Cât a plătit România pentru războiul din Afganistan și cât a câștigat. Analist militar:


Pentru SUA, care știu să-și negocieze interesele, suntem un bun partener pentru că dăm mult și cerem extrem de puțin

Secretarul Apărării al Statelor Unite ale Americii, James Mattis, a declarat recent că trebuie crescute forțele armate ale coaliției care luptă în Afganistan. Cu siguranță, România va lua poziție de drepți și va trimite alte trupe. Dar să vedem la ce a folosit efortul românilor, până acum, în acest război? Cifre și fapte. 

Secretarul Apărării al Statelor Unite ale Americii, James Mattis, a declarat recent că trebuie crescute forțele armate ale coaliției care luptă în Afganistan. Cu siguranță, România va lua poziție de drepți și va trimite alte trupe. Dar să vedem la ce a folosit efortul românilor, până acum, în acest război? Cifre și fapte. 

Secretarul Apărării al SUA, James Mattis în fața Congresului: „Nu vom învinge în Afganistan!” 

N-AU PUTUT SINGURI

Americanii au o serie de calități care îi fac incomparabili cu restul lumii. Dar au un defect care îi costă și ne costă foarte mult: incapacitatea de a recunoaște că greșesc. Și nu îi lasă nici pe alții să încerce soluții alternative.

În urma atentatelor din septembrie 2001, SUA au decis că se pot angaja singure în războiul împotriva Al-Qaeda și al regimului taliban din Afganistan și că nu au nevoie de NATO sau UE.În  timp s-a dovedit contrariul.

 Întregul mapamond a fost alături de americani atunci când au decis declanșarea ofensivei militare împotriva regimul taliban (regim sprijinit de CIA, cu arme și specialiști, pentru a lupta împotriva URSS), dar prea puțini au știut care va fi valoarea sprijinului pe care SUA îl vor solicita participanților.


Strategia pentru Afganistan (aplicată apoi și pentru Irak), a fost una centrată pe clean-hold-built adică în primă fază curățarea zonei,în faza a doua pe menținerea securității (cu foțele SUA, ale coaliției și apoi cele locale) și în ultima fază pe construcție (pe linii de efort date de construirea guvernării/adminstrației, economiei/bunăstării populației și, nu în ultimă instanță, pe construirea forțelor de securitate).


Românii s-au angajat în acest efort încă din anul 2002, convinși fiind că prin acest gest vom fi mai repede admiși în Alianța nord-atlantică.

Prezența noastră în război a însemnat trimiterea a 400 de militari, în rotații de câte șase luni, fiind angajați în operația Enduring Freedom, acționând în Kandahar, sub comanda SUA.

COALIȚIE DE VOINȚĂ ȘI EZITARE MILITARĂ

Două operaţii militare desfăşurate în Afganistan au încercat să stabilizeze ţara: Operaţia Enduring Freedom (OEF), care a reprezentat o operaţie combatantă de contra-insurgenţă, condusă de SUA, iar a doua, International Security Assistance Force (ISAF).

În cadrul Enduring Freedom, pornind de la ideea că până la realizarea unei construcții a forțelor de securitate afgane este necesară saturarea ariilor de operații, SUA au trimis progresiv (până în anul 2010, când președintele Obama a decis reducerea forțelor) aproximativ 140.000 de militari.

Acțiunile desfășurate sub comanda americană au urmărit cu preponderență distrugerea bazelor talibane (acțiuni specifice ofensive) și s-au centrat mai puțin pe reconstrucție (această sarcină revenind națiunilor contributoare).

Numărul impresionant de militari americani a fost amplificat de peste 20.000 de militari aliați sau din coaliție, aparținând altor state.

2.300 de americani au fost uciși și alți 17.000 au fost răniți de la începutul războiului în Afganistan, în 2001.

