Fost președinte al Colegiului Medicilor: ”Traficul cu organe pentru transplant”


Transplantul de organe are două mari probleme: discrepanța între cerere și ofertă de organe (raport 9:1, conform majorității statisticilor) și existența cadrului organizatoric și al specialiștilor (puțini) în domeniu. Lipsa de organe pe plan național a dus la dezvoltarea comerțului internațional cu organe, care a devenit o problemă importantă de politică de sănătate, nivelul său actual rămânând în mare parte necunoscut din cauza puținelor date disponibile.

Comerțul internațional cu organe nu mai reprezintă situații sporadice în medicina transplantului, vânzările de organe reprezentând o veritabilă industrie, care vehiculează sume mari de bani. Această activitate evidențiază incapacitatea sistemelor naționale din unele țări de a satisface cererile de organe pentru transplant, dar și lipsa unui cadru legal adecvat în alte țări, ceea ce indică faptul că este vorba despre o problemă de sănătate publică globală.

Convenția ONU contra Criminalității Internaționale Organizată include în definiția sa, privind exploatarea umană, și prelevarea de organe în (cu) scop lucrativ (comercial). În Recomandarea nr.1611 din 2003, privind traficul de organe în Europa, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a sugerat elaborarea unei strategii europene de luptă contra traficului de organe.

Potrivit Consiliului Europei, corpul uman cu diversele elemente ale sale, nu poate face obiectul unor activități comerciale, care generează un beneficiu material. Acest principiu figureaza în Rezoluția (78)29 a Comitetului de Miniștri și în declarația finală a celei de-a III-a Conferințe a Miniștrilor Europeni ai Sănătății (1987, Paris). El a fost consacrat prin articolul 21 a Convenției Europene privind Drepturile Omului în Biomedicină (Oviedo) și în cadrul Protocolului Adițional relativ la transplantul de organe și de țesut de origine umană (STE no186).

Articolul 22 al acestui Protocol interzice explicit traficul de organe și de țesuturi de origine umană. Pe 3 iunie 2003, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat și un raport, privind traficul de organe în Europa (Doc.9822, Comisia Problemelor Sociale, a Sănătății și a Familiei, raportor Vermot Mangold, Elveția, SOC), prin care se declară ilegal comerțul de organe (adică prelevarea, conservarea sau utilizarea unui organ, respectiv, a unui țesut uman, aparținând unei persoane decedate sau în viață), practicat în majoritatea cazurilor prin intermediul rețelelor de tip mafiot.

În acest raport există și mențiunea că: ″La scară planetară, traficul de organe nu este un eveniment (fenomen) nou. În anii 1980, experții au început să remarce o practică devenită curentă, cunoscută sub numele de «turism pentru transplant»: asiaticii bogați efectuau deplasări dese în India, precum și în restul regiunilor defavorizate ale sud-estului asiatic pentru cumpărarea de organe (vitale) de la donatori săraci.” Ulterior, această practică s-a extins și în Brazilia, iar ceva mai târziu și în Filipine. Conform unor documente clasate top secret ale OIP (Observatorul Internațional al Închisorilor) din 2004, se părea că și China ar face comerț cu organele prelevate de la deținuții executați. Acest lucru a fost confirmat, ulterior, prin anchete independente, dar nu s-a luat nici o măsură pe plan internațional.

Cea mai frecventă manieră de realizare a traficului internațional cu organe este prin intermediul primitorilor, care călătoresc în străinătate pentru a beneficia de transplant.Turismul pentru transplant nu înseamnă doar cumpărarea și vânzarea unui organ, dar și alte aspecte legate de comercializarea organelor pentru transplant. Această tranzacție este realizată de intermediari, care aranjează, pe de o parte, călătoria potențialului primitor, iar pe de altă parte, recrutează donatorii. De asemenea, în țările de origine ale primitorilor există facilitatori, care pot fi chiar medici sau oficiali ai ambasadelor unor țări. Există posibilitatea ca atât primitorul, cât și donatorul să călătorească într-o a treia țară, unde se va realiza transplantul.

Până în anul 1994 India a fost cea mai cunoscută țară în care organele pentru transplant puteau fi achiziționate de către pacienți străini. Începând cu introducerea în acestă țară, în anul 1994, a unei legi, care incriminează comerțul cu organe, traficul a scăzut, fără a dispărea complet, dar a crescut traficul cu organe pentru transplant în Pakistan și Filipine. Alte țări în care este raportată vânzarea de organe sunt Bolivia, Brazilia, Irak, Israel, Republica Moldova, Peru și Turcia, Columbia etc.

