Statul, cel mai mare dușman al cetățeanului român – Prima parte


  În anii ’80, românii au început să fie tot mai împovărați și, desigur, îl înjurau pe Ceaușescu. Îmi aduc […]

În anii ’80, românii au început să fie tot mai împovărați și, desigur, îl înjurau pe Ceaușescu. Îmi aduc aminte de trei situații:

– scumpirea tuturor produselor și serviciilor;

– instituirea „taxei de celibat” (greșit numită în acest fel), plătită de cei în vîrstă de peste 30 sau 35 de ani (nu mai țin minte exact) care, căsătoriți sau celibatari, nu aveau copii;

– au început să fie reținute sume de bani de la cei care obțineau venituri, nu numai salariați, cum spunea legea, dar de pildă și de la avocați, vărsați în contul unor întreprinderi, unde aceștia deveneau proprietari sau acționari, nici asta nu-mi mai amintesc exact ce deveneam (desigur, avocați cotizau la unitățile fără profit, activiștii cotizau la unitățile cu profitul cel mai mare).

Una dintre primele acțiuni întreprinse de Petre Roman a fost restituirea ultimelor sume reținute în acest scop. Mulți s-au bucurat pentru cele cîteva mii de lei pe care i-au primit înapoi. Dar scopul a fost altul: oamenii muncii, nemaifiind proprietari (sau acționari), adunările oamenilor muncii au fost desființate și înlocuite cu CA-uri și AGA, împînzite cu incompetenți corupți, care au început falimentarea unităților la care fuseseră trimiși să le conducă. Oamenii muncii, singurii care aveau interesul păstrării locului de muncă, nu mai aveau nici o putere.

Nimeni dintre cei care au această posibilitate (pe care din păcate eu nu o am), nu se gîndește să-l ancheteze pe Petre Roman pentru inițierea distrugerii industriei și agriculturii din România, nici pentru devalizarea bugetului și rezervelor de stat. Rezerva valutară (cred că erau 3 miliarde $) a început să se subțieze, pînă la dispariția totală; rezervele de aur de la BCR au început să se subțieze și ele în urma restiturii aurului ridicat către țiganii care nu putuseră să îl justifice (sau către urmașii acestora); ajutoarele externe primite după revoluție (cca. 1 miliard $) au dispărut și ele; creanțele pe care le avea România față de alte state (cca. 2,5 miliarde $ – îmi cer scuze, dar dupa aproape 30 de ani nu pot să mai ofer cifre exacte) au fost cedate unor „băieți deștepți”, fiii unor „tați deștepți”, care s-au angajat să restituie statului român 10 % din valoarea încasată, restul rămînîndu-le lor. Încetul cu încetul, în România au început să fie create marile averi.

Iar Petre Roman a făcut ca România, o țară atît de bogată atît la propriu cît și la figurat, să devină din nou datoare la FMI.

Da, sub Ceaușescu, au fost împovărați. Însă am fost împovărați (fără să știm de ce) pentru a scăpa de dobînzile enorme pe care eram nevoiți să le plătim „prietenilor” de la FMI. Banii pe care îi pierdeam noi, mergeau la bugetul de stat sau la întreprinderile românești, ajutau țara să meargă, este adevărat, cu greu, dar să meargă înainte.

Astăzi, sîntem împovărați pentru ca banii din buzunarele noastre să treacă în buzunarele mafiei.

Încă de după revoluție (să folosesc termenul tradițional), România a căzut pradă mafiei incipiente, mafia creată sub Ion Iliescu. Iliescu spunea despre el, pe bună dreptate, că este „sărac, dar cinstit”. Sînt de acord, a fost cinstit, dar la umbra acestui stejar cinstit, mafioții creșteau mai ceva decît ciupercile după ploaie. Erau însă mafioți români, care după schimbarea de regim din 1996 puteau fi anchetați, trimiși în judecată, judecați și condamnați iar prejudiciul enorm deja produs să fi fost recuperat.

Dar cine să facă asta? Cine să fi vrut asta?

Sub Emil Constantinescu, corupția a devenit euro-atlantică și din acel moment, nu se mai putea face dreptate în țara asta, din foarte multe motive. Eu sînt de acord că fiecare are dreptul la propriile simpatii, așa cum eu îi simpatizez pe Mareșal, pe legionari, pe ceilalți patrioți, dar ca să îți transpui propriile simpatii externe, în lipsa unui referendum, peste un întreg popor, asta nu este în regulă.

Cei aleși prin vot de poporul român să conducă țara, au fost cei care prin legi, prin OG, prin OUG, prin HG, prin ordine de minister sau de autorități naționale, au ridicat, piatră cu piatră, cetățile mafiilor românești care sînt multe: mafia din sănătate, mafia bancară, mafia asigurărilor, mafia furnizorilor străini de utilități cu „puii” ei, mafia „băieților destepți”, mafia din turism, mafia din justiție (da, da, nu vă mirați, mafia din justiție!) și altele născute și crescute prin grija mafiei politice.

