DE CE ȚI-E FRICĂ NU SCAPI(EXPLICAȚIA ENERGETICĂ)


Dacă trăiești în România este aproape imposibil să nu fi auzit măcar o dată fraza din titlu. În acest moment s-ar putea să fii sau nu de acord cu ea. Indiferent de situația în care te afli, în acest articol o să îți explic clar și în cuvinte simple de ce dacă îți este frică de ceva, cel mai probabil vei experimenta acel ceva.

Eu aud fraza de mai multe ori pe lună. S-ar putea să o auzi și tu în mod constant spusă în diverse contexte. Din câte știu eu însă, nu mulți înțeleg cum funcționează mecanismul din spate, iar dintre cei care înțeleg, prea puțini au încercat să ofere și altora o explicație. Asta până astăzi, când lucrurile o să devină clare pentru tine dacă citești acest articol până la final.

Pentru ca să nu existe neclarități, îți spun de pe acum cum am structurat articolul. Am gândit un proces în „3 pași” care te va face să înțelegi de ce fraza „de ce ți-e frică nu scapi” este un fel de lege Universală exprimată în cuvinte simple.

În prima fază o să readuc în discuție un studiu despre care am mai vorbit pe Fii Împlinit, dar care are relevanță și în articolul de astăzi. Am oscilat când am luat hotărârea pentru că aș fi putut să vorbesc despre alte câteva descoperiri științifice. Am rămas totuși la cercetarea despre care am mai scris fiindcă mi se pare că ajută cel mai mult în acest context.

Mai apoi, „pasul 2” constă în a-ți spune pe scurt cum se rezumă toată învățătura budhistă. Și asta direct de la sursă. O să vezi despre ce este vorba. Urmând ca mai apoi să descriu pe scurt ce se întâmplă în creierul tău atunci când ți-e frică de ceva. La final, voi trage o concluzie, iar tu vei pleca de aici pe deplin lămurit că „de ce ți-e frică nu scapi”. Și mai mult decât atât, vei ști dacă îmi permiți jocul de cuvinte și, de ce „de ce ți-e frică nu scapi” 😀

1. STUDIU PE ADN

Există unii cercetători pe acest pământ care sunt suficient de „nebuni” să facă niște experimente total ieșite din comun. Sunt niște nebuni frumoși. Așa îmi place mie să îi numesc. Iar unul dintre acești cercetători este Glen Rien.

El a vrut să cerceteze dacă oamenii sunt capabili să răsucească sau dezrăsucească ADN-ul folosindu-se numai de puterea minții. Iar pentru asta a folosit 3 grupuri de studiu.

Primul grup a trebuit să țină în mână o eprubetă ce conținea ADN. În acest timp subiecții au fost rugați să emită niște emoții puternice.

Oamenii din al doilea grup au ținut și eu în mână eprubete cu același conținut, dar ei au fost rugați ca pe lângă emoția puternică să emită și o intenție(un gând) de răsucire sau dezrăsucire a ADN-ului din eprubetă.

Cel de-al treilea grup a fost instruit să formuleze un gând clar de răsucirea sau dezrăsucire a ADN-ului pe care îl țineau în mână, dar să nu însoțească de niciun fel de emoție acest gând.

Singurii participanți care au reușit să răsucească molecula de ADN după bunul lor plac a fost cei din grupul de mijloc. Cei care au avut o emoție puternică însoțită de un gând.

Ajunși aici vreau să știi că ai făcut primul pas pentru înțelegerea mecanismului din spatele frazei „de ce ți-e frică nu scapi”. S-ar putea ca în acest moment să nu vezi legătura, dar până la final îți promit că totul se va lega.

2. TOATĂ ÎNȚELEPCIUNEA BUDHISTĂ REZUMATĂ ÎN CÂTEVA FRAZE

În 2013 am participat la conferința lui Gregg Braden la București. Este posibil sau nu să fi auzit de Gregg. Dacă nu ai auzit, recomandarea mea este să îi citești cărțile. Pe oricare ai alege-o îți pot garanta că vei fi surprins într-un mod plăcut.

