A fost inventat programul ce poate ”vedea” câteva minute din viitor


În mare parte, tehnologia prezice cuvintele pe care am vrea să le scriem în continuarea unei fraze, însă un nou tip de software ar putea prezice acţiunile pe care le vom face în viitor.

Un nou proces dezvoltat de cercetătorii din cadrul Universităţii Bonn, Germania, ar putea anticipa cu acurateţe procesele pe care o persoană le va face în viitor. Conform Science Alert, programele din prezent, ce au ca scop anticiparea, pot prezice ce vom face doar cu câteva secunde înainte. „Dorim să prezicem durata şi perioada de desfăşurare a unor activităţi cu câteva minute sau chiar ore înainte de a avea loc”, a declarat principalul cercetător Jurgen Gall.

Scopul cercetării a fost de observare a modului în care programul poate crea o listă cu secvenţele acţiunilor, cu cel puţin cinci minute înainte ca acestea să aibă loc. Specialiştii au antrenat un program să ghicească ce va face un bucătar, din mai multe videoclipuri în care erau realizate micul dejun şi o salată. Iată un exemplu al unui astfel de videoclip mai jos:

Apoi au arătat programului un nou videoclip în care era prezentă o altă persoană ce pregătea o reţetă asemănătoare. În timp ce îl privea, programul deducea ce paşi vor urma şi care va fi durata acestora. Echipa a realizat două experimente în care au fost utilizate tipuri diferite de reţele neuronale artificiale. Însă, cu cât încercau să anticipe mai devreme acţiuni din viitor, cu atât realizau mai multe greşeli. „Pe perioadele scurte, acurateţea a fost de 40%”, a declarat Gall.

În etapa finală a experimentului, programul a putut prezice cu acurateţe acţiunile şi durata lor cu 3 minute înainte să aibă loc.

http://www.descopera.ro/

Acest articol a fost publicat în STIINTA-TEHNOLOGIE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la A fost inventat programul ce poate ”vedea” câteva minute din viitor

  1. simona zice:

    Pai sa foloseasca cartile de Tarot ,i-au doua cucuoane care au mai mers la ghicitoare si sigur o sa aibe un procent de cel putin 90%.Cucuanele oricum vor da 60% din casa pana sa mesteci cartile ,daca le mai citesti si fata e super simplu .Tampenie.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.