Îmi amintesc din nou cuvintele lui Sorin Ovidiu Vîntu, la prima sa apariție televizată, cred că în 1998 sau 1999, invitat de Marius Tucă. După părerea lui Vîntu, în România luarea de mită trebuie să fie redenumită comision si să fie oficializată iar traficul de influență trebuie redenumit lobby și să fie oficializat. Marius Tucă și stăpînul său se pare că agreau aceste propuneri.

După decembrie 1989, unii se străduiau să își consolideze puterea pe care o obținuseră prin trădare, crime și minciună (așa după cum cine trădează o dată, va mai trăda, aceștia, cei mulți recrutați de KGB și GRU, au trecut apoi de partea CIA și Mossad – alții, fuseseră deja recrutați de alte servicii străine), alții militau în stradă pentru continuarea revoluției. Dar alții, „băieții deștepți”, părinții unor viitori „băieți deștepți”, s-au pus pe făcut averi.

Sînt multe de spus cum a început îmbogățirea lor, unii jefuind econonomia românească, alții jefuind românii (după 1996, au fost nevoiți să împartă jaful cu „investitorii” străini).

Să vă povestesc ce s-a întîmplat după ce fără nici o motivare, Petre Roman s-a grăbit să abroge legea „ceaușistă” a patrimoniului cultural național? Să vă povestesc cum „băieții deștepți” de la ONT au cîștigat pe degeaba zeci de milioane de dolari după ce același Petre Roman a dat românilor dreptul de a cumpăra, mi se pare, 60 de dolari la curs oficial, ceea ce presupunea ca vreo 15 milioane de români să vină la București și să se pună la coadă la BRCE, singura care putea să vîndă valută? Să vă povestesc cum alți „băieți deștepți”, fiii unor „tați deștepți și cu funcții“ cîștigau prin intervenții făcute la părinții lor sume enorme pentru aprobarea împrumuturilor în valută dorite de noile firme particulare românești la „fixing”? Să vă povestesc despre cum după ce Nicolae Văcăroiu a contingentat exportul de cherestea, a doua zi a modificat actul normativ într-un fel în care cei deștepți au fost anunțați imediat, dar proștii nu?

După cum vedeți, mai am multe de scris.                                                                                    

PS – Anunț pe această cale administrația blocului 24 din Calea Văcărești că aștept în continuare răspunsul la cererea mea de a mi se restitui banii pe care mi i-a încasat, fără să-mi explice de ce, pentru escrocheria legată de avertizoarele de gaz într-o garsonieră care are gazele oprite de mult timp. Dacă nu îmi răspund la cerere și la întrebările puse, încep să cred adevărate zvonurile pe care le-am auzit.

  Îmi este foarte greu să mă pronunț dacă pe vremea lui Ceaușescu existau în România  mafii în sensul celor […]

 

Îmi este foarte greu să mă pronunț dacă pe vremea lui Ceaușescu existau în România  mafii în sensul celor de azi. Existau forme rudimentare de crimă organizată. Dintre acestea, patru aveau o organizare dezvoltată (nu are rost azi să amintesc numele „nașilor” – pe unul l-am pomenit mai de mult, cînd am scris că unul dintre cei doi locotenenți ai săi era Ion Becali, zis Giovani, zis „Țînțarul”); altele erau mai restrînse și se bazau pe puțini membri, dar de încredere totală (am scris despre un astfel de caz într-un text mai vechi); mai existau familii care lucrau pe cont propriu, el – proxenet și traficant de valută, ea – prostituată în hotelurile de lux („Athenee Palace” și „Intercontinental”), unde erau tolerate și de securitate și de miliție, și unde din cînd în cînd mai furau și portofelele clienților străini.

În rest, ca peste tot in lume, „corb la corb nu-și scoate ochii” – medicii se apărau între ei de culpa medicală, avocații se apărau între ei de culpa procesuală, și tot așa.

Mafiile au apărut în România după ce am intrat și noi în rîndul lumii „civilizate”.

Astăzi, voi scrie despre mafia medicală.

                                                                       *

Cel mai important drept pe care poporul român l-a pierdut după 1989 a fost dreptul la asigurarea gratuită a sănătății. A fost un drept pierdut sub Victor Ciorbea, cel care a devenit apoi Avocatul Poporului! Ciorbea a înființat Casa Națională de Asigurări de Sănatate obligînd cetățenii români să plătească lunar o cotă de 5,5 % din veniturile obținute chiar dacă au nevoie de îngrijiri medicale, chiar dacă nu au. S-a deschis calea jafului.

Cum o fi reușit Ceaușescu, fără să oprească pentru asta bani din salariul românilor, să construiască spitale noi în toată țara iar toți bolnavii români să fie tratați gratuit? Iar acum, după ce românii cotizează pentru sănătate, atîtea spitale s-au închis?

Cînd s-a înființat CNAS, bugetul de stat a fost împovărat cu o instituție uriașă, cu nenumărați angajați bine plătiți la nivel central și la nivelul tuturor județelor, a fost nevoie peste tot de sedii noi (unele închiriate cu sume enorme, altele ridicate cu banii colectați pentru sănătate – trec peste faptul că atunci cînd s-au ridicat clădiri noi, împreună cu acestea s-au ridicat din aceleași materiale și vile ale directorilor proaspăt numiți, ca de pildă în cazul județului Mehedinți).

