Noua Europă de Est: Vișegradul tot mai puternic la 27 de ani


Grupul Vișegrad, V4,  a împlinit 27 de ani la 15 februarie 2018. Niciodată influența lui nu a fost atât de importantă. Contaminează astăzi întreaga regiune estică, centrală și balcanică europeană. Creat de Polonia, Ungaria și Cehoslovacia scindată în 1993 în Rep. Cehia și Slovacia, după ieșirea din comunism au hotărât să reînvie o  alianță veche de 700 ani și apoi să pășească cu acte în regulă în lumea occidentală, în Uniunea Europeană și NATO.

Dar după numai 10 ani de apartenență la dogmele și instituțiile Bruxellesului – cu doi ani mai puțini decât au trecut de la ocupația sovietică a Estului din 1944, până la prima ridicare împotriva ei în 1956, a ungurilor și polonezilor (revoluția din Ungaria și revoltele de la Gdansk) – vise s-au spulberat, speranțe s-au risipit, revolta a început contra unei birocrații mondialiste, a neoliberalismului economic și a tratamentului colonialist, ca țări de mâna a doua, toate aceste neajunsuri aduse de perfida și falsa integrare. V4 a început să revină cu picioarele pe pământ, de atunci încoace o falie a apărut de-a lungul fostei Cortine de Fier, și se adâncește pe zi ce trece…

Politici vechi de 700 ani: stăvilirea expansiunii germanice în Est

La nord de Budapesta, în ținutul Pest, într-o curbură făcută parcă să domolească apele Dunării, pe malul ei drept se află un mic orășel-cetate, Vișegrad, cu denumirea în slavă însemnând ”Acropole”. Așezarea domină de aproape  2 000 de ani fluviul și împrejurimile sale și a fost la început un castru roman la limes-ul dinspre Nord al Imperiului, în Pannonia, abandonat în secolul 5, în preajma căderii Romei și reconstruit ca fortificație militară în sec. 10 și 11 de către recent închegatul stat maghiar. Menționată prima dată la 1009, a fost distrusă de mongoli la 1242, ridicată la loc la 1325 de regele Carol I al Ungariei și a cunoscut, apoi, splendorile Renașterii, refăcută fiind de Matei Corvin la 1477-84 în stil gotic târziu, cu decorațiuni arhitecturale renascentiste, primele din Europa în afara Italiei, spre a-i fi reședință de vară. La 1526 a venit înfrângerea regatului maghiar, la Mochács, au urmat decenii îndelungate de pașalâc turcesc, uitarea și distrugerile Timpului. Refăcute de la 1934 încoace, castelul și domeniul Vișegrad au primit în 2000 toate privilegiile de care se bucură orașele țării.

”Renovată” i-a fost și istoria. În 1335 regele Carol I a găzduit la Vișegrad, vreme de două luni, un ”summit” est-european cu regele Boemiei, Ioan de Luxemburg și cel al Poloniei, Cazimir al III-lea. A fost o întâlnire urmată de o decizie vitală pentru asigurarea păcii în regiune și de o alianță defensivă împotriva Austriei Habsburgice, adică a expansiunii germanice către Est. După aproape șapte secole, la 15 februarie 1991, liderii Poloniei, Cehoslovaciei și Ungariei au format o alianță politică și militară regională, numită Grupul de la Vișegrad, V4. Astăzi, după 27 de ani și numai 14 de la intrarea în Uniunea Europeană, grupul V4 împreună este a 5-a economie a Europei, a 12-a lumii, are un PIB pe cap de locuitor de trei ori mai mare decât al României  și este pe cale să schimbe radical soarta UE – se ridică energic împotriva integrării impuse de Bruxelles, ca o formulă a expansiunii colonialiste a Germaniei în Europa de Est. Acum, V4 se prezintă deschis, pretutindeni, ca o soluție alternativă la o uniune  condusă defectuos de la ”centru” de bruxellocrați și lideri occidentali neoliberali, se pronunță pentru o ”Europă  a Capitalelor” împotriva federalismului autocratic, pentru naționalism, familia creștină, tradiționalism și împotriva migrației islamice, toate acestea fiind remedii pentru o Europă pornită pe căi greșite.

