Pentru băsişti şi pentru iohannişti mai ales, care o au ca model pe Margaret Thatcher, fostul premier al Marii Britanii, reprezintă pentru Marea Britanie, ceea ce azi Traian Băsescu și Klaus Iohannis reprezintă pentru România.


Fotografia postată de Crimele Mafiei Globaliste.

Şi asta pentru că la baza programelor politico-economice ale regimului Băsescu-Boc au stat cam aceleaşi politici neoliberale create şi impuse de la Washington şi derulate prin intermediul FMI şi Băncii Mondiale, ca şi în cazul celor aplicate de regimul din vremea premierului Margaret Thatcher.

În perioada 1979 – 1990, în care Anglia a fost condusă de „Doamna de Fier” s-au făcut aceleaşi lucruri criminale şi îndreptate împotriva cetăţenilor ca şi pe vremea regimului băsist din România: privatizări, măriri de taxe, reducerea cheltuielilor cu asistenţa socială, creşterea datoriei publice, totul în numele economiei de piaţă, al legilor pieţei şi al liberalizărilor în favoarea corporaţiilor transnaţionale.

Aceleaşi măsuri fuseseră luate şi în Chile în 1973, după ce preşedintele Salvador Allende ales democratic, a fost asasinat în urma unei lovituri de stat organizată de CIA şi înlocuit cu dictatorul fascist Augusto Pinochet, care se face vinovat de moartea a mii de oameni, torturaţi şi ucişi doar pentru că se opuneau politicilor neoliberale dictate de la Washington.

Acest criminal fascist chilian a fost bun prieten cu Margaret Thatcher şi chiar a fost protejat de aceasta până când a fost extrădat din Anglia şi judecat pentru genocid la o vârstă venerabilă, dar din nefericire nu a mai apucat să îşi primească pedeapsa meritată.

Revenind la „Doamna de Fier” aceasta se face responsabilă de distrugerea mineritului britanic în proporţie de 100%, dezindustrializarea masivă a multor oraşe, având ca efect creşterea accentuată a şomajului, introducerea de noi taxe, care au generat ample revolte şi manifestaţii de stradă violente, din cauza nemulţumirii tot mai mari a cetăţenilor simpli.

Un astfel de şir de revolte violente au avut loc după ce madam Thatcher a introdus aşa-numita „poll tax” sau „taxa de comunitate”.

Sunt multe de spus despre multele isprăvi ale doamnei Thatcher din acele vremuri, care acum este regretată şi venerată de mulţi epigoni ca fiind un mare politician şi un model de urmat.

Guvernele Boc, Cioloş sau oricare altul nu au nevoie să aibă în cap vreun program, pentru că primesc programele în plic de la FMI, UE sau Washington. Tot ce trebuie să facă e să-le traducă din engleză şi să le execute.

Marea Britanie este centru mondial pentru activităţile criminale ale celor super-bogaţi – un paradis.

Klaus Iohannis şi cu USR, PNL şi PMP sunt slugile oligarhiei financiare globale. USR este finanţat de Soroş. Slugile oligarhiei financiare globale vor să sensibilizeze electoratul „dă dreapta”, adică ăia de la oraş, cu maşină şi Aifon, care au firmă sau lucrează la multinaţională.

Pe Internet fac propagandă pentru hipsteri, cu românii proşti care nu ştiu să voteze şi nu ar trebui să aibă drept de vot şi în teren şi pe la televiziuni fac petreceri câmpeneşti cu dansuri populare. Ca să ia voturi.

Crimele Mafiei Globaliste
Acest articol a fost publicat în ROMANIA(Crimele Mafiei Globaliste). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.