Testarea ipotezei „realismului local” prin alegerile umane aleatorii a arătat că „ciudata împerechere” a particulelor cuantice la distanțe uriașe care se produce instantaneu în afara timpului fizic, nu depinde de modul în care alegem să facem măsurătorile.


 Concluzie:

Așadar, la fel ca la ARUNCAREA MONEDEI (în care numărul stemelor tinde să devină tot mai mult egal cu numărul banilor pe măsură ce numărul de aruncări crește, fără a exista nici o interacțiune fizică care să determine acest lucru), „Împerecherea Cuantică a Particulelor” este un FENOMEN REAL, care însă NU e determinat de NICI O INTERACȚIUNE FIZICĂ (cunoscută sau nu), DIN LUMEA REALĂ

MAGIE CURATĂ, NU?

Nu. Acest lucru ne arată că Dincolo de Lumea Reală, există o Meta-Lume. Iar pe baza Legilor acestei Meta-Lumi, se Întrupează Lucrurile ce Apar în Realitatea Noastră. Ne aflăm în fața unor legi ale Posibilului. Mai exact, ne aflăm în fața unor legi ale Întrupării Posibilului în Realitate. Iar acest Posibil, vedem că Există, pentru că generează Realități, și că e în afara Timpului. De ce e în afara timpului? Pentru că vedem, că nu are nevoie de timp, pentru a se întrupa absolut instantaneu, uneori în moduri complet predictibile (ex. „entaglement-ul cuantic”), la distanțe uriașe.

Văzând toate aceste „Legi care nu-și au Originea în Realitate”, dar care determină, în mod fundamental, modul în care realitatea se întrupează, ideea unui Creator, care să fi creat acest univers „holografic”, despre care vedem acum că e generat de Legi ce-l Transced, apare din nou cu Putere

Sau dacă ateii progresiști (care se-nchină „la nimic”, sau „la nisip și la vânt”, ca și cauză fondatoare a Lumii), „au altă explicație”, în afara de a spune ca proștii mistici cum că: „trebuie să există o cauză materială”, care să cauzeze „entaglement-ul cuantic”, atunci când testul Bell tocmai asta spune „că nu există nici o cauză materială”, să vină și s-o spună. Deja ne prăpădim de râs, la ce aberații vor scoate :). Mai bine ar da cu banul și s-ar mira de magia rezultatului ce tinde mereu spre egalitate…

Cum să vă imaginați, intuitiv, „împerecherea/particulelor”? Imaginați-vă un ecran cu leduri. Care se aprind și se sting la o anumită frecvență. Când se aprind înseamnă că „apar în realitate”. Acum imaginați-vă că întotdeauna când un led se aprinde „roșu” într-o parte, un altul se aprinde întotdeauna, „verde”, în cu totul altă parte a ecranului uriaș. De ce? Pentru că așa e făcut „programul”, care aprinde Led-urile, ca să creeze imaginea TV sau cine știe ce altă realitate virtuală. Dar cuiva, care poate vedea doar ecranul, fără să poată vedea ce e în spate, i se pare miraculos că întotdeauna când se aprinde un „led verde” pe Lună, pe Pământ se aprinde „unul roșu”, sau invers. Testele Bell, arată că nu aprinderea led-ului roșu, determină aprinderea led-ului verde. Lucru la mintea cocoșului, dacă avem acum, modelul intuitiv (dar sigur primitiv), cu ecranul tv. Nu ledurile se influențează între ele, ci Programul din Spate, determină aprinderea ambelor led-uri și a tuturor celorlalte. Doar că acest program nu face parte din Realitatea Noastră. Noi suntem doar, „una din Imaginile ce are conștiința de a se auto-analiza”…Iar „Imaginea cu conștiință”, constată că e formată din miliarde și miliarde de led-uri care se aprind și se sting în moduri apropiate dar nu identice, părând din acest motiv, ca grupuri de led-uri să pară a fi simultan în locuri diferite. Mai mult, unele led-uri sau grupuri de led-uri, sunt „împerecheate”, în mod ciudat, și se aprind întotdeauna cu aceeași culoare, atunci când perechea lor, se aprinde cu o altă culoare (fenomen ce a primit numele de „quantum entaglement”).