Misiunea ISAF s-a limitat iniţial numai la Kabul, dar, din  august 2006, NATO a preluat comanda generală în Afganistan, comanda pentru cele două operații fiind comună,urmând să se realizeze dezarmarea miliţiilor, reforma sistemului de justiţie, instruirea forţelor armate şi ale poliţiei afgane, asigurarea securităţii alegerilor şi asigurarea sprijinirii eforturilor realizate împotriva producerii și comercializării narcoticelor.


Misiunea ISAF a fost primul semn că slăbiciunile alianței se vor reflecta în efectele din teatrul de operații.


Reușita misiunii în Afganistan era importantă pentru viitorul NATO, mai mulţi membri importanţi ai NATO, printre care şi SUA, au insistat asupra faptului că aliaţii trebuie să asigure voinţa politică care să contracareze revitalizarea amenințării talibane și Al-Qaeda și să găsească soluția politico-militară care să asigure succesul.

Operaţiile combatante  au continuat să se desfăşoare în sudul şi în estul Afganistanului, iar inechitatea împărţirii sarcinilor între membrii Alianței, rămânea un aspect de rezolvat în rândul forţelor coaliţiei, inclusiv pentru asigurarea încrederii propriei opinii publice și, mai ales, a celei din zona de criză.

   Se estimează că acest război a costat până acum 1.07 trilioane de dolari                                      

Sursa foto: Daniel L.Davis

Deciziile politice ale leadershipului american au făcut ca în anul 2014 (când și denumirea misiunii se schimbă în Resolute Support Mission), în Afganistan să avem aproximativ 13.000 de militari (din care 9.000  americani).

Misiunile acestor militari se rezumă la consiliere și sprijin logistic, acțiunile militare fiind doar cele de apărare a propriilor structuri.

FORȚELE DE SECURITATE AFGANE

Realitatea ne demonstrează că, deşi vorbim permanent de lecţii învăţate, birocraţia, interesele diferite ale organizaţiilor, promisiunile neonorate şi mai ales greşelile fundamentale ale unor decidenţi politici, îngreunează procesul de reconstrucţie a forţelor autohtone.

Neasigurarea fondurilor necesare sau lipsa instructorilor, cresc durata procesului de operaţionalizare a forţelor locale cu reflectare directă în cantitatea de forţe pe care coaliţiile trebuie să le disloce într-un teatru de operații.

Nivelul de pregătire şi echipare nu permite încă unităţilor Armatei Naționale Afgane să execute misiuni majore fără asistenţa forţelor de coaliţie, mai ales la nivel mai mare de batalion. Problemele logistice de înzestrare şi mentenanţă continuă să existe, nu toţi militarii având echipamente complete, iar numărul de vehicule blindate este redus (un exemplu în acest sens fiind cel din iulie 2006, când administraţia SUA anunţa asigurarea a două miliarde de dolari pentru echipare în următoarele 18 luni, dar au alocat doar 287 milioane $).

Diversitatea programelor, alăturată diversității națiunilor contributoare (fiecare cu un tip de doctrină militară și strategie de instruire), a făcut ca anii 2002-2010 să fie marcați de eterogenitate structurală și de capabilități de acțiune militară mult diversificată.


România a trimis soldați și nu generali. Strategia au făcut-o SUA, iar România a executat-o.


România s-a comportat în acest conflict după o tipologie predictibilă, aceea a neimplicării și a executării ordinelor altora.

Nimeni nu poate emite pretenții ca o țară de mărime medie să facă mari strategii de reconstrucție a unui stat aflat în colaps, dar ideea de a intra și de a te menține cu un efort material și uman consistent pentru mai mult de 15 ani, pare să fie ieșit din orice normalitate.

Dacă participarea din anul 2002 a presupus o misiune de pază a facilităţilor din Kandahar, cu efectivele unui batalion de infanterie (405 militari), în anul 2006, la un scurt bilanț, se constata că România dislocase un număr de 3.200 de militari (rotind un număr de 8 batalioane de infanterie).

