Cercetătorii validează “teoria Nibiru” a vechilor sumerieni: Pământul s-a ciocnit în vechime cu o planetă extraterestră! Astfel, a apărut Luna şi viaţa pe Terra…


Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Rice din Houston (SUA), viața pe Pământ a apărut ca urmare a coliziunii planetei noastre cu un alt corp mare ceresc, care a dus la formarea Lunii. Rezultatele studiului au fost publicate de portalul EurekAlert.org.

Majoritatea elementelor vitale prezente pe Pământ, inclusiv cea mai mare parte a carbonului și azotului, pot proveni de pe altă planetă, susțin oamenii de știință. Ei au realizat experimente pentru a simula condițiile extreme în care au avut loc reacțiile geochimice care au condus la formarea compoziției chimice a crustei și mantalei planetei noastre. Ipoteza că nucleul bogat în sulf al unei planete extraterestre a împins carbonul și azotul în straturile exterioare a fost confirmată deoarece o concentrație mare de sulf în topitură reduce solubilitatea diferiților compuși volatili. În consecință, proporția de carbon și azot din crusta planetei extraterestre a fost mai mare decât în ​​crusta Pământului.

Conform rezultatelor modelării computerizate, care a ținut cont de aproximativ un miliard de scenarii diferite, raportul actual de carbon și azot, precum și conținutul de izotopi, dar și de cantitatea totală de azot, carbon și sulf de pe Pământ, toate acestea se potrivesc în scenariul catastrofal al formării Lunii. Conform acestui scenariu, acum 4,4 miliarde de ani, Pământul s-a ciocnit cu o planetă de mărimea lui Marte, care avea un nucleu bogat în sulf. Dacă nu ar fi fost așa, substanțele chimice accesibile pentru existența biosferei nu ar fi fost suficiente şi astfel viaţa nu ar fi apărut pe Terra niciodată.

Interesantă ipoteză, nu? Dar şi mai interesant e faptul că această teorie astronomică surprinzătoare a fost formulată pentru prima dată de cercetătorul Zecharia Sitchin, care a tradus vechile texte sumeriene. Astfel, conform vechilor sumerieni, Pământul ar fi de fapt o planetă mai mare, numită Tiamat din vechime, fiind mult mai îndepărtată de Soare în vechime. Tiamat a fost lovită de o altă planetă mai mare (Nibiru / Marduk), mutând-o din orbita sa iniţială (situată între Marte şi Jupiter) în orbita iniţială a Pământului, creând Luna şi centura de asteroizi.

Citiţi mai multe în acest articol: .

Tiamat, marea planetă distrusă de Nibiru

Tiamat2

Pentru cine cunoaşte puţină astronomie, există o lege care ar guverna sistemul solar, şi care se numeşte legea Titius-Bode. Ea presupune că în unele sisteme orbitale, corpurile cereşti (Soarele, planetele şi sateliţii) guvernează într-o funcţie exponenţială de secvenţă planetară. Astfel, conform acestei legi, între Marte şi Jupiter, la circa 400 de milioane de kilometri distanţă faţă de Soare, ar fi trebuit să se afle o planetă.

În locul planetei, avem asteroizi

Începând cu anul 1801, obiecte cereşti din piatră şi metal (asteroizi) au fost descoperite orbitând Soarele la aproximativ această distanţă. De atunci au fost identificaţi şi catalogaţi câteva sute de mii de asteroizi. Într-un interval cuprins între 330 şi 480 de milioane de kilometri distanţă faţă de Soare, există o zonă plină de asteroizi şi denumită “centura de asteroizi”. Cel mai mare asteroid (Ceres) are diametrul de 1.000 de kilometri; împreună cu ceilalţi asteroizi, dacă toţi ar fi uniţi într-un singur obiect, obiectul ceresc rezultat ar avea diametrul total de 1.500 de kilometri, mai puţin de jumătate decât diametrul Lunii.

Tiamat, o planetă care a explodat?

Astronomul Olbers a fost cel care a descoperit cel de-al doilea asteroid (Pallas, în 1802) şi cel de-al patrulea asteroid (Vesta). Tot el a fost cel care a lansat ideea că aceste corpuri cereşti sunt fragmente dintr-o planetă care a explodat. O altă teorie sugerează faptul că asteroizii ar fi părţi componente dintr-o planetă care s-a distrus ca urmare a unei coliziuni masive. Astfel s-a născut teoria planetei dispărute, pe care sumerienii o denumeau în antichitate ca Tiamat. Dar de aici, au început controversele.

Tom van Flandern (specialist în în mecanică cerestră la Observatorul Marinei Americane) susţine faptul că acum 65 de milioane de ani, exista o planeta gigantică între Marte şi Jupiter, dar care a explodat. Ca urmare a exploziei, Pământul a fost bombardat de o serie de comete şi asteroizi care au pus capăt existenţei dinozaurilor pe planeta noastră.

Van Flandern a sugerat faptul că marea fisură de pe Marte ar reprezenta locul de impact al unui fost satelit, sateliţii lui Neptun arată dovada existenţei unei distrugeri violente, Mercur a fost odată satelitul lui Venus, iar Marte a avut probabil mai mulţi sateliţi.

