Profesorul Ioan Sabău, despre catastrofa retrocedărilor din Transilvania:


„E vorba de peste 60 de miliarde de euro. S-au creat instituții pentru a jefui. Tendința e de a goli centrele orașelor transilvane de instituții și de români”

Ioan Sabău Pop, profesor la Universitatea Petru Maior din Târgu Mureș, a vorbit în despre retrocedările ilegale din Transilvania. Este vorba despre o sumă de 60 de miliarde de euro.
„În contextul pe care îl prezentați, sunt de constatat câteva lucruri. Este vorba de peste 60 de miliarde de euro. Au fost făcute evaluările în anii 2014, de un grup de economiști. În județul Mureș și Harghita s-au revendicat peste 230 de mii de hectare de pădure”, a spus Ioan Sabău Pop la Antena 3.
„Aceste bunuri au fost în niște evidențe și inventare și au fost scoase odată cu retrocedarea lor. Scoaterea din inventar se face pe baza unor evaluări. S-a discutat despre 3,2 tone aur. Asta era situația în anul 2012 pentru că între timp, au mai apărut documente și aflăm azi că statul român a dat în jur de 4,5 tone de aur, echivalent cu coroane aur și franci de aur prin Fondul Agrar. Nu este o problemă a justiției, ci o problemă a instituțiilor, de reglementare din 1991 până în zilele noastre”, a mai explicat profesorul.
Ioan Sabău Pop susține că instituțiile statului român nu mișcă niciun deget pentru a pune capăt acestor retrocedări pe care le consideră frauduloase.
„S-au creat instituții pentru a jefui. ANRP este un exemplu, fondul Proprietatea este un alt exemplu, iar legea 247 din 2005 a fost adusă din Ungaria în buzunar și pusă pe masa Parlamentului român și aprobată prin asumarea răspunderii guvernamentale. Este foarte grav acest lucru, știm cine a fost premier în anul 2005, cine a fost ministrul Justiției și de atunci s-a dezvoltat acest aspect foarte tare. 85 de clădiri s-au dat în Sibiu, peste 70 în Cluj, Târgu Mureșul s-a golit, iar tendința este aceea de a goli centrele orașelor transilvane de instituții și de români. Nu avem o problemă cu maghiarii, pentru că aici există o manipulare, există în spate niște interese în care sunt cuplați atât lideri unguri cât și lideri români.”, a mai spus profesorul.
Profesorul consideră să aceste probleme ar trebui rezolvate de institușiile statului român.
„Statul român prin instituțiile sale nu are o reacție față de acest aspect în privința retrocedărilor și lasă în continuare această hemoragie să nu se mai oprească… Problema o reprezintă legile noastre și autoritățile statului român. Cauza este în români și nu în maghiari”, a spus Ioan Sabău Pop la final.
 http://www.activenews.ro
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în ROMANIA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: