Profesorul Avram Fițiu: Suntem un popor de oieri, dar multor români le este rușine de această realitate istorică!


 Când ți-e rușine de istoria propriului tău popor, atunci ești un individ suferind grav, bolnav sufletește și mental!

Într-un articol din romanianoastră.info, profesorul  Avram Fițiu,  fostul șef de cabinet al lui Dacian Cioloș pe vremea cand era ministrul Agriculturii, vorbește despre importanța transhumanței oierilor pentru poporul român, dorind să ofere, așa după cum explică în final, o lecție de istorie adevărată.
Într-o epocă în care istoria este fie ignorată, fie călcată în picioare, iar conducătorii vremelnici încearcă să o falsifice, istoria se poate răzbuna, crede profesorul Fițiu. Pentru că, explică el, în timp ce țări ca Polonia, Anglia sau Noua Zeelandă se mândresc cu istoria de oieri, românii consideră o rușine apartenența lor păstorească.
„Sunt țări sau regiuni care își asumă cu măndrie istoria păstorească precum Noua Zeelendă, Anglia, Polonia mică (Malopolska) iar PIB-ul acestor țări sau regiuni derivat și din acest sector, este mult mai mare decât al României. Ei bine la noi această apartenență păstorească este mare rușine pentru mulți români.
După cum spunea Alexandru Macedon  „Nu mi-e frica de un popor de lei conduși de o oaie, ci mi-e frica de un popor de oi, condus de un leu„.
Ce a însemnat transhumanța oierilor pentru poporul român?
a însemnat tehnica de oierit prin care s-a uniformizat graiul românesc în toate regiunile locuite de români sau strămoșii lor în istorie numite Țările Române (Țara Banatului (România și Serbia), Țara Silvaniei, Țara oașului, Țara Maramureșului (România și Ucraina), Țara Năsăudului, Țara Moldovei, Bucovina (România, Polonia mică și Ucraina), Țara Făgărașului, Țara Zarandului, Țara Secașelor ,  Țara Moților, Țara Mocanilor, Țara Lovistei , Țara Lăpușului ,  Țara Hălmagiului, Țara Hategului ; Țara Dornelor , Țara Chioarului, Țara Călatei  , Țara Buzaielor , Țara Barsei, Țara Almajului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Țara morlacilor- Istria (Croația) Țara Pindului (Grecia), Țara Moraviei (Slovacia), Țara Moraviei (Cehia);
a fost tehnica de oierit prin care s-a menținut unitatea politică și economică a țărilor române (transferul de informații, aur și bani dintr-o țară românească în alta, aflate vremelnic sub diferite ocupații, s-a făcut pe burta oilor unde erau legate pachete învelite în piele de către oierii aromâni bancheri moscopoleni–Dumba, Sina, Nacu, Mocioni, Gojdu, Tușița, Averof;
a fost tehnica de colonizare și de stăpânire a munților sacri în istorie (noi fiind singurul popor din Europa care am crescut oi în munți până prin secolul XVII – Munții Carpați  din România, Ucraina, Polonia (Carpații păduroși), Slovacia, Ungaria, Serbia; Munții Dormitor; Munții Velebit (Munții Velebit din Croația –http://www.formula-as.ro/2014/1138/societate-37/vlahii-de-pe-malul-adriaticii-sange-de-morlac-18369 );  Munți Pindului din Grecia– ); Munții Durmitor din Muntenegru (http://travel.descopera.ro/8777807-Durmitor-o-gura-de-rai-muntenegrean); Munții Gradinei din Bosnia Herțegovina–http://www.formula-as.ro/2009/888/societate-37/urme-romanesti-in-bosnia-11671, Munții Rodopi din Bulgaria–http://www.formula-as.ro/2009/881/societate-37/valea-regilor-traci-11467, Prin munții Europei–http://www.formula-as.ro/2012/1003/societate-37/cand-urmele-duc-unde-trebuie-la-romani-14659-print, și prin Munții din Balcani – http://www.unitischimbam.ro/maurovlahica/
a fost tehnica prin care poporul s-a retras vremelnic în munți în fața valurilor migratoare din stepa asiatică;
a fost tehnica prin care s-a aigurat intendența tututor războaielor duse de strămoșii noștri (haine din lână, carne, lanolină, lapte, brânză, harnașamente pentru cai; măgari pentru transport, câini de pază),
a fost tehnica prin care oierii aromâni din Balcani au asigurat comerțul pe Drumul European al Mătăsii (Istanbul-Veneția) prin orașele aromânești sau vlahe (Veria, Bitolia, Ohrid și Dubrovnic) fiind denumiți secole de-a rândul Evreii Europei- oierii cărăvănari;
a fost tehnica prin care oierii aromâni din balcani au asigurat comerțul pe Drumul oriental al mătăsii asigurând și caravanele și intendența războaielor lui Alexandru Macedon până în India (vezi populațiille urmașe ale macedonenilor lui Alexandru: Hunza din Pakistan, Sikh din India , etc..)
a fost tehnica prin care s-a realizat  cel mai mare proiect al transhumanței din Europa(ROUTO-în traducere DRUMUL-480 km-http://www.larouto.eu/ ) între coasta de azur (Delta Camarque) și Elveția (Val de Aosta) respectiv Piemontul italian, în care la început de secol XX cel mai cunoscut oier al DRUMULUI era oierul francez cu nume tare de-al nostru MARIUS BRUNĂ (un urmaș al acestuia actorul francez Marius Brună poate fi vizualizat pe site-ul acestuia-http://marius-bruna.skyrock.com/,; numele Brună este destul de răspândit în Provence;
Atunci când dragă cititorule, îți este rușine de istoria propriului tău popor, atunci ești un individ suferind grav bolnav sufletește și mental, motiv pentru care articolul de astăzi poate constitui prima ta lecție de istorie adevărată.
Probabil că aflându-te în această situație ai multe boli moderniste (sindromul Stokholm, Bruxelles, Amsterdam, Vichy și evident sindromul Istanbul, pe care le-am descris în alte articole pe site) și trebuie să te tratezi de aceste suferințe”, scrie profesorul Avram Fițiu.
Profesorul Avram Fițiu: Suntem un popor de oieri, dar multor români le este rușine de această realitate istorică! Când ți-e rușine de istoria propriului tău popor, atunci ești un individ suferind grav, bolnav sufletește și mental!
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în ROMANIA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s