Picătura de înțelepciune: Cel ce poate, face. Cel ce nu poate, îl învaţă pe altul. Cel ce nu poate nici măcar să-l înveţe pe altul,conduce!


1. Lumea este formată din leneși, care doresc să fie bogați fără să lucreze, și proști, care sunt gata să lucreze fără să se îmbogățească.

2. Acum, când am învățat să zburăm prin aer ca păsările și să înotăm pe sub apă ca peștii, avem nevoie de încă un lucru: să învățăm să trăim pe pământ ca oamenii.

4. Soțul ideal este acel bărbat care consideră că are o soție ideală.

5. Dacă noi doi avem câte un măr și facem schimb de mere, atunci ambii vom avea în continuare câte un măr.

Iar dacă eu am o idee, tu ai o idee, cu care facem schimb între noi, atunci fiecare va avea câte două idei.

6. Nu este periculos să fii sincer, mai ales dacă ești și prost.

7. Dansul este exprimarea verticală a unei dorințe orizontale.

8. Uneori trebuie să distraţi oamenii, pentru a-i distrage de la intenția de a vă spânzura.

9. Cel mai mare păcat în ceea ce privește atitudinea față de aproapele tău nu este ura, ci indiferența. Aceasta este adevărata culme a inumanității.

11. Nu există femeie căreia să-i spui „la revedere”, folosind mai puțin de 30 de cuvinte.

12. Este mai ușor să trăiești cu o femeie pasională decât cu una plictisitoare. Ce-i drept, ele sunt uneori strangulate, dar rareori sunt părăsite.

13. Alcoolul este anestezia care permite tolerarea operației numită viață.

14. Oamenii care nu au sentimentul de percepere obiectivă a realității, deseori îl numesc cinism.

15. Cel ce poate, face. Cel ce nu poate, îl învață pe altul.

17. Este plictisitor să îmbătrânești. Însă acesta este singurul mod prin care poți avea o viață lungă.

18. Unica lecție pe care o putem extrage din istorie, constă în faptul că oamenii nu învață din istorie nimic.

19. Democrația este ca un balon care atârnă deasupra voastră și vă determină să priviți în sus, în timp ce alții vă scotocesc prin buzunare.

20. Învățați să nu povestiți nimic nimănui. Doar atunci totul va fi bine.

21. Bunul-simț și hărnicia compensează lipsa talentului. Ați putea deveni geniul geniilor, dar, în schimb, vă ruinați prostește viața.

22. Rangurile și titlurile sunt acordate oamenilor ale căror merite statul le consideră incontestabile, iar poporul acestei țări nu le cunoaște.

23. Reputația este o mască pe care omul este nevoit să o poarte, precum pantalonii sau o jachetă.

24. Natura nu suportă pustietatea: acolo unde oamenii nu știu adevărul, ei umplu golurile cu presupuneri.

25. Omul este ca o cărămidă: arzându-se, el devine mai puternic.

P.S.  Un  corolar contemporan la punctul nr.15 spune : „Cel ce poate, face. Cel ce nu poate, îl învaţă pe altul. Cel ce nu poate nici măcar să-l înveţe pe altul,conduce.

http://ziarulrevolutionarul.ro

 

Acest articol a fost publicat în VIATA LIBERA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Picătura de înțelepciune: Cel ce poate, face. Cel ce nu poate, îl învaţă pe altul. Cel ce nu poate nici măcar să-l înveţe pe altul,conduce!

  1. Traian Ioan zice:

    Omul, persoana, care simte că există un Creator dar continuă să creadă, că este deștept fără să judece, face jocul evreilor imbecili care conduc lumea.
    Cenzura este dovada lipsei de inteligență.

    Apreciază

  2. Traian Ioan zice:

    Domnule Corneliu Berari,
    – Omul, persoana, care simte că există un Creator dar continuă să creadă, că este deștept fără să judece, face jocul evreilor imbecili care conduc lumea.
    – Cenzura este dovada lipsei de inteligență.
    – ignoranța este caracteristica specifică a conducătorilor care subzistă din minciună, hoție și crime.