Context

„Cuantic Entaglement” sau „Împerecherea Cuantică” nu ține de o Interacțiune Fizică din Realitatea Locală

Ideea că particulele se pot influența reciproc atunci când nu sunt deloc conectate, chiar și pe distanțe mari, ne scoate practic din tărâmul fizicii clasice și chiar al explicațiilor mecanicii cuantice, care observă doar că acest fenomen magic „se-ntâmplă”. Fenomenul se numește „împerechere cuantică” („quantum entaglement”).

Einstein nu a fost complet de acord cu ideea de „împerechere cuantică” din mecanica cuantică, și a sugerat că altceva se petrece în spatele scenei pentru a provoca această acțiune. pe care el a numit-o „înfricoșătoarea acțiune la distanță”.

Testul Bell are originile sale în dezbaterea dintre Einstein și alți pionieri ai fizicii cuantice, în principal Niels Bohr . O caracteristică a teoriei mecanicii cuantice în dezbatere a fost semnificația principiului incertitudinii lui Heisenberg . Acest principiu afirmă că, dacă se cunosc anumite informații despre o anumită particulă, există și alte informații despre acest lucru, imposibil de știut. Un exemplu despre acest lucru, se regăsește în observațiile privind poziția și impulsul unei anumite particule. Principiul afirmă că determinarea impulsului particulei face imposibilă o observație a poziției sale și invers.

În 1935, Einstein, Boris Podolsky și Nathan Rosen au publicat o reacție a lor, la faptul că mecanica cuantică prezice, că dacă mai multe informații despre o particulă dintr-o pereche de particule „împerecheate/încurcate cuantic”, pot fi observate, atunci, ştim cu precizie şi anumite proprietăți ale particulei pereche. Einstein şi ceilalți au spus că acest lucru ar fi posibil, numai dacă „informația/interacțiunea fizică” ar fi călătorit instantaneu între cele două particule.

Acest lucru produce un paradox care a devenit cunoscut ca „paradoxul EPR ” după cei trei autori. Se produce un efect simțit într-o singură locație din spațiu, care nu este rezultatul unei cauze care a avut loc în trecut, în raport cu ce există într-o altă locație din spațiu.

Această acțiune la distanță, dacă ar ține de o interacțiune fizică reală, ar încălca teoria relativității, permițând informațiilor între cele două locații să circule mai repede decât viteza luminii. 

Bazându-se pe aceasta, autorii au ajuns la concluzia că funcția undelor cuantice „nu oferă o descriere completă a realității”.

Ei au sugerat că trebuie să existe anumite „variabile locale ascunse” (interacțiuni locale necunoscute), pentru a explica comportamentul particulelor „încurcate”/”împerecheate”.

Într-o teorie a „variabilelor ascunse”, așa cum a prevăzut-o Einstein, aleatoritatea și indeterminarea observate în comportamentul particulelor cuantice ar fi doar aparențe.

De exemplu, dacă cineva cunoștea detaliile tuturor variabilelor ascunse asociate cu o particulă, atunci se poate anticipa atât poziția, cât și impulsul.

Incertitudinea care a fost cuantificată de principiul lui Heisenberg ar fi pur și simplu un artefact de a nu avea informații complete despre „variabilele ascunse”.

Mai mult, Einstein a susținut că variabilele ascunse ar trebui să respecte starea localității: Oricare ar fi variabilele ascunse, comportamentul variabilelor ascunse pentru o particulă nu ar trebui să poată afecta instantaneu comportamentul altor particule aflate departe. 

Această idee, numită „principiul localității”, își are rădăcinile în intuiția din fizica clasică că interacțiunile fizice nu se propagă instantaneu în spațiu.

Iată că „împerecherea cuantică” contrazice, acest principiul care stă la baza modelului nostru despre lumea reală. 

Aceste idei au făcut obiectul unei dezbateri continue între suporterii lor. În special, Einstein însuși nu a aprobat modul în care Podolski a formulat problema în celebrul ziar despre EPR.