Din favoriți ai Occidentului imediat după 1989 – asistență financiară și investiții directe imediate, cele mai mari în fosta lume comunistă, transferuri tehnologice rapide, ascensiune prioritară în NATO și UE etc. – membrii V4 au ajuns rebeli și cruciați. Spre faima lor, au rămas ceea ce au fost vreme de 60 de ani. În 1956, la Gdansk și Budapesta au intrat în grevă ori s-au ridicat cu armele în mâini, au respins comunismul ca ”viitor luminos al întregii omeniri”, deci comunismul ca doctrină globalistă  și comenzile de la un centru străin, Moscova, la fel în 1968 la Praga  și în anii ’80  în Polonia. În 2018 resping globalismul tot ca ”viitor luminos al întregii omeniri”, dictatura corporațiilor și a  transnaționalelor, comenzile venite de la noul centru Bruxelles și dogmele asimilării prin distrugerea valorilor tradiționale și a lumii lor creștine. În 1989 țările V4 au dat jos un gard de sârmă ghimpată, pentru ca oamenii să ajungă liberi la Bruxelles, Berlin sau unde vor. În 2015 l-au pus la loc, pentru ca aceiași oameni ai lor să fie feriți de planuri antidemocratice, nesăbuite, pornite de la Bruxelles, Berlin, sau de unde-or veni ele.

Această incursiune în tema de ”cod portocaliu” Vișegrad se produce pe fondul acutizării crizei doctrinare actuale din interiorul capitalismului – a neoliberalismului și democrației de piață liberă. Catalizatoare ale ei au fost Brexitul, ultimele alegeri prezidențiale din SUA și lichidarea democrației electorale în Franța, prin transferarea directă  a ”politicianului universal” proaspăt fabricat (după rețeta hollywoodiană a ”Soldatului  universal”) Emmanuel Macron, din ”laboratoarele” secrete ale Băncii Rothschild, la Palatul Elysée. Între timp, în ”protektoratul” Rumänien al unei  Uniuni Europene de expresie germană, Reichsprotektorul Klaus Werner Iohannis, un alt mutant politic produs tot în pivnițe tainice, neoliberale, răspunde de  exploatarea economică fără derapaje și incidente a acestui hinterland de la marginea estică a UE, o megastructură birocratică în serviciul corporatocrației internaționale.

UE Vest – UE Est, față în față

Din nefericire, mulți vest-europeni se simt bine cu integrarea actuală, seculară, liberal-tehnocrată, ce a diluat identitatea lor națională. În sens contrar, est-europenilor le plac oportunitățile economice și prosperitatea aduse de integrare – și plătite fair play, întreit, cu muncă, disciplină și salarii mici – dar țin la identitatea lor națională. În 1989 n-au știut nici ei și nici vesticii că cei 50 de ani de opoziție necontenită făcută anterior unui sistem totalitar, colectivist, integraționist, i-au modificat ”genetic”, ca să spunem așa, în sensul că le-a adus o deprindere politică nouă, nebănuită: o rezistență acută, neobișnuită, la integrări și comenzi de la ”centru”, rezistență apărută astăzi împotriva acelorași dogme, de data asta listate în menu-ul capitalismului.

Criza migranților islamici a fost catalizatorul ce a declanșat în 2015 conflictul intracomunitar deschis între integrarea impusă din Vest și identitățile naționale din Est. Odată cu veneticii apăruți pe drumurile Balcanilor, totul s-a dat peste cap. Grupul Vișegrad, aproape adormit sau, să spunem, dezactivat de la intrarea în UE încoace, s-a trezit. Sub impulsul unui lider de marcă de la Budapesta, fostul liberal anticomunist devenit național-conservator și populist, Viktor Orbán, V4 s-a mobilizat, prima oară, pentru a asista Ungaria să-și protejeze frontierele. La granițe s-au ridicat bariere și într-un singur glas grupul a refuzat cotele de migranți dorite de Bruxelles. Experimentat, Orbán a jucat permanent la limita a ceea ce Bruxellesul putea tolera, în același timp a făcut concesii în alte subiecte decât imigrarea, pentru a crea o senzație de compensare. Formula se dovedește și azi a fi câștigătoare: el are sistematic inițiativa, și impune bruxellocraților jocul său. În paralel, menține o stare de veghe în Ungaria, adversarii sunt arătați cine anume sunt, imigrarea, Bruxellesul, George Soros. Populația este chemată să susțină aceste cauze, iar succesul politic – respingerea migranților, întărirea grupului V4, performanțe economice – îi conferă lui Orbán o poziție și prestigiu cum, poate, n-a mai avut-o niciun conducător maghiar, de secole.

Și Polonia, întărită după succesul PiS la alegerile din toamna 2015, unde problema migrației a fost în centrul atenției, s-a angajat pe calea iliberalismului pusă în mișcare de către Orbán. Metoda sa a fost adoptată de eminența cenușie poloneză Jaroslaw Kaczyncki, anul trecut un sondaj național a indicat că 57% dintre polonezi preferă să iasă din UE decât să primească migranți de altă religie. Și astăzi, pentru prima oară după perioada interbelică, Polonia redevine un motor regional, atât pe plan economic, cât și politic.