Începând cu anul 2006, militarii români preiau aria de responsabilitate Zabol (la început cu un numar de 400  de militari) și ajung în anul  2010 să disloce un task-force format din elemente de comandă, structuri de manevră, informaţii și logistică, ale căror efective depășeau 1.700 de militari.

Până în anul 2013, România continuă acțiunea (în cadrul ISAF, dar sub comanda unei brigăzi americane), cu același număr de 1.700 de militari, urmând ca din anul 2013 să reducă numărul la aproximativ 500 de militari.

Un scurt bilanț arăta că până în 2014 fuseseră angajați în teatrul de operații aproximativ 14.000 de militari (cifra este impresionantă, având în vedere bugetul apărării în acea perioadă).

Dacă facem un minim calcul al anilor care au urmat, constatăm că cifra militarilor dislocați trece ușor de 18.000 de militari (vorbim doar de unitățile de manevră și mai puțin de structurile de instructori militari sau de forțele MAI).


În toți acești ani, România nu a fost un contributor strategic (nu a avut decidenți cu rang înalt, nu a construit și nici nu a  participat la vreun punct de reconstrucție provincial), dovedindu-se doar un bun executant și un partener necondiționat.


Strategia generalului Stanley A. McChristal de câștigare a inimilor și minților  a fost uitată.

Este greu de judecat cui aparține greșeala privind schimbarea misiunii forțelor NATO din Afganistan: liderilor NATO, sătui de război, sau președintelui Obama, care dorea să își țină promisiunea electorală? Cert este că neimplicarea forțelor NATO în misiuni de luptă a dat câștig de cauză mișcării talibane și ISIS.

Generalul McChrystal,  comparativ cu alți generali care au condus forțele în Afganistan, a avut o abordare complexă a situației, punând accent pe relațiile dintre acțiunile din interiorul statului (acțiuni militare și de reconstrucție)  și cele din exterior (în special cu Pakistanul și Rusia), printr-o adevărată diplomație militară.

Rezultatele efortului său s-au văzut în anul 2010, dar lipsa de diplomație în relația cu decidentul politic  a făcut ca acesta să își dea demisia și odată cu plecarea sa, strategia să nu mai fie atât de comprehensivă.

Planurile noilor comandanți au fost centrate pe delegarea responsabilităților către forțele de securitate afgane (forțe armate și cele ale poliției). Deși numeric stau bine (200.000 de militari, 160.000 de polițiști naționali și 45.000 de polițiști locali), având un grad apreciabil de dotare, suferă din cauza corupției și predispoziției de a trece în tabăra adversă, dând semne clare că singure nu pot (și uneori nu vor) să lupte împotriva talibanilor.

Noua strategie, aplicată pe fondul creșterii prezenței soldaților ISIS și pe sprijinul clar al Rusiei pentru insurgenți (fapt certificat și de oficiali militari),  a arătat că este imposibil să se obțină o rată certă de succes.


Alături de creșterea numărului de soldați, SUA trebuie să aducă la masă Rusia și Pakistanul.


Puterile mari nu se războiesc între ele, ci caută conflictele de proximitate care să le angajeze în acțiuni pe termen lung, slăbind încrederea populației în decizia politică.

Rusia nu a uitat lecția din Afganistan și folosește aceleași metode pentru a slăbi potențialul de manifestare a NATO (și implicit a SUA) atât în Afganistan, cât și în Siria, pentru a-și oferi un spațiu mare de manevră în estul Europei.

Strategia SUA de a se menține la distanță de Irak și Siria (în sensul prezenței masive a trupelor la sol), combinată cu permanenta presiune asupra Europei de a fi mai angajată, dar și cu îndemnul președintelui de a nu mai aplica modelul american de reconstrucție socială pentru țările aflate în derivă, este notă clară că America va căuta să rezolve problemele lumii implicând tot mai mult Europa.

Declarația presedintelui Trump, cu privire la suplimentarea numărului de soldați, nu ar trebui să ne intereseze dacă nu am avea convingerea că și României i se va cere să fie între cei care suplimentează efortul din teatrul de operații.


