Sclavele sexuale- DOSARE SECRETE 


Sclavele sexualeLa sfârşitul războiului, americanii au găzduit foarte multe „femei de agrement”. Unele, precum Rifina Fernandez fuseseră cumplit mutilate. Si totuşi, supravieţuitoarele nu au primit încă despăgubiri morale din partea japonezilor

DOSARE SECRETE

Pentru istoricii japonezi, cel de-al Doilea Răz­boi Mondial şi deznodământul său nu există. Când vorbesc despre conflictul care a început cu in­va­darea Manciuriei în 1931 şi care s-a ter­minat cu ex­plozia bombei atomice în 1945, ei îl numesc „războiul de cincisprezece ani”. O perioadă compusă numai şi numai din ero­ismul trupelor japoneze, care şi-au sacrificat via­ţa pentru pa­trie. În Japonia, cultul eroilor e in­tens. Mii de monumente glo­rifică memoria patrio­ţilor morţi pe câmpul de luptă, aşa cum se cuvine şi cum este frumos. Mai puţin frumos e faptul că istoria e piep­tănată cu grijă (în stil mar­xist) de tot ce ar putea întina glo­ria. De pildă: povestea urâtă şi dureroasă a „sclavelor se­xuale”, acele biete adolescente japoneze şi coreene, obli­gate să se înroleze în veritabile bordeluri mobile, fiind brutalizate şi umilite de aceiaşi eroi. Povestea lor, pe care o prezentăm în pagi­nile de faţă, nu a fost recunoscută oficial de­cât la înce­putul anilor ’90, când în Japonia a fost declanşat pro­cesul sclavelor sexuale. Istoria uitată a acestor 150.000 de femei (80% de origine coreeană), dintre care 30.000 au mu­rit din cauza tratamentelor la care au fost supu­se, este, în sfârşit, recunoscută. Supravieţuitoarele cer dreptate.

Bordeluri ambulante

Sclavele sexualeRifina Fernandez

De fapt, povestea sinistră a „femeilor de agrement” începuse cu mult înaintea celui de-al Doilea Război Mon­dial, încă din 1904, când Japonia a invadat Co­reea. Una dintre primele acţiuni ale autorităţilor ja­poneze a fost instalarea unui cartier al prostituatelor, după moda japoneză, în Seul, capitala coreeană. Cu toate că pros­ti­tuţia forţată a fost ilegală, multe familii japoneze şi co­reene îşi trimiteau fetele în bordeluri, în schimbul ba­ni­lor cu care erau plătite. După ane­xa­rea Man­ciu­riei, în 1931, a început războiul cu Chi­na. În mijlocul hao­sului, comandantul ja­ponez din Shanghai a aflat că tru­pele sale violaseră 223 de femei din populaţia locală. Pentru a rezolva această problemă, a adus un contin­gent de pros­tituate din Nagasaki. Aceas­ta a fost ori­gi­nea primei „baze de agre­ment”, unde soldaţii stresaţi puteau să se re­laxeze şi să mai uite de nenorocirile războiului.
După câţiva ani de pace dificilă, răz­boiul dintre Chi­na şi Japonia a început din nou, în 1937, când avioanele japo­neze au bombardat Nankinul. Trupele terestre care le-au urmat nu s-au mul­ţumit numai să masacreze ora­şul, ci au vio­lat toate femeile pe care le-au găsit. Încă o da­tă, autorităţile militare japo­neze au rezolvat pro­­ble­ma disciplinei adu­când „femei de agrement”. Dar „pro­fe­­sionistele” nu erau de ajuns pentru a umple „ba­zele de agre­­ment”. Cererea sexuală era aşa de mare, încât mul­te femei erau încor­porate pentru „muncă de război obli­­ga­torie”. Doar târ­ziu, când erau departe de casă, aceste femei realizau care era natura obligaţiilor lor. Alte fete erau pur şi simplu răpite, violate şi obli­gate să se pros­ti­tueze. Chiar şi cele foarte tinere erau forţate să se transforme în sclave sexuale. Practica a conti­nuat. De-a lun­gul ce­lei de-a doua con­fla­graţii mon­diale, auto­rită­ţile japo­neze au forţat tinere fete sud-asiatice să se pros­titueze. Majo­ri­tatea lor ve­neau din Coreea ocupată, altele din Man­ciuria, Chi­na, Filipine, Sin­ga­po­re sau din Extre­mul Ori­ent. Armata Imperială furniza o fe­me­ie la 40 sau 50 de bărbaţi. Aceste femei erau bo­te­za­te cu litera „P”, precedată de naţio­na­litatea lor. „Chan-P” în­semna că era vor­ba des­pre o „femeie de agrement” din Chi­na, „Chom-P” de­semna o coreeancă etc. Li­tera „P” se pare că pro­vine din chinezescul p’l, care înseamnă va­gin. Pros­tituatele ja­poneze o duceau mai bine decât ce­le­lalte. Deseori, ele erau rezer­vate ofiţerilor, cărora le ofereau rafina­men­tele sexuale pe care le în­văţaseră în for­marea lor de gheişe. Ofi­ţerii preferau, însă, compa­nia tinerelor co­reence, care nu erau susceptibile de maladii.
În 1938, i s-a cerut doctorului Aso Tetsuo, un gine­co­log japonez, să pună la punct un nou „centru recrea­tiv” în Shan­ghai. El trebuia să recruteze o sută de fe­mei descrise drept „cadou pentru For­ţele Imperiale”. Per­sonalul era compus din 20 de femei adulte şi 80 de fete co­reene. Tetsuo şi-a dat seama că japo­ne­zele con­tractaseră si­filis, pe când co­reencele erau sănătoase. A conclu­zio­nat că nu se prostituaseră înainte, că erau fecioare concentrate cu forţa pen­tru a-i satisface pe solda­ţii japonezi. În­rolate în corpul serviciului pa­triotic co­reean, ele erau dezvirginate de ofiţerii su­pe­riori din unitatea unde erau trimise. Odată ajunse aco­lo, erau date pe mâna unui „naş” şi a unei „naşe”, ca­re le în­vă­ţau arta servitudinii se­xuale.
Fetele erau învăţate să nu se sur­me­neze şi să nu participe la actul sexual, ca să nu obo­seas­că. Erau, de asemenea, învăţate să-şi gireze perfor­man­ţele se­xuale în funcţie de clienţi; tre­buiau să fie calme cu bărbaţii în vârstă, să laude per­formanţele ofiţerilor şi să fie tandre cu soldaţii tineri. Era inutil să se opună. După ce erau răpite, li se pu­neau lanţuri. Soldaţii le vio­­­lau. Femeia care se opunea vreunui bărbat sau nu îl sa­tis­făcea era bătută cu cru­zime. Multe s-au sinucis, ale­gând să nu mai îndure atâtea umi­linţe. Cele foarte pu­ţine care au avut curajul să li se opună soldaţilor au fost muti­late sau omorâte.

