Trăirile psihopatului: ce simte el?


Până acum v-am propus să vă imaginaţi o persoană căreia ii lipseşte empatia faţă de ceilalţi precum şi capacitatea de a avea trăiri profunde. V-am propus să vă imaginaţi o persoană chinuită de nelinişte şi plictiseală care-şi găseşte satisfacţia doar înşelând, manipulând şi controlându-i pe alţii. O persoană care poate mima respectul sau politeţea, dar care ii tratează pe ceilalţi cu un dispreţ profund, ca pe nişte obiecte bune doar de folosit temporar pentru plăcerea şi satisfacţia proprie. O persoană afectată iremediabil de egoism în forma cea mai pură.

Însă nici măcar acest exerciţiu imaginar nu vă poate oferi tabloul complet al sărăciei emoţionale a psihopatului. Poate descrie ceea ce psihopatul nu e capabil să simtă dar, pentru a întelege cum şi de ce psihopatul este motivat să facă rău altora, trebuie să înţelegeţi ce simte el de fapt. Psihopaţii urăsc singurătatea. Aşa cum fiinţele umane nu pot trăi fizic fără apă şi hrană, tot aşa psihopaţii nu supravieţuiesc emoţional fără victime.

În mod evident, psihopaţii privesc iubirea cu dispreţ. Cuplurile îndrăgostite şi fidele li se par urâte, amorfe. Pentru ca nu pot experimenta şi nici înţelege iubirea şi loialitatea, indivizii consideraţi morali li se par slabi. Nu au nimic altceva în afară de dispreţ faţă de emoţiile pe care le trăieşte orice fiinţă umană normală. Dar, în acelaşi timp, psihopaţii nu pot trăi fără să se hrănească cu sentimentele adevărate şi profunde ale celor care le sunt apropiaţi, ale celor care pot iubi: cu alte cuvinte, ale oamenilor pe care îi folosesc, îi abuzează, cu care se joacă, pe care îi mint şi rănesc.

Citește și Cum recunoști un psihopat.

Psihopaţii sunt adesea prădători sexuali. Dar, şi mai frecvent şi mult mai important, sunt prădători emoţionali. De la victimele lor aşteaptă mult mai mult decât sex sau posesiune fizică. Au nevoie să-şi satisfacă apetitul uriaş pentru a face rău, pentru a-şi consolida impresia lor de superioritate, prin luarea în stăpânire şi distrugerea totală a celorlalţi, trup si suflet. Cadrul emoţional în care evoluează un psihopat este ca un vid care trebuie să soarbă de la alţii energie emoţională pentru a putea supravieţui. De aceea, mi s-a părut potrivit să-i denumesc vampiri în carne şi oase ca să înţelegem şi să ne temem de ei mult mai mult decât de personajele similare lor din literatură.

Din registrul emoţional al psihopatului lipseşte mult mai mult decât empatia faţă de alţii. Lipseşte capacitatea de a trăi orice fel de emoţii care presupun profunzime şi percepţie psihologică. El trăieşte doar emoţii rudimentare, pe cât de scurte pe atât de intense. Asta nu îi face mai puţin periculoşi. Probele arată că Scott Peterson şi Neil Entwistle şi-au planificat cu minuţie crimele cu mult înainte. Însă Mark Hacking pare să fi acţionat mai mult sau mai puţin din impuls, după ce s-ar fi certat cu soţia. Dacă e să dăm crezare mărturisirilor făcute fraţilor lui, Mark era pe cale să-şi împacheteze lucrurile când a dat peste un revolver şi a împuşcat-o pe Lori când aceasta încă dormea.

Când este furios sau frustrat, psihopatul este capabil de orice, chiar dacă accesele de furie se disipă imediat. Aşa cum notează Hervey Cleckley, “pe lângă incapacitatea sa de a iubi pe cineva sau ceva, psihopatul demonstrează întotdeauna o lipsă generală de afectivitate. Deşi este adevărat că uneori este nervos şi urlă de furie sau pare să fie excesiv de entuziast ca apoi să plângă cu ceea ce par a fi lacrimi amare sau să vorbească convingător şi în cuvinte încărcate de jale despre nenorocirile şi nebuniile lui, cei care îl observă atent ajung să fie convinşi că mai degrabă avem de a face cu o uşurinţă de a vorbi decât de a simţi” (Masca normalităţii, 349)