Industria farmaceutică românească nu pot să spun că a fost distrusă (distrus a fost „Institutul Cantacuzino”, obligîndu-ne la importuri de vaccinuri asupra cărora am unele păreri pe care nu care stau acum să le expun, dar nu sînt pozitive), însă în mare partea a trecut în mîini străine și au crescut importurile de medicamente (evident, mult mai scumpe). Dar scumpirea medicamentelor nu îi deranja pe români, întrucît prețul pentru medicamentele compensate integral era suportat de stat. Dacă un medicament care să spunem că în mod normal ar fi costat 5 lei (dacă l-ar fi cumpărat pacientul) ajunsese la 50 lei (preț suportat din bugetul CNAS), pe nimeni nu interesa. Jaful s-a întețit, întrucît bizonului nu îi păsa – el, ca cetățean, era furat, însă nu își dădea seama.

Acest jaf, generat de sistemul CNAS, a mai cunoscut o treaptă superioară. Dacă existau medicamente compensate integral, mafia medicală română a trecut la prescrierea unor rețete false, medicamentele practic furate fiind vîndute clandestin în străinătate.

Să îi mulțumim pentru toate astea lui Ciorbea, datornicul băncilor străine.

Ar mai fi multe de spus în ce privește CNAS, dar am și mai multe de spus despre sistemul medical în general.

Pe cînd mai aveam televizor vedeam din cînd în cînd medici români care se întorseseră din străinătate, unde făcuseră cu succes mii de operații, declarînd că s-au întors în țară pentru a însănătoși românii. În imagine, în spatele lor, se vedea clinica privată la care erau angajați. Am aflat că în România acești medici erau plătiți lunar cu 10-12.000 euro, mai mult decît primeau în occident. Dacă erau sinceri, ar fi spus că s-au întors în România ca să-i însănătoșească pe românii bogați. Am auzitla radio o emisiune în care se preciza că dintre toți medicii reveniți din străinătate, unul singur s-a încadrat într-un spital de stat. Cinste lui! Pentru mine, toți ceilalți nu sînt medici, ci gunoaie.

                                                                    *

Anul trecut mi-a murit o prietenă, o prietenă care îmi era de mare ajutor și care, deși eu sînt într-o vacanță prelungită din 2001, îmi oferea ceea ce eu numeam „vacanță”, adică din cînd în cînd, în septembrie, ne repezeam cîteva zile să hoinărim prin Cadrilater. Prima dată ne-am grăbit la Balcic, de care mă îndrăgostisem în 1969, cînd am putut să văd fosta vilă a bunicilor mei materni – m-am grăbit să plec hotărît să nu mai mă întorc niciodată. Eu văzusem Balcicul descris de Cella Serghi și pictat de mari pictori interbelici, acum vedeam un orășel plin de monștri înalți din beton, oțel și sticlă. Mai bine nu mă duceam, să fi rămas în minte cu imaginea vechii localități în care parcă timpul se oprise de mult, cu străduțele înguste, pietruite, în pantă, spre mare, cu multe cafenele care aveau în față, pe trotuar, cîte o măsuță la care bătrînii jucau table bînd cafea (și poate și altceva, nu m-am uitat) – era Balcicul pe care îl lăsase regina Maria. Așa că ne rezumam la vizitele zilnice la ruinele de la Capul Caliacra, cu masa de prînz, bazată pe midii, luată obligatoriu pe terasa de lîngă mare de la Dalboka. Și toate acestea ar putea fi un subiect de articol.

Această prietenă a murit după peste 10 ani de luptă împotriva unui cancer invaziv. S-a luptat cu o tenacitate și cu o dorință de viață incredibile, a trecut prin 6 operații în urma căreia i se mai tăia ceva.

Experiența mea de viață dar și prima mea meserie m-au făcut suspicios.

Cred că asupra ei au fost testate medicamente noi, întrucît atunci cînd se simțea bine, i se schimba medicația. Și îi era din ce în ce mai rău.

Și mă gîndesc și la faptul că poate doctorița ei curantă i-a scurtat zilele cu intenție. Această doctoriță a întocmit rețete false pe numele ei, prietena mea fiind chemată la anchetă. Cînd am văzut-o ultima dată, mi-a spus că ducîndu-se la perfuzie și plîngîndu-se de dureri, doctorița (care știa foarte bine că se deplasează doar cu mașina) i-a făcut o injecție cu morfină.  Cînd a plecat de la spitalul Fundeni, exact cînd a intrat pe pod, injecția și-a făcut efectul, capul i-a căzut în piept și era la un pas să zboare cu mașina peste parapet. Apoi mi-a trimis un SMS:  „Dacă ea zice să declar altceva intru eu la mărturie mincinoasă. Cînd am spus adevaru, atunci sau acum. Eu nu sînt Becali să spun că nu mai țin minte. 23 feb. 2017”. După o lună era moartă.

                                                                      *

Nu îmi dau cu părerea asupra domeniilor în care nu mă pricep. Nu mă pricep la medicină, așa că nu mă pronunț asupra acestui domeniu. Dar am citit destul despre raportul lui Abraham Flexner, despre transformarea medicinei într-o afacere, despre interzicerea medicinei naturiste, despre medicina ucigașă.