O mărturie cumplită

Yi Okpun, fostă „femeie de agrement”, a relatat de curând unui reporter american prin ce a trecut în tim­pul războiului. În 1937, pe când avea doar 12 ani, a fost luată din Coreea. A fost dusă în Taiwan să lucreze în­tr-o „bază de agre­ment”. „Fiecare bărbat avea voie să stea 30 de minute în cameră. Încercam să pre­lun­gesc totul, ca să am de satis­făcut cât mai puţini băr­baţi. Dar la un moment dat nu mai puteam, eram aşa de epui­zată, încât rămâneam pe jos, parcă murisem, cu faţa întoarsă spre perete. Trebuia să satisfac între 20 şi 30 de bărbaţi pe zi. Mă simţeam ca un animal.”
Către sfârşitul celui de-al Doilea Război Mon­dial, japonezii au camuflat acest sistem, făcân­du-le pe femei să pară „infirmiere auxiliare”. Când războiul s-a ter­minat, femeile au intrat în con­tingentul uriaş al per­soa­nelor mutate în Ex­tremul Orient. Unele au rămas acolo, ameste­cân­du-se cu populaţia locală. Cele care s-au întors acasă nu au spus nimic despre ce păţiseră, de teamă să nu se facă de ruşine. Au trebuit să treacă aproape 20 de ani pentru ca povestea lor să în­ceapă să fie cu­noscută. În 1962, japonezul San­da Kako, ziarist la „Mainichi Shimbun”, a des­co­perit o serie de poze cu „femei de agrement” şi a în­ceput să facă in­vestigaţii în legătură cu trecutul lor. Mai târziu, în anii ’70-’80, gru­puri de femei din Japonia şi Co­reea au făcut tot posi­bi­lul pentru a sensibiliza lumea politică în legătură cu poves­tea sclavelor sexuale.
La începutul anilor ’90, Kim Hak Sun, o fostă pros­ti­tuată coreeană, a fost prima care a măr­turisit. Ea a in­tentat proces guvernului japonez, în speranţa că va obţine o indemnizaţie. Alte foste fe­mei de agrement i-au ur­mat exemplul. La în­ceput, guvernul a dat o dez­min­ţi­re formală. A susţinut chiar că aceste femei făceau par­­te din gru­puri private, care îi însoţeau pe soldaţi pe front, practicându-şi meseria. Mai târziu, auto­rităţile şi-au schimbat afirmaţiile, spunând că pro­blema in­dem­­nizaţiilor fusese rezolvată odată cu plata des­păgu­bi­rilor de război. Autorităţile au pro­pus o măsură glo­bală pentru toate fostele „femei de agrement”, dar nu au fur­nizat niciodată su­­mele de bani necesare. Victi­mele aş­teap­tă în con­tinuare reparaţii materiale şi mo­rale.

