Important de știut: niciun izvor antic, grecesc sau latin, nu vorbește negativ la adresa lui ZALMOXIS. De ce oare?


Învățăturile zalmoxiene, bazate pe o înțelegere holistică a vieții și a omului, fundamentate pe credința în nemurirea sufletului, au influențat major lumea antică, și nu doar în spațiul locuit de geto-daci. Astfel, învățăturile zalmoxiene au ajuns până în Spania sau Suedia. În ceea ce îl privește pe marele reformator spiritual al geto-dacilor, Zalmoxis sau Zamolxis (s-au păstrat nu mai puțin de 5 variante ale numelui său), acesta a fost, conform documentelor istorice ale antichității, un mare învățat, o ființă specială care, în final, a fost zeificată de neamul în mijlocul căruia s-a ridicat.

Ceea ce mi se pare interesant în acest context este faptul că niciun izvor antic, fie el grecesc sau latin, nu vorbește negativ la dresa lui Zalmoxis; de asemenea, legile belagine sau legile zalmoxiene sunt, la rândul lor, prezentate pozitiv în toate izvoarele istorice antice pe care le cunosc eu (am mai consultat și câțiva colaboratori). O singură aparentă excepție ar fi varianta combătută de Herodot în care Zalmoxis ar fi fost sclavul lui Pitagora. Doar că până și în acest caz mesajul este pozitiv, în sensul că Pitagora l-ar fi îndrăgit și i-ar fi dat învățătură!

Oare ce a făcut ca imaginea înțeleptului Zalmoxis să fie intangibilă acum peste 2.000 de ani? Cât de mare era puterea învățăturilor sale? Oare cum și-l reprezentau oamenii vremii pe acesta?

Dacă ne gândim la neînfricarea geto-dacilor, dovedită în nenumărate situații, neînfricare născută din credința în nemurire, putem să intuim măcar într-o anumită măsură forța mesajului zalmoxian asupra strămoșilor noștri. Spre deosebire de acele vremuri, românii de astăzi, ca urmași ai geto-dacilor, sunt, din păcate, la ani lumină distanță de determinarea și curajul străbunilor. Dar, niciodată nu e prea târziu să renaștem din cenușă!

Pentru a înțelege mai bine cum se raportau anticii la Zalmoxis și spiritualitatea geto-dacilor, vă invit să lecturați câteva extrase din izvoare istorice antice, în ordine cronologică:

Pitagora (580-495 î. Chr.), despre înțelepciunea geților, în lucrarea “Legile morale și politice”“Călătorește la geți, nu ca să le dai legi, ci ca să tragi învățăminte de la ei. La geți, pământurile sunt fără margini, toate câmpurile sunt comune. Și dintre toate popoarele sunt cei mai înțelepți, ne spune Homer.”

Herodot (484 – 425 î. Chr.), despre Zalmoxis și nemurire în lucrarea “Istorii”„Iată cum se cred nemuritori geții: ei cred că nu mor și că acel care dispare din lumea noastră se duce la zeul Zalmoxis. Unii din ei îi mai spun și Gebeleizis.”

Platon (427 – 347 î. Chr.), despre învățăturile medicale primite de traco-geto-daci de la Zalmolxis, în dialogul “Carmide”„(…) Acest descântec, eu (Socrate – n.n.) l-am învățat acolo în oaste, de la un medic trac, unul din ucenicii lui Zalmoxis, despre care se zice că îi face pe oameni nemuritori. Spunea tracul acesta (…) că Zalmoxis, regele lor, care este un zeu, ne spune că după cum nu trebuie să încercăm a îngriji ochii fără a ține seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit neținându-se seama de corp;  tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul și iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe dintre boli: pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă. Căci, zicea el, toate lucrurile bune și rele – pentru corp și pentru om în întregul său – vin de la suflet și de acolo curg (ca dintr-un izvor) ca de la cap la ochi. Trebuie deci, mai ales și în primul rând, să tămăduim izvorul răului ca să se poată bucura de sănătate capul și tot restul trupului. Prietene, zicea el, sufletul se vindecă cu descântece. Aceste descântece sunt vorbele frumoase care fac să se nască în suflete înțelepciunea.”

Strabon (63 î. Chr – 21 d. Chr.), despre Zalmoxis, în lucrarea “Geografia”: “Intorcându-se la el în ţară, s-ar fi bucurat de o mare trecere la conducători şi la popor – întrucât, întemeiat pe semnele cereşti, el făcea prorociri. În cele din urmă l-a convins pe rege să-l facă părtaş la domnie, spunându-i că este în stare să-i vestească voinţa zeilor. Mai întâi, [Zalmoxis] s-ar fi făcut preot al zeului cel mai slăvit la ei, iar după aceea a primit şi numele de zeu, petrecându-şi viaţa într-o peşteră, pe care a ocupat-o el şi unde ceilalţi nu puteau intra.”

Împăratul Iulian Filozoful (331-363 d. Chr.), citându-l pe Împăratul Traian în lucrareaÎmpărații”: “Geții (dacii) pe care i-am învins erau cei mai valoroși războinici din lume, nu numai datorită tăriei trupului lor, dar și datorită doctrinei pe care o dețin de la slăvitul lor Zalmoxis. Convinși că ei nu mor nicidecum, doar că își schimbă locul de ședere, ei sunt mai degrabă dispuși să înfrunte moartea decât alții călătoriile.”

Iordanes (secolul VI d. Chr.), despre Zalmoxis , în lucrarea “Getica”: În cel de al doilea lăcaș al lor, adică în Dacia, Tracia și Moesia, goții (geții – n.n.) au avut drept rege pe Zalmolxis, despre care cei mai mulți scriitori de anale ne spun că a fost un filozof cu o eruție de admirat.”

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/

Ilustrație: Gabriel Tora

http://www.cunoastelumea.ro/

Acest articol a fost publicat în URMASII DACILOR(Zamolxe). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.