Cum au reușit guvernele post decembriste să depopuleze Munții Carpați, fragilizând securitatea României și a Europei?


Guvernele de după 1990 au pierdut multe pariuri cu această țară, dar cel mai important pariu pierdut este pariul cu muntele. În numai 27 de ani au reușit să alunge din munte o treime din populația de țărani a acestuia. Se știe în istoria lumii că o populație ce părăsește muntele nu se mai întoarce niciodată, datorită condițiilor mai vitrege di munte. Azi au mai rămas în munți cca 3,3 milioane de persoane. În ritmul actual de părăsire al muntelui, populația rămasă va pleca în următorii 20-30 de ani biologic sau economic.

În acest articol vom arăta cauzele dezastrului din munte dintr-un document sinteză trimis de zeci de ori tuturor guvernelor, de către luptătorul neobosit al muntelui, Profesorul Radu Rey ce și-a dedicat peste 40 de ani din viață acestei cauze. Ca să înțelegem râvna acestui mare om, trebuie să amintim doar faptul că a reușit să oprească colectivizarea Bucovinei asumându-și riscul pierderii libertății, într-un gest disperat de intervenție la Ceaușescu. Dacă mai adăugăm și reușita recentă de la Vatra Dornei în care a reușit să creeze CEMONT (o structură de cercetare multidisciplinară pentru munte de peste 6 milioane de euro) un fel de parlament al Munților Carpați avem o mică imagine despre truda acestui luptător pentru identitate românească.

Extras din analiza Forumului Montan din România condus de către Profesorul Radu Rey:

„Marea zonă montană a României, a reprezentat un areal bine populat, cu tradiţii multiseculare, cu constrângeri naturale severe şi forme de activitate economică şi de viaţă umană, mai ales în domeniul de bază, cel agrozootehnic, marcate de specificitate profundă, neasimilabilă zonelor de câmpie şi colinare.

Experienţa ultimilor 27 ani a demonstrat clar că o bună guvernanţă pentru munte nu se poate realiza „în amestec” cu celelalte zone. Muntele României este prea mare, cu diferenţieri geo-climatice, economice şi tradiţionale, prea accentuate. România nu are, istoric, o experienţă proprie de bună guvernanţă pentru munte. Presiunea zonelor nemontane, în domeniul agro-zootehnic, ca „motor” al întregii economii rurale (70%) este prea mare, cu pericolul marginalizării continue a agriculturii montane.

Nivelul de competenţe pentru specificitatea munţilor deosebit de necesar unei bune guvernanţe, echilibrate, este excesiv de precar, la toate nivelele centrale şi chiar judeţene şi locale.

casa la munte 1

Importanţa economică, socială, culturală şi de mediu, a zonelor montane este foarte mare, asigurând un echilibru stabil şi durabil la nivel naţional şi o bază de resurse regenerabile, de valoare inestimabilă.

  • Şcoala agricolă românească nu a produs aproape nimic pentru specificul agro-economic şi modul de viaţă, montane.

Timp de peste 50 de ani de comunism, tendinţa politică a fost nu dezvoltarea ci slăbirea şi distrugerea proprietăţii private şi implicit a marii rezerve tradiţionale, economico-culturale şi spirituale, care încă mai rezistă în zonele montane.

Eforturile de după 1990 au fost multiple, dar au existat agresiuni repetate, atât din interiorul Ministerului Agriculturii (conceput şi organizat exclusiv pentru marea agricultură) cât şi din exteriorul acestuia, fie din interese private, fie prin slabele competenţe la nivelul birocraţiei tehnice şi a mediului politic. Multiple semnale externe, de susţinere a muntelui, au generat elemente de progres, punctuale, ca staţii-pilot, pentru dezvoltare durabilă în specific montan, dar nu au putut determina aplicarea generalizată, consecventă, a unei strategii politice multianuale în favoarea zonelor montane, aşa cum este strict necesar.

oi pe munte 2

  • Multiplele schimbări politice au afectat sistematic instituţiile create, au întârziat intervenţii, au barat procesul dezvoltării, deschizând larg calea unei forme de capitalism sălbatec, care a instalat sisteme monopoliste agresive, făcând „figuraţie” de concurenţă, ieşind în afara cadrului unui sistem democratic. În 20 de ani, instituţiile specializate pentru munte, create cu mari eforturi, de pionierat, au suportat 19 restructurări!!! culminate cu desfiinţarea în 2010 a Agenţiei Naţionale a Zonei Montane şi a Centrului de Formare şi Inovaţii pentru Dezvoltare în Carpaţi, în plină evoluţie!!!
  • Preţurile derizorii pentru materiile prime, laptele şi carnea, o problemă definitorie, au generat în scurt timp o puternică destabilizare şi descurajare a celor peste 2 milioane de agricultori montani, care pe cel mai puţin productiv pământ al ţării, cu cele mai mici consumuri energetice şi în sisteme natural-reproductive, produc hrană umană de calitate pentru cca. 3 milioane de oameni, agricultorii-crescătorii de animale montani, fiind totodată unicii depozitari ai unor extrem de valoroase tradiţii agro-economice şi cultural-spirituale, o comoară a naţiunii, dar şi a Uniunii Europene.
  • În 2013, faţă de 1994, constatăm: scăderi dramatice ale efectivelor de bovine şi ovine şi în consecinţă degradări, de gravitate majoră, a florei naturale a păşunilor şi fâneţelor, una dintre marile bogăţii ale României, tot mai importantă în sec. XXI şi pe mai departe. Tineretul agricol montan se resemnează şi migrează masiv spre oraşe şi străinătate.
  • Dispar, anual, cătune şi chiar sate întregi, iar acest abandon economic nu mai poate fi recuperabil în condiţiile actuale, marcat şi de crize economico-financiare, alimentare, de creşterea demografică, de schimbările climatice, ş.a.
  • În faţa acestor realităţi de înaltă gravitate prin consecinţe economice, social-culturale şi de mediu, care vizează însăşi viitorul naţiunii, cu relevanţă şi pentru Uniunea Europeană, o schimbarea radicală de atitudine se impune.
  • Pentru prima dată de la aderarea României la Uniunea Europeană, de la nivelul Comisiei Europene a venit orientarea pentru noul PNDR, 2014-2020, ca statele membre să poată prezenta Subprograme tematice, care să reflecte condiţii şi nevoi specifice. A apărut astfel oportunitatea (istorică) pentru ca România să susţină un „Subprogram tematic pentru zona montană”.

ciobani

Este o ocazie rară de care trebuie neapărat şi necondiţionat ca România să profite (Filosoful Jean Jaques Rouseau spunea că:

trenul dezvoltării trece cam odată la un secol pe lângă naţiuni. Dacă naţiunea va avea înţelepciunea de a prinde acest tren, atunci va urma dezvoltarea sa. . .

Dacă nu….. mai aşteaptă 100 de ani.”

• Faţă de fenomenele agro-economice, demografice şi de mediu, ajunse la limite extreme, nu mai este permis să se întârzie sau să se continue cu ambiguităţi birocratice, deoarece dacă nu se „prinde” perioada 2014-2020 (şi în continuare), viteza de propagare a fenomenelor negative va genera pierderi uriaşe şi imposibil de recuperat. Nimeni, nicăieri şi niciodată nu a mai reuşit să readucă la munte tineretul montan agricol odată plecat şi în cazul muntelui nu există soluţii economice, de înlocuire a fermierilor montani, păstrători de tradiţii adaptaţi fizico-psihic muncii şi mediului montan. Nici demografic şi nici tehnologic nu se pot face „transferuri” dinspre câmpie/deal spre munte şi cu atât mai puţin de populaţii orăşeneşti.     „

Consecințele socio-economice, tehnice și politice ale inexistenței unui program de dezvoltare și investiții pentru zona montană în ultimii 27 de ani