Dacă nu mă pricep la medicină ca știință și nu mă refer la aceasta, scriu la ce mă pricep conform primei mele meserii, și anume fac un rechizitoriu la adresa medicinei criminale, medicinei corupte. Am scris mai multe pe aceste aspecte, dar din păcate nu am mai găsit decît un singur articol: https://ioncoja.ro/din-nou-despre-medicina-asasina/

Profit de această ocazie ca să îi omagiez pe eroii care au luptat pentru adevăr în această materie, pe evreul american Leonard George Horowitz, pe doctorița canadiană Ghislaine Lanctot, exclusă din corpul medical întrucît prescria tratamente naturiste, pe regizorul american Michael Moore, autorul filmului „Cine este mai bolnav, pacientul sau sistemul?”.

                                                                         *

În ultimele 5 minute înainte de a anunța ora exactă, Radio România Actualități ne oferă reclame la medicamente sintetice sau suplimente nutritive. Niciodată la acest post național, care ar trebui să fie în slujba poporului român, nu am auzit o emisiune care să recomande leacurile băbești, cele care nu costă (sau a căror preparare în casă costă foarte puțin), nu au efecte adverse, nu conduc la dependență, dar te fac bine. Acest post așa zis național de radio preferă banii murdari pe care îi primesc de la afaceriștii din domeniul industriei medicale în loc să îi ajute pe român.

Cînd am avut pentru prima dată probleme cu genunchii, m-am luat după reclamele mincinoase (pe atunci le vedeam la  TV) și  am aruncat mulți bani pentru niște paliative cu un  scurt efect. Un foarte bun prieten, preot din Tg. Neamț (mă rog și acum pentru sănătatea lui și a familiei lui) mi-a recomandat un leac popular, băbesc, interzis cum ar veni de raportul Abraham Flexner. Acest leac m-a pus pe picioare timp de cîțiva ani, după care au apărut alte probleme.

Spre ciuda companiilor de medicamente dar spre binele românilor, vă recomand această rețetă: https://ioncoja.ro/domnule-coja-va-dor-genunchii-inca-nu/

                                                                 *

Am intrat și eu în rîndul lumii, adica am ajuns asigurat. Cînd am văzut că oricît de modest trăiesc, dobînda bancară, în continuă prăbușire, nu mai îmi ajunge, am umblat (cum găseam pe cineva care să ma ducă) din toamna lui 2016 și pînă în decembrie 2017 să strîng actele necesare și să depun dosarele. Acum, am ajuns să am trei pensii. La ultima, de departe cea mai mare, pe talon se menționează că s-au reținut 110 lei pentru CNAS (nu știu de ce mi se reține 10 % în loc de 5,5 % dar nici nu mai stau să dezleg misterul).

În afara de aceasta însă, eu tot plătesc din urmă. Din 2002 și pînă la sfîrșitul lui 2016, eu am trăit numai din dobînda bancară, fără să știu că trebuie să plătesc contribuții la sănătate pentru aceasta (de fapt, nici acum nu știu în ce temei legal trebuie să le plătesc).

Acum doi ani am primit de la ANAF o decizie de impunere anuală de plată a sumei de 2.040 lei contribuție de sănătate pentru anul 2012. M-am rugat de cineva să mă ducă cu mașina la sediul organului și am plătit cît mi-a solicitat funcționara, adică 2.343 lei.

După care, deși plătisem deja 303 lei în plus, am primit o decizie de plată în valoare de 123 lei cu titlu de dobînzi și penalizări de întîrziere (o să vedeți de ce menționez aceste sume). Am făcut o contestație pe care întîi de toate am publicat-o în „Justițiarul” și abia apoi am trimis-o prin mail directorului adjunct cu mențiunea că deja a apărut în presă. Nu am primit nici un răspuns, nu mi s-au restituit banii încasați în plus, dar cel puțin m-au lăsat în pace.

Acum o lună am primit decizia de plată a sumei de 2.160 lei cu același titlu pentru anul 2013. Nu am avut noroc să mă ducă cineva și atunci am plecat într-o adevărată aventură, schimbînd mijloace de transport și mergînd și pe jos.

Am spus că singurele mele venituri atunci au fost dobînzile pe care le ridicam. Ordonat fiind, am căutat toate ordinele de plată și am totalizat sumele.

ANAF a considerat că în anul 2012 am avut un venit total de 37.032 lei. Ordinele de plată arată că am ridicat doar 28.929 lei. Deci 8.103 lei mai puțin, adică am fost încarcat la plată cu 445,66 lei.

ANAF a considerat că în anul 2013 am avut un venit total de 39.216 lei. Ordinele de plată arată că am ridicat doar 29.258 lei. Deci 9.958 lei mai puțin, adică am fost încărcat la plată cu 547,69 lei.