România nu poate fi doar cumpărător și contributor pentru că  aceasta este postura  unui perdant.


Așa cum am mai subliniat, este greu pentru o țară de mărime medie să facă politică internațională de forță, dar nu există impedimente pentru a negocia câștiguri materiale, pe termen scurt, mediu și lung.

Un calcul sumar (în care se includ doar diurnele de delegare, costul cazării și hrănirii) cu privire la cheltuielile României în cei 15 ani de participare în Afganistan, ne duce la suma de aproximativ 150 de milioane de euro. Cu această sumă se puteau achiziționa 110 de tancuri românești sau 25 dintre cele mai moderne tancuri de pe piața internațională.

Dacă analizăm care au fost contribuțiile SUA în domeniul militar (investiții în infrastructura și logistica instruirii), constatăm că în 20 de ani suma se ridică la aproximativ 325 milioane de euro, adică un sprijin echivalent cu cheltuielile noastre în Afganistan.

Se poate pune întrebarea legată de câștigul României, dacă privim și spre ceea ce presupune achiziția de sisteme de armament moderne (6 miliarde de euro pentru Patriot și sisteme de apărare antiaeriană cu rază scurtă, precum și un miliard de euro pentru sisteme de artilerie), având în vedere că investițiile americane în România sunt la un nivel modest,SUA ocupând poziţia a 14-a în topul statelor cu investiţii străine în țara noastră (2,06% din totalul investiţiilor străine).

Sintetizând, constatăm că pentru SUA, care știu să-și negocieze interesele, suntem un bun partener pentru că dăm mult (scutul de la Deveselu, achiziții de armament, prezență permanentă în teatre de operații) și cerem extrem de puțin (un ajutor financiar militar situat la jumătatea valorii celui acordat  Poloniei, o prezență americană semnificativă și investiții economice minore).

SUA vor cere cu siguranță o prezență sporită în Afganistan (costisitoare de altfel) și vor aștepta ca România să solicite ceva,ceea ce este puțin probabil să se întâmple având în vedere incapacitatea decidenților de a negocia.

În caz contrar, americanii (în special militarii) vor ști să ofere ceea ce au mai oferit: simple contribuții de logistică și prezență militară, echivalente  efortului de război și nicidecum celui economic al țării noastre.

 

Secretarul Apărării al SUA, James Mattis în fața Congresului: „Nu vom învinge în Afganistan!” 

N-AU PUTUT SINGURI

Americanii au o serie de calități care îi fac incomparabili cu restul lumii. Dar au un defect care îi costă și ne costă foarte mult: incapacitatea de a recunoaște că greșesc. Și nu îi lasă nici pe alții să încerce soluții alternative.

În urma atentatelor din septembrie 2001, SUA au decis că se pot angaja singure în războiul împotriva Al-Qaeda și al regimului taliban din Afganistan și că nu au nevoie de NATO sau UE.În  timp s-a dovedit contrariul.

 Întregul mapamond a fost alături de americani atunci când au decis declanșarea ofensivei militare împotriva regimul taliban (regim sprijinit de CIA, cu arme și specialiști, pentru a lupta împotriva URSS), dar prea puțini au știut care va fi valoarea sprijinului pe care SUA îl vor solicita participanților.


Strategia pentru Afganistan (aplicată apoi și pentru Irak), a fost una centrată pe clean-hold-built adică în primă fază curățarea zonei,în faza a doua pe menținerea securității (cu foțele SUA, ale coaliției și apoi cele locale) și în ultima fază pe construcție (pe linii de efort date de construirea guvernării/adminstrației, economiei/bunăstării populației și, nu în ultimă instanță, pe construirea forțelor de securitate).


Românii s-au angajat în acest efort încă din anul 2002, convinși fiind că prin acest gest vom fi mai repede admiși în Alianța nord-atlantică.

