România n-are spitale, dar face stadioane de cinci stele. Încă o arenă de lux va fi construită în București


România n-are spitale, dar face stadioane de cinci stele. Încă o arenă de lux va fi construită în București

În anii ’80, când a existat un vârf în fotbalul din România, stadioanele arătau jalnic, iar acum rolurile se inversează. Fotbalul este la pământ, dar avem stadioane de lux în care se investesc sute de milioane de euro.

National Arena, Cluj Arena, arena din Ploiești sau stadionul din Craiova sunt doar 3 dintre stadioanele nou apărute în România. Alte 4 arene vor fi construite în București pentru meciurile organizate de România pentru Campionatul European 2020: Steaua, Dinamo, Rapid și Arcul de Triumf.

Dinamo n-are o echipă decentă în acest moment, însă, cu siguranță, va avea un stadion ultramodern pe viitor.  Arena clubului din șoseaua Ștefan cel Mare e acum, în mod oficial, inclusă pe lista stadioanelor ce vor fi reconstruite pentru Euro 2020.

Cum nu s-a ajuns la o înțelegere cu Nicolae Badea pentru renovarea arenei actuale, noul stadion se va face pe locul actualului velodrom.

Compania Națională de Investiții (CNI) se va ocupa de construcția arenei care va avea o capacitate de 20.000 – 25.000 de locuri și va costa maximum 37,5 milioane de euro.

Nu doar în București se construiesc stadioane. Și la Târgu Jiu se va ridica o arenă nouă, chiar dacă nu există o echipă de fotbal în acest moment.

https://www.activenews.ro/

Acest articol a fost publicat în ROMANIA(primarie). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.