Se Fac Presiuni Tot Mai Mari Din Partea Grupurilor LGBT În Alianță Cu Unii Politicieni,


Pentru Promovarea Agende LGBT In Scoli Care Va Costa Statul Român Peste 70 De Milioane De Euro Anual (Interesant Că Nimeni Nu Protestează Ca Această Sumă Să Fie Dată Spitalelor)

După Referendum, se fac presiuni tot mai mari din partea grupurilor LGBT în alianță cu unii politicieni, pentru promovarea unei agende obscure. Una dintre chestiuni care se dorește a fi implementată și care va costa statul român peste 70 de milioane de euro anual (interesant că nimeni nu protestează ca această sumă să fie dată spitalelor), este ,,educația parentală”, care va fi o gravă amenințare, fiind – în opinia lui Mihai Gheorghiu ,,documentul cel mai toxic emis de statul român după 1945. Ne întoarcem în bolșevismul totalitar și anticreștin al revoluției permanente”.

Controversatul proiect „Strategia națională de educație parentală 2018 – 2025” prevede înființarea unei rețele de educatori parentali care să-i învețe, timp de două ore în fi ecare săptămână, pe părinții români și pe odraslele lor cum să scape de „mentalitățile conservatoare” și să accepte „diversitatea”. Pentru că, se afirmă în document, „sistemul de educație parentală trebuie să vină în sprijinul dezvoltării unor principii esențiale ce vizează promovarea drepturilor omului, respectul pentru diversitate și încurajarea activă a egalității de gen”.

Sursa: https://www.facebook.com

https://www.stiri-extreme.ro/

Acest articol a fost publicat în HOMOSEXUALI, ROMANIA (ref. familie). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Se Fac Presiuni Tot Mai Mari Din Partea Grupurilor LGBT În Alianță Cu Unii Politicieni,

  1. Ene Constanta zice:

    Cand ne vor lasa in pace ? Cat ma rabdati romanilor ? cine sa faca dreptate ? noi cei de 70 de ani ? nu mai dormiti …Treziti-va odata !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.