Prezența noastră în război a însemnat trimiterea a 400 de militari, în rotații de câte șase luni, fiind angajați în operația Enduring Freedom, acționând în Kandahar, sub comanda SUA.

COALIȚIE DE VOINȚĂ ȘI EZITARE MILITARĂ

Două operaţii militare desfăşurate în Afganistan au încercat să stabilizeze ţara: Operaţia Enduring Freedom (OEF), care a reprezentat o operaţie combatantă de contra-insurgenţă, condusă de SUA, iar a doua, International Security Assistance Force (ISAF).

În cadrul Enduring Freedom, pornind de la ideea că până la realizarea unei construcții a forțelor de securitate afgane este necesară saturarea ariilor de operații, SUA au trimis progresiv (până în anul 2010, când președintele Obama a decis reducerea forțelor) aproximativ 140.000 de militari.

Acțiunile desfășurate sub comanda americană au urmărit cu preponderență distrugerea bazelor talibane (acțiuni specifice ofensive) și s-au centrat mai puțin pe reconstrucție (această sarcină revenind națiunilor contributoare).

Numărul impresionant de militari americani a fost amplificat de peste 20.000 de militari aliați sau din coaliție, aparținând altor state.

2.300 de americani au fost uciși și alți 17.000 au fost răniți de la începutul războiului în Afganistan, în 2001.

Misiunea ISAF s-a limitat iniţial numai la Kabul, dar, din  august 2006, NATO a preluat comanda generală în Afganistan, comanda pentru cele două operații fiind comună,urmând să se realizeze dezarmarea miliţiilor, reforma sistemului de justiţie, instruirea forţelor armate şi ale poliţiei afgane, asigurarea securităţii alegerilor şi asigurarea sprijinirii eforturilor realizate împotriva producerii și comercializării narcoticelor.


Misiunea ISAF a fost primul semn că slăbiciunile alianței se vor reflecta în efectele din teatrul de operații.


Reușita misiunii în Afganistan era importantă pentru viitorul NATO, mai mulţi membri importanţi ai NATO, printre care şi SUA, au insistat asupra faptului că aliaţii trebuie să asigure voinţa politică care să contracareze revitalizarea amenințării talibane și Al-Qaeda și să găsească soluția politico-militară care să asigure succesul.

Operaţiile combatante  au continuat să se desfăşoare în sudul şi în estul Afganistanului, iar inechitatea împărţirii sarcinilor între membrii Alianței, rămânea un aspect de rezolvat în rândul forţelor coaliţiei, inclusiv pentru asigurarea încrederii propriei opinii publice și, mai ales, a celei din zona de criză.

   Se estimează că acest război a costat până acum 1.07 trilioane de dolari                                      

Sursa foto: Daniel L.Davis

Deciziile politice ale leadershipului american au făcut ca în anul 2014 (când și denumirea misiunii se schimbă în Resolute Support Mission), în Afganistan să avem aproximativ 13.000 de militari (din care 9.000  americani).

Misiunile acestor militari se rezumă la consiliere și sprijin logistic, acțiunile militare fiind doar cele de apărare a propriilor structuri.

FORȚELE DE SECURITATE AFGANE

Realitatea ne demonstrează că, deşi vorbim permanent de lecţii învăţate, birocraţia, interesele diferite ale organizaţiilor, promisiunile neonorate şi mai ales greşelile fundamentale ale unor decidenţi politici, îngreunează procesul de reconstrucţie a forţelor autohtone.

Neasigurarea fondurilor necesare sau lipsa instructorilor, cresc durata procesului de operaţionalizare a forţelor locale cu reflectare directă în cantitatea de forţe pe care coaliţiile trebuie să le disloce într-un teatru de operații.

Nivelul de pregătire şi echipare nu permite încă unităţilor Armatei Naționale Afgane să execute misiuni majore fără asistenţa forţelor de coaliţie, mai ales la nivel mai mare de batalion. Problemele logistice de înzestrare şi mentenanţă continuă să existe, nu toţi militarii având echipamente complete, iar numărul de vehicule blindate este redus (un exemplu în acest sens fiind cel din iulie 2006, când administraţia SUA anunţa asigurarea a două miliarde de dolari pentru echipare în următoarele 18 luni, dar au alocat doar 287 milioane $).

