„Mortul la ghiveci” – ultimul răcnet pentru Salvarea Planetei


Pentru că înmormântarea și incinerarea sunt considerate prea poluante de către ecologiști, Washingtonul este pe punctul de a legaliza o metodă revoluționară: transformarea morților în gunoi de grajd.

Trupul să se desfacă întru cele din care a fost alcătuit”, se spune la rugăciunile de iertare de la slujba ortodoxă a înmormântării. Spre deosebire de Biserica Ortodoxă, care respinge orice altă formă de „tratament” al trupului după moarte, cea Catolică tolerează și incinerarea.

Ambele metode îi scot din pepeni pe ecologiști: substanțele de îmbălsămare, de pildă, sau utilizarea combustibililor fosili sunt considerate nocive pentru sănătatea planetei și, prin urmare, trebuie lichidate urgent.

Statul Washington este pe cale să adopte o soluție revoluționară (inclusiv în sensul marxist): trans formarea rămășițelor omenești în îngrășământ agricol ecologic.

Senatorul democrat Jamie Pedersen a depus un proiect de lege prin care familiile care iubesc planeta și sunt dispuse săși preschimbe răposații în gunoi de grajd vor beneficia de un serviciu funerar mai ieftin cu 2000 de dolari. Practic, cadavrul este așezat în ghivece de sticlă, lut sau lemn pline cu paie, lucernă sau alte asemenea materiale, scrie Seattle Times, În recipient este pompat aer pentru a accelera procesul, astfel că, într-o lună, trupul este descompus și numai bun să se planteze în el un copăcel sau niște răsaduri de roșii.

Proiectul lui Pedersen vizează, de asemenea, legalizarea hidrolizei alcaline (așa-numita incinerare cu apă), prin care trupul neînsuflețit este descompus în apă și leșie, rămânând din el doar praful mineral. Washingtonul ar deveni astfel al 16-lea stat din SUA care legalizează hidroliza alcalină.

Însă, transformarea morților în îngrășământ ar fi o premieră absolută.

„Este uimitor pentru mine că în anul 2019 nu avem încă decât două moduri de a scăpa de cadavre, iar acestea sunt vechi de secole”, a declarat Pedersen pentru The Independent. „În toate celelalte domenii, tehnologia schimbă totul.”

Crește interesul pentru funeraliile ecologice

Propunerea legislativă a lui Jamie Pedersen vine pe fondul isteriei ecologiste care face ravagii în Statele Unite la fel ca în Europa occidentală. „Dat fiind că valorile și modul de viață ale consumatorilor sunt reflectate în atitudinile și deciziile lor privind produsele și serviciile de pe piață – inclusiv modul de a privi moartea și funeraliile – interesul pentru opțiunile de funeralii naturale probabil va crește”, afirmă National Funeral Directors Association, o organizație de șefi de companii funerare care numără peste 20.000 de membri din lumea întreagă. Potrivit unui sondaj din 2017 al NFDA, 53,8% dintre respondenți și-au manifestat interesul față de serviciile funerare ecologice, scrie The Independent.

Jim Olson, purtător de cuvânt al NFDA, spune că descompunerea umană avută în vedere de Washington reprezintă „o nouă ofertă în portofoliu”. Cel mai important aspect al unui director de firmă funerară este să ofere rudelor și apropiaților răposatului mai multe opțiuni, spune el.

Transformarea morților în îngrășământ agricol ar putea întâmpina obiecții religioase sau culturale în unele locuri, însă probabil că la Washington va fi un succes, dat fiind apetitul ecologic al localnicilor, crede Olson.

Cum să scapi de Răposatul într-un mod curat

Eforturile de legalizare a transformării morților în îngrășământ au avut-o în frunte pe Katrina Spade, o întreprinzătoare de 41 de ani, specializată în design, din Seattle. În 2014, ea a înființat așa-numitul Urban Death Project (Proiectul Morții Urbane), în cadrul căruia a studiat descompunerea rămășițelor omenești în timp ce își lua un master în arhitectură.

Ea a colaborat cu cercetători de la Universitățile din Carolina de Vest și Statul Washington, în special cu Lynne Carpenter-Boggs, profesoară de pedologie din Washington. Carpenter și echipa sa de studenți au beneficiat de șase cadavre umane donate pentru a identifica metodele cele mai bune de descompunere a rămășițelor omenești, dar și de numeroase cadavre de animale.

În noiembrie, Recompose, o comanie întemeiată de Spade, a anunțat că studiile cu morți la ghiveci „au demonstrat cu succes că descompunerea umană în pământ este o alternativă efectivă și sigură la înmormântare și incinerare”. Compania susține că Washington este statul cu cea mai mare rată de incinerare din SUA (76,4%), acesta fiind un proces care necesită combustibil fosil și emisii de bioxid de carbon în atmosferă.

„Descompunerea la ghiveci” folosește doar o optime din energia unei incinerări, iar emisia de bioxid de carbon este cu peste o tonă metrică mai mică per persoană. James LeGrys, consilier în cadrul Conferinței Episcopilor Catolici din Statele Unite, a declarat pentru NBC News că nu este la curent cu procesul de descompunere propus, însă subliniază că ar putea apărea o problemă teologică dacă diferite părți ale trupului sunt separate.

Copăcelul care răsare din Grivei

În cazul în care propunerea legislativă va fi aprobată, ea va duce și la o creștere spectaculoasă a cererilor de descompunere a animalelor de companie moarte. Din 2017, firma Rooted din Bellevue, lângă Seattle, oferă un serviciu de descompunere a animalelor prin păstrarea „unei amintiri vii a iubitelor animăluțe care s-au stins”.

Amintire vie la propriu, dat fiind că din cadavrul lui Grivei va crește un copăcel, pe care răposatul patruped l-ar fi apreciat atât de mult în timpul vieții. Co-fondatorul companiei, Greg Schoenbachler, declară că firma sa a perfecționat un sistem de descompunere a animalelor de companie performant și atractiv și în acest caută noi metode de a indentifica potențiali clienți.

https://evz.ro

Reclame
Acest articol a fost publicat în SOCANT. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la „Mortul la ghiveci” – ultimul răcnet pentru Salvarea Planetei

  1. Catalin Didica zice:

    Incinerarea nu e buna dar sa transformi omul in gunoi de grajd sau răsaduri de roșii este aberant. Mai bine il ingropi in stil ortodox si gata.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.