Duo-ul Ungaria-Polonia a fost, deci, inițiatorul reactivării și reîntăririi grupului Vișegrad. În Slovacia social-democratul, dar și populistul Fico, până recent prim-ministru, s-a aliniat la cele mai multe teme, în special migrația, iar în Cehia, venirea lui Andrej Babis ca prim-ministru și realegerea lui Milos Zeman ca președinte solidifică și definitivează turnura pro – Europa Centrală a țării.

Ceea ce se întâmplă astăzi nu este nimic mai puțin decât schimbarea grupului Vișegrad dintr-o înțelegere formală într-o alianță politică, economică, financiară, militară și chiar culturală. De la exercițiile comune ale armatelor V4, la multiplicarea evenimentelor culturale comune, liderii V4 pun la punct împreună o politică de coeziune regională fără precedent. Ei înțeleg, de asemenea, să demonstreze care anume model îl urmăresc și speră, încă, – fără a fi bănuiți de duplicitate – să vadă o uniune a țărilor europene unde există libertatea fiecăruia într-un cadru lipsit de forțe dominante, bazat pe voința de cooperare a membrilor ei, cu respectarea intereselor și a suveranității fiecăruia.

La sfârșitul lui ianuarie trecut șefii de guverne ai V4 s-au întrunit la Budapesta pentru a discuta, îndeosebi, crearea unei bănci regionale de dezvoltare. Anticipând o posibilă secăturire a fondurilor europene, din motive politice, V4 le vine în întâmpinare și, în egală măsură, vrea să marcheze începutul unei noi etape pe calea luării destinului său în propriile mâini, și a independenței. “Avem cuvintele-cheie care ne unesc: Dumnezeu, patrie, familie, securitate, muncă, onoare, bun simț, suveranitate, libertate“, prin aceste cuvinte rostite la reuniune Viktor Orbán, vorbind în numele V4, a stabilit liniile directoare urmate de Vișegrad, ca un grup dizident în cadrul UE. Este vorba de un grup uriaș, de 65 milioane de europeni, cât o Franță ca teritoriu și populație, care resping viziunea neoliberală și libertariană, imigraționistă, laică și globalistă. O altă Europă este posibilă, iar V4 înțelege prea bine să o aducă la viață.

Altminteri, V4 nu își ascunde intențiile: așa precum a spus recent Babis al Cehiei, UE trebuie reformată, astfel încât să evolueze către ceva care să semene mai mult cu V4. Premierul ceh ar dori “depolitizarea Comisiei Europene“ și să se ajungă la hotărâri mai consensuale, mai colegiale, a guvernelor europene. Bineînțeles, așa ceva sună puțin realist, așa cum stau lucrurile în momentul de față. Dar faptele arată că astăzi Junker trebuie să negocieze cu V4. Grupul Vișegrad a reușit să se impună ca un actor politic major în Europa, cu idei care trebuie luate în seamă.

Cine are dreptate, cine va controla viitorul? Tot ce știm acum este, că populația Europei de Vest a îmbătrânit mult și că apatia electoratului acolo s-a cronicizat, în timp ce în Est partidul Lege și Justiție al lui Jaroslaw Kaczynski, naționalist, creștin, tradiționalist și ultra eurosceptic a câștigat ultimele alegeri cu grupul de votanți de 18-29 de ani, ieșiți în număr impresionant la urne. Și mai știm ceva. În august 2017, înalți responsabili ai UE admiteau că Uniunea nu dispune de instrumentele necesare pentru a forța un stat membru să facă ceva anume, dacă a hotărât să ignore ceea ce Bruxellesul consideră că reprezintă valori fundamentale ale construcției europene. Și adăuga un alt înalt diplomat al Uniunii: ”Situația în Polonia se deteriorează rapid, ne îndreptăm către declanșarea fazei I-a a articolului 7 (privind ridicarea dreptului de vot al țării în dispută, n.n.). Dar, la sfârșitul zilei, îi putem forța? Nu, desigur. Mijloacele noastre sunt limitate”. În egală măsură, la aceeași discuție, alți politicieni de la Bruxelles s-au arătat îngrijorați de faptul că întețirea presiunilor asupra Varșoviei ar putea stârni în toate țările V4 un val de nemulțumiri anti-UE similar cu cel care a culminat în 2016 cu votul Marii Britanii, de a părăsi Uniunea.

Autor: Radu Toma

Flux.md

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în EUROPA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s