Diversitatea programelor, alăturată diversității națiunilor contributoare (fiecare cu un tip de doctrină militară și strategie de instruire), a făcut ca anii 2002-2010 să fie marcați de eterogenitate structurală și de capabilități de acțiune militară mult diversificată.


România a trimis soldați și nu generali. Strategia au făcut-o SUA, iar România a executat-o.


România s-a comportat în acest conflict după o tipologie predictibilă, aceea a neimplicării și a executării ordinelor altora.

Nimeni nu poate emite pretenții ca o țară de mărime medie să facă mari strategii de reconstrucție a unui stat aflat în colaps, dar ideea de a intra și de a te menține cu un efort material și uman consistent pentru mai mult de 15 ani, pare să fie ieșit din orice normalitate.

Dacă participarea din anul 2002 a presupus o misiune de pază a facilităţilor din Kandahar, cu efectivele unui batalion de infanterie (405 militari), în anul 2006, la un scurt bilanț, se constata că România dislocase un număr de 3.200 de militari (rotind un număr de 8 batalioane de infanterie).

Începând cu anul 2006, militarii români preiau aria de responsabilitate Zabol (la început cu un numar de 400  de militari) și ajung în anul  2010 să disloce un task-force format din elemente de comandă, structuri de manevră, informaţii și logistică, ale căror efective depășeau 1.700 de militari.

Citește AICI  despre ARMELE PSIHOLOGICE folosite în acest război, domeniul în care românii au avut comanda la nivelul coaliției NATO

Până în anul 2013, România continuă acțiunea (în cadrul ISAF, dar sub comanda unei brigăzi americane), cu același număr de 1.700 de militari, urmând ca din anul 2013 să reducă numărul la aproximativ 500 de militari.

Un scurt bilanț arăta că până în 2014 fuseseră angajați în teatrul de operații aproximativ 14.000 de militari (cifra este impresionantă, având în vedere bugetul apărării în acea perioadă).

Dacă facem un minim calcul al anilor care au urmat, constatăm că cifra militarilor dislocați trece ușor de 18.000 de militari (vorbim doar de unitățile de manevră și mai puțin de structurile de instructori militari sau de forțele MAI).


În toți acești ani, România nu a fost un contributor strategic (nu a avut decidenți cu rang înalt, nu a construit și nici nu a  participat la vreun punct de reconstrucție provincial), dovedindu-se doar un bun executant și un partener necondiționat.


Strategia generalului Stanley A. McChristal de câștigare a inimilor și minților  a fost uitată.

Este greu de judecat cui aparține greșeala privind schimbarea misiunii forțelor NATO din Afganistan: liderilor NATO, sătui de război, sau președintelui Obama, care dorea să își țină promisiunea electorală? Cert este că neimplicarea forțelor NATO în misiuni de luptă a dat câștig de cauză mișcării talibane și ISIS.

Generalul McChrystal,  comparativ cu alți generali care au condus forțele în Afganistan, a avut o abordare complexă a situației, punând accent pe relațiile dintre acțiunile din interiorul statului (acțiuni militare și de reconstrucție)  și cele din exterior (în special cu Pakistanul și Rusia), printr-o adevărată diplomație militară.

Rezultatele efortului său s-au văzut în anul 2010, dar lipsa de diplomație în relația cu decidentul politic  a făcut ca acesta să își dea demisia și odată cu plecarea sa, strategia să nu mai fie atât de comprehensivă.

Planurile noilor comandanți au fost centrate pe delegarea responsabilităților către forțele de securitate afgane (forțe armate și cele ale poliției). Deși numeric stau bine (200.000 de militari, 160.000 de polițiști naționali și 45.000 de polițiști locali), având un grad apreciabil de dotare, suferă din cauza corupției și predispoziției de a trece în tabăra adversă, dând semne clare că singure nu pot (și uneori nu vor) să lupte împotriva talibanilor.