Am cîștigat în 2013 cu 329 lei mai mult decît în anul anterior, întrucît am umblat după promoții transferînd banii și în altă bancă, unde găseam oferte mai bune, plătind (desigur) comisioane de transfer. Dacă ANAF a considerat că depozitele mele reprezintă investiții, s-a gîndit să scadă cheltuielile pentru investiții, adică să deducă din venit comisioanele de administrare și comisioanele de transfer? Sînt sigur că nu.

Deci una peste alta, ANAF  m-a furat cu:

– 445,66 lei prin decizie pentru anul 2012;

– 303 lei încasați nejustificat în plus cînd m-am dus să plătesc;

– 547,69 lei prin decizie pentru anul 2013;

– și au mai încercat să mă fure cu 123 lei cu titlu de dobînzi și penalizări, dar nu au reușit.

Dacă reușeau, ar fi însemnat că pentru contribuții la CNAS pe doi ani în care eu nu am beneficiat de servicii medicale, m-ar fi furat cu 1.419,35 lei, adică peste o treime din cît am plătit.

Este evident că timp de 5 ani după moartea mea, ANAF va continua să emită decizii de impunere pe numele meu în beneficiul mafiei medicale. Și ce vor face atunci? Mă vor exhuma să vadă dacă nu cumva am dinți din aur, că și ăștia or fi buni pentru mafie? Îi anunț că nu mai am – am avut, dar mi-au căzut încă din mileniul trecut.

O veche vorbă românească spune că plata înainte se face doar la cofetărie sau la curve. Eu plătesc după, mai exact după 5 ani, pentru servicii care însă nu mi s-au prestat niciodată. Cofetarii și curvele sînt mult mai corecți.

În ce privește prezentul, paradoxul este că deși sînt contributor, deși sînt asigurat iar pentru genunchii mei am nevoie (din cîte mi-au spus prieteni medici) de o miogramă și o radiografie, cînd am fost la clinică să mă interesez dacă am devenit asigurat, m-am îngrozit cînd am văzut cîtă lume aștepta. Nu cred că mă voi mai duce.

  În volumul său  tipărit în 1983 și retras imediat întrucît Moses Rosen s-a simțit ofuscat din cauza unor ligamente […]

 

În volumul său  tipărit în 1983 și retras imediat întrucît Moses Rosen s-a simțit ofuscat din cauza unor ligamente rebusiste din poezia „În apărarea lui Eminescu” (…Mici echimoze-s ochii tăi de fiară… și …Stăteai pe roze-n caldul tău bîrlog…), Corneliu Vadim Tudor publică și poezia „Rugăciunea lui Avram Iancu” din care, după 35 de ani, încă țin minte prima strofă (am avut șansa să o citesc copiată la șapirograf):

„E rînduită prost această stînă,

Zadarnic are jgheaburi și pășuni,

Cînd turmele tot înspre rîpi se mînă

Iar din ciobani numai câţiva sunt buni.”

De aproape trei decenii România are doar ciobani proști, care își mînă turma spre rîpă. Și iată că peste 10 milioane de oi se aruncă de bună voie și fericite cu capul în jos în rîpă, în hău, în prăpastie. Au ajuns unii români să privească moartea ca pe o binefacere, ca o scăpare de povara vieții pe care sînt nevoiți să o ducă. Iar unii nu mai au răbdare să aștepte moartea naturală. Înainte vreme, sinuciderile se săvîrșeau din motive de onoare sau din dragoste. Astăzi, românii se sinucid din deznădejde, din lipsă de speranță, din cauza neajunsurilor, a nedreptăților, afectați de neputința de a face ceva pentru țară. Preferă să plece într-o lume care dacă nu este mai bună, sigur este mai dreaptă.

                                                                    *

Azi voi scrie despre bănci. Nu mă pricep la sistemul bancar, dar nici Nicolae Văcăroiu nu se pricepea. Pînă în 1989, N.V. a lucrat la Comitetul de Stat al Planificării iar între 1992-1996 a fost prim-ministru – nu văd nici o legătură a sa cu sistemul bancar. Cu toate acestea, după ce a fost înlocuit din fruntea guvernului, a fost angajat de Sorin Ovidiu Vîntu drept consultant pentru înființarea Băncii de Investiții și Dezvoltare – conform presei, pentru această prestație, a primit un onorariu de un milion de dolari.

Cînd îmbătrînești, începi să o iei razna, ceea ce cred că mi se întîmplă și mie.  Probabil că am probleme cu capul (și de aceea îmi cedează cîteodată genunchii) dacă mă gîndesc la următorul scenariu, absolut imposibil:

– cînd era prim-ministru a emis un act (pe atunci nu mă interesa asta, așa că nu pot să spun dacă era OG, OUG, HG sau proiect de lege) prin care se prelungea scutirea de plata impozitului pe profit pentru societățile comerciale cu un capital de minim 50 mil. $ – în România exista un singur caz, firma sud-coreeană Daewoo;

– sud-coreenii sînt recunoscuți pentru corupție (este țara cu cei mai mulți președinți, inclusiv o președintă – iată, egalitate de gen!, trimiși în închisoare pentru astfel de fapte), afacerile lor avînd la bază mituirea partenerilor;

– N.V., fără tangențe cu domeniul bancar, este angajat de SOV drept consultant la înființarea băncii sale;

– pentru asta, primește unul din cele 800 mil. $ din averea cu care era cotat SOV.

