Cum au scăpat românii de rechini după ce s-au prăbuşit în Atlantic


În august 1980, avionul Tupolev 154 al companiei TAROM trebuia să aterizeze pe aeroportul din Nouadhibou, Mauritania, având la bord 186 de persoane. În afara echipajului, toţi pasagerii erau marinari civili care mergeau pentru a face schimbul pe trei nave româneşti aflate în zonă.

Povestea unui accident aviatic: cum au scăpat românii de rechini după ce s-au prăbuşit în Atlantic

Despre accidentul aviatic din 7 august 1980, atunci când avionul Tupolev 154 al companiei TAROM s-a prăbuşit în Atlantic lângă coasta Mauritaniei, se ştiu puţine lucruri. Unul dintre supravieţuitori, Cornel Gosan (68 de ani), povesteşte pentru „Weekend Adevărul“ despre momentele de groază trăite de cei 186 de oameni aflaţi la bordul aeronavei.

În august 1980, avionul Tupolev 154 al companiei TAROM trebuia să aterizeze pe aeroportul din Nouadhibou, Mauritania, având la bord 186 de persoane. În afara echipajului, toţi pasagerii erau marinari civili care mergeau pentru a face schimbul pe trei nave româneşti aflate în zonă. Din cauza unui echipament de dirijare defect de pe aeroport, aeronava a aterizat la aproape jumătate de kilometru lateral de pistă, în Atlantic. Avionul s-a rupt în două. În afara unei singure persoane care a făcut infarct, ceilalţi au supravieţuit.

„M-AM TREZIT ÎN APĂ“

Cornel Gosan (68 de ani) este unul dintre marinarii care pe 7 august 1980 trebuia să ajungă în largul Mauritaniei, pentru a face schimbul de echipaje pe nava „Jiul“. Avea 30 de ani şi ocupa funcţia de şef de atelier. De fapt, aproape 170 de marinari, majoritatea din judeţele Constanţa, Tulcea, Galaţi şi Brăila, mergeau să facă acest schimb pe trei nave româneşti aflate în apele Mauritaniei.

Au decolat cu întârziere, spune marinarul, dar acest lucru nu le-a dat nimic de bănuit. Zborul până la destinaţie a fost normal. „În jurul orei 4.00 dimineaţa, când nu e nici noapte, nici zi, ne-au anunţat să ne punem centurile pentru aterizare. Nu era nicio turbulenţă. Nu se vedea nimic pe geam. Dintr-o dată au început zguduituri şi toate luminile s-au stins. Eu m-am trezit în apă, cei care au rămas în avion au povestit că apa bătea la hublou. S-a rupt în două. Eu eram în partea care s-a rupt şi am căzut în apă“, îşi aminteşte marinarul.

Cornel a fost aruncat din avion, în urma impactului, prin gaura produsă în urma ruperii acestuia. S-a trezit în apele Atlanticului, în mijlocul unui vacarm. „Lumea a început să se văicărească, să ţipe. Eram dezorientaţi. La suprafaţa apei pluteau vapori de kerosen. Un motor al avionului a mai mers 45 de minute după cădere. Pericolul de incendiu a fost foarte mare. Rechinii dădeau şi ei târcoale, dar kerosenul i-a deranjat.“

După aproximativ 15 minute, timp în care a reuşit să realizeze ce s-a întâmplat, Cornel Gosan a început să meargă în apa care era până la brâu spre aripa rămasă la suprafaţă unde deja se adunaseră alţi supravieţuitori. „Am reuşit să ne dezmeticim şi am început să-i pescuim pe cei care erau în apă, mai depărtaţi şi mai răniţi. Printre cei răniţi mai grav era o stewardesă, Geta Negru. O ţin minte şi acum. Multă lume rănită în jur: cu mâini tăiate de la melamină, picioare rupte, capete lovite… eu am avut o gaură la picior, sub genunchiul drept, dar în apa aia sărată nu simţeam nimic“, povesteşte supravieţuitorul.

