Utilizarea ocitocinei în produsele lactate şi efectele nocive ale acestei practici


Introducere

Ocitocina este un hormon secretat de hipofiza anterioară, atât la animale cât şi la om. Acest hormon este de natură proteică şi este transportat prin intermediul sângelui de la locul secretat la locul de acţiune. Din punt de vedere fiziologic, acest hormon este important pentru secreţia lactată deoarece determină contracţia celulelor musculare netede din jurul celulelor ce secretă laptele (în glanda mamară), organizate sub formă de alveole, şi de asemenea este foarte util la naştere, deoarece determină contracţia fibrelor musculare netede ale uterului pentru expulzarea fătului.

Utilizarea defectuoasă a ocitocinei de către fermieri

În Pakistan, din nefericire, ocitocina este utilizată în mod inconștient de fermierii de la sate pentru a stimula secreţia lactată la animale, fără să cunoască efectele dezastruoase pe care această procedură le are asupra animalelor. Fermierii recurg la injecţii cu ocitocină înainte de mulgerea vitelor, aproape de două ori pe zi. Scopul utilizării injecţiilor cu ocitocină la animale este de a obţine mai mult lapte şi astfel, profitul să fie mai mare din vânzare, dar fermierii nu cunosc efectele nocive ale acestei substanțe asupra animalelor. Crescătorii de animale utilizează ocitocina fără avizul veterinar, nu este nevoie de rețetă, iar ocitocina se găsește foarte ușor şi poate fi procurată chiar de la magazinul general din sat. Utilizarea acestui hormon este larg răspândită în industria produselor lactate în ciuda existenţei interdicției de a fi vândură în farmaciile obişnuite, cu excepţia cazurilor în care se vine cu reţetă de la medic.

Efectele dezastruoase ale ocitocinei folosite greşit la animale

Utilizarea ocitocinei la animale este o procedură total neetică, deoarece folosirea ei pentru a ajuta la evacuarea laptelui este dureroasă pentru acestea, întrucât declanșează contracții ale uterului vacilor, ceea ce le provoacă dureri imense. Utilizarea ocitocinei este interzisă în SUA prin Legea privind prevenirea cruzimii împotriva animalelor (1960), Secţiunea 12, prin Legea alimentelor şi substanţelor pentru consum contrafăcute, şi prin Legea controlului medicamentelor, şi din acest motiv ea nu se poate vinde fără reţetă de la medic. Legea interzice în mod clar „introducerea oricărei substanţe în organismul femelă al unui animal care dă lapte cu scopul de a extrage din animal secreţie lactată”. Oricum, acest medicament este în mare majoritate utilizat prin injectare directă.

Efectele secundare ale acestei substanţe nu se limitează doar la a face vacile să devină sterile mai devreme, ci de asemenea scurtează perioada de viaţă a animalelor, astfel cauzând pierderi economice pe termen lung. Utilizarea frecventă a ocitocinei la animale conduce, de asemenea, la scăderea ratei fătărilor, la scăderea calităţii laptelui produs şi la sacrificarea mai rapidă a animalelor. Experţii medicali au subliniat că utilizarea ocitocinei poate provoca dezechilibru hormonal în organismul animalelor şi afectarea sistemului reproductiv, reducând durata de viaţă a acestora. Utilizarea ocitocinei pentru obţinerea laptelui creşte de asemenea riscul de apariție a mastitelor, deoarece folosirea intensivă a acestei substanțe produce afectări ale celulelor ce sintetizează laptele.

Oamenii sunt în pericol

Există totodată numeroase efecte adverse la oameni datorate consumului de lapte obţinut de la animale supuse injectării cu ocitocină. Medicii specialişti au subliniat faptul că utilizarea acestei substanţe poate determina dezechilibru hormonal şi la oamenii care consumă acest lapte. Datorită dezechilibrului hormonal creat prin sursă exterioară de hormoni precum ocitocina din lapte şi produse lactate, vârsta la care fetele ating menarha a scăzut drastic de la 16 ani la 10 ani. Băieţii au fost diagnosticaţi cu ginecomastie (creşterea sânilor). Această practică vătămătoare pentru animale este totodată foarte periculoasă pentru oameni, care sunt făcuţi să consume, fără să știe, un hormon de sinteză. Oamenii se confruntă cu efectele dezastruoase ale acestui medicament (ocitocina de sinteză). Copiii sunt mai susceptibili la efectele acestei substanţe şi se știe că această substanţă produce probleme auditive şi scăderea vederii. Simptome obişnuite provocate de ingestia acestei substanţe de sinteză sunt epuizarea şi pierderea energiei; femeile însărcinate ar trebui să evite consumul de lapte contrafăcut cu ocitocină deoarece acest lapte poate provoca avort iar feţii născuţi pot prezenta diformităţi şi un nivel de rezistenţă scăzut. Utilizarea unui astfel de lapte, de asemenea, creşte riscul de hemoragie la mamă după ce a născut. Anumite femei pot fi hipersensibile la ocitocină şi aceasta poate împiedica alăptarea. Ocitocina afectează în mod serios creşterea din punct de vedere al dezvoltării hormonale în special la fetiţe, acestea ajungând la pubertate mult mai devreme. După ce ocitocina este injectată la vacă, iar laptele produs este consumat imediat de femeia însărcinată, poate exista posibilitatea de a apărea avort spontan, dar dacă laptele este fiert adecvat înainte de a fi băut, acest pericol poate fi evitat.

