Neologismele… și ridicolul pe care cei proști nu-l observă


de Andrei Pleșu

Secretarele nu-şi mai spun decât manager assistant.
Cizmarii și chiloțarii sunt designeri.

Mă aşteptam să fie vorba de crize de aclimatizare şi de micile noastre snobisme de cetăţeni ai unei ţări mici, dar vioaie. Nici gând.
S-a ajuns la un nou limbaj de lemn, neologistic, întrebuinţat pe la posturi de radio şi de televiziune, iar cuvinte româneşti cât se poate de utile sunt înlocuite prosteşte de persoane care stau prost şi cu vocabularul limbii române, şi cu gramatica ei.

Tot soiul de absolvenţi şi absolvente de Spiru Haret, cărora li se adaugă politicieni inepţi şi comentatori care par să-şi fi luat doctoratul la un șpriț, înainte de a lua notă de trecere la română în liceu se dau în bărcile neologismelor, cu dezinvoltura prostului fudul.

Potrivit lor, nu mai avem prilejuri, avem doar oportunităţi.
Nu mai suntem hotărâţi să facem ceva, ci determinaţi.
Nu mai realizăm, ci implementăm.
Nu mai avem cazuri, ci spețe.
Nu ne mai ducem într-un loc, ci într-o locaţie.
Nu mai luăm în considerare, fiindcă anvizajăm.
Nu mai consimţim, ci achiesăm.
Serviciul de întreţinere a devenit mentenanţă.
Ceva care ţi se pare obligatoriu e un must!!!
Nu mai avem speranţe, deoarece am trecut la expectaţiuni.
Nu ne mai concentrăm, pentru că ne focusăm.
Și nu mai aşteptăm un răspuns, ci un feedback.
Nu mai avem frizeri și croitorese, avem hair stiliști și creatoare de fashion.

Cu alte cuvinte, deţinem o oportunitate pe care suntem determinaţi să o implementăm într-o locaţie pe care am anvizajat-o, achiesând la o mentenanţă care e un must şi asupra căreia ne focusăm în expectaţiunea unui feedback pozitiv.
Altfel, când ies din rol, îi auzi cu câte un neaoş şi superior „Hai să-mi bag…” sau cu concluzia absolut academică: „Un c***t!!!

http://www.yogaesoteric.net/

Acest articol a fost publicat în ROMANIA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Neologismele… și ridicolul pe care cei proști nu-l observă

  1. ecfloreanita zice:

    Andrei Pleșuvul e pe o cale destul de greșită! E normal să fie așa deoarece și olarul a devenit artist frământând lutul. Notează Lupule, cuvântul cheie, secretul divinității: AMBIȚII! Eu sunt Cerbul carpatin. vânează-mă!

    Apreciază

  2. Acta Diurna zice:

    Andrei Pleșuvul are din păcate MARE dreptate – de data asta. (în „SPEȚA” asta)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.