Avem un „al doilea creier”, iar acum știm mai multe lucruri despre modul în care acesta funcționează


Pentru prima dată, oamenii de știință au observat modelul distinct al arderii neuronale care apare în timpul unei mișcări intestinale, iar aceasta nu are loc în creierul nostru! Sistemul nervos enteric (ENS), numit „cel de-al doilea creier”, este o rețea formată din milioane de neuroni care trăiesc în interior abdomenului și ajută la controlul tractului gastro-intestinal. Celulele din SNE sunt similare ca structură și funcție cu cele care se găsesc în creier și se află în strânsă legătură atât cu sistemul digestiv, cât și cu cel nervos central. Acest al doilea creier trimite și primește impulsuri prin neurotransmițători, înregistrează experiențe și reacționează la emoții.

„Este într-adevăr un creier. Primul nostru creier, asta dintr-o perspectivă evoluționistă. Este unul dintre marile mistere ale tractului gastro-intestinal”, a declarat Nick Spencer de la Universitatea Flinders din Australia, pentru ScienceAlert

Modul în care funcționează acest sistem la mamifere tocmai a devenit mai clar, după mai multe studii efectuate în laborator de cercetătorii de la antipozi. Spre exemplu SNE-ul unui șoarece de laborator conține aproximativ 400.000 de neuroni individuali. Folosind imagistica neuronală de înaltă rezoluție și electrozi pentru a înregistra impulsuri electrice din țesutul muscular neted al animalelor, cercetatorii au detectat un model ritmic al arderii neuronale care implică câteva mii de celule ce declanșează contracția musculară în intestin.

Acest lucru reprezintă un model major al activitații neuronale în sistemul nervos periferic de la mamifere, lucru care nu a fost identificat anterior, mai notează autorii studiului. Activitatea sincronizată a SNE-ului a implicat activarea simultană a grupurilor mari de neuroni excitatori și inhibitatori, precum și a neuronilor intrinseci.

Deși SNE pare să funcționeze independent de creier, între cele două sisteme nervoase există o comunicare permanentă. De exemplu, SNE joacă un rol important în reglarea hormonilor care îi spun creierului când și cât să mâncăm. Neuronii SNE anunță creierul când suntem sătui și, în cazul în care am mâncat prea mult, poate declanșa starea de greață. Cercetările mai arată faptul că SNE transmite „semnale de fericire” creierului, declanșând o reacție în lanț care ne face să ne simțim mai bine. Așa se explică de ce, când se simt stresați, oamenii tind să mănânce alimente care le creează o stare de bine. Cercetătorii analizează posibilitatea de a stimula pe cale artificială SNE ca tratament pentru depresie.

sursa: https://www.sciencealert.com/you-have-a-second-brain-we-now-know-how-it-makes-you-poop-enteric-nervous-system

traducere și adaptare: Radu Ungureanu

http://www.cunoastelumea.ro

Acest articol a fost publicat în SANATATE(medicina). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.