Acum, aplecați-vă urechile spre mine fiindcă voi șopti încet, să nu mă audă NV. Eu cred că asta a fost nu o spălare de bani, ci o spălare de dolari – NV își justifică astfel un milion primit șpagă de la coreeni, iar SOV deduce milionul din cheltuielile de înființare a băncii, fără a-l plăti. Din cînd în cînd, în somn, visez o echipă de oameni (barbați și femei) cu ochii mici și oblici, care supravegheați de NV, numără un milion de dolari. Desigur însă, cînd îmbătrînești, începi să ai vedenii. Adică este posibil (ca să îl parafrazez pe Maestrul Woland, din „Maestrul și Margareta”, care se referea la moscoviți) în România, țară creștină, să existe corupți?

                                                                        *

În 1989 în România existau 4 bănci. Prima distrusă a fost Banca Română de Comerț Exterior (BRCE), banca în care era depozitată valuta țării. Au existat într-un tîrziu cîțiva arestați și trimiși în judecată. Au scăpat cu toții, faptele se prescriseseră. Printre inculpați, Ana Capetti, directoarea sucursalei Lipscani, care își cumpărase 16 apartamente în Centrul Civic (leafa nu putea să îi ajungă pentru asta, dar probabil duminica dimineața mai strîngea bani cerșind la poarta bisericii). Încercînd să-mi împrospătez memoria, am căutat pe net și am aflat că „Fostă directoare a sucursalei Bancorex-Lipscani, Ana Capetti cere instanţei să oblige statul român să-i plătească daune morale şi materiale în valoare de 1,6 milioane de euro. Fosta directoare a Bancorex-Lipscani a scăpat de închisoare ca urmare a prescrierii faptelor, şi nu ca urmare a constatării nevinovăţiei sale.” Nu știu cum s-a terminat procesul acesta.

Era epoca în care poliția nu găsea corupți, decît arar. Cînd totuși găsea, parchetul îi scotea pe cei mai mulți basma curată. În sfîrșit, cînd unii ajungeau trimiși în judecată, judecătorii ori îi achitau, ori trăgeau de timp să se prescrie faptele. Toți aceștia, care i-au apărat pe cei care au inițiat distrugerea economiei naționale, au astăzi pensii de mii de euro. Mie, după ce am luptat împotriva mafiei la nivel înalt ani de zile, Olguța mi-a dat o pensie de 262 lei pe care mi-a mărit-o acum la 289.

În anii ’90, timp de un deceniu întreg, eu îmi amintesc doar de patru nume de condamnați notorii. Primul, israelianul Sergiu Braunstein (pe atunci evreii nu dobîndiseră imunitatea neoficială de care se bucură astăzi), autorul escrocheriei imobiliare „Dona”. Al doilea, Benone Ghinea, fostul consul în Republica Sud-Africană, mituit în afacerea „Puma”. Al treilea, Ilie Alexandru, fondatorul Imperiului „Hermes” – ca orice boșorog senil, eu încă trăiesc cu impresia că Ilie Alexandru, un boxer tîmpit de pumnii primiți în cap, a semnat toate actele pe care i le punea sub ochi asociatul lui, Angelo Miculescu, socrul lui Adrian Năstase și cumnatul celebrei mătuși Tamara. Al patrulea, deputatul PDSR Gabriel Bivolaru, cel arestat în 1999 și pentru care delegația de partid în frunte cu Adrian Năstase a venit să protesteze la Parchetul General (din respect pentru adevăr, trebuie să rectific în sensul că Bivolaru a fost arestat în secolul XX. dar a fost condamnat în secolul XXI) – neșansa lui Bivolaru a fost aceea că el nu făcea parte din mafia PDSR, avea propriile lui activități mafiote, prin care își cumpărase locul în parlament, astfel încît demonstrația de forță a lui Adrian Năstase & Co de la parchet a avut doar un efect propagandistic.

Au fost anii în care (azi nu mai știu cum este, dar sper că lucrurile în justiție s-au schimbat în bine) cei care aveau dreptate în procesele civile le pierdeau, mafioții erau achitați iar nevinovații erau condamnați. Iar nemernicii care pronunțau prin hotărîri judecătorești nedreptatea (cu sprijinul parchetului) au, repet, astăzi, și unii și alții, pensii de mii de euro dar neavînd conștiință, ei dorm liniștiți, precum judecătorii bolșevici, care trimiteau intelectualii patrioți (nu neapărat legionari) în lagăre și temnițe. Vă dați seama? Nonagenarii Ioan Ficior și Alexandru Vișinescu au fost condamnați la închisoare pentru tratamentul aplicat deținuților politici de atunci. Dar pe procurorii și judecătorii care au condamnat nevinovații, nu i-a mai cercetat nimeni – unii plecaseră în Israel, alții muriseră,.Povara acestor abuzuri și crime a căzut tot în spatele poporului român.