Sugestii

– Utilizarea ocitocinei la animale pentru creşterea producţiei de lapte ar trebui interzisă în mediul rural şi în zonele urbane şi periurbane, și ar trebui concepută şi implementată o politică de monitorizare strictă.
– Ocitocina nu ar trebui să fie disponibilă fără permisiunea medicului veterinar. Fermierii ar trebui educaţi cu privire la efectele adverse ale utilizării de ocitocină şi o platformă adecvată ar trebui furnizată departamentelor pentru extinderea șeptelurilor, în acest scop.
– Ar trebui luate măsuri ferme împotriva vânzătorilor ilegali şi a cumpărătorilor (de această substanţă).

În cele ce urmează vă prezentăm un studiu semnificativ privind utilizarea ocitocinei, elaborat de cercetătorii Nina Marsh, Dirk Scheele, Justin S. Feinstein, Holger Gerhardt, Sabrina Strang, Wolfgang Maier și René Hurlemann, în august 2017. Studiul a fost evaluat înainte de a fi publicat de Bruce S. McEwen, de la Universitatea Rockefeller din New York. Vă invităm să îl citiți folosindu-vă din plin discernământul, întrucât unele idei sunt năucitoare! Studiul pare a fi un manifest al Noii Ordini Mondiale, care promovează utilizarea ocitocinei în scopul de a adormi bunul-simț al cetățenilor rezonabili, transformându-i într-o turmă docilă, care acceptă orice i se spune!

Complianţa la normele sociale, crescută prin administrarea de ocitocină, reduce respingerea xenofobă

Semnificație

În contextul globalizării rapide, coexistenţa paşnică a culturilor necesită o înţelegere mai profundă a pârghiilor care determină comportamentul prosocial şi contracarează xenofobia.
Totuşi, condiţiile care susţin un asemenea altruism direcţionat către cei dinafara unui grup nu au fost determinate. În prezentul articol sunt prezentate rezultatele unui studiu dublu-orb, cu control placebo, care arată că o creştere a activităţii sistemului ocitocinei împreună cu realizarea de activităţi sociale de caritate pot ajuta la contracararea efectelor xenofobiei prin dezvoltarea altruismului faţă de refugiaţi. Aceste constatări sugerează faptul că o combinație între acţiunea ocitocinei şi norme altruiste de socializare reduce respingerea celor care nu aparţin grupului chiar la cei mai egoişti şi xenofobi indivizi şi, prin urmare, ar fi de aşteptat să crească uşurinţa cu care oamenii se adaptează la ecosisteme sociale care se modifică rapid.

Rezumat

Niciodată înainte oamenii nu au trebuit să se adapteze la medii sociale definite de o asemenea magnitudine a diversității etnice şi a diferenţelor culturale. Cu toate acestea, dovezi neurobiologice care să inspire strategii de reducere a sentimentul xenofob şi de creşte a cooperării altruiste cu cei din afara grupului sunt foarte puţine. Într-o serie de experimente realizate în contextul crizei actuale a refugiaţilor, a fost testată tendinţa de a face donaţii unor persoane aflate în nevoie (jumătate erau refugiaţi – persoane considerate din afara grupului, iar jumătate nativi – persoane considerate din interiorul grupului) a 183 de indivizi de tipologie caucaziană. Participanţi care au obţinut un punctaj mic pentru atitudini xenofobe au fost înclinați să manifeste altruism în mod preponderant față de cei din afara grupului, tendință care s-a accentuat după administrarea intranazală de ocitocină. Prin contrast, participanţii cu nivel ridicat de xenofobie nu au reuşit să manifeste un altruism robust faţă de cei din afara grupului. Această tendinţă a fost contracarată doar prin asocierea administrării de ocitocină şi impunerea de norme altruiste pe baza exemplului celorlalţi din grup, care au prezentat altruism. În acest fel a rezultat o creştere cu 74% a donaţiilor făcute refugiaţilor. În mod global, aceste constatări relevă condiţiile sociobiologice de fond ce sunt asociate altruismului direcţionat faţă de cei care nu fac parte din grup (grupul etnic/populaţional obişnuit), arătând că sugestiile sociale caritabile împreună cu creşterea activităţii sistemului ocitocinei reduc efectele xenofobiei prin facilitarea unui comportament prosocial faţă de refugiaţi.

În prezent suntem martorii uneia din cele mai mari mișcări a refugiaților după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Conflictele în derulare, persecuţiile şi sărăcia din Orientul Apropiat şi Africa au forţat dislocarea a mai mult de 65 de milioane de oameni începând cu anul 2015.

Primirea marelui influx de imigranţi nu doar testează atitudinea umanitară a ţărilor europene dar, de asemenea, cere popoarelor europene să se adapteze la o creştere rapidă a diversității etnice, pluralismului religios şi diferenţierii culturale.

