Istorie interzisă! Enigme care dezvăluie trecutul omenirii


În „Fantastica insulă a Paştelui”, Francis Maziere relatează extraordinara dezgropare a unui cap sculptat care nu seamănă cu nici unul din insula. Contrar tuturor capetelor de statui descoperite în acel loc, acest cap are barbă şi ochii cu faţete aşa cum poate vedea la statuile japoneze dogu. Şi, un alt fapt nu mai puţin remarcabil, două bare ies literalmente din cap.

Într-o altă parte a lumii, Jacques Bergier şi Louis Pauwels relatează şi ei despre imaginile preistorice ale unor fiinţe umanoide echipate cu accesorii având o aparenţă tehnică.
În munţii Hunan (Republica Populară Chineză) au fost descoperite reliefuri sculptate în granit reprezentând fiinţe îmbrăcate cu combinezoane de scufundători şi de astronauţi, ale căror capete se prelungesc în formă de trompă de elefant. Oare aceste trompe nu sunt nişte aparate de respirat?

Datarea fiinţelor cu trompă a fost stabilită la 45000 î.e.n.

La Kottenforst, o pădure situată la câţiva kilometri de Bonn, se află un stâlp metalic pe care oamenii îl numesc de secole omul de fier. Nimeni nu ştie de când datează această denumire şi nimeni nu a reuşit să explice originea acestui stâlp. Trebuie să spunem că se ridică la 1,3 m deasupra solului dar – conform estimărilor şi măsurătorilor efectuate cu magnet – intră în pământ până la o adâncime de 28 m.

Partea vizibilă prezintă o uşoară coroziune superficială, dar nici cea mai mică urmă de rugină.
enigme ale planetei. Acest stâlp este amintit prima dată într-un document din secolul al XlV-lea. Era considerat drept bornă de delimitare pentru un sat. În imediata apropiere a stâlpului există un sistem de galerii subterane şi se observă vestigiile unui apeduct roman. E ciudat faptul că apeductul nu este îndreptat în sensul obişnuit Eifel-Bonn sau Eifel-Koln, ci e orientat exact spre stâlpul misterios.
Părerea mea e că stâlpul a servit doar într-o anumită epocă drept „bornă”, fără ca asta să fie destinaţia iniţială. Nu prea văd o bornă vârâtă douăzeci şi opt de metri în pământ!

La Salzburg a existat mai demult o ciudăţenie, despre care J.V. Butlar spune:
Cine cunoaşte secretul zarului Gurlt? Cel mai ciudat lucru care a fost găsit vreodată într-un bloc de cărbune din terţiar, închis în acel bloc de milioane de ani! Acest zar aproape perfect a fost găsit în 1885. O dâră adâncă pleca din centru peste patru faţete. Celelalte două faţete erau uşor bombate. Zarul era făcut dintr-un aliaj de oţel pe bază de carbon şi nichel şi cântărea 785 grame. Conţinutul mic de sulf anula posibilitatea de a fi fost rodul unui fenomen natural. Savanţii nu au căzut niciodată de acord asupra posibilei origini a acestui obiect. El a fost expus până în 1910 în muzeul din Salzburg, după care a dispărut în împrejurări destul de neclare.

Dacă zarul respectiv data din terţiar, atunci mă întreb: ştiau maimuţele să fabrice oţel?
În 1972, arheologul englez Walter Bryan Emery a găsit într-o galerie subterană de lângă Sakkara (Egipt) o bucată mare de calcar. A început să spargă cu prudenţă blocul şi a găsit în interior o statuetă a zeului-soare Osiris. În momentul acela lui Emery i s-a făcut rău şi a căzut jos. Arheologul englez a murit două zile mai târziu într-o clinică din Cairo. Cauza decesului: infarct. Profesorul Emery era cea de-a douăzecea victimă a „blestemului faraonilor”.

gurlt - Istorie interzisă! Enigme care dezvăluie trecutul omenirii

Ce forţe misterioase au provocat atâtea morţi inexplicabile? S-ar putea ca aceste vestigii din vechiul Egipt să poată elibera forme de energie neidentificate până azi imediat ce te apropii de ele, imediat ce le atingi?

Examinarea cu raze X a mumiilor din Cairo a dus la descoperirea unor obiecte ciudate. United Press Internaţional a publicat raportul unui grup de arheologi care s-au ocupat de această activitate sub conducerea lui James Harris.

Razele X au scos la iveală prezenţa unui ochi sacru sub braţul stâng al lui Seti I (decedat în 1343 î.e.n.); Tutmes al III-lea (decedat în 1447 î.e.n.) poartă sub braţul drept un aparat despre care cercetătorii spun că ar fi o broşa de aur, regina Notmet poartă pe piept patru statuete mici şi o piatră ovală. Existenţa acestor „accesorii” nu a fost bănuită niciodată întrucât mumiile sunt unse cu o pastă răşinoasă cu aspect negricios care formează în jurul lor un strat gros.

https://www.efemeride.ro/

Acest articol a fost publicat în ISTORIA DESCONSPIRATA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.