După 1990, a continuat condamnarea unor nevinovați pentru omor. Este celebru cazul lui Marcel Țundrea. Cînd s-a stabilit că era nevinovat și a fost eliberat după 12 ani de închisoare făcuți degeaba, era prea tîtziu – din cauza sănătății ruinate, dupa eliberare a murit. Nu știu dacă a răspuns cineva pentru asta, iar magistrații se revoltă împotriva unei legi care le instituie și lor răspunderea.

Tot după 1990 eu am intrat în special în procese politice și sociale, motiv pentru care am mai avut doar două (dacă nu mă înșel) procese penale, pierdute ambele (adică un eșec de 100 %, ceea pe timpul lui Ceaușescu nu mi s-a întîmplat niciodată).

În București, am apărat un inculpat trimis în judecată pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. Era proprietarul autoturismului, era conducător auto, era sub influența alcoolului – dar nu conducea el autoturismul, care staționa. Declarația lui era sprijinită de cei trei martori care se aflau cu el în mașină. Poliția și parchetul au marșat pe declarația unui martor, care însă nu s-a prezentat în instanța să fie audiat (poate nici nu exista) – instanța, într-un complet condus de fosta mea colegă de grupă G.B. (inițialele numelui de fată), a respins recursul.

În Slatina, am apărat un minor trimis în judecată pentru omorul săvîrșit asupra unei femei bătrîne. Într-o declarație, minorul recunoscuse că i-ar fi tras bătrînei un șut în burtă. Cînd a văzut că treaba devine serioasă să a fost arestat, minorul a declarat în instanță că martorul principal al acuzării l-a sfătuit să mintă, promițîndu-i în schimb să îi dea un număr de animale (nu mai știu cîte, nu mai știu de care). M-am dus cu raportul medico-legal la specialiști, am aflat că moartea nu putea fi produsă în urma unui șut în burtă, ci fusese călcată în picioare, toate organele interne fiind zdrobite. Fără nici o probă, fosta mea colegă M.P. (tot inițialele numelui de fată), ajunsă ulterior președinta Tribunalului Municipiului București, l-a condamnat.

Amîndouă mă cunoșteau foarte bine și știau că nu iau cazuri în care clientul nu are dreptate.

Dar hai că m-am întins cu altele și mă depărtez de BRCE. Mai menționez două amintiri.

În 1987 (sau 1988?) am primit de la un prieten din Suedia o invitație și, așa cum trebuia, mi-a virat la BRCE suma de 60 $ necesară pentru transport (care includea costul feribotului între Sassnitz și Trelleborg, pe care inculții din radio-TV îl pronunță ca atare, deși în suedeză g-ul final se citește i, ca și în cazul lui Goteborg sau Bjorn Borg, cum după nu știu că în spaniolă ll se citește i, ca de pildă în Sevilla, sau Valladolid, că în franceză cuvintele franțuzești se pronunță franțuzește, și nu englezește – aici exemplele ar fi prea multe ca să le dau).  Nu am primit încrederea colectivului de oameni ai muncii din avocatură pentru acordarea vizei, Așa că banii primiți au rămas în cont la BRCE. În 1990, m-am dus la bancă și i-am ridicat – nu primisem nici o dobîndă, dar mi s-a reținut 1 $ comision.

În 1990, așa cum am mai scris, Petre Roman a acordat (temporar, la acel curs convenabil de schimb) dreptul românilor dreptul de a cumpăra dolari (cred că 60 dolari de cetățean, nu mai știu exact întrucît eu nu i-am obținut). Erau cam 15 milioane de români care aveau acest drept, și toți trebuiau să vină în București, să facă o coadă maratonică la București, la BRCE. Apăruseră deja băieții isteți – ONT Carpați născuse promoții: te înscriai la o excursie externă, ONT îți obținea schimbul valutar fără coadă după care tu renunțai la excursie lăsînd la ONT 10 % din valută și primind diferența.

Dar uite că am început să divaghez, m-am îndepărtat de subiect, așa că va trebui să continui despre mafia bancară (despre care teoretic nu știu nimic, dar știu practic) într-un alt episod.

  Am promis că azi voi scrie despre mafia asigurărilor, dar totuși ceva m-a împins să scriu despre mafia bisericească. […]

 

Am promis că azi voi scrie despre mafia asigurărilor, dar totuși ceva m-a împins să scriu despre mafia bisericească.

Mîntuitorul a spus „Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta” (Matei, 6.3).

Scriu aceste rînduri nu pentru a mă lăuda cu milostenia mea ci pentru a mă referi la corupția din biserica ortodoxă română. Între anii 2000-2010 am cheltuit 1 miliard de lei vechi pentru ceea ce ar fi trebuit să facă biserica ortodoxă, cea mai profitabilă ramură a economiei românești. Dumnezeu înțelege că nu păcătuiesc scriind aceste rînduri, prin care spun adevărul.

Între 2000-2005 am cheltuit 200 mil. ROL la biserica Sf. Ioan Botezătorul din Vaideeni, biserică unde s-au căsătorit bunicii mei și unde a fost botezat tatăl meu. Rînd pe rînd, la început prin tatăl meu, au fost aduși meșteri lemnari care au făcut porți sculptate, după care a fost asfaltată aleea de la intrarea în curte și pînă la intrarea în biserică, iar apoi eu m-am ocupat de aducerea din București a unor absolvenți de pictură bisericească pentru a picta, pe 18 m.p., praznicarul, și în 2006 am adus o stație de amplificare. S-a ales praful de eforturile noastre.