  • îmbătrânirea populaţiei rămasă în sate – simultan cu abandonul agro-zootehniei, exodul masiv al generaţiilor tinere spre oraşe şi străinătate, creşterea alarmantă a intenţiei de părăsire a activităţilor economice şi culturale, manifestată încă de la nivel şcolar – cu consecinţa dramatică a „deşertificării umane” a munţilor României şi paralel a distrugerii marii bogăţii a Carpaţilor României – flora naturală furajeră – prin degradarea rapidă a solurilor şi sălbăticirea florei – în absenţa îngrăşămintelor organice – aspecte de importanţă şi strategică;
  • periclitarea securităţii alimentare a populaţiei montane rurale şi diminuarea drastică a aportului însemnat de produse alimentare, de înaltă calitate, ecologice, adus de agricultorii montani în beneficiul populaţiei urbane;
  • reducerea drastică a efectivelor de animale (bovine şi ovine) în proporţie de până la  60-80% – şi implicit, a îngrăşămintelor organice, care sunt de neînlocuit la munte, în aceeaşi proporţie, fenomen cu consecinţe dramatice privind degradarea substanţială a florei naturale a fâneţelor şi păşunilor montane, ameliorată şi menţinută timp de secole, de crescătorii de animale, cu un efort şi stăruinţe qvasi-eroice. Prioritatea derivă din faptul, demonstrat ştiinţific, că sunt suficienţi 8-10 ani de neasigurare a îngrăşămintelor organice pentru ca să se producă invazia de plante nefurajere pe pajiştile montane, cu înlocuirea plantelor valoroase (creaţie multiseculară, prin îngrăşămintele organice şi îngrijirea păşunilor şi fâneţelor).În condiţiile actuale, costurile pentru refacerea florei devin extrem de mari şi dăunează, ia problema esenţială este „cine să o facă?” Oprirea acestui fenomen sprea a se salva ceea ce este posibil, necesită intervenţii eficiente pentru stoparea/atenuarea migraţiei tineretului montan şi fixarea acestuia în fermele montane, prin rentabilizarea muncii.
  • descurajarea gravă  a producătorilor prin politica monopolistă, de preţuri foarte mici, derizorii, practicate nestingherit de transformatorii industriali, la principalele produse – laptele şi carnea (de înaltă calitate), aceasta în condiţiile absenţei oricărei forme de concurenţă loială şi a unor măsuri mult insuficiente de protecţie din partea Statului – situaţie care a generat reducerea drastică a efectivelor de animale şi numeroase stări de abandonări (activităţi agro-zootehnice, depopulări – până la dispariţia unor cătune sau sate montane) mai ales în rândurile tineretului  – care nu mai găseşte nici motivaţie economică şi nici o siguranţă pentru viitor spre a continua ocupaţiile tradiţionale, stabile, ale părinţilor;
  • apariţia şi accentuarea dezinteresului unei mari părţi a producătorilor agricoli pentru modernizarea şi dezvoltarea gospodăriilor – fenomen negativ îngrijorător, nou apărut, în ultimul deceniu;
  • diminuarea dramatică a şanselor valorificării complexe şi durabile a numeroaselor resurse energetice şi a celor regenerabile (agro-alimentare, medicinale, forestiere, forţă de muncă, transporturi, servicii, alte externalităţi pozitive, cu minimum sau fără consum de petrol) oferite de mediul montan, în condiţiile regresului demografic, constant şi semnificativ, an de an, al populaţiei active, locuitoare în ruralul montan românesc;
  • marginalizarea constantă şi accentuată, extrem de periculoasă sub aspect economic şi social, a economiei agro-zootehnice montane, ca efect al predominanţei şi presiunii excesive a marii agriculturi, la nivelul strategiilor macro-economice practicate de Ministerul Agriculturii, în ultimii 20 ani, în spiritul unor obişnuinţe ale birocraţiei tehnice agricole centrale, necalificată pentru specificul agro-zoo-economic, montan, cu efecte extrem de negative şi profunde (structurale, la nivel naţional) asupra mediului, populaţiei, securităţii alimentare şi chiar a siguranţei naţionale, pe termen mediu şi îndelungat;
  • Instalarea unui grad tot mai accentuat de sărăcie în satele montane. Discriminarea a peste 150 sate montane, care nu au fost incluse în „Zona Montană Defavorizată” (ZMD), din cauze birocratice;
