prim-ministru în România. Păi ce să mai spui după chestiunea asta? Vorbesc, evident, de Dacian Cioloș. Nu mai ai ce să mai comentezi. România nu mai este un stat, în primul rând. Este o corporație. Și ea se supune legilor din afară. Punct. Ce îmi spuneți dumneavoastră ține de un stat suveran. România trebuie să aibă conducători de glie ca să poată să fie un stat suveran, nu sclavi ai intereselor occidentale”.
 http://www.activenews.ro
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în ROMANIA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s