psihopat

Emoţiile primare experimentate de psihopat se leagă înca o dată de satisfacerea sau frustrarea pe care le resimte vizavi de dorinţele lui imediate: “ Vexarea, ciuda, flashurile rapide şi trecătoare de afecţiune exagerată, ranchiuna mascată, stările superficiale de autocompătimire, atitudinile pueril-vanitoase, precum şi episoadele absurde şi vădit ostentative de indignare, fac toate parte din bagajul lui emoţional şi ies la iveală odată cu efectele pe care viaţa le are asupra lui. Însa furia coaptă, matură, indignarea veritabilă sau persistentă, durerea pură, fundamentală, mândria ca resursă internă, bucuria profundă sau disperarea netrucată nu sunt de găsit în repertoriul lui”. (Masca normalităţii, 349)

Din acest motiv, psihopaţii nu sunt afectaţi nici atunci când ajung la închisoare. Chiar şi acolo găsesc plăcere în a-şi manipula colegii de celulă sau personalul închisorii. Chiar şi de acolo scriu scrisori celor de afară pe care-i folosesc pentru bani, distracţii sau sex. Nimic nu le răscoleşte prea mult vieţile. Aceeaşi subţirime emoţională, care îi face să fie insensibili la nevoile altora şi să nu simtă remuşcări atunci când îi rănesc pe ceilalti, îi ajută şi să nu simtă discomfortul atunci când ei sunt cei răniţi. Până acum, am discutat despre ceea ce psihopaţii nu pot simţi. Am avut, de asemenea, şansa de a vedea de aproape şi într-un mod foarte personal emoţiile trăite de un psihopat. Despre asta vom vorbi în continuare.

Emoţiile trăite de psihopat: Ce simte el?

1) Bucurie. Psihopatul simte exaltare sau bucurie ori de câte ori îşi realizează planul sau păcăleşte pe cineva. Am încă proaspătă în minte reacţia lui OJ Simpson când a scăpat de acuzaţia de omucidere (asta e părerea mea şi a multor altor oameni care au urmărit procesul, dacă nu cumva şi a juraţilor): bucuria lui festivă când a reuşit să păcălească poporul american, sistemul de justiţie şi mai ales victimele şi familiile lor.

2) Mânie. Robert Hare remarca în “Fără conştiinţă” că psihopaţii au un nivel scăzut de control al impulsurilor şi de aceea se înfurie mult mai repede decât oamenii normali. Manifestările de furie ale unui psihopat sunt reci, bruşte, scurte şi fără obiect. În general, nu ai cum să ştii ce anume declanşează accesele de furie deoarece această emoţie, ca şi şarmul lui, serveşte la a-i controla pe cei din jurul lui. Nu este neapărat motivată de ceva ce tu ai făcut sau de ceea ce i se întâmplă. Un psihopat poate răbufni pentru un lucru minor dar poate rămâne complet neafectat de chestiuni mult mai serioase. Manifestările de furie reprezintă o altă modalitate prin care psihopatul demonstrează că el este cel care face jocurile. Când un psihopat urlă, insultă, loveşte sau chiar răneşte şi omoară pe cineva, el este perfect conştient de reacţia lui chiar dacă acţionează pe moment, în febra evenimentelor. Ştie că face rău altora şi, mai mult, îi face plăcere.

3) Frustrare. Această emoţie este legată de manifestările lor de furie dar nu este neapărat direcţionată împotriva cuiva anume ci împotriva unui obstacol sau a unei situaţii. Un psihopat se poate simţi frustrat, de exemplu, când prietena lui nu vrea să-şi părăsească partenerul actual pentru el. Totusi, pentru moment, el ar putea fi mult prea îndrăgostit de ea ca să-şi verse asupra ei emoţiile negative. De asemenea, este posibil ca el să creadă că furia lui ar putea s-o îndepărteze de el înainte ca ea să fie complet subjugată. În astfel de situaţii, poate simţi frustrare faţă de situaţia însăşi, cu obstacolele pe care partenerul ei, familia ei sau chiar societatea în general le pun între ei. Psihopaţii, în general, experimentează frustrarea ori de câte ori se confruntă cu obstacole impersonale apărute între ei şi scopurile sau ţintele lor prezente. Dar asta este şi ceea ce îi mobilizează cu şi mai multă încăpăţânare spre un anumit demers. La urma urmei, pentru ei, depăşirea provocărilor minore ale vieţii e o altă faţetă a distracţiei.