    Poporul Român, al cărui cetățean sunteți și D-vs, este parte beligerantă al actualului Război Mondial declanșat odată cu crima oribilă efectuată de evrei în 1989,în ziua de naștere a evreului Iisus, considerat Dumnezeu Hristos.
    Pentru a nu pierde acest război, ca toate războaiele, prin trădare, vă chem la judecată să vă arăt unde greșiți.
    Vă chem la judecată pentru a vă corecta, nu pentru a vă scoate ochii sau a vă lua viața, cum continuă să facă evreii de când se cred poporul sfânt, ales de Dumnezeu.
    Să auzim numai de bine.
    Acest mesaj nu mi-a fost permis pe Active News pentru că:

    Am şters ceva postat de tine
    Se pare că un element de conținut postat de tine nu respectă Standardele comunității noastre.

    Traian Ioan
    La ce te gândești? mă întreabâ feisbucul. Îmi pun întrebarea: „la ce-mi folosește timpul petrecut pe internet dacă primesc tot felul de informații dar nu sunt lăsat să acționez pentru salvarea proștilor care se cred deștepți?” Întrebarea nu-i retorică; Eu nu dau doi bani pe filosofie. Toate filosofiile sunt apă de ploaie, mai rău,, împletire de cuvinte inutilă omului de rând, dar utilă „deștepților”, evreilor, sfinților. Primesc informații despre iminența războiului nuclear, de la poporul artificial american care-i condus de evrei imbecili. Nu pot să acționez din lipsă de engleză. Facebook. Primesc de la feisbuc amintiri! Ce să fac cu ele? Dacă le folosesc util pentru societate, mă blocați, crezându-vă deștepți, ca evreii. Postez în grupul „Dacia lui Zamolxe”, un jidan prost mă raportează și alt jidan prost de la voi de la Facebook mă blochează. Încerc să fac ceva util pe saitul unui alt Dac. Primesc mulțime de imeiluri cu informații. Ce să fac? Să-mi spun părerea la fiecare însemnă să-mi pierd timpul. Toată lumea dacică vede prostia evreiască. Ce rost are să repet la nesfârșit, ce toată lumea știe că: – evreii sunt proștii lumii care nu vor să-i asculte pe cei mai puțin proști decât ei, pe cei care le arată greșeala; – Biserica Ortodoxă Română, trădătorul cel mai important al nostru, al Dacilor, al urmașilor vechiului popor menționat de evrei în Biblia lor dar, acum, ignorat de ei; – Serviciul de Informații Român, plin de evrei, vrei să le arăți greșeala ei îți spun: „Noi nu mai suntem un serviciu restrictiv ca în trecut”, referindu-se la Securitatea al cărui colaborator am fost din ani ’50. Deci să fie clar: Ăștia nu vor să mai construiască Național Socialismul, singura societate Simbiotică! Nu mai scriu, că scriu degeba, ploșnitelor, paraziților de tot felul. Evreii împreună cu toți „sfinții”, sunt imbecilii lumii care nu au nici măcar un pic de rațiune, de judecată ca să poată înțelege că se sinucid. Nu vă explic mai mult pentru că mă ignorați, sunteți deștepți, dar imbecili lipsiți de Duhul Sfânt al Creatorul, Sântio.

    Permisiunea de a posta ţi-a fost blocată temporar
    Această blocare temporară va dura 24 de ore și nu vei putea posta pe Facebook până la expirarea ei.
    Dacă mai creezi postări care încalcă standardele noastre, contul tău va fi blocat timp de 3 zile. Dacă vor exista și alte încălcări după această perioadă, contul tău va fi blocat pentru un timp și mai îndelungat.
    Reține că este posibil să ștergem permanent conturile persoanelor care postează în mod repetat elemente ce nu sunt permise pe Facebook.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.