Parlamentul a RESPINS proiectul de lege al USR privind cenzurarea mesajelor antivaccinare


Parlamentul a RESPINS proiectul de lege al USR privind cenzurarea mesajelor antivaccinare

Proiectul de modificare a legii audiovizualului inițiat de USR, prin care posturile radio și televiziune erau fi obligate să prezinte opinia unui medic specialist în cadrul oricărui program sau oricărei emisiuni care abordează teme privind sănătatea, conform unui proiect de lege respins, luni, de Senatul României.
Modificarea legii presupunea introducerii unui alineat după alineatul 1, cu următorul text:
„Din motive de sănătate publică și pentru a asigura informarea obiectivă a publicului, în cadrul unei emisiuni sau al unui program care abordează teme privind sănătatea, radiodifuzorii au obligația de a face distincția între opinii și fapte, de a încuraja prezentarea argumentelor medicale bazate pe dovezi și de a include în conținutul emisiunii sau al programului opinia unui medic specialist cu experiență în tema abordată”.
Anterior, fusese adoptată în Camera Deputaților, iar comisia de sănătate din Senat îi întocmise raport favorabil pentru adoptare.
Senatorul PMP, Cristian Lungu, anunțase că în cazul în care proiectul ar fi fost adoptat, atunci l-ar fi contestat la Curtea Constituțională a României.
„Legea Vaccinării Obligatorii se întoarce!! Astăzi, pe ordinea de zi în Senat, s-a aflat o propunere legislativă de modificare a articolului 26 din actuala formă a Legii audiovizualului. Prin acest proiect de lege părinții care se opun vaccinării copiilor lor în mod obligatoriu de către stat, vor fi cenzurați la televiziunile și posturile de radio din România. Cu alte cuvinte dacă nu s-a reușit, până acum cel puțin, trecerea Legii vaccinării obligatorii prin Parlament, inițiatorii actualului proiect de lege doresc să suprime dreptul la liberă exprimare a persoanelor din România care nu sunt de acord cu obligativitatea vaccinării tuturor copiilor de către stat. Parlamentarii USR care au inițiat acest demers pentru modificarea Legii audiovizualului sunt deputații Tudor Pop, Emanuel Ungureanu (USR Cluj) și senatorul Adrian Wiener.
Imediat după anunțarea în plen a acestui proiect de lege am anunțat plenul Senatului că îl voi contesta, alături de alți colegi parlamentari, la Curtea Constituțională a României (CCR), unde vom invoca Art. 30 alin. (1) & (2) care arată fără urmă de echivoc următoarele: Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin IMAGINI, prin SUNETE sau prin ALTE MIJLOACE DE COMUNICARE în public, sunt inviolabile. Cenzura de ORICE FEL este interzisă”, spunea Lungu.
Unul dintre inițiatorii legii, Adrian Wiener a intrat în atenția opiniei publice după ce a apreciat un comentariu în care se cerea exterminarea celor care contestă „poziția lumii medicale” față de vaccinare.
Reclame
Acest articol a fost publicat în VACCIN(sistem). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Parlamentul a RESPINS proiectul de lege al USR privind cenzurarea mesajelor antivaccinare

  1. Ene Constanta zice:

    Ce sa faca si ei…au gasit ceva de facut….

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.