Impulsul de adaptare la ecosisteme sociale în transformare este influențat de heterogenitatea considerabilă interindividuală. Rezistenţa la această tranziţie de obicei se însoţeşte de atitudini xenofobe şi, ca o consecinţă, alegerile din ultima vreme din Europa au favorizat candidaţii care şi-au exprimat deschis atitudinile xenofobe faţă de refugiaţi. În acelaşi timp, munca voluntară pentru ajutorarea imigranţilor în ţările care i-au primit a atins cel mai înalt nivel şi este estimată la peste 1,6 milioane de ore pe lună, doar în Germania. În faţa tensiunilor în creştere născute de diferenţele de etnicitate, religie şi cultură, există o nevoie urgentă de strategii care să faciliteze integrarea socială a refugiaţilor în societăţile caucaziene.

Ca urmare a proceselor selective de evoluţie, fiinţele umane prezintă o înclinare autentică de a diferenţia membrii grupului din care fac parte – noi – de cei din afara grupului de care aparţin – ei. Această dihotomie este adaptativă, deoarece membrii din interiorul grupului nu ar fi putut supravieţui fără cooperare altruistă (care este dată de bunăvoinţa şi reciprocitatea altor membri din grup). Abia recent neuroştiinţele au început să cerceteze componentele biologice ale cooperării altruiste şi au identificat sistemul ocitocinei (OXT) – o cale de semnalizare peptidică, conservată de-a lungul evoluţiei speciilor, care există în hipotalamusul mamiferelor – ca fiind un modulator cheie al comportamentului altruist. Aceste rezultate au putut fi obţinute prin observarea tendinţelor comportamentale după administrarea intranazală de OXT – s-a constatat că printr-o astfel de administrare, OXT pătrunde la nivelul creierului şi modulează dispoziţia de răspuns neural şi comportamental. În mod specific, s-a arătat că OXT creşte cooperarea socială, generozitatea şi empatia; induce un răspuns altruist favorizând trecerea de la tendințe non-sociale către priorităţi sociale; şi consolidează preferinţele parohiale pentru ostilitate faţă de cei dinafara grupului şi centrarea pe membrii grupului. Ultimul efect menționat este în concordanță cu descoperiri ale unor studii pe teren asupra cimpanzeilor la care s-a observat, prin măsurarea nivelurilor de OXT, că niveluri crescute de OXT apăreau în cazul creşterii coeziunii în interiorul grupului în timpul conflictelor dintre grupuri. Mai mult, s-a observat că OXT facilitează conformarea la normele sociale. Normele sociale şi sancţiuni personale împotriva celor ce încalcă acest enorme – aspect definit ca pedepsire altruistă – au evoluat pentru a proteja tendinţele de conservare a grupului de erodarea acestuia prin intermediul unor motivații egoiste.

Parabola biblică a bunului samaritean (Luca 10:25 – 16:17) descrie o maximă etică – aceea de a ajuta străinii care sunt în restrişte. Aceasta nu surprinde doar esenţa comportamentului altruist prin sublinierea valorii personale a lipsei de egoism faţă de alţii dar, de asemenea, reprezintă un exemplu formidabil al faptului că o cooperare altruistă impusă prin norme este limitată la interiorul grupului, dar se poate extinde la membrii din afara grupului în moduri care nu au fost nici înţelese suficient, nici cercetate sistematic. În acest material, noi formulăm ipoteza că stimulente normative care există concomitent cu o activitate crescută a sistemului OXT exercită o forţă motivaţională de inducere a comportamentului altruist faţă de străini chiar şi la cei mai egoişti şi xenofobi indivizi. Pentru a testa în mod specific această ipoteză, studiul de faţă a fost conceput pentru examinarea normelor sociale, aduse în atenție în prezenţa şi în absenţa tratamentului cu OXT (care crește complianța la norme), pentru eficacitatea acestora de a promova răspunsuri altruiste la subiecţi cu punctaj mare la testarea pentru xenofobie.

Experimentul 1

Rațiunea Experimentului 1 a fost de a genera indici normativi pentru a răspunde altruist față de refugiați, pe baza unei sarcini ce implica stimularea donării unei sume, în contextul crizei europene a refugiaților. Acest pattern a fost compus din 50 de scurte prezentări de cazuri autentice care descriau pe scurt nevoile personale ale unor oameni săraci, dintre care jumătate erau portretizați ca refugiați (din afara grupului) și, respectiv, jumătate ca nativi (din interiorul grupului). Nevoile personale au cuprins elementele pe care Națiunile Unite le-au definit drept standarde minime pentru a duce o viață sigură și demnă; adică accesul la hrană, locuință adecvată sau participarea la viața socială și culturală. Alocarea cazurilor din interiorul grupului / din exteriorul grupului a fost echilibrată între participanți pentru a exclude părtinirea sistematică. Subiecților le-au fost dați 50 de euro din care puteau să doneze maximum 1 euro pentru fiecare caz, restul (de la 0 la 50 de euro, în funcție de câți bani donau) rămânându-le ca plată personală. Înainte de testare, atitudinile ostile ale subiecților față de refugiați au fost evaluate prin măsurarea indicelui individual de xenofobie (Xi).