În 1964, John Stewart Bell a propus faimoasa sa teoremă, care afirmă că nici o teorie fizică a variabilelor locale ascunse nu poate reproduce vreodată toate predicțiile mecanicii cuantice. Implicit în teoremă este propunerea că determinismul fizicii clasice este fundamental incapabil să descrie mecanica cuantică. Bell a extins teorema pentru a oferi ceea ce va deveni fundamentul conceptual al experimentelor de tip „teste Bell”.

Un experiment tipic implică observarea particulelor, adesea a fotonilor, într-un aparat proiectat să producă perechi „încurcate/împerecheate” și să permită măsurarea unor caracteristici ale fiecărui foton, cum ar fi spinul lor. Rezultatele experimentului vor putea fi apoi comparate cu ceea ce a fost prezis atât de „realismul local” și de cele prognozate de „mecanica cuantică”.

În teorie, rezultatele ar putea fi în concordanță cu ambele teorii (dar s-a dovedit că nu sunt).

Pentru a rezolva această problemă, Bell a propus o descriere matematică a „realismului local” care a plasat o limită statistică a probabilității acestei eventualități. Dacă rezultatele unui experiment încalcă inegalitatea lui Bell, variabilele locale ascunse pot fi excluse ca fiind cauza „împerecherii ciudate”.

Mai târziu, cercetătorii au construit bazându-se pe munca lui Bell, noi inegalități care servesc aceluiași scop și au perfecționat ideea de bază într-un fel sau altul.

Prin urmare, termenul de „inegalitate Bell” poate însemna oricare dintre o serie de inegalități satisfăcute de teoriile locale ale variabilelor ascunse;

în practică, multe dintre experimentele actuale folosesc inegalitatea CHSH. Toate aceste inegalități, ca și originalul conceput de Bell, exprimă ideea că asumarea „realismului local”, plasează restricții asupra rezultatelor statistice ale experimentelor pe seturi de particule care au luat parte la o interacțiune și apoi au fost separate.

Până în prezent, toate testele Bell au susținut teoria fizicii cuantice, și nu ipoteza variabilelor locale ascunse.

Am văzut deja nenumărate demonstrații de entanglement cuantic, chiar la nivel de atomi, dar este dificil pentru oamenii de știință să dovedească exact ce se întâmplă – există posibilitatea ca variabilele necunoscute ascunse care să provoace aceste efecte, așa cum a crezut Einstein.

Bell a fost cel care l-a contrazis pe Einstein arătând că dacă ar exista variabile (interacțiuni) fizice ascunse atunci o anumită inegalitate ar trebui să fie îndeplinită. Un experiment de testare Bell sau experimentul al Inegalității lui Bell , pur și simplu un test Bell , este un experiment de fizică din lumea reală conceput pentru a testa teoria mecanicii cuantice în raport cu alte două concepte: principiul localității și conceptul lui Einstein de ” realism local“ (de interacțiuni – variabile locale – ascunse, adică necunoscute).

Experimentele testează dacă lumea reală satisface realismul local sau nu, ceea ce presupune prezența unor variabile locale suplimentare (numite „ascunse” deoarece nu sunt o caracteristică a teoriei cuantice) pentru a explica comportamentul particulelor cum ar fi fotonii și electronii.

Conform Teoremei lui Bell , dacă natura funcționează în conformitate cu orice teorie a variabilelor locale ascunse (cu interacțiuni fizice locale necunoscute încă), atunci rezultatele unui test Bell vor fi constrânse într-un mod particular, cuantificabil.

Dacă un test Bell este efectuat într-un laborator și rezultatele nu sunt astfel constrânse, ele sunt inconsistente cu ipoteza că există variabile locale ascunse.

Astfel de rezultate ar susține poziția că nu există nicio modalitate de a explica fenomenele mecanicii cuantice în termeni de a da o descriere mai fundamentală a naturii reale care să fie în conformitate cu regulile fizicii clasice.

Multe tipuri de teste Bell au fost efectuate în laboratoarele de fizică, adesea cu scopul de a ameliora problemele de proiectare experimentală sau de configurare care ar putea, în principiu, să afecteze valabilitatea rezultatelor testelor Bell anterioare.

