Conspirația Big Pharma – Cea mai mare conspirație medicală a tuturor timpurilor: Afacerea COLESTEROLUL MĂRIT


“Interviul șocant pe care vi-l prezentăm (difuzat pe TVR Cluj) va schimba întreaga paradigmă despre rolul colesterolului, dezvăluind mecanismul Big Pharma din spatele acestei afaceri mondiale de proporţii. Afirmaţiile sunt făcute de către unul dintre liderii a peste 60 de academii şi institute de cercetare ale lumii, profesor multidisciplinar, cercetător emerit în ştiinţă, inventator, autorul cărţii “Grăsimile şi Colesterolul nu Provoacă Infarct Miocardic iar Statinele nu Sunt Soluţia” publicată în anul 2016, Dr Paul Rosch.

Veţi afla noutăţi din povestea interzisă a statinelor şi colesterolului şi vom continua să dezvăluim cele mai cutremurătoare afaceri din istorie, în baza căreia, mulţi dintre noi, inclusiv eu, am fost înşelaţi, am fost puşi sub medicaţie continuă, situații din care corporaţiile farmaceutice prosperă de pe urma noastră

Trebuie să precizez că sub nicio formă această emisiune nu poate fi considerată un înlocuitor al consultului medical de specialitate iar opiniile prezentate aparţin exclusiv invitatului şi nu sunt opiniile mele sau ale televiziunii române. Voi continua prezentarea datelor biografice ale invitatului emisiunii, care sunt absolut impresionante, uimitoare, dovedind o activitate susţinută, încununată de succese, aprecieri, diplome, recunoaşteri internaţionale, articole şi cărţi publicate.

L-am cunoscut pe Dr Paul Rosch cu ocazia vizionării unui film documentar numit Naţia Statinelor partea 1 şi 2. Fiind vocea principală, alături de încă 12 invitaţi de mare notorietate, am căutat o adresă de contact, pentru a-i propune un interviu de lungă durată. Ceea ce am aflat din film a fost terifiant, dar ceea ce am aflat din interviul înregistrat prin skype a fost cu mult mai tulburător.”
Cristian Mureșanu, TVR Cluj
Vezi mai jos cele două părți ale emisiunii:

http://www.cunoastelumea.ro/

Acest articol a fost publicat în SANATATE( afacere).. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.