4) Consternare. Aşa cum am văzut până acum, psihopaţii nu creează legături emoţionale cu ceilalţi, ci doar raporturi de dominare. Când cei controlaţi de psihopaţi le critică acţiunile sau rup legătura, uneori e posibil să simtă furie. Dar reacţia lor imediată e, cel mai probabil, suprinderea sau consternarea. Psihopaţii nu pot accepta ideea că acţiunile lor distructive, care lor li se par mereu justificate şi potrivite, pot determina o fiinţă umană total subjugată de ei să respingă acest comportament şi chiar pe ei. Chiar şi atunci când înşală, mint, folosesc, manipulează sau îi izolează pe alţii, ei nu consideră că trebuie să suporte consecinţele faptelor lor. În plus, psihopaţii apreciază că acţiunile lor nefaste sunt spre binele suprem al victimelor lor.

 

De exemplu, dacă un psihopat îşi izolează victima de familie şi o determină să-şi părăsească slujba, o dată ce a rămas doar cu ea, o abandonează pentru a vâna alte femei şi se simte perfect îndreptăţit să procedeze aşa. În mintea lui, ea merită să fie abandonată deoarece nu i-a îndeplinit toate dorinţele ori s-a dovedit o parteneră nepotrivită. De fapt, în virtutea sentimentului lui de autoîndreptăţire, psihopatul poate avea impresia ca i-a făcut favoare îndepărtând-o de familie şi prieteni pentru a o abandona în derivă, ca pe o epavă strămutată de o tornadă. Mulţumită lui, victima îşi poate clădi o nouă viaţă şi poate deveni mult mai independentă.

În mod concret, un psihopat îţi va trage un şut în gură şi se va aştepta să îi şi mulţumeşti. Fiind lipsit de ruşine şi copleşit de propria persoană, el presupune că toţi cei din jurul lui se lasă păcăliţi de falsa impresie de bunătate şi îi scuză acţiunile abjecte aşa cum o face şi el. De fapt, el se aşteaptă ca toate femeile pe care le-a folosit şi eliminat din viaţa lui să continue sa-l idealizeze ca pe un partener perfect şi să-i aştepte cu interes întoarcerea. Astfel, el le poate folosi în continuare pentru sex, bani, control, imagine proprie sau alte scopuri, când şi cât alege să se întoarcă în vieţile lor.

Când femeile nu manifestă respect, ci doar dispreţ pentru el, psihopatul va fi mai întâi stupefiat că ele au aşa o părere proastă despre el. El se va simţi, de asemenea, trădat de aceste femei sau de membrii de familie sau de prietenii care critică purtările lui reprobabile. Deşi el însuşi nu simte iubire şi loialitate faţă de nimeni, un psihopat aşteaptă iubire şi loialitate necondiţionată din partea tuturor acelora cu care a stabilit o legătură de dominare.

Acest mod de a gândi explică şi comportamentul psihopaţilor în instanţă. Atât Scott Peterson cât şi Neil Entwistle au părut scandalizaţi de faptul că juraţii i-au declarat vinovaţi de crimă. Psihopaţii cred că aceia pe care ei i-au ranit, şi societatea în general, nu ar trebui să-i tragă la răspundere pentru greşelile lor. La urma urmei, în mintea lor, ei se socotesc superiori altor fiinţe umane şi, deci, mai presus de lege. Ce tupeu să fie condamnaţi şi pedepsiţi pentru crimele lor!

5) Plictiseală. Acesta e, probabil, singurul sentiment care le creează un sâcâitor sentiment de discomfort. Fac eforturi pentru a-l diminua, aşa cum am văzut, căutând emoţii ieftine, rănindu-i pe alţii sau adoptând un comportament deplasat. Nimic nu poate, însă, reduce pentru mult timp acest neajuns fundamental. Ei se obişnuiesc repede şi, în consecinţă, se şi plictisesc de orice persoană sau activitate nouă.