Aceasta problemă este cunoscută sub denumirea de „lacunele de închidere în experimentele testului Bell”. Până în prezent, testele Bell au constatat că ipoteza variabilelor locale ascunse este incompatibilă cu modul în care se comportă sistemele fizice cuantice.

Aici intră grupul de voluntari. Jocurile pe care le jucau prin intermediul telefoanelor inteligente și al altor dispozitive au fost proiectate pentru a genera numere complet aleatorii, o aleatorie care ar trebui să demonstreze că nu există seturi ascunse de variabile sau structuri la joc.

Numerele generate s-au folosit apoi într-o serie de teste cuantice din 12 laboratoare diferite, măsurând particule „împerecheate”, cum ar fi fotonii, într-o varietate de setări.

Aceste experimente sunt cunoscute din punct de vedere tehnic ca teste Bell , concepute pentru a valida ideea de entanglement cuantic. Pentru prima dată, această cercetare închide una dintre cele mai cunoscute lacune din testul Bell: că numerele utilizate sunt cu adevărat imprevizibile dar că particulele continuă să se „împerecheze” în mod ciudat în ceea ce se numește „quantum entaglement” sau ceea ce Einstein numea „acțiunea înfricoșătoare de la distanță”.

Știrea

Testarea ipotezei „realismului local” prin alegerile umane aleatorii a arătat că „ciudata împerechere” a particulelor cuantice la distanțe uriașe care se produce instantaneu în afara timpului fizic, nu depinde de modul în care alegem să facem măsurătorile.

Volumul Nature 557 , paginile 212 – 216 ( 2018 ) doi : 10.1038 / s41586-018-0085-3

Admis: 07 martie 2018

Publicat: 09 mai 2018

Abstract

Un test Bell este un studiu randomizat care compară observațiile experimentale cu viziunea filosofică asupra realismului local 1, în care proprietățile lumii fizice sunt independente de observația noastră și că nici un semnal nu călătorește mai repede decât lumina.

Un test Bell necesită „entanglement” distribuit spațial, detectare rapidă și eficientă și setări de măsurare imprevizibile 2 , 3 .

Deși tehnologia poate satisface primele două dintre aceste cerințe [4 , 5 , 6 , 7]

utilizarea dispozitivelor fizice pentru a alege setările într-un test Bell implică realizarea unor presupuneri despre fizica pe care o intenționați să o testați.

Bell însuși a remarcat această slăbiciune în utilizarea alegerilor fizice și a susținut că „voința liberă” a omului ar putea fi utilizată cu rigurozitate pentru a asigura imprevizibilitatea în testele Bell [8] .

În acest studiu raportăm un set de teste asupra realismului local care utilizează opțiunile umane, ceea ce evită ipotezele privind predictibilitatea în fizică.

Am recrutat aproximativ 100.000 de participanți umani pentru a juca un joc video online care stimulează introducerea rapidă, susținută a selecțiilor imprevizibile și ilustrează metodologia Bell-test 9.

Participanții au generat 97.347.490 alegeri binare, care au fost direcționate printr-o platformă web scalabilă la 12 laboratoare pe cinci continente, unde 13 experimente au testat realismul local utilizând fotoni 5 , 6 , atomi unici 7 , ansambluri atomice 10 și dispozitive superconductoare [11].

Pe o perioadă de 12 ore, la data de 30 noiembrie 2016, participanții din întreaga lume au oferit un flux sustinut de date de peste 1000 de biți pe secundă la experimentele care au folosit diferite date generate de oameni pentru a alege fiecare setare de măsurare.

Corelațiile observate contrazic puternic teoria „realismul local” și alte poziții realiste în scenarii bipartite și tripartite [12].

Rezultatele proiectului includ închiderea „lacunei libertății de alegere” (posibilitatea ca alegerile de setare să fie influențate de „variabilele ascunse” care să se coreleze cu proprietățile particulelor [13] ), utilizarea metodelor de joc video [14[ pentru colectarea rapidă a comportamentului uman – generate aleatoriu, și utilizarea tehnicilor de rețea pentru participarea la nivel mondial în știința experimentală.