Tiamat s-a ciocnit de Nibiru

Zecharia Sitchin, în binecunoscuta sa lucrare “Cea de-a douăsprezecea planetă” susţine că, aşa cum ne-a învăţat civilizaţia sumeriană, Pământul ar fi de fapt planeta Tiamat din vechime, el fiind mult mai îndepărtat de Soare în vechime! Incredibil…Ia să studiem puţin această teorie surprinzătoare.

Conform vechilor texte sumeriene, Tiamat a fost lovită de o altă planetă mai mare, mutând-o din orbita sa iniţială (situată între Marte şi Jupiter) în orbita iniţială a Pământului, creând Luna şi centura de asteroizi. Acestă planetă masivă se numeşte Marduk (sau Nibiru), şi, într-una din traversările sistemului nostru solar (odată la 3.600 de ani), a lovit planeta Tiamat pe care a mutat-o de pe orbita sa. Tot conform textelor sumeriene, Tiamat a fost lovit mai întâi de trei dintre sateliţii lui Nibiru, iar la final, însuşi Nibiru a lovit Tiamat-ul pe care l-a sfărâmat în două: o jumătate a devenit planeta Pământ, iar cealaltă jumătate a devenit centura de asteroizi care se găseşte în prezent între Marte şi Jupiter. După ce s-a desprins prima jumătate din Tiamat, aceasta a mai fost lovită de un mic satelit al lui Nibiru, aceasta catapultându-se într-o nouă orbită.

Asteroidul Vesta, asemănător cu Pământul

asteroidul Vesta

asteroidul Vesta

Această teorie nu este una doar fantasmagorică. Telescopul spaţial Hubble a investigat recent unul din marii asteroizi ce fac parte din Centura asteroizilor; este vorba de asteroidul Vesta şi a descoperit că el prezintă o geologie similară cu cea a Pământului, precum şi zone de lumină şi întuneric ca faţa Lunii.

De ce Pământul are atât de multă apă? Dovada că Tiamat într-adevăr a existat

Un lucru foarte ciudat în legătură cu Terra, îl reprezintă faptul că apa se găseşte în prea mare abundenţă pe Pământ. Explicaţia o putem găsi în scrierile sumeriene: Tiamat, fiind lovit de Nibiru şi sateliţii săi, a fost despicat aproape în jumătate, luând cu el şi apa din această lume. E curios faptul că apă de pe Terra se găseşte cel mai mult doar pe o singură parte (Oceanul Pacific). Dacă tot Oceanul Pacific ar dispărea, Terra, ar părea ca o planetă scobită la jumătate.

Un cercetător ştiinţific, Andy Lloyd, a analizat problema provenienţei apei pe Terra. Într-adevăr, Pământul nostru se află mult prea aproape de Soare, pentru ca să se fi format atâta apă. Terra ar fi trebuit să fi fost o planetă mult mai uscată. Actualele teorii sugerează faptul că apa de pe Pământ îşi are originea în impactul cometelor cu Pământul, la începutul geoistoriei. Dar datele recente arată faptul că rapoartele izotopice de apă terestră şi de gheaţă cometară sunt diferite. Cometele conţin cantităţi mari de deuteriu, o formă izotopică de apă, care este prezentă rar pe Pământ. Aceasta înseamnă că apa n-a apărut pe Pământ, fiind adusă de comete, şi, aşa cum trage concluzia Lloyd,“Pământul are atât de multă apă, întrucât el s-a format mult mai departe de Soare”.

Pământul, în trecut, se afla în jurul orbitei lui Jupiter

Un alt astronom, pe nume Allessandro Morbidello, a lansat teoria conform căreia Pământul s-ar fi format din întrepătrunderea unor corpuri cereşti, de mărimea Lunii, care ar fi avut diverse orbite haotice în sistemul solar primordial. Aceşti “mesageri volatili” (cum îi numeşte Morbidello) s-ar fi format la circa 4 U.A. distanţă (ceea ce înseamnă de 4 ori distanţa dintre Soare şi Pământ). Aceasta înseamnă că formarea Pământului ar fi avut loc undeva în jurul orbitei planetei Jupiter.

Citând teoria de mai sus al lui Morbidello, Andy Lloyd a ajuns la concluzia că “Din moment ce Pământul a fost de patru ori mai departe faţă de Soare decât este acum, asta înseamnă că trebuie să explicăm cum de a ajuns atât de aproape faţă de Soare”. Şi singura explicaţie ar fi aceea că Nibiru a pătruns în sistemul nostru solar şi a destabilizat toate orbitele planetelor cunoscute.

https://www.lovendal.ro

Reclame
Acest articol a fost publicat în SPATIU - EXTRATERESTRI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Cercetătorii validează “teoria Nibiru” a vechilor sumerieni: Pământul s-a ciocnit în vechime cu o planetă extraterestră! Astfel, a apărut Luna şi viaţa pe Terra…

  1. Catalin Didica zice:

    Asta este o prostie. Viata pe acest pamant nu putea incepe prin ciocnirea a doua planete. Primele fiinte nu se puteau naste singure si hrani singure. Noi ( toate vietuitoarele ) am fost creati de cine stie ce fel de fiinte super inteligente. Asta e clar. Ciocnirea a doua planete poate produce mediul propice de viata dar nu si de a da viata vietuitoarelor pentru ca noi nu suntem plante.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.