În experimentul 1, un total de 76 de studenți sănătoși de sex feminin (53) și de sex masculin (23) (cu vârsta medie 21,2 ± 3,0 ani) au finalizat sarcina de donare. În scopul de a genera o normă altruistă, subiecții au fost adunați într-o sală de lectură, permițând manifestarea presiunii de reputație pentru a determina potențialii donatori să răspundă mai generos. Într-adevăr, rezultatele arată că participanții au donat mai mult de 30% din suma care le-a fost oferită. Interesant este faptul că donațiile dedicate refugiaților au fost cu 19% mai ridicate (8,03 ± 6,74 euro) decât cele acordate localnicilor [6,71 ± 6,86 euro]. Această înclinație indică o preferință altruistă pentru cei dinafara grupului și a fost cea mai scăzută la cei cu scoruri mari ale indicelui de xenofobie (Xi) (r = -0,34; P <0,01) (Figura 1A). O analiză suplimentară care a inclus genul ca variabilă pentru subiecți a arătat că nici donațiile pentru localnici și refugiați, nici prejudecățile față de cei din afara grupului (donații către refugiați minus donații către localnici) nu au fost influențate de sex (toate P ≥ 0,86).

Figura 1. Condițiile socio-biologice care reduc efectele xenofobiei prin facilitarea comportamentului prosocial față de refugiați. (A) În Experimentul 1 (n = 76), donațiile altruiste pentru grupul extern au fost cele mai scăzute la cei care au înregistrat valori mari ale indicelui Xi (scoruri variind de la 1 = scăzut la 10 = ridicat). (B) În experimentul 2, un eșantion independent de 107 participanți de sex masculin a primit intranazal ocitocină (OXT) (n = 51) sau placebo (n = 56) înainte de a îndeplini sarcina de donare. OXT a favorizat o creștere a sumelor donate de 68% (pentru cei din afara grupului) și de 81% (pentru cei din grup). (C) Pe baza scorurilor Xi obținute de subiecți la evaluarea scalei de 7 elemente a inventarului amenințării realiste, eșantionul a fost median-dihotomizat (n = 54 scoruri Xi joase, n = 53 scoruri Xi ridicate). Persoanele cu scor Xi redus care au primit OXT (n = 26) și-au dublat donațiile către ambele grupuri, în timp ce peptida nu a generat generozitate la cei cu scoruri Xi mari (n = 25). (D) Asocierea OXT cu normele induse social în Experimentul 3 a determinat subiecții cu scoruri Xi mari să-și mărească donațiile pentru cei din afara grupului cu 74%.
OXT + Norm, oxitocină intranazală asociată cu o normă indusă social;
PLC + Norm, placebo intranazal asociat cu o normă indusă social.
Barele de eroare indică SEM. #P = 0,056; *P < 0.05; **P < 0.01.

Experimentele 2 și 3

Experimentele 2 și 3 au fost efectuate în cadrul acelorași studii controlate randomizate și au inclus un eșantion independent de 107 participanți de sex masculin (vârsta medie ± SD, 24,1 ± 3,2 ani). Înainte de testare, atitudinile lor ostile față de refugiați au fost măsurate prin indicele pentru xenofobie (Xi). Subiecții și-au auto-administrat intranazal o doză de de 24 UI ocitocină (OXT) sau placebo (PLC), cu instruirea și sub supravegherea unui experimentator orb (care nu știa ce conțineau dozele, placebo sau OXT), în conformitate cu cele mai recente recomandări standardizate. Ulterior, subiecții au fost plasați singuri în cabine de testare separate și li s-a dat să îndeplinească sarcina de donare stabilită în Experimentul 1 (Figura S1). În ceea ce privește valorile indicelui Xi al subiecților, eșantionul a fost median-dihotomizat, rezultând n = 53 scoruri Xi mari și n = 54 scoruri Xi mici.

O analiză a măsurătorilor variației în funcție de substanța administrată subiecților (OXT, PLC) și indicele Xi (scăzut, înalt), variabila „cadru” a cazurilor (din interiorul grupului, din afara grupului) și sumele donate ca variabilă dependentă a generat efectele principale ale tratamentului [F (1,103) = 4,64; P = 0,03; η2 = 0,04], indicele Xi [F (1,103) = 13,51; P <0,01; η2 = 0,12] și cadrul [F (1,103) = 24,70; P <0,01; η2 = 0,19]. Mai exact, OXT a promovat generozitatea atât față de cei dinafara grupului [OXT, 4,41 ± 5,73 EUR; PLC, 2,62 ± 3,00 EUR; t (73,90) = 2,00; P = 0,05; d = 0,40] cât și față de cei din interiorul grupului [OXT, 3,62 ± 5,44 EUR; PLC, 1,99 ± 2,58 EUR; t (69,88) = 1,94; P = 0,06; d = 0,39], evidențiată printr-o creștere a sumelor donate cu 68% (pentru cei din afara grupului), respectiv 81% (pentru cei din interiorul grupului) (Fig.1B). Mai mult, am detectat o interacțiune a încadrării într-o anumită categorie cu indexul Xi [F (1,103) = 12,15; P <0,01; η2 = 0,11]; adică, indiferent de tratamentul OXT, donațiile celor cu scoruri Xi mici au fost cu 31% mai mari pentru cei dinafara grupului decât pentru cei din interiorul grupului [t (53) = 4.99; P <0,01; d = 0.22], care reproduce favorizarea celor dinafara grupului observată în Experimentul 1. Așa cum era de așteptat, această înclinație către cei dinafara grupului a fost absentă la subiecții cu scorurile Xi mari, ale căror donații nu au fost semnificativ diferite pentru cele două grupe [dinafara grupului / din grup; t (52) = 1,43; P = 0,16; d = 0,09]. O interacțiune suplimentară între tratament și indexului Xi [F (1,103) = 5,43; P = 0,02; η2 = 0,05] reflectă ineficiența tratamentului cu OXT ca unică măsură pentru a induce generozitatea la subiecții cu scorurile Xi ridicate (toate valorile P> 0,75), în timp ce peptida a dublat donațiile celor cu scoruri Xi mici atât pentru cei din afara grupului [t (34,52) = 2,40; P = 0,02; d = 0,68] cât și pentru cei din interiorul grupului [t (31,20) = 2,37; P = 0,02; d = 0,68; Fig.1C].