Am prins în prima duminică după instalare slujba prin stație – a doua duminică, stația dispăruse; mi s-a explicat că se stricase. Pictura din praznicar, garantată de pictori pentru mai mult decît viața omului, același preot a reușit să o distrugă după cîteva luni: încă de la primul hram, a lipit o mușama adezivă în partea de jos a picturii pe care a lăsat-o lipită acolo și după hram astfel încît pictura a fost afectată de mucegai și distrusă. Porțile sculptate au rămas neîngrijite. M-am interesat cum pot să fie întreținute, am aflat metodele, i-am explicat parohului – mi-a spus că putem face asta, dar are niște zile foarte ocupate. A doua zi, mergind în centrul comunei să îmi iau de la poștă ziarul, am putut vedea care era ocupația lui, împreună cu coana preoteasă, cosea pentru vitele proprii iarba din curtea bisericii.

L-am întrebat pe un văr, preot tot în Vîlcea, făcîndu-se că nu știe despre cine este vorba, ce ar fi făcut el dacă un enoriaș i-ar fi donat porți sculptate: le-ar fi conservat el, sau ar fi așteptat să le conserve tot donatorul? Mi-a răpuns că i-ar fi mulțumit lui Dumnezeu pentru donație și le-ar fi conservat el personal.

Numele preotului care și-a bătut joc de toate daniile noastre este Emilian Balotă.

Primul loc în care eu am simțit Dumnezeirea a fost micuțul schit Ovidenia, din peștera Sf. Grigorie Decapolitul (sau Peștera liliecilor), unde nu mai funcționa iluminarea. Mănăstirea Bistrița (una dintre cele mai bogate mănăstiri, întrucît de Sfintă Mărie Mică vin acolo toți țiganii bogați și aruncă cu bani), de care ține peștera,  mănăstire condusă pe atunci de răposata stareță Mihaela Tamaș (presa se contrazice după moartea ei, unii au scris că a fost doar colonel, alții că ajunsese general de securitate), nu investea nimic – doar încasa bani pentru intrarea în peșteră (împreună cu primăria din.Costești). Am angajat o firmă particulară care a refăcut întreaga instalație electrică de la mănăstire și pînă în munte, la peșteră.

În comuna Corbi există mănăstirea (într-o peșteră) cu cea mai veche pictură bisericească, datată între 1290-1310. Redeschisă după 1990, nu exista un loc în care călugării să poată locui. Simțisem și în acest loc Dumnezeirea astfel încît, cum primiseră un loc vis-a-vis de mănăstire (din cîte îmi aduc aminte, atît din partea primăriei cît și donat de un sătean) și locul se umpluse cu cherestea, le-am cumpărat 30 m.c. de cărămidă. Acesta a fost declicul – a început ridicarea noi clădiri, care a beneficiat și de un sprijin materal din partea (sper că nu mă înșel) a prof. Ioan Mînzatu, după care eu am dublat prima danie, pentru tencuirea exterioară.

Apoi am citit cu stupefacție pe internet că în presa locală se scria cum ÎPS Calinic a ridicat noul așezămînt al călugărilor de la Corbi! L-am întrebat pe părintele stareț Ignatie care a fost contribuția lui Calinic. Jenat, mi-a spus că totuși Calinic le dădea gratuit lumînări!

Calinic, fost deputat FSN, colonel dacă nu deja de mulți ani general de securitate, corupt pînă în măduva oaselor, pidosnic – poate vrea cumva să-i  ia apărarea părintele Caliope, cunoscut în lumea bisericească drept partenerul său de afaceri și de alcov?

Am ajutat multe mănăstiri, schituri sau biserici în nevoie (Surpatele, Pahomie, Pătrunsa, Sărăcinești și altele), mănăstiri de care bisericii ortodoxe române nu i-a păsat.

Sînt împotriva Catredalei Mîntuirii Neamului, pe care imbecilii chiar o cred că va mîntui neamul românesc.

În primul rînd,  credința creștina s-a născut nu în catedrale ci în catacombe, în peșteri, în păduri, în alte locuri conspirative – cum trebuie și azi să se întrunească patroții creștini.

În al doilea rînd, catedralele nu sînt simboluri ale credinței, ci ale trufiei regilor și împăraților catolici, cotropitori și ucigași.

În al treilea rînd, citiți crunta prevestire a Sf. Lavrentie de la Cernigov! Doar supușii satanei vor catedrala aceasta!

                                                                                                  Dan Cristian IONESCU

http://www.justitiarul.ro/

Acest articol a fost publicat în ROMANIA (distrusa). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Statul, cel mai mare dușman al cetățeanului român – Prima parte

  1. Catalin Didica zice:

    E cel mai mare dusman pentru ca sunt lasati sa fure si sa distruqa. Daca nu erau lasati acum putrezeau in puscarii. Inca nu e prea tarziu pentru unii sa faca pirnaie multa.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.