6) Episoade de teatralitate. Nu sunt foarte convinsă că aceasta e o emoţie, dar ştiu sigur că manifestările amoroase ale psihopatului, remuşcările şi empatia lui sunt lipsite de profunzime şi semnificaţie. Dacă urmareşti procesele criminalilor la ştiri sau pe canalele specializate, se poate observa că unii criminali afişează uneori tristeţe, durere sau chiar remuşcare în faţa juriului. În următorul moment, însă, glumesc şi râd cu avocaţii lor în vreme ce le dau instrucţiuni despre ce să facă şi să spună ca reprezentanţi ai lor. Manifestările afective pe care le au psihopaţii în mod curent sunt, evident, false, ele fiind doar instrumente de manipulare sau încă o altă modalitate prin care câstigă păcălindu-i pe cei din jurul lor.

Am spus deja ca Neil Entwistle avea astfel de comportamente teatrale. Daca aţi urmărit descrieri ale crimelor la ştiri, aţi remarcat, poate, cum Casey Anthony, tânăra acuzată că şi-ar fi ucis bebeluşul, se comporta similar. Ea a fost văzută la dans sau la petreceri cu prietenii chiar a doua zi după ce fiica ei, Caylee, a dispărut. Nepăsarea lui Casey faţă de dispariţia copilului ei nu însemna neapărat că ea ar fi făptaşa, însă dezvăluie un caracter foarte rece şi suspicios. De asemenea, pune la îndoială scurtele şi dramaticele manifestări de durere sau îngrijorare pe care uneori le are în faţa presei sau a parinţilor ei.

7) Infatuare. Atunci când identifică pe cineva ca pe o bună potenţială ţintă, psihopaţii pot face adevărate obsesii pentru acea persoană. În cartea “Fără conştiinţă”, Hare compară atenţia concentrată a psihopatului asupra ţintei alese cu o puternică lumină de reflector care luminează doar într-un singur loc. El mai găseşte şi o asemănare cu prădătorul care-şi urmareşte prada. Deoarece psihopaţii tind să uite de alte responsabilităţi ( joburile sau familia) şi nu au nici un fel de conştiinţă, ei se pot concentra asupra unei ţinte anume mult mai intens decât o pot face barbaţii îndrăgostiţi care mai au şi alte îndatoriri. Acest lucru se întâmplă mai ales dacă ţinta reprezintă o provocare aparte, cum ar fi că e bogată sau faimoasă sau căsătorită cu alt bărbat, ceea ce le declanşează simţul competiţiei. Această infatuare rudimentară, ca şi toate celelalte trăiri lipsite de rafinament, este superficială şi de scurtă durată. Pentru că în cazul psihopaţilor aceste obsesii nu duc spre sentimente adevărate de iubire, grijă sau prietenie, ele se disipă imediat ce psihopaţii obţin ceea ce vor de la acea persoană, ceea ce ar putea fi chiar cucerirea însăşi.

8) Iubire de sine (aproximativ). Deoarece psihopaţilor le pasă doar de ei înşişi, am putea fi tentaţi să credem că iubirea de sine este unicul sentiment pe care l-ar putea trăi mai profund. Într-un anume sens e adevarat, deoarece vieţile lor în totalitate înseamnă doar urmărirea neclintită a unor scopuri egoiste. Dar asta e şi ceea ce face iubirea de sine la fel de lipsită de substanţă ca şi celelalte emoţii ale lor. Aşa cum nu pot sluji interesele pe termen lung ale cuiva, tot aşa nu pot sluji propriilor interese. Cautând plăceri de moment şi capricii trecătoare, psihopaţii îşi sabotează, de asemenea, şi propriile vieţi. Rar se întâmplă să sfârşească fericiţi sau realizaţi. Îşi petrec vieţile rănind şi trădându-i pe cei care i-au iubit şi au avut încredere în ei, folosind şi debarasându-se de parteneri, înşelând aşteptările familiilor lor, ale şefilor şi colegilor şi mutându-se de la o distracţie fără sens către alta. La sfârşitul drumului, cei mai mulţi se vor afla singuri şi săraci.