 

Nota Redacției – Concluzie:

Așadar, la fel ca la ARUNCAREA MONEDEI (în care numărul stemelor tinde să devină tot mai mult egal cu numărul banilor pe măsură ce numărul de aruncări crește, fără a exista nici o interacțiune fizică care să determine acest lucru), „Împerecherea Cuantică a Particulelor” este un FENOMEN REAL, care însă NU e determinat de NICI O INTERACȚIUNE FIZICĂ (cunoscută sau nu), DIN LUMEA REALĂ

MAGIE CURATĂ, NU?

Nu. Acest lucru ne arată că Dincolo de Lumea Reală, există o Meta-Lume. Iar pe baza Legilor acestei Meta-Lumi, se Întrupează Lucrurile ce Apar în Realitatea Noastră. Ne aflăm în fața unor legi ale Posibilului. Mai exact, ne aflăm în fața unor legi ale Întrupării Posibilului în Realitate. Iar acest Posibil, vedem că e în afara Timpului. De ce e în afara timpului? Pentru că vedem, că nu are nevoie de timp, pentru a se întrupa absolut instantaneu, uneori în moduri complet predictibile (ex. „entaglement-ul cuantic”), la distanțe uriașe.

Văzând toate aceste „Legi care nu-și au Originea în Realitate”, dar care determină modul în care realitatea se întrupează în mod fundamental, ideea unui Creator, care să fi creat acest univers „holografic”, despre care vedem acum că e generat de Legi ce-l Transced, apare din nou cu Putere

Sau dacă ateii progresiști care se-nchină „la nimic”, sau „la nisip și la vânt”, ca și cauză fondatoare a Lumii, „au altă explicație”, în afara de a spune ca proștii mistici cum că: „trebuie să există o cauză materială”, care să cauzeze „entaglement-ul cuantic”, atunci când testul Bell tocmai asta spune „că nu există nici o cauză materială”, să vină și s-o spună. Deja ne prăpădim de râs, la ce aberații vor scoate :). Mai bine ar da cu banul și s-ar mira de magia rezultatului ce tinde mereu spre egalitate…

Cum să vă imaginați, intuitiv, „împerecherea/particulelor”? Imaginați-vă un ecran cu leduri. Care se aprind și se sting la o anumită frecvență. Când se aprind înseamnă că „apar în realitate”. Acum imaginați-vă că întotdeauna când un led se aprinde „roșu” într-o parte, un altul se aprinde întotdeauna, „verde”, în cu totul altă parte a ecranului uriaș. De ce? Pentru că așa e făcut „programul”, care aprinde Led-urile, ca să creeze imaginea TV sau cine știe ce altă realitate virtuală. Dar cuiva, care poate vedea doar ecranul, fără să poată vedea ce e în spate, i se pare miraculos că întotdeauna când se aprinde un „led verde” pe Lună, pe Pământ se aprinde „unul roșu”, sau invers. Testele Bell, arată că nu aprinderea led-ului roșu, determină aprinderea led-ului verde. Lucru la mintea cocoșului, dacă avem acum, modelul intuitiv (dar sigur primitiv), cu ecranul tv. Nu ledurile se influențează între ele, ci Programul din Spate, determină aprinderea ambelor led-uri și a tuturor celorlalte. Doar că acest program nu face parte din Realitatea Noastră. Noi suntem doar, „una din Imaginile ce are conștiința de a se auto-analiza”…Iar „Imaginea cu conștiință”, constată că e formată din miliarde și miliarde de led-uri care se aprind și se sting în moduri apropiate dar nu identice, părând din acest motiv, ca grupuri de led-uri să pară a fi simultan în locuri diferite. Mai mult, unele led-uri sau grupuri de led-uri, sunt „împerecheate”, în mod ciudat, și se aprind întotdeauna cu aceeași culoare, atunci când perechea lor, se aprinde cu o altă culoare (fenomen ce a primit numele de „quantum entaglement”.

Modelul Holografic al Universului, nu este „SF”, ci este singurul model plauzibil care stă astăzi în picioare

(FLUIERUL)

Acest articol a fost publicat în VIATA LIBERA(fizica cuantica). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.