  • intensificarea defrişărilor masive, vandalice, a unor mari suprafeţe de păduri,  prin care s-au „dezgolit” masive întregi din munţii României şi s-au creat condiţii de mediu extrem de favorizante pentru mari alunecări de terenuri, viituri, sau dezechilibre ecologice, cu consecinţe catastrofale, în timp, un efect fiind şi devierea interesului agricultorilor dinspre creşterea animalelor spre exploatarea intensă a lemnului, din nevoi de existenţă;
  • s-a constatat totodată că politica de mediu nu protejează, ci distruge (de exemplu protejarea unor specii ierboase invadante, fără valoare furajeră (ca nardus, ş.a.), sau exagerările privind protejarea carnivorelor mari – urşi, lupi), în detrimentul nevoilor oamenilor, a mediului antropic şi economiei montane;
  • neadoptarea de către Guvernul României, ca o măsură imperativă pentru stoparea acestor procese sociale şi economice regresive şi păguboase pentru economia naţională, a unor măsuri diferenţiate, protecţioniste, de reducere a fiscalităţii (după principiul validat de istorie ca cel mai benefic, în plan fiscal: mai puţin de la mai mulţi, decât mai mult de la mai puţini), completat cu acordarea unor subvenţii compensatorii, eficiente;
  • afectarea profundă şi irecuperabilă a fondului socio-cultural şi a identităţii culturale ale comunităţilor montane, indiferent de apartenenţa lor etnică şi implicit a economiei rurale montane dependentă strict de existenţa perenă a agricultorilor montani.
  • descurajarea continuă în ultimii 27 ani a activităţii instituţiilor specializate în promovarea politicilor montane moderne, din cadrul Ministerului Agriculturii, precum: Comisia Zonei Montane din România (rang de secretariat de stat – desfiinţată din 1993), Agenţia Naţională a Zonei Montane; Centrul de Formare şi Inovaţie pentru Dezvoltare în Carpaţi – CEFIDEC din Vatra Dornei, care şi-au demonstrat, în timp, nivelul de excelenţă şi performanţele extrem de apreciate în plan naţional şi internaţional în pregătirea unor noi generaţii de economi şi dezvoltatori moderni ai muntelui, la un nivel competitiv internaţional (19 restructurări în 21 de ani!);
  • nesusţinerea şi neîncurajarea cercetărilor montanologice sistematice privind cele mai importante aspecte ale economiei montane, în paralel cu lipsa oricărui interes(programatic) pentru crearea unui învăţământ profesional agro-montan(fără de care nu se poate realiza progres), formă de învăţământ care există şi funcţionează, cu rezultate de excelenţă, în alte ţări cu relief montan din Europa, ca Austria, Franţa, Italia, Elveţia, ş.a. (Un proiect major – rod al cooperării dintre Forumul Montan din România, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale/Agenţia Naţională a Zonei Montane, Comisia UNESCO-România şi Ministerul Educaţiei din Austria – cu finanţare aprobată pentru 9 şcoli profesionale agro-montane şi cu temeliile contruite – a fost oprit din curs în 2009…!);
  • manifestarea  dezinteresului pentru sprijinirea organizaţiilor neguvernamentale specializate, create în România pe baza iniţiativelor din Uniunea Europeană şi O.N.U./FAO, cum sunt Forumul Montan din România, Asociaţia Naţională pentru Dezvoltare Rurală Montană „Romontana”, Federaţia Agricultorilor de Munte-Dorna ş.a. Este de menţionat – ca şi cauzalitate obiectivă, de natură istorică – o situaţie de foarte slabă competenţă în cunoaşterea specificităţii economiei şi modului de viaţă, montane, la nivel administrativ şi politic, al societăţii în general.
  • perturbarea echilibrului agro-silvic în zonele montane, grav afectat în ultimii 20 de ani în  defavoarea economiei agro-zootehnice, montane, prin exagerări şi interese unilaterale”

Se pare că în sfârșit unul dintre guvernele pesediste de după 1990 vrea să-și spele păcatele atâtor guvernări dezastruoase pentru munte și are intenția să vină în extremis cu un program de investiții minimal în munte (1 miliard de euro în 10 ani). Sperăm să se țină data asta de cuvânt și să nu cumva să aibă ideea nefericită de a transfera în munte modelul sărăciei patentat în Teleorman și în alte județe din sudul și estul României.

Avram Fițiu

Secretar General

Federația Națională de Agricultură Ecologică

Cartea Savarea Fermei Țărănești se poate descărca gratuit de pe blogul meu: http://www.avramfitiu.ro/

http://www.cunoastelumea.ro

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în PAMANT - PADURI - RESURSE NATURALE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s