9) DISPREŢ. Am scris cu majuscule acest cuvânt deoarece este emoţia care domină întreaga existenţă a psihopatului precum şi modul în care el se uită la alte fiinţe umane. Nu contează cât de şarmanţi, plini de consideraţie sau prietenoşi apar la suprafaţă, toţi psihopaţii sunt mizantropi ca fond. Emoţia fundamentală a unui psihopat este dispreţul faţă de indivizii pe care îi păcăleşte, foloseşte şi abuzează şi faţă de omenire în general. Poţi vedea mult mai uşor acest dispreţ latent al psihopatului odată ce nu mai are nevoie de tine sau când masca lui de normalitate începe să cadă. Aşa cum am văzut, psihopaţii au o părere bună despre ei şi proastă despre alţii. Pentru a descrie ierarhiile pe care le construiesc, voi folosi o analogie din studiile mele literare. M-am pregătit pentru literatură comparată în perioada de apogeu a decredibilizării lui Jacques Derida deoarece se aplica în toate domeniile: studii culturale, ierarhii de sex, relaţii inter-rasiale, post-colonialism şi chiar chiuvetei de la bucătarie. Deşi evaluarea vieţii, în general, în termenii ierarhiilor binare nedefinite nu s-a dovedit în mod particular utilă, aceasta viziune polarizată asupra lumii descrie destul de bine structura mentală a unui psihopat. Pentru astfel de oameni, cu tulburări mentale, narcisişti şi lipsiti de principii, lumea se împarte în superiori (ei) şi inferiori (alţii); prădători (ei) şi pradă (ţintele lor); manipulatori (ei) şi manipulaţi (fraierii). Evident, doar o lobotomie ar putea răsturna în minţile lor aceste ierarhii binare. Aici este şi momentul în care încetează aplicabilitatea modelului decredibilizării lui Derida. Deşi psihopaţii se consideră superiori altora, ei reuşesc să facă distincţia între diferitele nivele de inferioritate ale celor pe care îi folosesc, manipulează şi fraieresc.

Cei mai mari fraieri în ochii lor sunt acei indivizi care cred din toată inima că psihopaţii sunt oamenii buni, oneşti, plini de consideraţie faţă de alţii aşa cum se prezintă. Cum se zice, dacă crezi asta, atunci ai să înghiţi şi gogoaşa că am de vânzare pentru tine o proprietate cu vedere la ocean în Kansas! Astfel de persoane nu ridică prea mari probleme unui psihopat pentru că sunt, de obicei, folosite cu rapiditate şi apoi înlăturate. Al doilea tip de fraieri e constituit din indivizii care sunt constienţi doar de relele tratamente aplicate de psihopat altora, nu lor. Soţiile şi iubitele suficient de deştepte încât să observe cum psihopatul înşală, minte, foloseşte şi manipulează alţi oameni din viaţa lui, dar suficient de oarbe sau superficiale pentru a fi convinse că ele formează singura excepţie de la această regulă aplicată celei mai mari părţi a grupului.

dangerous liaisonsAsta îmi aminteşte un episod dintr-un show celebru cu tematică juridică unde o femeie depunea mărturie pentru integritatea şi onestitatea prietenului ei. Aşa cum a reiesit, el îşi înşelase soţia cu ea (şi cu alte femei, de asemenea). Dar prietena lui continua să îl apere cu îndârjire susţinând că, deşi ştia că e un mincinos şi un afemeiat, el era total fidel şi cinstit pentru că ea era o persoană atât de specială şi pentru că aveau o relaţie unică. Judecătorul a izbucnit într-un hohot de râs completând: “ Din câte ştiţi dv”!!!

Femeile care sunt destul de cinice să vadă relele tratamente aplicate altora de către psihopat, dar suficient de credule încât să nu vadă că exact asta le face şi lor, reprezintă ţintele lui preferate. Astfel de femei nu sunt atât de naïve încât să nu prezinte nici un interes pentru psihopaţi, dar sunt, în mod categoric, suficient de oarbe încât să se lase manipulate şi minţite. Un psihopat învârte pe degete câteva astfel de femei. Cele care ajung să vadă, în cele din urmă, în comportamentul deviat al psihopatului, semnele unui caracter maladiv şi corupt, se află pe nivelul trei al acestei ierarhii. Ele sunt, de obicei, femeile care au fost atât de rănite de psihopat încât evită sub orice formă să mai rişte încă o dată.

Traducerea și adaptarea, Liliana Bogatu

http://www.catchy.ro/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în VIATA INTERIOARA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s