Conform unui raport al Organ Watch, principalele țări importatoare de organe sunt: Australia, Canada, Israel, Japonia, Oman, Arabia Saudită, SUA. Se estimează că în unele țări importatoare numărul de pacienți care primesc un transplant renal în străinătate, îl depășește pe cel al numărului de pacienți, care primesc un transplant în țara de origine. Global Observatory on Donation and Transplantation apreciază că în anul 2012 au fost efectuate în întreaga lume 114690 transplante de organe, iar OMS estimează că 10% dintre acestea au fost realizate în contextul traficului ilegal de organe. În Pakistan au fost realizate într-un an circa 2000 de transplante renale, dintre care în mai mult de două treimi dintre cazuri primitorii au fost cetățeni străini, iar în Filipine, dintre cele 400-500 de transplante renale realizate anual, 110 au avut ca beneficiari cetățeni străini.

Consecințele traficului ilegal cu organe se suprapun peste problemele generate de însăși vânzarea de organe (discutate anterior), la care se adaugă consecințele generate de caracterul ilegal și ne-cenzurat al tranzacțiilor. Acestea sunt de gravitate variabilă, dar pot fi devastatoare atât pentru donatorcât și pentru primitor. În rândul beneficiarilortransplantului de organe traficate ilegal se înregistrează o rată mai mare a complicațiilor medicale, de la transmiterea HIV și a virusurilor hepatitei B și C, până la deces. În ceea ce privește rezultatele transplantului, supraviețuirea beneficiarilor și a grefei sunt sub standardele acceptate internațional. Donatorii de organe pe piața ilegală sunt expuși la abuz, fraudă și coerciție, în condițiile în care motivația celor mai mulți dintre ei este sărăcia. Pe termen lung donatorii se confruntă cu scăderea capacității de a presta munci grele, scăderea șanselor de angajare și, implicit, scăderea veniturilor. Donarea în aceste condiții poate duce la deteriorarea stării de sănătate a donatorilor, ceea ce este cu atât mai grav cu cât aceste persoane nu beneficiază de monitorizare medicală pe termen lung.

În ultimii ani, se semnalează un fenomen nou, și anume, tranzacționarea organelor într-o modalitate cvasi-legalăExistând protocoale internaționale, privind transferul de organe, tot mai frecvent, specialiști din țările slab-dezvoltate sau sub-dezvoltate economic semnalează faptul că activitatea de transplant în țările lor este subminată în așa fel încât să existe un excedent de organe, care pot să fie transferate în țările dezvoltate. Transplantul, fiind o activitate medicală ”ultrabănoasă” unități puternice din țările dezvoltate ultilizează toate mijloacele pentru a avea acces legal la disponibilul de organe din țările sub-dezvoltate. Printre mijloacele acuzate de specialiștii din țările nedezvoltate economic sunt evidențiate piedicile în transferul de know-how, campanii de decredibilizare a sistemului de transplant din țările respective, piedici puse (inclusiv prin loby politic netransparent) în finanțarea acceptabilă a programelor de transplant etc. Costurile, în țările în curs de dezvoltare în practică, pentru transplant este de regulă cu 30- 50% mai mic decât în țările dezvoltate (această diminuare făcându-se pe seama costurilor forței de muncă). Însă aceste acțiuni fac ca transplantologia să nu se dezvolte (deși economic eficența este crescută), iar accesul la transplant să îl aibă doar persoanele potentate economic, care își pot permite să se trateze în alte țări.

Concluzia: rămâne a fi redactată de fiecare cititor.

P.S.1: Observ că, în România, deși are o legislație modernă în acest domeniu, cei care se ocupă de transplant nu au o soartă tocmai fericită. Transplantul de plămâni a fost blocat de Vlad Voiculescu, iar toți cei care au fost vârfuri în domeniu, au avut sau au probleme: profesorul Ionel Sinescu, profesorul Irinel Popescu, profesorul GrigoreTinică, profesorul Adrian Covic, profesorul Burnei și, recent, profesorul Luncan împreună cu Agenția Națională de Transplant. În același timp, campanii de presă au determinat o scădere alarmantă a donării de organe. În schimb, numărul celor care au apelat la spitale din Europa sau America pentru transplant a crescut. Cu decontare parțială de la CNAS – fonduri care au susținut deci unități medicale din alte țări. Simplă coincidență.

P.S.2.: În goana după organe pentru transplant s-ar putea ca filmul SF Insula (2005) să devină o realitate.

Autor: Vasile Astărăstoae

Vasile Astărăstoae

Reclame
Acest articol a fost publicat în SANATATE(donatori).. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.