Prostituţia militară

Sclavele sexuale

De-a lungul istoriei, războiul şi prostituţia au fă­cut mereu casă bună. În Antichitate, armata romană pu­sese la punct un sistem de prostituţie foarte ase­mă­nă­tor cu acela organizat de japonezi în secolul al XX-lea. Femeilor li se cerea, pe lân­gă spălatul haine­lor şi gătit, să-şi ofere farmecele soldaţilor. Astfel, legiunile romane care staţionau în ţările ocupate erau satisfăcute pe plan sexual, devenind mai docile. Acest sistem re­du­cea riscu­rile violurilor în masă asupra populaţiei civile, lucru care ar fi putut duce la răscoale.
În secolul al XVI-lea, când spaniolii au invadat Ţă­rile de Jos, armata Ducelui de Alba era urmată de „pa­tru sute de prostituate care mergeau pe cai şi opt sute care mergeau pe jos”. În secolul al XIX-lea, ar­mata bri­tanică instalase stabili­men­te spe­ciale în In­dia pentru a putea stăvili bolile venerice. În timpul Pri­mului Război Mondial, armata germană a conta­bilizat două milioane de cazuri de boli venerice. Ei au creat bordeluri um­plu­te cu femei venite din Europa de Est, care au fost înro­late cu forţa pentru muncă „obligatorie”. Fran­cezii şi britanicii organizaseră şi ei „bor­de­lurile de cam­panie”. În 1945, ame­ri­canii au cap­turat „bazele de agrement” ja­poneze. Multe femei au rămas în continuare acolo, pentru că nu aveau unde să meargă.

MĂRTURIE

Maria Rosa Henson
În aprilie 1943, Maria Rosa Henson, în vârstă de doar 15 ani, a fost capturată de soldaţii ja­ponezi în Filipine. A fost violată de mai multe ori şi se­ches­trată, fiind folosită drept „femeie de agre­ment” la Car­tierul General al Armatei Ja­po­ne­ze, în cei doi ani care au urmat. Iată povestea sa:
„La început, pregă­team micul dejun pentru soldaţi. Apoi, trebuia să fa­cem curat în cameră. După aceea, coboram la spă­lătorie ca să ne spă­lăm singura rochie pe care o aveam. Spălă­toria nu avea uşă… Soldaţii ne pri­veau. Eram dez­bră­cate. Îşi băteau joc de noi, mai ales de mine şi de o altă fată, pentru că nu aveam sâni. Eram doar nişte fetiţe. La ora două, se întorceau de pe front. Supliciul meu începea: stăteam în­tinsă pe pat, în timp ce ei mă violau pe rând. În fie­care zi, erau în­tre doi­spre­zece şi douăzeci, une­ori chiar trei­zeci de sol­daţi. Dacă nu erau satis­făcuţi, eram bătută şi umi­lită”.

Superstiţiile sexuale

Războiul are superstiţiile lui, iar japonezii nu au făcut excepţie de la ele. Ei aveau o mulţime de cre­dinţe ciudate în ceea ce priveşte sexua­li­tatea. Con­form uneia dintre ele, să ai relaţii se­xua­le înainte de a intra pe câmpul de luptă eli­mina orice risc de a fi rănit grav. Unii soldaţi îşi fabricau chiar amulete protectoare cu păr pubian, pe care le purtau în tim­pul luptei.
Cea mai puternică superstiţie prevedea că orice bărbat trebuia să facă dragoste măcar o dată înainte să moară. De aceea, tinerii încă virgini erau încu­rajaţi să meargă la „femeile de agre­ment”. Soldaţii se temeau de noii recruţi, care nu avuseseră niciodată relaţii se­xuale, pentru că pu­teau să le strice moralul.
În cartea „Sclavele sexuale ale Armatei Japo­neze”, autorul american George Hicks citează cazul unuia din­tre aceşti recruţi, pe care ca­ma­razii săi l-au dus cu forţa într-un bordel. Soldatul fă­cuse tot posibilul pentru a evita relaţiile se­xuale. Sub privirea camarazilor săi, a fost urmărit prin toată camera de o tânără fată îngro­zită, care încerca să-l convingă… pentru a scăpa de pe­deapsa cu moartea pe care ar fi primit-o dacă nu ar fi reu­şit să-l dezvirgineze. Negativele erois­mului sunt lugubre.

SERGIU DELVIG

http://www.formula-as.ro/

Reclame
Acest articol a fost publicat în ISTORIE UNIVERSALA(recenta). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.