În procesul intelectualilor


Mi se pare că despre intelectuali se vorbește de la o vreme ca despre o clasă socială. Fiindcă muncitorii manuali formează, propriu-zis, o clasă sau clase, s-a grăbit lumea să-i facă și pe cei intelectuali tot o clasă. În felul acesta se poate disputa în bloc și confortabil despre intelectuali, mai ales contra lor.

Multă lume este foarte supărată pe dânșii. Și eu înțeleg bine de ce. Fără exagerare, intelectualii sunt singuri vinovați de tot ce se întâmplă în viața societăților, dacă luăm vinovăția în înțelesul cel mai strict; maximum de luciditate în momentul faptei, prin urmare maximum de răspundere. Alte clase sociale, bancheri și industriași mari sau mineri sindicalizați pot disprețui și urî pe intelectuali, dar aceasta e numai o stare de sentiment, mai mult ori mai puțin vagă. Singuri intelectualii au fost în stare să prepare filosofic discreditul inteligenței, să dea prestigiu de argumentare disprețului și urii altor clase și meserii față de intelectuali. Sigur, acesta-i cel mai pompos și rafinat caz al lichelismului, pe care, deunăzi, Henri Barbusse și Camil Petrescu îl dădeau în spinarea intelectualilor.

„Afară ticăloșilor! – ticăloși, Măria Ta”, ca pe vremea lui Karkaleki.

Evident, intelectualii fac totul, deoarece ei creează tehnica, și tot ei creează și ideile.

Doar fizicii și mecanicii puri, Becquerel, Herz, Maxwell, Röntgen și nu mai știu care, au făcut posibilă toată tehnica radiografică, și radiofonică; iar nu contramaiștrii care supravegheau turnarea șurupurilor, nici bancherii care finanțează negustoria cu raze și unde. Financiarii și contramaiștrii sunt inocenți cu desăvârșire de orice inventivitate, prin urmare de evoluția producției, în înțeles nedemagogic al cuvântului… Intelectualii au fabricat oricând religia și politica. Ei au făcut budismul, creștinismul, socialismul – ei și numai ei. Cine dracul avea să le facă dacă nu ei? Nimic nu poate fi fapt istoric, dacă nu trecea prin capul intelectualului, și fără această lămurire intelectuală, viața societății n-ar avea alt nivel și altă semnificație decât o bătaie între doi țărani de la o piatră de hotar.

Toată lumea are aerul să știe acestea. Oricare prostănac zâmbește de asemenea lucruri – de la sine înțelese, fiindcă dobitocul nu-i în stare să-și clarifice că nimic din ce crede el că știe nu i-ar fi dat în gând lui singur, nici milioanelor de semeni stereotipi ai săi.

Ei așa: intelectualii poartă vina întreagă a vieții istorice, pentru că ei reprezintă luciditatea societății. Dar mi se pare că nu această eclatantă particularitate o au în vedere acei care-i dojenesc sau batjocoresc pe felurite tonuri. Această dojană și batjocură exploatează diverse confuzii. De pildă, se inventează o clasă a intelectualilor. Procedura îmi pare stranie. Aci trebuie să avem în vedere nivelul economic. E naiv să postulezi solidaritatea oțelită între un om ca regretatul Robert de Montesquiou și domnul Panait Istrati, intelectuali, se înțelege, și unul și altul… Un intelectual, de exemplu Henri Barbusse, are o încântătoare vilă pe Riviera; alt intelectual piere de foame în negurile Kopenhagei. Iar lichelism se poate face și către plutocrație și către „masa poporului” – după cum te hotărăști să descoperi genii, eroi sau sfinți, ori numai acolo, ori numai dincoace. Și dacă vrei să faci confuzia cât mai masivă, poți acuza și pe Moliere că n-a inventat comunismul.

Cum văd, acei cari se interesează special cum am zice, de soarta intelectualilor iau lucrurile prea de tot vast și liber: dactilografe, contabili cu patru clase primare, dramaturgi și poeți lirici, copiști de subprefectură, matematici, advocați, moașe, medici – toți formează clasa intelectualilor. Se pare că e cu desăvârșire neglijabil faptul că medicilor, contabililor și advocaților, prin natura meseriei lor, le merge bine și multor poeți lirici foarte prost, tot prin natura meseriei lor. Și se cere să fie solidar contabilul cu lefi și tantieme de 30 000 de lei pe lună, cu romancierul care asudă sau degeră prin redacții pentru a-și încheia la timp foiletonul, ca să nu moară de foame. Nimic economic nu-i leagă pe acești… intelectuali – de! – Iar despre legături „intelectuale” și morale nu-i serios să vorbim.

Comuniștii, când își varsă fierea peste „clasa” intelectualilor, se gândesc la gazetarii și broșuriștii naționaliști, imperialiști, războinici gălăgioși – în general reacționari de varii grade și nuanțe, dar ei vorbesc simplu și sumar de „intelectuali”. Ca și cum comunismul „științific” (că altfel doar n-are haz) nu s-a format și limpezit în capul unor intelectuali, ca și cum satirizarea sângeroasă a spiritului și sufletului, ca și a chipului fizic burghez nu au făcut-o tot intelectualii – și încă „burghezi” ei singuri, cum se zice.

Trebuie să ne amintim că felul muncii intelectuale izolează caracteristic: intelectual nu se lucrează în ateliere, cu sutele de inși care execută, în același timp, același lucru, din aceeași materie, cu aceeași formă și dimensie. Răsfirarea producătorilor intelectuali e impusă de natura lucrului.

În ochii oamenilor practici – politicieni, financiari, uvrieri – activitatea intelectuală, chiar în înțelesul pe care i l-am dat eu, nu are valoare palpabilă. Pe aceste clase practice le interesează incomparabil mai tare masa imediată și repejunea actuală a producției decât inventivitatea tehnică care exclusiv depinde de intelectuali. Din cauza priorității interesului precipitat al producției momentane, s-au făcut concesii lucrătorilor manuali, s-au lăsat la o parte intelectualii ori li s-a dat cu piciorul. Deosebit de inutilitatea patentă a unor produse intelectuale, deosebit de faptul considerabil că lucrătorii manuali formează masa amenințătoare cu greva și răscoala. Intelectualii nu formează oaste pentru războiul civil, după cum nu formează nici clasă, adică o grupare determinată și caracterizată prin anume interese economice. Aceasta-i superioritatea cea mai eficace a muncitorilor manuali. Și lucrul acesta îl pierd din vedere acei care vorbesc, impacient și cam confuz de lipsa de vlagă și solidaritate a intelectualilor.

Dacă are dreptate Barbusse, că lichelismul este calitatea constitutivă a intelectualului, atunci cei mai rău situați în meseria asta sunt acei cari nu vor sau nu pot să fie lichele, nici la dreapta, dar nici la stânga. Asemenea indivizi se pun, va să zică, împotriva naturii.

Autor: Paul Zarifopol, din „Registrul ideilor gingaşe”

Alexandru Petria

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în ROMANIA-INTELECTUALITATE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s