Figura S1. Proiectul sarcinii experimentului 2. Sunt date exemple de prezentări ale unor cazuri de persoane din interiorul grupului și din exteriorul grupului, utilizate în Experimentul 2. În total, sarcina a constat din 50 de astfel de prezentări care descriu pe scurt nevoile personale ale oamenilor săraci, jumătate dintre aceștia fiind încadrați ca refugiați (din afara grupului) și cealaltă jumătate ca indigeni (din interiorul grupului).

Pentru a răspunde la întrebarea dacă asocierea unei norme induse social și administrarea intranazală de OXT ar putea amplifica răspunsurile altruiste la persoanele cu scoruri pentru xenofobie (Xi) mari, sarcina a fost reiterată în Experimentul 3, însă de această dată fiecare prezentare de caz a inclus, de asemenea, media donațiilor făcute de toți subiecții de sex masculin și feminin înscriși în Experimentul 1 (Figura S2). O măsurare repetată ANOVA cu „normă” (prezentă, absentă) ca o variabilă suplimentară în ceea ce-i privește pe subiecți a evidențiat o interacțiune în trei sensuri între tratament, indexul Xi și norma indusă social [F (1,103) = 5,51; P = 0,02; η2 = 0,05].

Fără a fi surprinzător, abaterea de la normă a fost relativ scăzută pentru persoanele cu valori scăzute ale Xi datorită tendinței lor altruiste distincte afișate în Experimentul 2, care este în concordanță cu un efect cu tendință-spre-semnificativ al administrării normei la subiecții tratați cu PLC [din afara grupului, t (27 ) = 1,73 (P = 0,095; d = 0,34); (27,0) = 1,87 (P = 0,07; d = 0,35)] și niciun efect asupra subiecților tratați cu OXT (toate valorile P> 0,40). În mod incitant, aplicarea OXT împreună cu norma altruistă i-a determinat pe subiecții cu scoruri Xi ridicate, care au fost rezistenți la oricare dintre aceste intervenții aplicate separat (toate valorile P> 0,64), să-și mărească donațiile pentru cei dinafara grupului cu 74% [3,11 ± 3,37 cu normă vs 1,79 ± 2,14 EUR fără normă; t (24) = 2,61; P = 0,02; d = 0,47; Fig. 1D]. Acest efect a fost mai slab pentru cei din interiorul grupului [2,46 ± 2,93 EUR cu normă, față de 1,51 ± 2,00 EUR fără normă; t (24) = 1,81; P = 0,08; d = 0,38]. Facilitarea altruismului observat la cei cu scoruri Xi mari devine și mai evidentă atunci când se compară sumele donate cu rezultatele obținute în Experimentul 1; raportat la acest indicator de referință de 100%, donațiile la cei cu scorurile Xi mari au crescut de la 23% la 38% ca urmare a asocierii administrării de ocitocină cu norma socială altruistă.

f4

Figura S2. Modelul sarcinii din Experimentul 3. Sunt date exemple corespunzătoare de prezentări de caz ale unor persoane din interiorul grupului și din afara grupului, utilizate în Experimentul 3. În contrast cu Experimentul 2, prezentările conțin stimulente normative (participanții au fost, de asemenea, informați despre sumele medii pe care colegii lor le-au donat în Experimentul 1 pentru fiecare caz).

Discuţii la finalul studiului

Aşa cum s-a menţionat mai sus, parabola bunului samaritean descrie o maximă etică cu mare putere de influenţă, aceea de a ajuta semeni care nu aparţin grupului şi care sunt în nevoie. Până acum, condiţiile sociale şi biologice care susţin un asemenea altruism direcţionat faţă de cei din afara grupului nu au fost determinate. În studiu am arătat că o creştere a activităţii sistemului ocitocinei (OXT) care acompaniază acţiuni sociale caritabile poate ajuta la contracararea efectelor xenofobiei prin promovarea altruismului faţă de refugiaţi. Aceste rezultate sunt importante în lumina dovezilor ce arată că şi o minoritate de indivizi non-cooperanţi egoişti pot să ajungă să forţeze o majoritate de altruişti să îşi schimbe comportamentul, conducând la o rapidă diminuare a cooperării altruiste în interiorul unei populaţii. De aceea, motivele egoiste pot constitui o ameninţare iminentă la cooperarea altruistă.

În acest studiu am demonstrat că prin existenţa concomitentă a imboldurilor sociale şi a activităţii crescute a sistemului OXT se exercită o forţă motivaţională de inducere a cooperării altruiste cu cei din afara grupului, chiar şi la aceia care refuză un astfel de comportament în absenţa stimulului exogen (OXT).
Întrucât comportamentul lor lipsit de egoism apare doar ca rezultat al alăturării administrare de ocitocină – complianţă crescută la normele sociale, aceasta înseamnă că este motivat extrinsec. (Din exterior.) Chiar dacă ar fi motivat intrinsec (pornind din interiorul fiinţei), diferite forme de altruism pot apare ca urmare a normelor sociale internalizate (de exemplu, în familie) şi implică activarea internă (fiziologică) a sistemului ocitocinei.