Noua strategie, aplicată pe fondul creșterii prezenței soldaților ISIS și pe sprijinul clar al Rusiei pentru insurgenți (fapt certificat și de oficiali militari),  a arătat că este imposibil să se obțină o rată certă de succes.


Alături de creșterea numărului de soldați, SUA trebuie să aducă la masă Rusia și Pakistanul.


Puterile mari nu se războiesc între ele, ci caută conflictele de proximitate care să le angajeze în acțiuni pe termen lung, slăbind încrederea populației în decizia politică.

Rusia nu a uitat lecția din Afganistan și folosește aceleași metode pentru a slăbi potențialul de manifestare a NATO (și implicit a SUA) atât în Afganistan, cât și în Siria, pentru a-și oferi un spațiu mare de manevră în estul Europei.

Strategia SUA de a se menține la distanță de Irak și Siria (în sensul prezenței masive a trupelor la sol), combinată cu permanenta presiune asupra Europei de a fi mai angajată, dar și cu îndemnul președintelui de a nu mai aplica modelul american de reconstrucție socială pentru țările aflate în derivă, este notă clară că America va căuta să rezolve problemele lumii implicând tot mai mult Europa.

Declarația presedintelui Trump, cu privire la suplimentarea numărului de soldați, nu ar trebui să ne intereseze dacă nu am avea convingerea că și României i se va cere să fie între cei care suplimentează efortul din teatrul de operații.


România nu poate fi doar cumpărător și contributor pentru că  aceasta este postura  unui perdant.


Așa cum am mai subliniat, este greu pentru o țară de mărime medie să facă politică internațională de forță, dar nu există impedimente pentru a negocia câștiguri materiale, pe termen scurt, mediu și lung.

Un calcul sumar (în care se includ doar diurnele de delegare, costul cazării și hrănirii) cu privire la cheltuielile României în cei 15 ani de participare în Afganistan, ne duce la suma de aproximativ 150 de milioane de euro. Cu această sumă se puteau achiziționa 110 de tancuri românești sau 25 dintre cele mai moderne tancuri de pe piața internațională.

Dacă analizăm care au fost contribuțiile SUA în domeniul militar (investiții în infrastructura și logistica instruirii), constatăm că în 20 de ani suma se ridică la aproximativ 325 milioane de euro, adică un sprijin echivalent cu cheltuielile noastre în Afganistan.

Se poate pune întrebarea legată de câștigul României, dacă privim și spre ceea ce presupune achiziția de sisteme de armament moderne (6 miliarde de euro pentru Patriot și sisteme de apărare antiaeriană cu rază scurtă, precum și un miliard de euro pentru sisteme de artilerie), având în vedere că investițiile americane în România sunt la un nivel modest,SUA ocupând poziţia a 14-a în topul statelor cu investiţii străine în țara noastră (2,06% din totalul investiţiilor străine).

Sintetizând, constatăm că pentru SUA, care știu să-și negocieze interesele, suntem un bun partener pentru că dăm mult (scutul de la Deveselu, achiziții de armament, prezență permanentă în teatre de operații) și cerem extrem de puțin (un ajutor financiar militar situat la jumătatea valorii celui acordat  Poloniei, o prezență americană semnificativă și investiții economice minore).

SUA vor cere cu siguranță o prezență sporită în Afganistan (costisitoare de altfel) și vor aștepta ca România să solicite ceva,ceea ce este puțin probabil să se întâmple având în vedere incapacitatea decidenților de a negocia.

În caz contrar, americanii (în special militarii) vor ști să ofere ceea ce au mai oferit: simple contribuții de logistică și prezență militară, echivalente  efortului de război și nicidecum celui economic al țării noastre.

http://www.qmagazine.ro/

Acest articol a fost publicat în ARMATA(Afganistan). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.