„Ungaria e în UE și NATO, dar nu se umilește cu nimic”


„Mi se pare foarte interesant și apreciez mult argumentul adus de unii concetățeni de-ai mei:
‘Decât să vină rușii, mai bine să vină americanii’, cu referire la trupele aliate de ocupație….

De ce îl apreciez?
Pentru că îmi dau seama că sunt oameni onești: se prind și ei că trupele americane nu au venit aici doar așa, să celebreze prietenia și alianța strategică dintre popoarele român și american.
Se prind și ei că, dincolo de politețea propagandistică, ideea e mult mai cinică: sunteți ai noștri și jucați cum vrem noi.

Acești concetățeni ai mei sunt resemnați. Sunt ca niște dame de companie care, în așteptarea clientului au dorințe sau mulțumiri: ‘mai bine să mă f..ă tipul ăla mai spălat, decât murdarul ăla….’; ‘ce mi-ar plăcea ca la următoarea tură să nu fiu pusă să..…’.

Repet, înțeleg foarte bine acest pragmatism de bordel.
Dar sunt creștin, sunt european, sunt român, am o istorie în spate în care strămoșii mei nu s-au împăcat cu soarta de lucrători în bordel……
Și da, pur și simplu nu am chef și nu înțeleg de ce ar trebui să accept să fiu … de americani sau de ruși, sau de nemți, sau de pecenegi, sau de cumani…..

Wtf? Avem o țărișoară lângă noi care e, toată, o câmpie, cu fluviu și un lac.
Iar în țărișoara aia dacă ambasadorul SUA spune o prostie, primește un șut în fund. Dacă ambasadorul Rusiei, spune o prostie, primește un șut în fund. Nu există trupe de ocupație de niciun fel, aliate sau nu. E în UE și NATO dar nu se umilește cu nimic din rațiuni euroatlantice.
Are relații bune și cu SUA, și cu Rusia, pentru că ambele au învățat să o respecte.
Acea țărișoară se numește Ungaria. Și ar trebui să ne devină model”.

http://anonimus.ro/

Acest articol a fost publicat în ROMANIA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la „Ungaria e în UE și NATO, dar nu se umilește cu nimic”

  1. Ene Constanta zice:

    Stgur ca asa ar trebui ! dar cei care ne conduc nu au aceast interes asa pot sa fure mai mult …

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.