Corelat cu observațiile anterioare referitoare la faptul că OXT amplifică generozitatea per se, am constatat o amplificare generalizată a donațiilor oferite atât persoanelor din afara grupului cât și celor din interiorul grupului. Acest efect a fost în principal susţinut de creșterea tendinței de a dona a celor cu scor xenofob mic și, prin urmare, aceasta este în conformitate cu dovezile care evidențiază o sensibilitate a efectelor ocitocinei faţă de factori dependenţi de context şi persoane.

Studii anterioare s-au focalizat asupra eficacităţii normelor din interiorul grupului ca mijloace potenţiale de a stabiliza cooperarea altruistă, sau asupra efectelor OXT de a facilita conformarea la normele sociale, însă niciunul nu a combinat ambele intervenţii pentru a creşte aderenţa la normele sociale. Prin studiul de faţă noi furnizăm dovezi în sprijinul faptului că o atitudine de respingere xenofobă a refugiaţilor poate fi inversată prin cuplarea activităţii crescute a OXT (adică prin administrare de substanţe cu rol de neurotransmiţători!) cu îndemnuri normative de cooperare cu semenii; niciuna dintre cele două intervenţii luate separat nu a fost suficientă pentru a modifica răspunsurile egoiste ale celor cu scor xenofob mare, ilustrând rezistenţa relativă a comportamentului de respingere a celor din afara grupului faţă de modificări exterioare.

Din nefericire, xenofobia pe faţă şi latentă continuă să fie o provocare majoră pentru democraţiile europene. Întrucât din cele mai vechi timpuri societăţile s-au confruntat mai mereu cu conflicte între grupuri, o puternică înclinaţie de a diferenţia în mod categoric membrii grupului (noi) de cei din afara lui (ei) a avut o contribuţie la evoluţia societăţii. Războaiele au catalizat chiar procese de selecţie culturală, deoarece grupurile dominante au forţat impunerea preferinţelor şi normelor lor sociale grupurilor înfrânte. Rezultatele studiului ridică întrebarea dacă niveluri mai mari de xenofobie ar putea fi asociate cu o sensibilitate redusă la problemele altora, indiferent dacă aparţin grupului. Aceasta ar putea explica de ce indivizii cu scor mare de xenofobie din eșantionul de studiu nu au prezentat tendinţa de altruism faţă de niciun grup. Ar trebui subliniat deci că scorurile de xenofobie măsurate reprezintă niveluri relative tipice de xenofobie în populaţia generală. Pe baza heterogenităţii atitudinilor xenofobe din interiorul anumitor grupuri sau regiuni, cercetări ulterioare cu focalizare asupra extremelor xenofobiei sunt necesare pentru a obţine înţelegeri mult mai nuanţate asupra efectelor OXT asupra altruismului direcţionat faţă de cei care nu fac parte din grup.

Mai mult, dat fiind faptul că OXT poate produce efecte sexuale dimorfice, nu putem extrapola descoperirile noastre la femei. În mod clar, studii viitoare trebuie realizate astfel încât să exploreze relaţia între efectele ocitocinei asupra altruismului direcţionat spre cei care nu fac parte din grup şi o arie mai largă de factori dependenţi de context şi persoană, incluzând sexul, vârsta şi mărturiile personale referitoare la măsuri xenofobe.

În contrast cu studii anterioare, care au utilizat OXT pentru a ilustra o contribuţie a secreției ei la altruismul parohial, în special în circumstanţe de conflicte între grupuri, am demonstrat că activitatea crescută a sistemului OXT facilitează complianţa la normele sociale, astfel inducând manifestarea de altruism către membri care nu fac parte din grup, chiar în cei mai egoişti şi xenofobi indivizi. Date obţinute din alte studii arată că activităţi sociale de grup cu semenii, cum ar fi cântatul într-un cor, sunt asociate cu niveluri crescute de secreţie de ocitocină în organism; datele obţinute de prezentul studiu sugerează că o focalizare mai mare ar trebui realizată asupra facilitării deschiderii sociale pozitive printre cetăţenii din ţările care au primit refugiaţi, şi care comunică o normă prosocială, pentru afirmarea şi creşterea beneficiilor diversităţii etnice, pluralismului religios şi a diferenţierii culturale.

Aceasta poate include promovarea de reportaje media echilibrate şi documentate, integrarea temei refugiaţilor în tematicile şcolilor şi universităţilor, sau organizarea de evenimente care se adresează publicului larg şi care aduc comunităţile împreună prin promovarea schimburilor de experienţă şi informaţie asupra situaţiei refugiaţilor. Efectul soluţiilor ce combină creşterea selectivă a semnalizării prin OXT şi influenţa exercitată de semeni este de aşteptat să fie diminuarea motivaţiilor egoiste şi, prin urmare, aceasta să crească uşurinţa cu care oamenii se adaptează la ecosistemele sociale care se modifică rapid. Mai general, rezultatele noastre implică faptul că aderenţa la normele sociale forţată prin administrare de OXT ar putea fi un instrument în motivarea unei acceptări generalizate a diversității etnice, pluralității religioase şi a diferenţierii culturale rezultate din migraţie, sugerând că aceste intervenţii pentru a creşte altruismul sunt cel mai eficiente atunci când acţiuni sociale caritabile sugerează ideea că un anumit grup arată afectivitate faţă de un grup din afară.