SALVAŢI DUPĂ TREI ORE

Operaţiunile de salvare au fost departe de ceea ce vedem în filme. Oamenii au stat aproape trei ore pe aripa avionului iar cei care nu aveau răni grave s-au îndreptat înot spre mal. Toţi aşteptau ajutoare, mai ales că pe uscat se vedeau multe lumini de la farurile maşinilor sosite în zonă. „Primii care au venit la noi au fost marinarii de pe vapoarele româneşti care erau în rada portului. Au lăsat bărcile de salvare şi au venit după noi. Apoi au venit şi cei de acolo. Bagajele noastre nu au fost recuperate, cala avionului a rămas sub apă“, spune marinarul.

Toţi supravieţuitorii au fost recuperaţi şi duşi într-o bază sanitară amenajată în localitatea Cansado din Mauritania. Aici, în corturi şi pe paturi de campanie s-a făcut trierea răniţilor, cei în stare mai gravă fiind duşi la un spital din apropiere. „Am stat acolo o zi şi jumătate. Eu nu m-am plâns, erau alţii care aveau nevoie de ajutor. Cei grav răniţi au fost duşi la spital, restul au fost duşi la vapor. Acolo ni s-a spus că cine se simte în stare să rămână să-şi continue contractul, cine nu să se întoarcă acasă.

Am ales să merg acasă“, spune Cornel Gosan. Nici întoarcerea în România nu a fost lipsită de peripeţii. După trei zile de la accident, a fost trimis un avion TAROM, de data aceasta un Boeing, să-i aducă în ţară pe răniţi şi pe cei care nu se puteau întoarce deocamdată la muncă. Pe pista aeroportului Nouadhibou au fost întâmpinaţi de un comandant care le-a spus: „Eu sunt cel care vă va duce în ţară“. Erau cuvintele de care aveau nevoie, deoarece mulţi nu mai aveau curajul să urce într-un avion.

„Un lucru foarte interesant. Am ajuns la Otopeni şi nu iese trenul de aterizare. Ce vă spun eu este o premieră. Atunci, în avion, s-a discutat de amerizare sau de aterizare pe Constanţa. Până la urmă am aterizat pe Otopeni pentru că au reuşit deschiderea manuală a trenului de aterizare“, îşi aminteşte Cornel de al doilea incident aviatic prin care a trecut în numai trei zile.

Cornel Gosan, marinarul care a supravieţuit accidentului FOTO Călin Gavrilaş

PRIMA EXPLICAŢIE

Cornel Gosan a aflat prima explicaţie despre ce s-a întâmplat în dimineaţa zilei de 7 august 1980 chiar de la pilotul aeronavei TAROM, comandantul Paul Mitu. Toţi răniţii accidentului aviatic au fost internaţi, după aducerea lor în ţară, la Spitalul Floreasca. Aici, marinarii au reuşit să interacţioneze cu cel care se afla la manşa avionului. Cornel Gosan îşi aminteşte că pilotul i-a spus că în clipa în care a anunţat aterizarea pe aeroport şi a primit acordul, s-a aprins balizajul pistei. „Apoi, după un minut, când era în progres de aterizare, s-a stins. A rămas fără orientare şi s-a dus de la axul pistei, o milă în afară. Culmea e că s-a dus pe o lagună, laguna salvării noastre. Acolo era un petic de nisip de 300-400 de metri, acoperit cu apă. Dacă ar fi căzut mai încolo erau sute de metri adâncime. Şansele de supravieţuire ar fi fost nule“, spune marinarul. Supravieţuitorul apreciază îndemânarea şi stăpânirea de sine a pilotului care în acele clipe de groază a reuşit să ţină avionul „cu botul sus“, altfel, dacă era „cu botul jos“, se înfigea în nisip şi deznodământul ar fi fost altul.