Gregg a povestit în cadrul acestei conferințe câte ceva despre excursia pe care a făcut-o el la un moment dat în Tibet. Și spune el că, ajung în Tibet a vorbit diverse lucruri cu călugării de acolo. La un moment dat în cale i-a ieșit un călugăr foarte bătrân care toată viața lui studiase cărțile dintr-o bibliotecă budhistă. O parte dintre cărțile studiate de acest bătrân erau atât de vechi încât erau scrise pe piatră. Asta pentru că la momentul scrierii lor, hârtia nu era inventată încă.

Auzind că toată viața lui călugărul nu făcuse altceva decât să citească acele cărți de o profunzime rară, Gregg Braden l-a rugat să facă un rezumat cât se poate de scurt a informației pe care el o asimilase în zeci de ani prin lectura acelor cărți.

Călugărul i-a spus foarte pe scurt următorul lucru: „O imensă rețea energetică conectează tot ceea ce există, iar emoțiile sunt limbajul prin care se poate comunica cu această imensă rețea energetică.

Ca și concluzie scurtă a acestui punct o să îți spun că așa se explică reușita experimentului discutat anterior. De asta unul dintre grupurile care a participat la studiu a reușit să scurteze sau mărească lungimea ADN-ului fără să îl atingă efectiv. Fiindcă o imensă rețea energetică conectează tot ceea ce există. Subiecții care participau la studiu erau conectați la nivel subtil cu molecula de ADN. Ei nu au mai trebuit decât să pună informație pe canalul de comunicație.

3. CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN CREIERUL TĂU ATUNCI CÂND ÎȚI ESTE FRICĂ?

Răspunsul corect este acela că se întâmplă multe lucruri pe care nu avem nici spațiul și nici timpul să le dezbatem aici.

Relevante însă pentru noi în contextul articolului de astăzi sunt două aspecte. Atunci când îți este frică de ceva, emiți o emoție puternică pe care o însoțești de o intenție(gând, imagine) în mintea ta.

Iar așa cum am putut vedea atunci când am vorbit despre studiul care implica molecula de ADN, grupul care a combinat emoția și gândul a obținut modificarea realității fizice. Ceea ce au gândit ei a deveni realitate. Molecula de ADN s-a răsucit după bunul lor plac. Exact așa cum au gândit.

***

Ajunși în acest punct țin să îți reamintesc că ți-am promis un articol clar și simplu. Și cum lucrurile simple nu necesită explicații ample, simt că a cam venit timpul pentru concluzia articolului de astăzi.

Urmărind pas cu pas cele 3 lucruri de mai sus, aproape sigur ai tras și tu concluzia corectă. O să o spun și eu pentru că îmi place să îmi fac datoria până la capăt.

Atunci când îți este frică de ceva, în interiorul tău se declanșează o emoție puternică. Fiindu-ți frică „de ceva” și neavând o frică nedirecționată, în timp ce permiți apariția emoției, tu însoțești această emoție de un gând. Acest gând este de obicei proiecția în mintea ta a acelui lucru sau situații de care îți este frică.

Ce se întâmplă mai departe?

Tu ești conectat la acea imensă rețea energetică care conectează tot ceea ce există. Exact așa cum spunea călugărul pe care la intervievat Gregg Braden. Comunicația prin această rețea se face prin emoții.

Așadar, atunci când îți este frică de ceva, prin emoția fricii accesezi rețeaua, iar mai apoi trimiți ÎN rețea informația gând(imagine) a obiectului/situației de care îți este frică.

Acel ceva de care îți este frică este și el conectat la rețea, iar când informația trimisă de tine ajunge la destinație, obiectul/situația de care îți era frică BUM! își face apariția în viața ta.

Și așa se explică faptul că „de ce ți-e frică nu scapi”.

Rugămintea mea de final este ca dacă ți-a plăcut articolul să îmi scrii un comentariu cu părerea ta despre ce ai citit. De asemenea, vreau să știi că ai acum șansa de a-ți ajuta prietenii să înțeleagă și ei mecanismul descris în acest articol. Dacă dai un share acestui articol pe rețelele sociale îți poți ajuta toată lista de prieteni să aibă și ei acces la această informație, iar eu îți voi fi veșnic recunoscător pentru că m-ai ajutat să dau mesajul mai departe.

Cu recunoștință,
Cosmin-Constantin Cîmpanu

http://fiimplinit.ro

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în VIATA INTERIOARA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s