Mai mult, UNESCO a subliniat importanţa dezvoltării de strategii (cu explicaţie neurobiologică) pentru reducerea atitudinilor xenofobe, ostile şi discriminatorii. Astfel, luarea în considerare a administrării de OXT pentru creșterea complianţei faţă de normele sociale în dezvoltarea unor intervenţii viitoare şi programe politice de natură să reducă respingerea diferitelor grupuri, ar putea fi un pas important spre a face principiul includerii sociale o realitate zilnică în societăţile noastre.

Materiale si metode

Studiul nostru a fost aprobat de Consiliul de evaluare instituțională al Facultății de Medicină a Universității din Bonn și a fost realizat în conformitate cu ultima revizuire a Declarației de la Helsinki. Toți participanții și-au dat consimțământul în scris, fiind informați.

Proiectul experimentului

Sarcina de donare altruistă, care a fost încadrată în contextul crizei europene a refugiaților, a inclus în total 50 de prezentări de cazuri autentice. Fiecare dintre cele 25 de prezentări de caz ale unor persoane aparținând grupului a avut un corespondent în afara grupului (Figura S1). Descrierile prezentate în fișe au fost compuse într-o manieră standardizată pentru a le menține identice în ceea ce privește criteriile formale, cum ar fi stilul, numărul de cuvinte și formatul. Fiecare persoană a fost introdusă după numele, vârsta, locul nașterii, țara de origine și nevoia personală. Selecția țărilor de origine pentru grupul de persoanele din afara granițelor s-a bazat pe rapoartele publicate în 2015 de Comisia Europeană, documentând conflictele, persecuțiile și sărăcia din Orientul Mijlociu și Europa de Est ca principalele motoare ale migrației forțate către Uniunea Europeană. Nevoile personale au cuprins acele elemente esențiale pe care Națiunile Unite le-au definit drept standarde minime pentru a duce o viață sigură și demnă; adică accesul la hrană, locuință adecvată și participarea la viața socială și culturală. Toate cele 50 de scenarii de caz au fost echilibrate în ceea ce privește vârsta și sexul persoanelor nevoiașe și au fost prezentate în ordine aleatorie. Participanții au citit și au completat sarcina de donare în propriul ritm. Subiecții au primit 50 de euro și puteau să doneze maxim 1 euro pentru fiecare caz, fiindu-le lăsat restul (0-50 euro) ca plată personală, dacă biletul de loterie, pe care l-au extras după finalizarea sarcinii de donare, avea un număr în interior (șansa de a câștiga: 10%). Mai mult, subiecții au fost informați că toate donațiile lor se scădeau din suma de 50 de euro pe care o primeau la început.

Procedură și participanți

Experimentul 1
În experimentul 1, un număr total de 76 de studenți sănătoși de sex feminin (n = 53) și de sex masculin (n = 23) (vârsta medie ± SD, 21,2 ± 3,0 ani; Tabelul 1) au îndeplinit sarcina de donare. Rațiunea experimentului 1 a fost aceea de a genera norme de răspuns altruist față de refugiați. În acest scop, subiecții au fost adunați într-o sală de curs. Folosind creion și hârtie pentru îndeplinirea sarcinii de donare altruistă, participanții au fost instruiți să indice suma exactă a donației lor pentru fiecare caz pe formulare, care ulterior au fost colectate de către experimentator. Datorită modului în care a fost concepută, această setare experimentală a permis manifestarea presiunii de reputație datorate interacțiunilor sociale dintre colegi, astfel încât sumele donate în Experimentul 1 au fost mai mari decât cele din Experimentele 2 și 3, în care am eliminat interacțiunea socială.

Experimentele 2 și 3
Pentru Experimentele 2 și 3, un nou grup de participanți a fost invitat să se înscrie pentru experiment prin intermediul centrului de date online hroot (50) al BonnEconLab. Un total de 127 de voluntari sănătoși de sex masculin au fost înscriși în studiul dublu-orb, randomizat, în grupuri paralele, și și-au administrat o doză de 24 UI (trei pufuri pe fiecare nară, fiecare cu 4 UI, Novartis) cu OXT sau placebo (PLC) cu 40-45 min înainte de începerea sarcinii de donare. Soluția placebo conține ingrediente identice, mai puțin peptida în sine. Studiul a inclus o sesiune de screening dimineața și o sesiune experimentală după-amiaza. Screeningul a condus la excluderea bolilor fizice sau psihiatrice actuale sau trecute (inclusiv a abuzului de droguri și a consumului de alcool), evaluată prin istoricul medical și mini-interviul neuropsihiatric internațional. Pentru a controla posibile diferențe existente înainte de tratament, am evaluat trăsăturile de anxietate cu inventarul stărilor, trăsăturilor de anxietate, simptomele depresive cu inventarul Beck pentru depresie, adversitatea socială timpurie cu chestionarul pentru traume din copilărie și trăsăturile de tip autist cu chestionarul pentru afecțiunile din spectrul autismului. În plus, am evaluat atitudinile cooperante și altruiste pe baza valorilor sociale către care se orientează subiecții, precum și empatia evaluată cu ajutorul indexului de reactivitate interpersonală și susceptibilitatea lor spre aprobare externă cu scala dezirabilității sociale. În plus, subiecții au fost rugați să indice veniturile personale și comportamentul lor în ceea ce privește donațiile pe parcursul ultimului an. Nu au existat diferențe a priori între grupurile OXT și PLC pentru scoruri Xi scăzute sau ridicate (tabelele 2 și 3). Mai mult, subiecții nu aveau cunoștință să fi luat medicamente psihoactive cu prescripție medicală și nu luaseră medicamente psihoactive fără prescripție în ultimele 4 săptămâni. Participanților li s-a cerut să-și mențină ora obișnuită de culcare și trezire și să se abțină de la consumul de cofeină și alcool în ziua sesiunii de testare. În timpul testării, un total de 20 de participanți (OXT: n = 10; PLC: n = 10) nu au putut finaliza sarcina de donare din cauza problemelor tehnice. Astfel, analizele finale au fost efectuate pe date de la 107 participanți (vârsta medie ± SD, 24,16 ± 3,2 ani).

