Criminalul câinilor din Prejmer, de negăsit. Dacă îl vedeți, anunțați Poliția


Polițiștii au fost sesizați ieri la prânz cu privire la masacrul din adăpostul de câini de la Prejmer. Aceștia au deschis o anchetă și au încercat să dea de administrator, respectiv de Bogdan Cepoiu, care deocamdată nu a fost depistat. Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „uciderea animalelor, cu intenție, fără drept”, după ce în incinta azilului au fost găsite 17 cadavre de câini, faptă prevăzută de art. 25 din Legea 205/2004 privind Protecția Animalelor. De asemenea, Direcția Sanitar Veterinară efectuează astăzi o cercetare amănunțită pentru prelevarea de probe. 

Cei care îl văd pe administratorul Bogdan Cepoiu sau au informații cu privire la locul unde acesta ar putea să se ascundă îi pot anunța pe polițiști sau apela numărul unic de urgență 112.

 

 

FOTO 17 hoituri de câini au fost descoperite adăpostul ilegal din Prejmer. Cum arată administratorul care a lăsat câinii să moară

Poliţia braşoveană efectuează cercetări, după ce într-un imobil din localitatea Prejmer, unde ar fi funcţionat un adăpost ilegal de animale, ar fi fost găsite 17 cadavre de câini, informează Agerpres.

„În data de 17 ianuarie, în jurul orei 12.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie Prejmer au fost sesizaţi cu privire la faptul că, într-un imobil situat în comuna Prejmer, au fost găsite mai multe cadavre de câini. În temeiul sesizării, s-a constituit o echipă operativă care s-a deplasat la locul indicat, fiind efectuată cercetarea la faţa locului. Din primele cercetări s-a constatat faptul că în mai multe încăperi şi boxe au fost găsite un număr de 17 cadavre canine. În cauză s-a procedat la sigilarea imobilului, urmând ca, în cursul zilei de vineri, specialişti din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare (DSV) Braşov să efectueze o cercetare amănunţită pentru prelevarea de probe”, a precizat vineri, într-un comunicat de presă, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, Alina Ivan.

Conform sursei citate, poliţiştii braşoveni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, faptă prevăzută de art.25 din Legea nr.205/2004 privind protecţia animalelor.

Vicepreşedintele Asociaţiei Milioane de Prieteni Braşov, Paula Ciotloş, susţine că, în realitate, ar fi vorba despre un număr de 70 de cadavre de câini, dar şi pisici.

„Adăpostul respectiv era, de fapt, un aşa zis foster, ilegal, neautorizat. Se numea Rainbow Shelter şi era aşa-zis administrat de o persoană din Braşov. Un loc, repet, ilegal, unde nu puteau intra nici cei care îi trimiteau câini în grijă şi plăteau pentru asta. Joi dimineaţa, au reuşit să intre acolo nişte fete de la o organizaţie din Bucureşti şi încă una care are tot un adăpost ilegal prin nu ştiu ce colţ de ţară, care, la un moment dat, i-au trimis nişte câini şi au fost revoltate că nu le lasă să intre. Se estimează că ar fi vorba despre 70 de cadavre de câini şi nu se ştie câte pisici. Pisicile erau introduse în nişte saci de plastic, în condiţiile în care magazia adăpostului era plină de mâncare, deci avea ce să le dea să mănânce”, a afirmat vineri, într-un comunicat de presă, Paula Ciotloş.

Bogdan Cepoiu foto Twitter
Bogdan Cepoiu foto Twitter

Aceasta a precizat că, împreună cu mai multe organizaţii pentru protecţia animalelor, va fi iniţiată o acţiune în instanţă împotriva administratorului respectivului adăpost ilegal. Administratorul este Bogdan Vasile Cepoiu, absolvent al Liceului Grigore Antipa din Brașov. Acesta și-a închis imediat după apariția scandalului contul de Facebook, dar l-a lăsat activ pe cel de pe Twitter, unde iubitorii de animale i-au trimis mesaje dure.

Reclame
Acest articol a fost publicat în MINUNATELE NECUVANTATOARE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.