Arhiva zilnică: 15/03/2018

Români geniali, dar puţin cunoscuţi


Putem observa cu stupoare cum chiar unii români afirma despre locuitorii acestei tari ca ar fi doar niste “barbari” înca de pe vremea dacilor, care n-ar fi stiut nici macar sa scrie (cum prezinta în unele articole “Academia Catavencu”) si … Continuă lectura

Publicat în ROMANI DESTEPTI | Lasă un comentariu

Veda Village, primul cartier construit special pentru vegetarieni


Unde se află și ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a-ți cumpăra un apartament?   Dacă sunteți un vegetarian, vă puteți muta, bineînțeles dacă vă permiteți financiar, în primul complex de apartamente pentru vegetarieni din Europa. Veda Village este deschis … Continuă lectura

Publicat în ALIMENTATIE (vegetarian) | Lasă un comentariu

SUA sunt cel mai mare stat terorist, iar Europa servitorul lor


„Există două prăpastii spre care se îndreaptă omenirea – una este cea a catastrofelor de mediu, care sunt iminente şi pentru prevenirea cărora nu avem mult timp şi oricum suntem pe calea greşită, iar cu cealaltă avem de a face … Continuă lectura

Publicat în INTERNATIONAL | Lasă un comentariu

IUBIREA ÎNSEAMNĂ SĂNĂTATE, PENTRU CĂ E O PARTE DIN NOI


”Acolo unde este iubire, este viaţă.”  Mahatma Gandhi 8 beneficii majore pentru sănătate când iubeşti (depinde cum!) Ca orice om, vrei să fii cât mai sănătos. Mai citeşti una, mai afli alta, încerci să faci ce e bine. Ştii că alimentele … Continuă lectura

Publicat în SEX - FAMILIE | Lasă un comentariu

Un an de la transformarea de către străini a halelor de panificație „Titan” în frigidere pentru pâinea congelată din Suedia!


FABRICA TITAN – ÎNCHISĂ DE STRĂINI! HALELE – transformate în FRIGIDERE pentru PÂINEA CONGELATĂ ADUSĂ DIN SUEDIA Fabrica Titan este cea mai cunoscută unitate de morărit și panificație din zona Bucureștiului. În ultimii ani, fabrica a reușit să se impună … Continuă lectura

Publicat în ALIMENTATIE(paine), DISTRUGERI | Lasă un comentariu

Trădătorul George Maior, lacheul americanilor


Sunt de acord că generalul Coldea este un personaj malefic, da’ George Maior, trădătorul care a subordonat SRI-ul serviciilor secrete americane și ale altor țări, este tatăl maleficilor! Sub conducerea slugoiului Maior, presupus mason, SRI a devenit o sucursală a … Continuă lectura

Publicat în POLITICIENI (vanduti) | Lasă un comentariu