În timpul Experimentelor 2 și 3, fiecare participant a fost așezat singur în fața ecranului unui computer într-un compartiment de testare separat, care a fost închis cu perdele, fiind supus aceleiași sarcini de donare și primind aceleași instrucțiuni primare cum a fost stabilit în Experimentul 1. Această setare experimentală a exclus orice interacțiune cu colegii sau experimentatorul. Pentru a exclude potențialele influențe intricate ale diferențelor de sex, am comparat efectele OXT între participanții de sex masculin, nu între bărbați și femei. Participanții au efectuat două runde ale sarcinii de donare. În Experimentul 2, participanții nu aveau alte informații înafară de aceea că ar putea să doneze niște, nici unul sau toți banii, cu un maxim de 1 euro pentru fiecare caz (Figura S1). În Experimentul 3, același eșantion de participanți a fost informat suplimentar cu privire la donațiile medii efectuate de colegii lor în fiecare caz (de exemplu, „colegii dvs. anteriori au donat 0,50 euro”) (Figura S2). Scenariile sarcinii de donare au fost prezentate cu software-ul Qualtrics. Participanților li s-a cerut să indice donația pe care o fac mutând un cursor plasat pe fiecare fișă. Pentru modificarea pozițiilor de pornire ale cursorului, fiecare alegere a necesitat un efort similar.

Indicele xenofobiei
Într-o sesiune de screening separată, am evaluat xenofobia prin măsurarea atitudinilor față de refugiați pe baza unui instrument de evaluare adaptat dezvoltat de Schweitzer și colegi. Adaptările s-au referit la formulări; de exemplu, „refugiatul australian” a fost înlocuit cu „refugiat german”. Instrumentul de evaluare conținea două inventare, în care participanții au indicat cât de puternic au asociat refugiații cu amenințări realiste și simbolistice. În analizele noastre, ne-am concentrat pe inventarul amenințărilor realiste, care include șapte elemente și are o consistență internă bună (Cronbach’s α = 0,83). Această decizie s-a bazat pe dovezi anterioare care indică faptul că amenințările realiste (de exemplu, amenințările percepute privind interesul economic, statutul social sau sănătatea), mai degrabă decât amenințările de natură simbolistică (de exemplu, amenințările percepute la adresa moralei, a valorilor sau credințelor proprii) prezic cu acuratețe mai mare percepțiile xenofobe. Elementele scalei amenințărilor realiste cuprind percepții diferite ale amenințărilor; de exemplu: „Refugiații nu dislocă lucrătorii germani de la locurile lor de muncă” sau „Refugiații au crescut povara fiscală a germanilor”. Răspunsurile au fost codificate pe o scală de 10 puncte Likert, variind de la 1 („Nu sunt de acord”) la 10 („Sunt foarte de acord”). Toate elementele au fost recodificate astfel încât valorile mai mari reflectau sentimentele mai puternice ale amenințărilor realiste percepute. Indicele Xi, folosit pentru analizele ulterioare, se referă la scorul mediu al unui subiect obținut la inventarul amenințărilor realiste.

Analiză statistică
Datele demografice, neuropsihologice și comportamentale au fost analizate utilizând IBM SPSS Statistics 24. Datele comportamentale cantitative au fost comparate utilizând analiza mixtă a testelor de varianță și post-hoc. Corelația Pearson produs-moment a fost utilizată pentru analiza corelațiilor. Eta la pătrat (η2) și d Cohen s-au calculat ca mărimi ale dimensiunii efectului. Pentru variabilele calitative s-au folosit testele Χ2 ale lui Pearson. Toate valorile P raportate presupun variații +/-, dacă nu se specifică altfel, iar valorile P <0,05 au fost considerate semnificative.

Toate datele relevante sunt stocate pe un server al Diviziei de Psihologie Medicală de la Centrul Medical al Universității din Bonn și sunt disponibile în scopuri de cercetare la cerere prin contactarea lui R.H.

http://www.yogaesoteric.net

Acest articol a fost publicat în ALIMENTATIE(lactate), SANATATE( diverse).. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.