„Avionul a stat pe apă datorită unei desăvârşite pregătiri a echipajului. S-a proptit într-un banc de nisip si de asta nu s-a scufundat. Apa era rece ca gheaţa, în jur, întuneric beznă, iar rechinii mişunau pe lângă noi“, declara în 2010 pilotul Paul Mitu pentru „Adevărul“. De altfel, după accident, pilotul Mitu a fost anchetat de o comisie alcătuită din reprezentanţii a cinci ţări. Rezultatul anchetei realizate de comunişti a fost unul devastator pentru el: i s-a retras dreptul de a mai zbura şi a fost condamnat la 100 de ani de închisoare. Apoi s-a dovedit că de fapt nu a fost eroarea lui şi că el de fapt a fost un erou, reuşind să salveze viaţa pasagerilor săi. „Doi ani jumătate am fost oprit de la zbor. Apoi, din pilot comandant şi pilot instructor am fost făcut pilot navigator. În 1991, am fost cerut la Escadrila Romavia“, declara pentru „Adevărul“ Paul Mitu.

FAMILIA PURTA DOLIU

În România lui Ceauşescu nu s-a vorbit despre acest accident. În presa oficială nu a apărut nicio ştire despre ce s-a întâmplat în Mauritania. Rudele marinarilor aflaseră, totuşi, de la Radio Europa Liberă, unde s-ar fi spus că nu există supravieţuitori. „Când am venit acasă, am găsit-o pe soacră-mea, femeie bătrână, cu broboadă neagră pe cap. Europa Liberă a anunţat că nu sunt supravieţuitori. Ştirea s-a împrăştiat repede. Până nu am intrat pe uşă, ea nu şi-a dat jos aia de pe cap“, spune Cornel. Niciunul dintre marinari nu a fost audiat de vreun anchetator, nimeni nu le-a pus nicio întrebare.

Primul lucru pe care l-au făcut a fost să meargă la Institutul de Medicină Legală pentru obţinerea unor certificate constatatoare. Apoi, au primit fiecare câte 5.000 de lei de la ADAS, drept asigurare. „La Întreprinderea de Pescuit Oceanic, unde eram angajaţi, a avut loc o adunare a tuturor muncitorilor şi directorul şi-a exprimat regretul pentru cele întâmplate. El a fost cel care ne-a spus că ţara are nevoie de noi, să nu renunţăm.  Mai mult de jumătate dintre cei care au supravieţuit accidentului aviatic n-au mai navigat“, menţionează Cornel Gosan. Cornel Gosan, alături de alţi colegi, iau o decizie curajoasă pentru vremuril e în care trăiau: şi-au pus un cercel în ureche: „Noi ne-am născut a doua oară şi trebuia să ne facem un semn. 10 prieteni eram, iar cerceii i-a pus o farmacistă“.

S-au întors la locul catastrofei

Marinarul supravieţuitor spune că meseria pe care o avea, una în care eşti obişnuit cu pericolul, i-a ajutat pe el şi pe colegi să treacă peste acel moment. „Au fost oameni care izbucneau în plâns după trei zile de la accident pentru că atunci realizau ce s-a întâmplat. Ne bufnea plânsul când vedem că poţi ajunge în situaţii de astea, deşi tu nu-ţi doreşti decât să-ţi faci meseria“, mărturiseşte Cornel. La o lună după accidentul aviatic s-a anunţat, din nou, completarea echipajului pe nava „Jiul“. Cornel a fost unul dintre cei care au decis să se ducă, aşa că s-a prezentat din nou la Otopeni şi a zburat spre Mauritania.

„Nu aveam cum să nu ne gândim la ce se întâmplase. Ar fi deplasat să spunem că nu exista frică în noi. Putem fi oricine, frică există, este un sentiment pe care nu-l poate şterge nimeni“, explică marinarul. Odată ajunşi în Mauritania, Cornel şi alţi câţiva colegi, supravieţuitori ai dezastrului au mers la locul accidentului şi s-au urcat pe aripa avionului care era încă înfipt în apele oceanului.  După 38 de ani de la acel moment, Cornel Gosan, cel care s-a născut pentru a doua oară pe 7 august 1980, concluzionează simplu: „Sunt un aventurier. Asta este viaţa mea. Nu sunt un om fericit, dar sunt un om mulţumit de viaţa mea. Dacă e să se întâmple ceva, se întâmplă. Nimeni nu poate opri“.

https://www.efemeride.ro/

Acest articol a fost publicat în POVESTI ROMANESTI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.