Finlanda a gasit solutia lui Ceausescu de a nu mai avea boschetari: toata lumea primeste locuinte. Dreptul la locuinta trebuie sa fie un drept fundamental al omului!


Problema oamenilor fără adăpost este întâlnită peste tot, dar există o ţară care a reuşit să găsească o soluţie, care nu putea fi mai simplă, scrie The Guardian.  De exemplu, în Marea Britanie, numărul persoanelor fără adăpost a crescut cu 134% din 2010 până în prezent. În schimb, Finlanda a reuşit să scadă acest număr cu 35% într-o perioadă similară de timp. Guvernul finlandez urmăreşte acum să eradicheze acestă situaţie în următorii ani. Şi se pare că soluţia sa este dureros de simplă şi oarecum evidentă: să fie oferite locuinţe persoanelor fără adăpost.

Acest lucru face ca locuirea să fie privită ca un drept fundamental al omului”, mai degrabă decât să fie condiţionată de activităţi precum participarea la consultaţii pentru combaterea viciilor sau îmbunătăţirea sănătăţii mintale, după cum spune Juha Kaakinen, care a coordonat mare parte din munca pentru a rezolva această problemă în Finlanda. Acest lucru este fundamental diferit de modelul din Marea Britanie, unde locuinţele stabile sunt oferite ca o „recompensă” pentru participarea la servicii de tratament. Problema cu această metodă este evidentă, însă: cum ne putem aştepta ca oamenii să abordeze probleme complexe de genul viciilor sau sănătăţii mintale atunci când sunt expuşi haosului vieţii pe străzi?

Scepticii vor argumenta că acordarea de locuinţe persoanelor fără adăpost este o reţetă pentru dezastru. Nu doar subvenţionăm dependenţa? Nu vom ajunge să plătim facturi uriaşe când totul merge prost? Nu au nevoie oamenii de o motivaţie ca să îşi pună vieţile înapoi pe roate şi să participe la servicii de tratament? De fapt, nu. Dovezile din Finlanda arată contrariul. Atunci când oamenii primesc case, atât numărul persoanelor fără adăpost scade radical, dar şi participarea la şedinţe de tratament creşte, iar ratele de recuperare ale dependenţilor sunt comparabile cu cele din abordarea „tratamentul primul”.

Chiar mai impresionant este că Guvernul face economii generale mai mari, prin simplul motiv că oamenii utilizează mai rar serviciile de ambulanţă de urgenţă, iar numărul celor care apelează la sistemul de justiţie penală este de asemenea mai mic.

https://www.cocoon.ro

Reclame
Acest articol a fost publicat în EUROPA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Finlanda a gasit solutia lui Ceausescu de a nu mai avea boschetari: toata lumea primeste locuinte. Dreptul la locuinta trebuie sa fie un drept fundamental al omului!

  1. Corina zice:

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.